fbpx

Goran Bregovic: Totul se invarte in jurul femeilor!

de

Goran Bregovic e un Kalashnikov de catifea. Dincolo de agresivitatea unora dintre piesele sale, sta un suflet firav de artist crescut departe de tara lui. Cand l-am intrebat despre muzica, a vorbit cu pasiune, cand l-am intrebat despre dragoste, ochii lui au devenit tristi si melancolici. N-am reusit sa vorbim despre toate cate mi-as fi dorit, pentru ca ne-am intalnit fugar, inaintea unui concert, intr-un club din Bucuresti.


Timpul ne-a ajuns curand din urma, pentru ca muzicianul trebuia sa-si puna deja celebra costumatie alba si sa intre pe scena, inconjurat de Orchestra lui pentru Nunti si Inmormantari. Dar cele cateva raspunsuri pe care mi le-a acordat pentru revista Tango contureaza portretul artistului profund si atat de iubit.

Interviu realizat de Corina Stoica.

Sunt tare greu de explicat gusturile fetelor…

Tango: Ati studiat la Scoala de Muzica din Sarajevo. Cum va amintiti de vremurile acelea?

GORAN BREGOVIC: O, e prea romantic… Eram la sectia de vioara, pentru ca tata lucra in armata, dar canta la vioara si si-a dorit sa fac si eu la fel. Dar eu nu eram facut pentru vioara. Si adevarul este ca atunci cand am inteles ca fetele prefera baietii care canta la chitara, am inceput sa cant la chitara (rade).

Tango: Ati declarat ca v-ati indreptat spre muzica pentru ca fetele erau mai receptive la artisti. A fost asa pana la urma?

GORAN BREGOVIC: Nu stiu ce sa spun, sunt tare greu de explicat gusturile fetelor… Nici nu stiu daca am avut sau nu mai mult succes la fete, pentru ca ele sunt absolut imprevizibile. Nu intelegi de ce aleg un anume barbat si nu pe tine, chiar daca tu arati mai bine si esti mai destept. E ciudat.


Tango:
Daca nu ati fi devenit muzician, cu ce v-ati fi ocupat acum?

GORAN BREGOVIC: O vreme am studiat sa devin profesor de filosofie si sociologie. Dar am tras chiulul de la niste examene in ultimul an de universitate. Tot atunci, faceam un fel de practica, mergeam la scoli si incercam sa predam. Si cand am vazut cum este, m-am gandit: „chestia asta nu e pentru mine, sa-i invat filosofie pe copii?! Nu merge…“ Dar probabil ca, daca primul meu disc nu ar fi avut succes, asta as fi fost, profesor de filosofie…

Tango: Cum s-a schimbat mesajul muzicii dumneavoastra de-a lungul anilor?

GORAN BREGOVIC: Stii, eu intotdeauna m-am simtit un pic inconfortabil cu oamenii care transmit mesaje puternice. Eu prefer mesajele mici, asociate cu multa distractie, decat mesaje tari si distractie putina. Numai faptul ca un compozitor care provine dintr-o tara atat de mica precum a mea a reusit sa se faca cunoscut e de ajuns, inseamna mult. Nu este asa cum se vede la televizor. Pentru unii, exista numai muzica de la televizor. Eu n-am fost niciodata difuzat la televizor si am vandut cinci milioane de discuri in ultimii sase-sapte ani.

Deci, daca ma intrebi de mesaj, nu cred ca e nevoie de un mesaj direct. Oamenii care sunt deschisi catre culturi restranse au deja un mesaj in cap, ei apartin timpului modern, ceea ce presupune deja o diversitate in mentalitatea lor. Nu simt nevoia sa transmit vreun mesaj deschis, ceva de genul „eu sunt ambasadorul reconciliant, pentru ca tata e catolic, mama e ortodoxa, iar sotia, musulmanca“. Asa este, dar pentru mine e suficient ca am o multime de concerte, azi in Vladivostok, maine in Liban, poimaine in Australia. Am fost in turnee in Islanda, in America de Sud… in lumea intreaga. Asta spune ceva despre lumea in care traim. Ea nu e asa cum o vedem la televizor.


