Este, cu siguranță, o vedetă iubită a Brașovului în care s-a născut și o prezență care nu trece neobservată în nicio împrejurare, deși este discretă și politicoasă. Adela Diaconu, realizatoarea emisiunii BV 01 ADE by Adela Diaconu este fostă sportivă de performanță, tânără politiciană retrasă doar momentan din câmpurile incorecte ale bătăliilor politice, jurnalistă tenace și femeie care-și respectă locul și valoarea în societatea pe care este hotărâtă s-o schimbe în bine.
Fotografii de Paul Buciuta
Make-up Mirela Vescan- Make-up Academy by Mirela Vescan
Hair-style Cristina Gheară
Ținute: Nausica și Ioana Călin
Unde te-ai născut, Adela?
Adela Diaconu: Am avut șansa să mă nasc și să copilăresc într-unul dintre cele mai frumoase locuri ale României, mai precis în Centrul Vechi al Brașovului, unde totul este istorie, legendă și arhitectură medievală. Îmi amintesc cu drag de sărbători, cum mergeam la Catedrala din Piața Sfatului unde bunicul, Gheorghe C. Diaconu, era preot și profesor la Șaguna și dirijor al Corului bisericii, cum urcam în foișor și ascultam concertele. Copilăria mea a fost de vis, pentru că, de mică, părinții s-au preocupat să îmi îndrepte pașii spre mai multe activități din artă și sport, precum pian, balet, înot, tenis sau schi. M-au lăsat să îmi aleg ce îmi place mai mult, iar eu am ales tenisul de câmp. Sportul de performanță trebuie să îl faci în primul rând din pasiune. Pentru că altfel nu ai cum să stai patru-cinci ore zilnic la antrenamente. Părinții mei au făcut sacrificii mari pentru mine ca să nu îmi lipsească nimic, tenisul fiind un sport scump, dar văzând cât de mult îmi place, m-au susținut necondiționat. Familia este baza, pentru început. Cei șapte ani de acasă, bunul simt și educația nu se cumpără cu toți banii din lume, și e greu fără o bază solidă, fără implicarea părinților care să îți îndrume pașii către o activitate, să îți dea încredere în tine și putere. Pentru mine familia este cea mai importantă, deoarece am cei mai minunați părinți care au știut să mă formeze pentru a-mi urma drumul în viață, cu tenisul, politica și televiziunea…
Ce îți plăcea în școală când erai mică?
ADELA DIACONU: Școala a jucat un rol important în formarea personalității mele și în evoluția mea ca om. Am fost un elev normal, care în pauze mai făcea și boacăne, dar la ore exista acel interes și respect pentru dascăl. Dar parcă școala pe vremea mea avea un rol mai bine definit, se făceau educație și carte cu adevărat, exista respect pentru dascălul din fața ta, el era și devenea un model pentru tine. Astăzi, din păcate, de cele mai multe ori, școala a devenit o scenă pentru parada modei printre adolescenți, respectul elev-dascăl și pentru cunoștințele transmise de acesta au cam dispărut. Lectura și sportul erau la egalitate ca preferințe, plus că se îmbinau perfect. Eu am crescut cu o bibliotecă enormă în casă și de mică a fost o plăcere să citesc.
Și ai făcut și mult sport… La câți ani ai început să practici tenis?
ADELA DIACONU: La vârsta de șase ani am început tenisul, după ce încercasem și alte sporturi sau activități. Dar tenisul m-a cucerit pe loc! Am simțit că pe teren este locul meu, timpul zbura. Când începi inițierea începi ca o joacă , apoi treptat ți se pune racheta în mână și începi să înveți loviturile. Ora mi se părea minut, aș fi vrut să stau cât mai mult pe teren ca să ajung la alt nivel, să învăț mai mult, să reușesc să arunc mingea cum trebuie, iar pe parcurs să lovesc mingea cât mai bine. Față de alți copii ce plângeau că îi aduceau părinții la tenis, eu plângeam că nu vreau să mai plec de pe teren. Iar de la șase ani, zi de zi, au urmat antrenamente, concursuri, cantonamente.
Ți-a fost greu să trăiești după rigorile sportului? Cum a fost copilăria ta din acest punct de vedere?
