Celebritatea ca ispita
Care sunt tentatiile cele mai mari care ne apar in cale, de-a lungul vietii? Cum stim sa facem alegerile cele mai bune si sa nu ne lasam ispititi spre rasturnari prapastioase de destin? Si daca tocmai tentatiile cele mai periculoase sunt, pana la urma, nu doar cele carora ne este cel mai greu sa rezistam, ci si cele mai norocoase? Irene Parvu, co-prezentatoarea matinalului „710“ de la postul B1TV, ne-a povestit despre ispitele care i-au schimbat drumul in viata.
Daca este sa plecam de la ideea ca ispita inseamna o dorinta foarte puternica de a obtine ceva, de obicei interzis, cred ca noi, femeile, ne facem de multe ori rau cautind iubirea acolo unde nu exista. Ne lasam curtate, furate, vrajite de povesti care suna frumos, desi intuim ca barbatul respectiv nu are nimic de oferit. Cautam si alegem barbati indisponibili emotional, pentru ca societatea si educatia ne conditioneaza sa credem in finaluri fericite, mereu, indiferent de circumstante. Sau cautam astfel de barbati pentru ca, de multe ori, si noua ne este la fel de teama de intimitate, si proiectam problema in exterior. Si asa ajungem sa suferim ingrozitor pentru „ce-ar fi fost daca“, sau si mai rau, ne resemnam cu putinul oferit de cel de langa noi. O astfel de viata traita in suferinta tacuta mi se pare una ratata. Si eu ma fac vinovata de asta, si eu m-am mintit frumos, si nu o data, am facut pacatul asta de prea multe ori. Insa am avut si noroc: mereu am reusit sa ma trezesc la timp, inainte sa iau decizii care mi-ar fi afectat iremediabil viata.
Si am invatat sa privesc faptele unui om, pentru ca vorbele sunt de multe ori irelevante. Inca incerc sa ajung la un echilibru in ceea ce priveste relatiile. Am trecut printr-o perioada foarte cinica, pentru ca atunci cand ai asteptari nerealiste, cazi de foarte sus. Daca am fi vorbit acum zece ani, cred ca te-ai fi speriat de cat de romantica eram (cred ca nu poate fi numit romantism, era pur si simplu inconstienta). Acum sunt destul de realista, in sensul ca stiu exact ce ofer si ce astept de la un om. Insa recunosc ca inca ma tratez de cinism.
Tentatia care mi-a rasturnat destinul, in mod sigur, a fost mirajul televiziunii. Da, parte din motivatie a fost si inca este aceea de a aduce bucurie in vietile celor de acasa. De-asta am ramas. Insa as fi ipocrita sa spun ca, atunci cand am luat decizia de a lucra in televiziune, nu m-a atras stralucirea acestei meserii. Mi se parea ceva nemaipomenit, credeam ca aveam sa fiu cunoscuta si iubita de o gramada de oameni. Nimic mai neadevarat, iti dai seama ca mi-a trecut intr-un timp record. E logic ca nu poti placea tuturor, iar numarul celor care te judeca creste direct proportional cu ratingul. Da, orgoliul este hranit de faptul ca exista multa lume care te apreciaza, insa la fel de bine se poate intampla sa te raneasca si sa te doara comentariile celor carora nu le place munca ta, asa ca e bine sa nu fii prea nesigur in meseria asta. Dovada este ca, pe termen lung, rezista doar aceia care cred in adevarul lor.
Ispitele nu sunt neaparat rele. Uneori, ceea ce parea „rau“, se poate dovedi in final un lucru bun, cum a fost in cazul meu. Daca nu m-ar fi ispitit munca in televiziune, nu stiu cum ar aratat viata mea astazi. Poate ca ar fi fost mai linistita, sau poate ca ar fi fost mai plictisitoare, n-am de unde sti. Doar ca, acum, stiu sigur ca imi iubesc meseria – cu bune si cu rele, si asta nu e putin lucru. Pun suflet in ceea ce fac, iar lucrul asta se vede si se simte.
Pe de alta parte, atunci cand am cedat unei ispite si mi-am dat seama ca am facut o greseala, zic eu ca am invatat, putin cate putin. Lucrul cel mai important pe care l-am invatat a fost sa-mi ascult intuitia si sa am incredere in puterea mea de discernamant. Am ajuns in punctul in care pot sa-mi asum si greselile, pentru ca le fac destul de constient. Si, oricum, din greseli invatam, asa ne capatam experienta de viata.
Nu-mi amintesc cui apartine citatul, insa cineva spunea ca cel mai bun mod de a scapa de o tentatie este sa-i cedezi. Recunosc ca si eu cedez, in majoritatea cazurilor. De cele mai multe ori, ma lupt eu cu mine. Sunt pasionala, si cand imi doresc ceva, mi-e destul de greu sa imi ascult ratiunea. Dar de-asta s-au inventat greselile, atunci cand pretul platit e mult mai mare decat satisfactia pe care ai avut-o atunci cand ai cedat ispitei, inveti sa te controlezi. Cred ca invatam toata viata, numai ca greselile sunt mereu altele.
Iar in putinele cazuri cand am reusit sa rezist unor tentatii – iarasi, vorbesc despre cele despre care intuiam ca nu vor aduce ceva bun -, am fost foarte impacata cu deciziile mele. Cred ca, pana la urma, despre asta este vorba, sa fii impacat tu cu tine, indiferent de ce alegi. Rezisti sau cedezi, important e sa-ti asumi si consecintele alegerii tale, si sa iei decizia cat se poate de constient. Cred ca avem responsabilitatea fata de noi insine sa ne traim vietile in asa fel, incat sa ne fie bine. N-as vrea sa se inteleaga gresit, nu cred in relatia perfecta, asa cum nici viata nu este perfecta. Oamenii care sunt anormal de fericiti mi se par desprinsi de realitate, viata e asa cum e. Si suferinta face parte din ea. Unele alegeri sunt mai bune. Dar daca le-am face mereu, n-ar fi plictisitor?
