fbpx

Povestea unor blugi albi

de

A fost odata ca niciodata, pe cand eu cantaream doar 48 de kilograme, dar purtam in suflet o iubire rotunda si implinita, a fost odata o vacanta mare. Una de vara, pe care, dupa o sesiune grea, ar fi trebuit s-o petrecem impreuna, dar pe meleaguri germane a plecat, din motive ce tineau de niste toane familiale, numai el. „Ce sa-ti aduc de acolo?“, m-a intrebat impaciuitor. si pe loc mi-a incoltit raspunsul menit sa-l condamne la un shopping chinuitor, care sa-i faca de nesuportat saptamanile traite departe de mine.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Asa ca, pe un ton alintat, i-am raspuns: „Vreau sa-mi aduci o pereche de blugi albi!“, deja compunand cu ochii mintii si cu gand de razbunare caznele la care urma sa fie supus iubitul meu pribeag. In primul rand ca in acei ani, pantalonii croiti dintr-un denim in culoarea rochiei de mireasa, desi promovati cu frenezie de putinele reviste lucioase de pe piata, se gaseau extrem de greu si costau nepermis de mult. Erau o fita, cu tot cu gaselnita lingvistica, pentru ca termenul de „blug“ are, etimologic vorbind, conotatii ceva mai albastrii.
Cine a devenit dependent de pantalonii din foaie de cort (asa le zice tata!), inventati de Levi Strauss, stie foarte bine ca gasirea perechii perfecte sau macar cat de cat potrivite de jeansi e o intreaga aventura, chiar stresanta uneori. Cel putin pentru femei, si dintre ele, pentru acelea cu talie subtire, dar rotunjimi generoase, care nu vor sa respecte si pace croiala deseori rigida a acestor nadragi mereu la moda. In cazul meu, cei in care intru cu usurinta imi sunt largi rau in talie, iar cei care se inchid frumos sub buric, fara sa faca acea dizgratioasa „burta“ la spate, imi turtesc popoul si ma strang la pulpe. si, invariabil, pentru ca sunt mica de inaltime, toti blugii pe care mi i-am cumparat vreodata sunt prea lungi pentru mine, necesitand retusuri grabnice, nu intotdeauna impecabil executate, la croitor.
Asa ca va dati seama la ce tortura credeam ca-l supun pe iubitul meu, cerandu-i un asemenea cadou. Dar, la nici o saptamana dintre cele doua in care urma sa stam despartiti, am primit o carte postala, cu un peisaj citadin din Köln, pe care scria: „Aici e frumos rau. Te iubesc si mi-e dor de tine. Ti-am luat blugi albi, asa cum mi-ai poruncit!“.
Nici nu mai stiu cum a trecut saptamana de dupa primirea vederii, dar imi amintesc la perfectie ziua in care, trepidand de nerabdare si emotie, imi urmaream iubitul cum scoate tacticos din valiza perechea de pantaloni albi destinata mie. I-am despaturit cu prefacuta sfiala si cu un zambet strengar in coltul gurii, dar a fost de-ajuns sa-i privesc pe
de-a-ntregul, si inima mi-a stat in loc. Cracii de bumbac laptos, drepti si impecabil tighelati, pareau sa fie croiti anume pentru mine. Nasturele argintiu de deasupra fermoarului sclipea elegant, ademenitor, dezvaluind printr-o stanta discret alcatuita, numele firmei producatoare – una de soi. I-am imbracat, cu emotie, si-mi veneau perfect! Nu-mi erau nici prea largi, nici prea stramti si, culmea, potrivit de lungi! In viata mea n-am mai avut niste pantaloni atat de frumosi si care sa-mi vina asa de bine, precum cei cumparati din Germania de barbatul care, din dragoste, imi facuse capriciul de a-mi cumpara jeansi pe neincercate. O vreme – niste ani buni! – m-am tot falit cu ei si spuneam tuturor povestea pe care tocmai v-am spus-o si voua: in cate cabine de proba am asudat degeaba, incercand zeci de perechi de blugi care aratau grozav in vitrina si groaznic pe mine. Cati draci imi faceam mereu ca nu gasesc nicio pereche care, simultan, sa-mi placa si sa-mi vina bine. Cat m-am suparat ca iubitul meu ma lasa singura in toiul verii si pleaca in excursie fara mine, si ce gand taios, de razbunare prin shopping fortat, imi venise, ca sa-l pedepsesc. si cum el, dragul meu drag, nu numai ca a trecut acest test stupid, dar m-a uimit si emotionat spunandu-mi ca examenul la care l-am supus n-a fost greu deloc, pentru ca el putea desena si-n gand forma trupului meu, stia pe dinafara lectia masurilor mele, temeinic invatata dupa atatea nopti de mangaieri si-atatea zile, magice zile, de priviri indragostite.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
·

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.