ADELA DIACONU: Eu am fost îndrumată și lăsată să îmi aleg să fac ce mi-a plăcut mai mult, așa că pentru mine tenisul de câmp a fost ca o joacă, a fost o plăcere. Când faci ceva din pasiune nu ți se pare deloc greu sau o corvoadă, ci singur îți dorești mai mult și mai mult. Adesea mă întreb: copiii din ziua de azi ce amintiri vor avea când toată joaca lor e virtuală și pe calculator. Ce sănătate vor avea mai încolo, dacă nu fac mișcare; aici părinții ar trebui să intervină și să aducă un echilibru. Eu copilăria mi-am petrecut-o pe terenurile de tenis de la Baza Olimpia, aflată la poalele muntelui Tâmpa. Este o bază superbă. Practic toată copilăria mi-am petrecut-o acolo. Câte două antrenamente pe zi, pregătire fizică, dar a meritat. Amintirile pe care le am alături de foștii mei colegi sunt neprețuite. După antrenamente rămâneam și jucam șotron, ascunselea, jocurile copilăriei noastre reale, amuzante, vii. Ne făceam planuri după ce câștigăm concursuri, antrenorii ne scoteau să ne premieze la un suc și atunci aveam voie să ne facem de cap cu diverse delicii culinare, sau din contra când stăteam peste program la un joc de cărți ne pedepseau în cantonamente când ne puneau în fața hotelului să alergam spre deliciul turiștilor. Foarte multe amintiri neprețuite. De fapt, tenisul rămâne dragostea mea. Când spun copilărie, spun tenis, sport ce m-a format și educat pentru viață, să fiu mult mai puternică și ambițioasă. Iar Brașovul a fost și este frumos în orice anotimp, vă invit să îl descoperiți, este un oraș mirific!
Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat din sport?
ADELA DIACONU: Sportul m-a format și educat pentru viață, să fiu mult mai puternică și ambițioasă. Am învățat să fiu un om corect, punctual, disciplinat, perfecționist, m-a învățat ce este fair-playul. După cum spunea și Nicolae Iorga, “Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă”. De multe ori trebuie să învățăm din greșelile noastre, să le conștientizăm, doar așa putem progresa și să ne autodepăşim. Tenisul, sportul în general, m-a disciplinat, ordonat și ambiționat ca în tot ceea ce mă implic, să o fac perfect. Aș spune că dorința această de perfecțiune este uneori un defect, pentru că mereu vreau să realizez cât mai bine proiectele în care mă angrenez. I-aș sfătui acum pe părinți, chiar dacă copiii lor nu vor face performanță în vreun sport, să îi susțină în a practica pentru că sportul educă, disciplinază și ordonează. Sportul cu școala se împacă perfect și se poate face performanță pe ambele planuri. Vor avea negreșit un plus în viață de mici, față de cei care nu fac sport. O copilărie petrecută doar în fața calculatorului nu are cum să te formeze pentru viața de adult, să îți dezvolte calitățile, și să te facă să trăiești, să simți cu adevărat ce înseamnă un succes, o înfrângere, fericirea când clădești ceva cu multă muncă și reușești.
Ce competiții importante ai câștigat ca tenismenă?
ADELA DIACONU: Îmi aduc cu drag aminte de prima competiție înainte de 1989 câștigată la vârsta de nouă ani, Daciada, deși am participat la o categorie superioară cu tenismene mai mari, am jucat toate meciurile cu încredere și am câștigat una dintre cele mai importante competiții în acele vremuri . Au urmat apoi concursuri după concursuri prin toată țara, cu rezultate foarte bune județene și naționale, începând de la 8-10, 11-12, 13-14, 15-16 ani, apoi la senioare.
Mai ai trofeele?
ADELA DIACONU: Majoritatea trofeelor au rămas în visteria clubului la care am activat, TC Olimpia, dar au rămas și la mine diplome, medalii sau trofee.
Urmărești ce se mai întâmplă în tenis?
ADELA DIACONU: Urmăresc fenomenul în continuare și sunt la curent, însă nu sunt un mare fan al meciurilor din fotoliu. Nimic nu se compară cu senzația de a fi acolo în teren…
Referitor la maniera de joc a Simonei Halep, pe care o urmărim cu toții, ce îți place și ce nu?
