fbpx

Istvan Teglas: Teatrul-dans, in Romania, este o lupta

de

Un nou gen de teatru isi face loc pe scenele nationale – teatrul-dans, un tip de teatru in care opera dramaturgica este transformata in pasi de dans, iar singurul mijloc de expresie al actorilor este limbajul corporal. Istvan Teglas este unul dintre actorii care practica teatrul-dans, calitatile sale fizice recomandanu-l pentru proiecte teatrale complexe, atat in teatrul independent, cat si la Teatrul National Bucuresti.

Istvan Teglas: In teatru-dans e foarte periculos sa gresesti

Judy Florescu: Care a fost primul spectacol de teatru-dans in care ai jucat in Bucuresti?
Istvan Teglas: Primul meu spectacol de teatru-dans se numea „Rosu si Negru” dupa Stendhal si era facut de doamna Adina Cezar, cu Liliana Iorgulescu si cu primi-balerini din Costanta, s-a jucat la Notarra, dar a fost proiectul Teatrului National de Opereta Ion Dacian. Cand am venit in Bucuresti m-a interesat doar teatrul-dans. Dupa aceea, dupa cativa ani, mi-am dat seama ca din pacate e cam insuficient ce fac eu in zona asta si m-am intors la teatrul clasic, cand am inceput sa joc in limba romana. Jucand in foarte multe spectacole de teatru-dans, probabil oamenii ma asociaza mai mult cu dansul decat cu teatrul.

Tu, fiind un actor de origine maghiara, a constituit un impediment in obtinerea rolurilor in teatrul clasic?
Istvan Teglas: Da. Imi era si foarte frica, pentru ca eu nici nu mi-am propus acest lucru. Daca voiam sa joc teatru intr-o capitala, m-as fi dus la Budapesta, unde evident mi-ar fi fost mai usor din punctul de de vedere al limbii vorbite acolo. Eu cand am venit in Bucuresti nu mi-am dorit altceva in afara de teatru-dans, de aceea proiectele de teatru clasic au venit mai tarziu. E adevarat ca nu am fost distribuit in teatrul clasic la inceput din cauza ca nu stapaneam foarte bine limba romana.

Care a fost primul spectacol in care ai jucat in limba romana?
Istvan Teglas: Era un spectacol de teatru multimedia. Se numea C est pas une chanson d amour, in regia lui Carmen Lidia Vidu. Era un spectacol in care dansam, cantam si spuneam un text despre Bucuresti scris de mine. Acela a fost printre primele spectacole in care in sfarsit am zis si eu un text. Conceptul spectacolului era despre viata noastra de atunci, a celor veniti din provincie, in Bucuresti. A fost prima oara cand am imbinat intr-un singur spectacol text, cantec si miscare.

Cum au fost repetitiile pentru spectacolul „D’ale noastre „in regia Gigi Caciuleanu?
Istvan Teglas: La repetitiile pentru „D’ale noastre” aveam senzatia ca sunt cel putin un pic pe dinafara, pentru ca acolo deja se formasera o anumita atmosfera de la proiectul anterior, Oui Ba da, in care eu fusesem ales, dar din cauza unor probleme de sanatate, nu am mai putut face parte din el. Lucrul la „D’ale noastre” a fost foarte scurt, o luna si jumatate cam asa, timp in care s-a petrecut totul atat de repede. Noi nu aveam sala la Teatrul National pentru ca tocmai intrase in renovare, asa ca noi repetam intr-o biblioteca parasita. Dupa aceea la scena, noua ne-au zis ca o sa jucam in Sala Atelier, dar in ultima clipa ne-au mutat in Sala Mare. A fost o mare, mare nebunie, dar placuta.

Ce tip de legaturi trebuie sa se formeze intr-o echipa de teatru-dans?
Istvan Teglas: Eu am avut parte de foarte multe echipe de teatru-dans si inainte de a veni in Bucuresti. Intr-o echipa de teatru-dans oamenii ajung sa se cunoasca mult mai bine. E foarte ciudat pentru ca te bazezi chiar fizic pe ei. Daca se greseste o miscare se poate provoca un accident. Ai nevoie de o atentie mult mai mare decat in mod normal. Acum nu vreau sa fac tot felul de paralele, dar cred ca echipa de teatru-dans si felul tau de a fi cu echipa si gasirea unui mod de a lucra impreuna sunt elemente mult mai importante decat in teatrul clasic.

Cum a fost lucrul la spectacolul „Furtuna”, noua premiera de la TNB?
Istvan Teglas: Timpul era foarte scurt, iar echipa era formata din oameni cu care nu mai lucrasem inaninte si seriozitatea, atentia si implicarea trebuiau sa fie la fel de mare cum e si intr-un spectacol de teatru-dans, numai ca lucrul asta era imposibil din moment ce noi repetam doar de o saptamana impreuna. Ni se cereau niste lucruri care se cer de la o echipa de teatru-dans profesionista, lucruri care nu aveau cum sa se intample in momentul acela. Datorita coregrafului Florin Fieroiu, care a venit si a lucrat cu noi si in afara repetitiilor, echipa s-a sudat si a devenit o echipa in care oamenii functioneaza foarte bine impreuna.

Ce inseamna teatrul-dans in Romania?
Istvan Teglas: Teatrul-dans in Romania, din prisma celor care fac aceasta meserie, pot sa spun ca este o lupta. E mult spus meserie, pentru ca nu se poate numi meserie, cel putin la noi in Romania. Pentru cei care se ocupa cu teatrul-dans cred ca e o provocare mult mai mare decat daca faci teatru sau daca faci orice altceva la noi in tara. La noi se intampla lucruri mult prea clasice pentru ca un spectacol sa se poata numi de teatru-dans.

De ce afirmi acest lucru?
Istvan Teglas: Lumea crede ca teatrul-dans inseamna o imagine frumoasa si oameni care danseaza frumos pe scena cu un fel de concept care se poate numi teatru. De fapt teatrul-dans nu cred ca inseamna doar asta, doar ca la noi in Romania cam atat inseamna, ceea ce nu mi se pare deloc in regula, si nu cred ca la noi a fost dezvoltata aceasta arta. In momentul asta nici nu cred ca mai exista teatrul-dans, asa cum il percep eu si asa cum cred eu ca ar trebuit perceput teatrul-dans in Romania. Teatrul-dans nu inseamna nicice in momentul asta in Romania.

Cum poti sa zici ca nu exista teatrul-dans in Romania, din moment ce tu joci in spectacole de teatru-dans?
Istvan Teglas: Nu exista cum ar trebui sa existe, adica nu este tratat corespunzator in Romania.

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *