Cunoscuta atat vedetelor, cat si altor iubitori de frumos care-i apreciaza truda si harul, Ioana Condurateanu, patroana magazinului Sheba, accesorizeaza colectiile Lizei Panait si pe cele ale Norei B., asigurandu-si astfel o prezenta de exceptie in cadrul Bucharest Fashion Week, si castigand, in acelasi timp, pretuirea clientelor.
Nascuta in Bucuresti, si-a trait o parte din copilarie in spatii indepartate geografic si cultural, familia ei hotarand sa plece in Maroc cand Ioana nu avea mai mult de patru ani. Cunoaste detaliile calatoriei mai mult din povestirile parintilor: „Tatal meu, geolog, a fost un «bun» al României foarte bine vandut. Este singurul din Romania care lucra pe aparate de teledetectie. In Maroc, mama a insistat sa fim toata familia, chiar daca contractele tatei nu erau remunerate. Mergeam cu tata pe teren si obtineam astfel informatiile cel mai bine fundamentate. Amintiri am din Bazarul de Aur in care erau cantitati uriase de metal pretios si pe care-l vizitam ca pe un muzeu. Acolo am aflat prima data de marcajele si puritatile aurului, a fost primul meu contact cu metalele pretioase.“
S-au intors pentru doi ani in tara, timp in care Ioana a inceput scoala, si au impachetat apoi tot, pentru a-si incepe aventura in Mozambic. „Acolo era foamete mare, abia iesisera de sub dominatia portugheza, aveau doar o fabrica de biscuiti si resursele subsolului pe care le exploatau. Traiul lor era greu, dar noi eram tratati extrem de bine, locuiam pe faleza Oceanului Indian. La intoarcere, mama reusise sa-si deschida un magazin printr-o relatie, si, inainte de asta, dansa producea bijuterii, iar pe mine ma trimitea sa-i achizitionez pietricelele. La 19 ani, m-a trimis cu avionul in China, in Thailanda ca sa negociez cu tot felul de asiatici. Acolo am avut peripetii. Ei nu aveau produsele pe stoc si ma duceam de colo-colo cu bicicleta, dar imi dezvoltam astfel reteaua. Chinezii nu-si dadeau seama de varsta mea si ma luau in serios, din moment ce mergeam acolo cu bani pe care ii dadeam lor. In Dubai, in schimb, nu m-au tratat la fel. Aveam 20 de ani cand am fost acolo. Dar produsele lor oricum nu se adresau pietei Romaniei, care nu era asa de pregatita. Nu m-am orientat niciodata spre bijuterii de aur, mi-au placut cele care se pot schimba usor, cele vechi, dar nu foarte costisitoare.“ Vorbeste cu pofta despre frumusetea pietrelor, nuantele lor schimbatoare, valoarea, energia cu care sunt in stare sa ne incarce. „Eu imi faceam bijuterii de la 10 ani. Cu toti banii de alocatie imi cumparam diverse albume pentru a ma inspira.“
Visa sa faca Facultatea de Matematica, dupa ce a terminat Colegiul Sf. Sava, dar s-a razgandit pe loc in momentul cand s-a reanfiintat cea de Relatii Economice Internationale, dupa Revolutie. „Tot ce vazusem in strainatate era ca diplomatii locuiau in cele mai frumoase rezidente, cu piscina, cu biblioteca, si devenise clar pentru mine ca asta-mi doream sa fac, sa fiu ambasadoare.“ In anii de facultate, si-a cunoscut sotul. „Il ajutam cu toate cursurile. Din tot A.S.E.-ul, nu eram eu cea care scria cel mai frumos, dar cumva l-am pacalit eu. Ne-am casatorit in anul IV si, cand am terminat facultatea, am avut norocul sa avem si un copil pe care nu ni-l planificaseram. Aveam 24 de ani cand l-am nascut. Si, din dorinta lui de a nu fi copilul singur, a venit si al doilea mai repede.“ Ioan si Petre, de 11 ani, si respectiv 8 ani, sunt doua minunatii de baieti. „Avand acum firma undeva in Drumul Taberei, pot fi cu ei la masa de pranz, sa stam de vorba. E o tristete pentru mine ca nu pot sa ma ocup mai mult de ei, dar ma bucur ca am calatorit impreuna, si pentru mine acestea au fost cele mai frumoase vacante pe care le-am avut vreodata.“
Odata ce a demarat propria ei afacere, i s-a parut necesar sa stapaneasca, pe langa partea creativa, si pe cea economica, si s-a inscris la a doua facultate, cea de Drept. O intreb despre profitul business-ului pus pe picioare de ea. „Nu pot sa spun ca am dat lovitura, deoarece costurile sunt foarte mari. Nu este o afacere de top 300 sau de top 30, dar este o afacere care-mi face placere. Si la 5 dimineata, daca lucrez la coliere, nu ma simt obosita. Imi este drag sa le iau, sa ma uit la ele si, din punctul meu de vedere, este cel mai mare castig pe care pot sa-l am.“
Magazinul pe care-l conduce de 9 ani incoace este unul mic si cochet, doldora de bijuterii realizate cu gust si suflet. Iar banii de investitie i-a primit de la mama, spune, recunoscatoare. „Mi-as dori foarte mult acum sa ma extind intr-o zona comerciala care sa aiba mai mult public. Dar eu tin foarte mult la clientii mei, avem baza de date cu ei, ii stim dupa nume, dupa ziua de nastere. Intr-un centru comercial e mai greu de pastrat un astfel de contact, dar este foarte necesara extinderea pentru ca stocurile sa se amortizeze totusi mai repede.“
Isi mai doreste sa termine casa pe care o au in constructie si unde-si planuieste momentele de relas, combinate cu cele de creatie. „Am zis sa fac putina pictura si sa pot sa fiu putin mai aproape si de copii. Alti copii nu stiu daca voi mai face, poate mai incolo, cand o sa ma linistesc. Intre timp, asa cum eu si sotul meu am facut cate doua facultati, ne-am dori sa le oferim ocazia baietilor sa studieze asa cum trebuie. Si, bineanteles, sa imi vad mai departe de pasiunea mea.“
