IKEA România a organizat primul ONE HOME, ONE PLANET (OHOP) în România, evenimentul digital care a adunat numeroși specialiști și lideri din mediul non-guvernamental, de business, autorități și reprezentanți IKEA pentru a lucra împreună și a găsi soluții la problema crizei climatice, a deficitului de resurse și a inegalității.
OHOP 2021 și-a propus să găsească idei inovatoare, noi propuneri de politici publice sau mecanisme simple care să le permită oamenilor să ia o poziție activă și să contribuie într-un mod pozitiv la viitorul planetei. Concluziile trase în cadrul evenimentului vor fi împărtășite reprezentanților Guvernului și administrației prezidențiale în speranța de a fi parte a mesajului României în cadrul COP26, Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice.
”A mai rămas un singur deceniu până în 2030, iar unele dintre cele mai mari provocări sociale și de mediu din prezent trebuie să fie soluționate. De la pierderi de vieți omenești, la dificultățile economice, nimic nu ne-ar fi putut pregăti pentru COVID-19. Pandemia a arătat cât de fragilă este lumea în care trăim și cât de urgent este să acționăm chiar acum. Obiectivul nostru, transmis prin intermediul ONE HOME, ONE PLANET este de a îndemna la acțiune și de provoca schimbări în domeniile care ne afectează pe toți, astfel încât să putem reconstrui împreună o lume mai bună.”, a declarat Ekaterina Egorova, CEO IKEA South East Europe.
Evenimentul digital ONE HOME, ONE PLANET a cuprins trei segmente. În prima sesiune, cea plenară, denumită Town Hall, s-a discutat despre angajamentul României față de schimbările climatice la Conferința ONU COP26, la care au participat invitați speciali, precum Ekaterina Egorova, CEO IKEA SEE, Therese Hydén, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Suediei în România, László Borbély, Consilier de Stat, coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă, Dan Dragoș Drăgan, Secretar de Stat, Ministerul Energiei, Aurel Simion, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Violeta Neniță, Market Manager IKEA România.
În a doua sesiune, numită The Square, publicul a avut ocazia să afle mai multe despre IKEA România în contextul sustenabilității. De asemenea, au existat și două sesiuni colaborative (CoLabs) în care peste 50 de participanți cu influență din diferite domenii, lideri din mediul ONG, de business, academic, administrație publică și reprezentanți IKEA România au folosit instrumente virtuale pentru a sparge barierele în calea rezolvării provocărilor cheie pentru oameni și planetă în jurul subiectelor economiei circulare și energiei.
Printre principalele concluzii adoptate în timpul sesiunilor, menționăm următoarele:
- În timpul sesiunii colaborative de economie circulară menționăm scalarea magazinelor de tip low-waste, prelucrarea produselor secundare în agricultură sau dezvoltarea de întreprinderi asociate poducției agricole de bază pentru a scurta lanțul valoric, concomitent cu implicarea autorităților locale și centrale în aplicarea cadrului legislativ existent și asumarea țintelor de reducere a risipei alimentare.
- Participanții sesiunii colaborative dedicate energiei au propus soluții precum îmbunătățirea nivelului de colaborare între cercetători și distribuitorii de energie pentru a facilita accesibilitatea la energie, transparentizarea datelor energetice pentru o mai bună înțelegere a profilului consumatorului român, susținerea cooperativelor și prosumatorilor de energie, dar și o deschidere mai mare către electromobil cu zero-emisii de carbon, implicit cu norme de aplicare pentru legislația în vigoare. Dezvoltarea de instrumente digitale de educare a publicului larg, inclusiv în curricula școlară, pentru a-și atinge un grad individual de eficiență energetică.
“Pentru a avea un impact în combaterea schimbărilor climatice, am definit mai multe ambiții, aliniate la nivel global, și pe care dorim să le îndeplinim prin acțiunile pe care le întreprindem în sfera noastră de activitate. Știm că avem o responsabilitate imensă – și o oportunitate – de a ne folosi cunoștințele pentru a aduce în discuție subiecte despre economia circulară și energia din țară, implicând, în același timp, comunitatea, partenerii de afaceri, mediul academic și autoritățile. Credem că doar împreună putem face o schimbare pozitivă.”, a declarat Violeta Neniță, Market Manager IKEA România.
IKEA România se angajează să facă pași ambițioși către un viitor mai sustenabil prin:
- Reducerea emisiilor din energie, apă și deșeuri.
- Asigurarea alimentării cu energie 100% regenerabilă până în 2030.
- Efectuarea serviciilor de livrări către clienți cu zero emisii până în 2025.
- Atingerea țintei de zero deșeuri, IKEA devenind, astfel, o companie 100% circulară, până în 2030.
- Atingerea obiectivului de zero deșeuri organice la groapa de gunoi până în 2020.
- Proveniența a jumătate dintre produsele alimentare IKEA să fie din surse vegetale, până în 2025.
Grupul Ingka • Grupul Ingka (Ingka Holding BV și entitățile sale controlate) este unul dintre cele 12 grupuri diferite de companii care dețin și operează retail IKEA în cadrul unor contracte de franciză cu Inter IKEA Systems BV Grupul Ingka are trei domenii de activitate: IKEA Retail, Ingka Investments și Ingka Centre. Ingka Group este un partener strategic în sistemul de franciză IKEA, operând 378 de magazine IKEA în 30 de țări. Aceste magazine IKEA au avut 706 milioane de vizite în perioada FY20 (1 septembrie 2019 – 31 august 2020) și 3,6 miliarde de vizite pe www.IKEA.com. Ingka Group își desfășoară activitatea în viziunea IKEA – pentru a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru mulți oameni, oferind o gamă largă de produse de amenajare a locuinței, bine concepute și funcționale, la prețuri atât de mici, încât să le permită cât mai mulți oameni posibil.