ADELA DIACONU: La Simona admir perseverența, ambiția și muncă depusă zilnic de ani de zile. Campioana noastră este în top cu cele mai frumoase lovituri în circuitul WTA. Fiind nr 1 mondial înseamnă că este perfectă!
De ce ai renunțat, însă, la tenis?
ADELA DIACONU: La 18 ani, am avut posibilitatea să plec cu tenisul în America, cu o bursă. Asta pentru că în anii ‘90, România nu avea foarte multe turnee WTA din care să îți poți face puncte, iar deplasările în străinătate erau foarte costisitoare. Însă nu mi-am dorit să plec în America, nici părinții nu m-au vrut departe și am rămas în România, crezând că voi reuși să schimb ceva, pentru ca tinerii talentați și valoroși să nu mai fie nevoiți să plece din țara lor. M-am bucurat când am aflat că am primit bursă, dar cu cât zilele treceau, realizam că va trebui să trăiesc fără cei dragi, că nu voi mai vorbi limba noastră, că voi uita gustul mâncării românești și mirosul patriei mele. Astfel, am ales să îmi conturez destinul aici. Din această cauză și din dorința de a schimba ceva în țară, mi-am dorit să urmez o carieră politică, pentru a lăsa ceva în urma mea, o schimbare în bine a societății românești. După atâția ani, fostele mele colege de la tenis ce au plecat în America cu bursă au ajuns foarte bine pe plan profesional și personal. Însă, când vin în vacanțe în țară, spun că nimic nu se compară cu locul natal și ar da totul să rămână aici, dar nu se poate.
Deci nu ai regretat niciodată că nu ai rămas în străinătate sau mai ai, uneori, momente când îți pare rău?
ADELA DIACONU: În ultimii ani să știi că și eu m-am gândit la acest lucru. Atunci când pui suflet și îți dorești din inimă să faci lucruri bune pentru semenii tăi și totuși, fără nicio explicație, ești dat la o parte de oameni potenți financiar, care pun pe primul plan interesele personale, te gândești dacă această societate mai are vreo șansă. Din generația mea au fost atâția tineri capabili și pregătiți pe domeniul lor de activitate care, din păcate, din cauza sistemului de valori dărâmat nu și-au găsit locul și au trebuit să plece în altă țară care i-a apreciat la adevărată lor valoare… Trebuie să înțelegem, până nu e prea târziu, că o piramidă construită pe non-valori, pile și relații în orice domeniu se va dărâma dacă nu are o bază reală și ne vom prăbuși cu toții! Dar ca să îți răspund la întrebare, nu îmi pare rău. Chiar dacă era mult mai simplu și reușeam mai multe lucruri în altă țară, tot nu era România. Nu e normal să fii nevoit să pleci din țara ta pentru bunuri materiale atâta timp cât ești capabil și muncești, nu e normal să ajungi să stai departe de familie, prieteni, de mediul în care te-ai născut. Atâta suferință legată de aceste plecări am văzut… De aceea intrasem în politică, pentru ca alături de oameni care cred în aceleași valori să facem ceva real. Eu sunt adepta faptelor și nu a vorbelor. Degeaba ești bun orator și ții discursuri ca la carte dacă, concret, nu ai făcut nimic real. Și tot de aceea m-am și retras, momentan, din politică, dacă nu pot face ceva concret și nu am sprijin pentru a realiza obiective reale pentru oameni.
Totuși, la politică, cum ajunseseși?