Bucurestiul este un haos imens

Tango: Aveti un loc preferat in Romania?

GORAN BREGOVIC: Suntem vecini, dar eu pana sa cant aici nu am avut timp sa vad mare lucru in Romania, vizitasem doar Timisoara. Apoi, cand am facut primul turneu aici, am descoperit tara asta. E un loc mare si frumos. Am fost cam in zece orase in ultimii ani si-mi place peste tot. Chiar si Bucurestiul imi place. Este un haos imens, dar mie imi plac orasele mari si pline de haos.

Tango: Dar exista ceva ce va displace la noi?

GORAN BREGOVIC: Nu, chiar nu. Ma bucur ca ati intrat in Uniunea Europeana. Mie mi se pare grozav ca in strainatate aud tot mai multa muzica buna datorita romanilor. Sunt multi romani care canta pe strada acolo. Si e o muzica extraordinara…

Tango: Numele celui mai nou album al dumneavoastra este „Alkohol“. De ce l-ati numit asa?

GORAN BREGOVIC: De fapt, a fost o intamplare. Am primit propunerea sa cant in Guca, in cadrul unui festival si ne-am hotarat sa facem un program pe care nu-l facem de obicei. E vorba despre niste cantece pe care le-am scris in perioada mea rock, apoi unele pe care le-am scris pentru cativa artisti greci si turci, piese pe care nu le cantam niciodata. Eu de obicei beau pe scena, dar la concertul ala chiar am baut zdravan, eram beat…

Tatal meu a fost alcoolic, iar eu am fost unul din copiii traumatizati din cauza alcoolului, asa ca nu beau decat pe scena. De altfel, in fiecare contract al meu, se mentioneaza ca o sa fie si ceva alcool pe scena… Cand am vazut filmarile de la concertul de care-ti spuneam, mi-am zis: „Doamne, cata bautura a fost acolo!“. Si ne-am gandit sa scoatem pe piata muzica aceea. M-am hotarat dupa aceea sa mai fac o serie de filmari, asa ca albumul este format din doua parti si ambele sunt inregistrate live.

Prima parte se cheama Shlibovitza, este inregistrata in Guca si este pentru petreceri cu alcool tare, iar a doua parte, pe care am inregistrat-o in Milano si Torino, este dintr-un concert de vioara, un concert pe care l-am compus, care se cheama Sampanie, si este mai light. Amandoua sunt unite sub numele Alkohol pentru ca in cultura noastra, muzica este facuta pentru alcool. De fapt, nu avem muzica sa nu fie compusa pentru alcool. Si, daca avem, nu e reprezentativa pentru muzica internationala.

Tango: Deci sunteti sincer cantand muzica asta.

GORAN BREGOVIC: M-as putea preface ca nu sunt de acolo, dar de ce as face asta? Muzica buna, care a fost scrisa pentru acest album, a fost scrisa pentru bautura. Nu pot si nici nu mai vreau sa par acum altfel decat sunt. Sunt batran si nu mai am nevoie sa ma prefac, nu mi-ar mai folosi la nimic.


Tango:
Cum arata pentru dumneavoastra muzica anului 2008?

GORAN BREGOVIC:
E interesant, mi se pare ca totul merge in directia pe care a prezis-o Karl Marx: sfarsitul artei. Mergem catre un loc in care poate face muzica oricine are un calculator. Sigur, pentru casele de productie este un dezastru, pentru ca e din ce in ce mai dificil sa tina pasul, in fiecare zi se mai naste cate un star. Oricine are o piesa bunicica este star pe Internet. Cu toate astea, imi place modernitatea asta, pentru ca exista tot felul de aparitii tehnice.


Eu doar stau acolo, beau un pic, si cant

Tango: Care a fost cea mai grea perioada a vietii dumneavoastra?

