Trei vedete din Romania ne vorbesc despre ce inseamna banii pentru ei si cum li s-a schimbat viata de cand ii au din belsug. Afla si tu ce cred Monica Columbeanu, Catalin Botezatu si Dana Savuica!
Cat valoreaza banii in ochii celebritatilor? Cum privesc in urma la vechea lor viata, acum, cand biletul de autobuz s-a transformat intr-o cheie fina de Bentley si cand poseta modesta, cumparata dintr-un butic de provincie, a devenit un Hermes pentru care si starurile de la Hollywood stau la coada? Cum ar fi fost vedetele daca portofelul lor ar fi aratat ca acela al unui om de rand? Ce griji mai au atunci cand cele financiare dispar? La ce mai tanjesc atunci cand nu-si mai doresc bani?
Monica Columbeanu: „Am stat la cele mai luxoase hoteluri, mi-am cumparat unele dintre cele mai exclusiviste lucruri”
Viata mea s-a schimbat odata ce mi-a crescut nivelul de confort material, in sensul ca mi-am permis sa fac lucruri care pana nu demult pareau aproape imposibile. De exemplu, am vizitat unele dintre cele mai frumoase locuri de pe pamant, am stat la cele mai luxoase hoteluri, mi-am cumparat unele dintre cele mai exclusiviste lucruri. Mi-am ajutat familia si prietenii inca si mai mult.
Cand ma gandesc la anii in care traiam la Bacau, pot sa spun cu mana pe inima ca am fost intotdeauna fericita. Nu aveam cum sa fiu frustrata sau invidioasa pe ce aveau altii, pentru ca toti eram cam la fel. Nici macar nu stiam de existenta anumitor bucurii si facilitati. Cu siguranta m-am simtit norocoasa in momentul in care viata mea s-a schimbat in mai bine. E greu sa-mi imaginez cum ar fi fost viata mea astazi, daca nu l-as fi cunoscut pe Irinel… Important este ca am facut alegerile potrivite, la momentul potrivit.
Sunt multumita de viata mea. Cand nu mai ai griji financiare, ai altfel de griji. Si ca sa iti mentii un statut financiar mediocru ai ceva de lucru, darmite sa incerci sa-l si imbunatatesti… Eu am tot felul de griji legate de familia noastra. Noi suntem cei care trebuie sa vegheze asupra celor care nu mai au prea multe forte. Am parinti, am socrii, am copil, am surori, am o activitate care ma ajuta sa ma ridic. Sunt destule griji pentru mine. Am totusi 21 de ani.
Exista si o parte negativa a bogatiei, de fapt, ar fi chiar mai multe… Una dintre ele este ca nu stii intotdeauna daca anumite persoane te vor in cercul lor de prieteni pentru felul tau de a fi sau mai curand pentru ce statut social ai. A doua parte mai putin placuta este atunci cand ajuti pe cineva absolut din altruism, vazand ca omul e batut de soarta, iar respectiva persoana iti spune, dupa ce s-a folosit cat a putut de „avantaj“, ca nu ti-a cerut niciodata nimic, ca eventual ti-a facut un serviciu ca l-a acceptat.
De astfel de lucruri iti dai seama in special cand, dintr-un motiv oarecare, chiar nu mai ai cum sa-l ajuti. Poate ca nu esti in tara, poate ca esti bolnav… Respectiva „capusa“ se supara si iti spune „Ai uitat de unde ai plecat…!“ sau „Vai, da’ ce fite ai, draga, in ultima vreme!“. Tu, bine intentionat, incerci sa-i explici ca e o chestiune care nu tine neaparat de vointa ta personala si ca nu are dreptul sa-ti vorbeasca atat de urat, stiind foarte bine ca de nenumarate ori l-ai ajutat, dar ca acum nu poti. Atunci incep replicile soc, de genul „Nu inteleg de ce imi reprosezi, ca doar eu nu ti-am cerut niciodata nimic“ sau „Ma jignesti“.
Catalin Botezatu: „O existenta imbuibata in bani n-o sa-ti aduca niciodata ceva bun, din contra”
Bogatia mea nu sta in bani, ci in spirit si in sufletul meu, in locurile pe care le-am vazut, in istoriile pe care le-am asimilat prin cunoastere. Apoi, rate si intretinere avem toti, dar la un alt nivel, bogatii la unul mai ridicat decat cel al oamenilor de rand. Eu mi-as dori ratele unui om normal. E drept ca ma folosesc de firme celebre si scumpe cand vine vorba de vestimentatie. Eu sunt o imagine si realizez ca nu pot fi una negativa. Daca n-as fi Catalin Botezatu, nu mi-ar pasa de nimeni si nimic. Daca ar fi s-o iau de la capat, nu m-as mai face Botezatu.
Nu mi s-a intamplat nimic bun cand am inceput sa am bani. Odata ce am inceput sa-i am, am avut numai probleme. Au aparut rautatile si invidiile, oamenii si-au aratat micimea, neputinta, invidia si complexele imense pe care le au. O existenta imbuibata in bani n-o sa-ti aduca niciodata ceva bun, din contra. Cea mai urata parte a bogatiei e zgarcenia. Este vulgar sa nu te gandesti la ceilalti cand ai bani. Sa ajuti inseamna mai mult decat sa-ti cumperi o masina de fita, asa cum fac multi copii de bani gata.
Ei vor sa-si faca o imagine, de multe ori ca sa scape de complexe. Daca maine n-as mai avea niciun ban, as fi fericit sa stiu ca am langa mine pe cineva care ma iubeste pentru ceea ce sunt, as fi fericit pentru acel unu la suta procentaj la prieteni, si daca as fi sanatos. Atunci as putea s-o iau de la capat.
Dana Savuica: „Cand nu mai ai griji materiale, iti faci griji ca toata lumea te saluta pentru ca ai bani“
Daca ne referim strict la lucruri materiale, atunci poti spune ca ai ajuns in Paradis intrucat totul si toata lumea este de vanzare… la un anumit pret. Cine detine bani automat detine si putere.
Au fost si perioade cand nu m-au dat banii afara din casa, dar, daca stii sa rezisti tentatiei compulsive de a cheltui totul pe nimic, atunci nu ai de ce sa-ti faci griji. Banii trebuie numarati in fiecare zi si o mica suma pusa de-o parte pentru zile negre. Daca astazi as fi fost o femeie cu venituri modeste, as fi fost la fel de fericita intrucat eu mizez in primul rand pe dragoste si familie.
Cand nu mai ai griji materiale, iti faci griji ca toata lumea te saluta pentru ca ai bani. Iti faci griji ca iti pierzi prietenii adevarati si culegi de pe drum toti slugarnicii, iti faci griji ca totul se poate termina intr-o zi si ca te vei trezi fara niciun ajutor, ca celalalt are mai mult decat tine. Da, bogatia materiala nu merge mana-n mana cu bogatia sufleteasca. Pe undeva, candva, tot faci un compromis…