ADELA DIACONU: Încă de mică eram contrariată de politicienii care se folosesc de funcții doar pentru interesul personal, fără a avea ambiția de a construi ceva pentru cei care i-au ales. De aceea am ales să urmez și Facultatea de Studii ale Integrării Economice Europene și să-mi aprofundez educația în Management Financiar Bancar și Integrare Economică Europeană. Am fost prima promoție a Facultății de Integrare Economică Europeană (2000-2004), în contextul debutului procesului de negociere a aderării României la Uniunea Europeană, în anul 2000. Facultatea de Studii Economice Europene este o facultate de relații economice internaționale, cu accent pe problematica specifică fenomenului de de integrare economică europeană. Iar masterul în Management Financiar Bancar m-a pregătit să fiu un bun analist financiar, calificat pentru management și consultanță în corporații și pe piață financiară. Ca politician trebuie să lași ceva bun în urma ta, pentru oameni și comunitate. Să fii mândru că ai realizat ceva. Tinerii valoroși nu trebuie să mai fie nevoiți să se despartă de familii pentru a se realiza profesional și financiar în alt colț de lume, copiii talentați să aibă șanse să se afirme în domeniul de interes ales, vârstnicii să nu mai trăiască în permanență cu teama că nu vor supraviețui de la o zi la alta. Din această cauză și din dorința de a schimba ceva în țară mi-am dorit să urmez o carieră politică, pentru a lăsa ceva în urma mea, o schimbare în bine a societății românești.
Ai ales apoi televiziunea… Cum se numește emisiunea pe care o realizezi acum și când se transmite?
ADELA DIACONU: Am ales calea jurnalismului de televiziune, în care activez de peste zece ani, și în care am adus un alt concept și o altă viziune asupra ideii de emisiune de lifestyle. Am încercat mereu ca jurnalistă să văd dincolo de viață publică și perfectă a vedetelor și a oamenilor momentului, am adus în prim-plan viețile și reușitele extraordinare ale unor oameni care au dat un plus de valoare meseriei lor și acestei țări. Emisiunea se numește Bv 01 ADE by Adela Diaconu și se transmite sâmbătă și duminică pe Nova TV Brașov. Se poate urmări și live, pe internet. A fost dorința mea să reușesc în acest domeniu. Din păcate, în București, nu mi s-a dat nici o șansă cu un proiect curat și de bun simt, și mai ales dacă nu ești dispus să faci compromisuri sau să promovezi nonvalorile umane. Când nu mai aveam nicio speranță, cei de la Nova Tv Brașov au fost încântați să realizeze o emisiune cu oameni de valoare, de la care telespectatorii pot rămâne cu niște informații pertinente, să admire prezentări de modă ale designerilor de top și să afle cele mai noi tendințe din domeniul vestimentar. Aprecierile din partea publicului și a colegilor de breaslă au venit sub forma premiilor primite în cadrul mai multor gale de televiziune din România: pentru cea mai bună și longevivă emisiune Tv de lifestyle din România, cea mai bună emisiune de fashion și lifestyle, premiul pentru eleganță și stil în televiziune, premiul pentru implicare în promovarea sănătății și sportului românesc în mass-media, diploma de Excelență pentru producție TV, multe alte premii…
Ce îți place să faci în timpul liber?
ADELA DIACONU: Îmi place foarte mult să călătoresc, să vizitez și să descopăr locuri noi, de asemenea decorațiunile interioare sunt o pasiune, să descopăr și să combin obiecte de decor. Îmi place să merg la cumpărături când sunt reduceri și să achizitionez piese pe care am pus ochii când erau la preț întreg și apoi să le iau la jumătate. De asemenea, îmi place să fac poze și să pozez. Fotografiile sunt o altă mare pasiune.
Ții și cure de slăbire, ca noi toate?
ADELA DIACONU: Eu nu, nu am ținut niciodată. De mică că sportivă am fost obișnuită să mănânc la aceleași ore fixe cele trei mese ale zilei. Acesta este secretul unei alimentații corecte, dacă îți obisnuiest astfel organismul nu ai nevoie să ții cură de slăbire.
Mai faci și sport? Cât de des mai joci tenis?
ADELA DIACONU: În ultimii ani nu am mai jucat foarte des pentru că am și o problemă medicală la menisc și trebuie să o rezolv. Până îmi rezolv problema medicală, le recomand cititorilor să îmi urmeze exemplul, mersul pe jos, cred că oricine îl poate folosi în avantajul său, dacă nu are timp pentru vreun sport anume.
Înțeleg că îți împarți viața între București și Brașov. Ai vreun plan să te muți definitiv în Capitală?
ADELA DIACONU: Cât timp am fost la Facultate și la mastere, nu ajungeam deloc în orașul natal. Apoi, având programul mai flexibil, am ajuns să mă împart în funcție de unde am treabă. Astfel pot să zic că atât Brașovul, cât și Bucureștiul, îmi sunt case și nu vreau să renunț la vreuna.