GORAN BREGOVIC: Cred ca razboiul m-a facut sa sufar cel mai mult. La inceputul lui, spre norocul meu, eram la Paris. Dar cand vezi la televizor poporul tau impuscandu-se, murind… daca se intampla sa si cunosti personal pe cineva care este impuscat, daca ai vreo legatura personala cu un om care e in dezastru… asta te schimba mult. A fost destul de greu, daca e sa-mi aduc aminte de primii ani. Apoi am inceput sa lucrez si am descoperit ce inseamna sa fii artist in exil. Nu din intamplare o parte atat de mare din istoria artei apartine artistilor aflati in exil. Uman vorbind, exilul e inconfortabil, dar din punct de vedere artistic, sa stii ca e o pozitie foarte buna. Iei distanta de alte lucruri si locuri si incepi sa ai incredere in tine. Si, pana la urma, increderea de sine este principala problema pentru artistii care vin din tari mici. Cred ca daca n-ar fi fost razboiul, azi as fi fost doar un star rock pensionat.

Tango: Credeti? Erati foarte popular cu trupa pe care o aveati (n.r. Bijelo Dugme)…

GORAN BREGOVIC: Asa e, dar eu atunci eram celebru doar pentru cele 20 de milioane de oameni care vorbesc limba mea.

Tango: Si, in timpul razboiului, ati cantat in Paris?

GORAN BREGOVIC: Nu, nu aveam de gand sa mai cant, eram satul. Incepusem de la varsta de 17 ani, intr-un bar de striptease. Ma saturasem de rock. Dar apoi, intrand in contact cu tot felul de oameni din lumea artistica, mi s-a cerut sa scriu doua cvartete. Le-am scris, iar la scurt timp am auzit, pentru prima data, la Roma, muzica mea cantata de altcineva. Cantau „oooaaaa, uuu, uuu-uuu, let’s sing everybody…“ si tot felul de rahaturi de genul asta (rade)… si mi-am zis ca si eu pot sa cant asa si sa am succes! Si am inceput sa cant. Iar concertele mele nu au nimic din ce gasesti in zilele noastre in show-biz. Eu doar stau acolo, beau un pic, si cant.

Tango: Dar faceti un show grozav, chiar si fara dansatoare sau efecte speciale…

GORAN BREGOVIC: Totul e foarte simplu. Nu e nimic in afara de muzica.

Tango: Mi-ati spus ca ati cantat, la 17 ani, intr-un bar de striptease. Cum era?

GORAN BREGOVIC: O, da… Am vazut mai multe femei dezbracate decat orice alt baiat de varsta mea din Iugoslavia. Cantam atunci muzica de striptease. A fost o perioada interesanta din viata mea.

Tango: Dar dragostea ce a insemnat pentru dumneavoastra?

GORAN BREGOVIC: Stii ceva? (Face o pauza lunga, priveste departe). Cand incepi sa vorbesti despre lucruri dintr-astea, esti in pericol sa incepi sa spui prostii. Ce ai putea sa spui despre dragoste? Despre dragoste, doar despre dragoste e vorba in viata asta! Dragostea e totul, iar totul se intampla din cauza, datorita si pentru femei, asa e natura facuta, de la cainele de pe strada pana la mine, totul se invarte in jurul femeilor! Pana si nenorocitii aia de nazisti, care nu s-au gandit decat la bani toata viata lor, au spus ca numai banii pe care i-au cheltuit pe femei au meritat sa fie castigati.

Tango: Care a fost cel mai curajos lucru pe care l-ati facut din dragoste?

GORAN BREGOVIC: Sa scriu cantece in limba mea. Sunt recunoscut pentru asta. Cand faci asta, faci un fel de self-striptease, pana la partea cea mai nuda, cea mai dezgolita din tine. Si cred ca iti trebuie curaj pentru asa ceva. Faci un lucru pe care putini il fac, pentru ca oamenii nu prea vor sa iasa in lume si sa strige: „Te iubesc!!!“. Dar eu am facut-o, o fac mereu.

  • Credit: EPA
  • Title: 62nd VENICE FILM FESTIVAL

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *