In jurul meu, scaldati in isteria recentei crize mondiale, graviteaza oameni nemultumiti, nefericiti, neimpliniti, care cauta…si nu gasesc…sunt zile in care aceasta cautare a lor dureroasa ma afecteaza mai mult decat in altele…uneori imi vine sa le strig in gura mare CUVINTE care sa ii ajute, dar realizez ca pe majoritatea nu le stiu nici eu rosti, pentru ca sunt nerostite si in mine…dar in mine macar SUNT, in ei nu par a fi…si ii simt neajutorati, si ma doare…sunt oameni apropiati, chiar rude, dar si colegi, prieteni, chiar nu conteaza…vreau sa vorbesc despre aceasta STARE care ii locuieste, nu despre oameni sau persoane…
De cand ma stiu am simtit si am stiut ca orice as pierde vreodata, ma am pe mine, mai jos de atat nu pot cobori, si m-am simtit mereu linistita si multumita cu aceasta perspectiva…si mai ales, am stiut ca greselile mele sunt si ele pretioase, si le iubesc pentru ca le-am facut eu, indiferent in ce situatii jenante, penibile sau ingrozitoare m-au aruncat…o prietena la care tin foarte mult are o vorba de milioane: “Cine sunt eu in fata mea?”…eu am stiut intotdeauna sa dau doi bani si chiar mai multi pe mine atunci cand poate toti ceilalti nu i-ar fi dat, am stiut sa pierd cu zambetul pe buze la gandul ca acasa, in caldura fotoliului, cu ochii inchisi si cu emotia unui mic scolar, voi cerceta sa gasesc si sa invat lectia care a vrut sa imi fie data, si asta ma facea fericita…am stiut ca oricat de greu mi-ar fi, in orice moment, oriunde, am in mine un prieten de nadejde, un suflet cu care m-am simtit mereu in acord total, o oglinda la care pot sa imi vorbesc si in fata careia ma autovindec de orice suferinta sau boala…am stiut sa fiu umila atunci cand totul in jurul meu poate mi-ar fi dat toate drepturile sa tai si sa spanzur…si mai presus de toate, am stiut ca cel mai frica imi e in viata de raul pe care, cu stiinta sau fara, il pot face eu altora, nu de raul care mi se poate face mie…
cum sa fac sa dau totusi drumul acestor randuri de mai sus FARA sa para “lauda de sine”? …chiar acum, scriind toate acestea, mi-e teama ca randurile mele se pot citi asa…nu as vrea, dar imi asum riscul…imi doresc din tot sufletul sa ajut, si asa simt eu, in viata asta, ca cel mai bine STIU sa fac asta prin CUVINTE…dragele mele cuvinte, la care tanjesc de o viata…
Dionis al lui Eminescu spunea: “In fapta lumea-i visul sufletului nostru”…sunt doar 7 cuvinte, dar cat miez au ele…noi oameni buni oare ce visam de ajungem sa fim aceasta lume de azi? sufletul nostru oare unde e si ce ne vorbeste el, oare il mai auzim, mai stim de el, il mai tinem aproape sau il uitam zilnic cate putin? simt ca intre noi si noi sunt atatea piedici si ziduri incat ajung sa nu ma mai minunez de oamenii nemultumiti, nefericiti, neimpliniti din jurul meu…si iarasi ajung in punctul de plecare, dupa care in secunda imediat urmatoare reiau circuitul precum un trenulet de jucarie cu sinele in cerc…si iarasi simt o nevoie uriasa sa ajut, si iarasi nu stiu cum, si iarasi imi vine sa ….SCRIU…
haideti sa dam la schimb toate nemultumirile din noi cu MULTUMIREA pentru ce avem, putinul fiecaruia de l-am pretui mai mult, LUMEA noastra s-ar schimba…nu vedeti? nu vedeti ca totul e o alegere? si ca atat de des o facem pe cea mai proasta? poate fi atat de simplu drumul spre fericire, multumire, implinire, poate prea simplu incat devine chiar complicat…totul ar (re)deveni insa de-a pururi simplu numai de-am intelege o data ca asa cum bine zice englezul “honesty is the best policy”…
eu visez si totul in jurul meu se modeleaza incetul cu incetul asemenea visului meu, si cred cu tarie ca nimic nu poate fi greu sau de neinvins atat vreme cat STIM sa ne urmam indeaproape pe noi, visul nostru, lumea asa cum frumos o definea sarmanul Dionis…eu visez de exemplu ca intr-o zi VOI SCRIE, voi scrie cu adevarat, si stiu ca asa se va intampla, dar nu stiu cand si unde…dar de ce ar fi asta important?
caci doara
“…Nu exista nici timp, nici spatiu – ele sunt numai in sufletul nostru. Trecut si viitor e in sufletul meu, ca padurea intr-un sambure de ghinda, si infinitul asemene, ca reflectarea cerului instelat intr-un strop de roua.”