Cine este soțul tău și cum v-ați cunoscut?
ADELA DIACONU: Radu Mătăsăreanu este fost ziarist și manager de fotbal. Ne-am cunoscut în urmă cu 18 ani când el tocmai venise de la București să lucreze la FC Brașov că ofițer de presă, la Baza Olimpia unde eu activăm că jucătoare de tenis. Era prezent la mai toate antrenamentele mele și așa am intrat în vorbă, el declarându-se fanul meu (râde)… Tot la Olimpia a urmat întâlnirea cu părinții mei care erau în transă fiind primul prieten pe care l-au cunoscut. De atunci până în prezent părinții mei îl iubesc ca pe propriul copil. Iar așa cum îl iubesc ai mei, așa mă iubesc și ai lui. Nu îmi place termenul de “socri” mi se pare că sunt mult mai mult de atât. Radu este originar din Râmnicu-Vâlcea, o familie apreciată, mama doctor, tatăl inginer, dar în primul rând niște părinți deosebiți ce mereu ne-au susținut.
Ești, deci, măritată de foarte mult timp. Care e secretul unei căsnicii de durată?
ADELA DIACONU: Nu știu cum au trecut 18 ani. Din 2000 până în prezent am fost împreună tot timpul. Pot să spun că sunt o norocoasă, extrem de răsfățată atât de părințîi noștri cât și de Radu care m-a înțeles și m-a susținut în toate proiectele mele. Încredere, prietenie, loialitate, iubire, înțelegere, sunt doar câteva dintre ingredientele unei rețete perfecte.
Sună un pic prea ca la carte… Ce e, totuși, greu, în a păstra o căsnicie, o iubire de durată? Ce obstacole apar inevitabil?
ADELA DIACONU: Să ai puterea și înțelegerea când cel de lângă tine a greșit să îl ajuți să treacă acel hop și să priceapă ce nu a făcut bine. Să îi fii alături și la greu, nu numai la bine. Să nu te lași influențat de cei din jur. Dacă tu știi că are un fond bun și ți-a demonstrat acest lucru în decursul anilor să ai încredere până la proba contrarie. Ca și în sport, să câștigi sau să pierzi pe mâna ta nu a altora. Să știi să te reinventezi, să nu te neglijezi, să nu te lași niciodată pe locul doi, să ai viața ta profesională. Să nu renunți la surprizele de la începuturi chiar dacă valoarea materială nu este mare, cea sufletească este infinită la fel și bucuria. Ca o paranteză, parcă trăim într-o lume tot mai rea și nu înțeleg de ce, pentru că nu te duci cu nimic după tine, rămân doar lucrurile frumoase pe care le-ai făcut. De când cu rețelele de socializare există o competiție imaginară, o invidie și o răutate pe care nu o regăseam acum ceva ani. Poate de aici și problemele cuplurilor, vor mai mult, vor să aibă ca x sau ca y, capra vecinului e mai importantă decât să îți vezi de treburile tale, își vând și trădează aproapele pe nimic. Nu mai există principii, cuvânt, mândrie… Dar să revin la întrebare… Să îți păstrezi sufletul de copil într-o lume și viață nu tocmai că în poveștile copilăriei noastre. Să nu uităm că oamenii trebuie iubiți și lucrurile folosite, nu invers! Să ai conștiința curată. Indiferent de cum se poartă ceilalți, când faci un bine să fie din suflet și să nu aștepți niciodată nimic în schimb. Altfel nu își mai are rostul.
În zona mondenă sunt mereu foarte multe divorțuri. Te temi de așa ceva?
ADELA DIACONU: Mă tem când mă uit la cei căsătoriți de complezență, care au vieți paralele și fiecare cu treaba lui. Dacă nu faci echipă cu cel de lângă tine, dacă nu împarți bucuriile, dar și necazurile, dragostea nu se cumpără și nu e de vânzare. Lucrurile zilnice făcute și construite împreună, amintirile, momentele frumoase, dragostea adevărată sunt neprețuite și nu se pot cumpăra cu toți banii din lume.
