Katie Holmes spune ca relatia ei cu Tom Cruise era incheiata de peste sase luni

de

Actrita a depus, la sfarsitul saptamanii trecute, la o instanta din New York, actele oficiale prin care a cerut divortul de Tom Cruise, punand astfel capat unui mariaj care a durat cinci ani si jumatate. Potrivit acestor documente, relatia celor doi actori s-a incheiat in urma cu mai multe luni.

Surse din anturajul lui Tom Cruise spun insa ca versiunea prezentata de Katie Holmes asupra faptelor este falsa. Ei au declarat pentru site-ul TMZ.com ca Tom Cruise “nu avea nicio idee” despre faptul ca sotia lui intentioneaza sa depuna actele de divort.

 

Potrivit site-ului Accesshollywood.com, actrita americana s-a mutat deja din resedinta newyorkeza a cuplului, intr-o alta locuinta, tot la New York. Noul apartament se afla mai aproape de o sala de gimnastica frecventata de Suri, fiica celor doi actori, si de alte locuri preferate de ea, afirma revista People.

 

Katie Holmes, care a solicitat custodia unica asupra fiicei sale in varsta de sase ani, sustine in aceleasi documente oficiale ca a locuit alaturi de Tom Cruise la New York “de cel putin doi ani”, desi resedinta principala a familiei se afla in cartierul Beverly Hills din Los Angeles.

 

Prin aceasta declaratie, actrita americana in varsta de 33 de ani incearca sa ii convinga pe judecatori ca, in ultimii doi ani, a avut resedinta la New York, pentru ca procesul sa fie judecat in jurisdictia statului New York, a carui legislatie are tendinta de a acorda mamelor custodia principala a copiilor lor, evitand custodia comuna.

 

Potrivit unor surse, Tom Cruise, in varsta de 50 de ani, intentioneaza sa combata in justitie afirmatiile lui Katie Holmes, pentru a face ca procesul sa se desfasoare in California, unde autoritatile sunt mult mai dispuse sa acorde custodie comuna asupra copiilor.

 

Dupa aparitia in presa internationala a informatiei despre iminentul divort al cuplului, Tom Cruise s-a declarat “profund intristat” si, potrivit unor surse, intentioneaza sa depuna propriile acte de divort in California.

 

Tom Cruise se afla in aceasta perioada in Islanda, unde filmeaza pentru lungmetrajul SF “Oblivion”, in care joaca alaturi de Morgan Freeman, Melissa Leo si Nikolaj Coster-Waldau.

 

Katie Holmes a semnat un contract prenuptial prin care, in urma divortului, va primi o compensatie financiara de 3 milioane de dolari pentru fiecare an de casatorie, avand si drept asupra locuintei de 35 de milioane de dolari pe care cuplul o detine in Beverly Hills, Los Angeles. Daca Holmes ar fi ramas casatorita cu starul cel putin 11 ani, ea ar fi avut dreptul sa ceara jumatate din averea de aproximativ 250 de milioane de dolari a lui Cruise. Nu se stie deocamdata cat va primi actrita ca alocatie pentru copil.

 

Tom Cruise mai are doi copii, adoptati – Isabella, in varsta de 19 ani, si Connor, in varsta de 17 ani – din casatoria cu actrita australiana Nicole Kidman. El a fost casatorit si cu actrita Mimi Rogers in perioada 1987 – 1990.

 

Relatia celor doi, botezati de presa TomKat, care au avut o luxoasa nunta organizata la un castel italian, in noiembrie 2006, a fost urmarita indeaproape de media inca de la inceputuri, din 2005.

 

Pe atunci, Holmes era o actrita in ascensiune la Hollywood, fiind cunoscuta pentru rolul din serialul TV “Dawson’s Creek”.

 

Cruise, cu 16 ani mai in varsta ca ea, era unul dintre cei mai bine platiti actori de la Hollywood, care avea la activ numeroase superproductii cu succes de casa, de la “Top Gun” (1986) pana la filmele din seria “Misiune: Imposibila”, care a debutat in 1996.

 

A cerut-o in casatorie in varful turnului Eiffel din Paris si apoi a avut loc faimoasa scena din emisiunea lui Oprah Winfrey, cand Tom Cruise a inceput sa sara pe canapea si sa-si strige dragostea pentru Holmes in fata a milioane de telespectatori. In schimb, nimic din comportamentul lor recent nu prevestea acest divort.

 

Tom Cruise este unul dintre cei mai cunoscuti actori de film. Pe langa hiturile de box office, precum cele din seria “Misiune: Imposibila”, Cruise are in palmares si filme indreptate spre cinematograful de arta: “Magnolia” (1999), “Cu ochii larg inchisi/ Eyes Wide Shut”, ultimul film al lui Stanley Kubrick (1999), si “Deschide ochii/ Vanilla Sky” (2001).

 

In afara de cariera sa cinematografica, Tom Cruise este celebru pentru ca este un membru marcant al cultului scientologic, considerat o secta in multe tari europene. Acesta a fost fondat in Statele Unite, in 1954, de scriitorul de literatura SF Lafayette Ron Hubbard (1911 – 1986), care a pretins ca oamenii poarta in ei urme ale unei vechi civilizatii extraterestre. Cultul are statut de intreprindere comerciala si milioane de adepti pe care prefera sa-i recruteze din cercurile sociale influente. Adeptii trebuie sa doneze sume mari de bani pentru a urma cursurile scientologice.

 

Holmes, care a mai jucat in lungmetrajul “Batman – Inceputuri/ Batman Begins” din 2005, a filmat anul trecut o miniserie TV inspirata din viata lui Jacqueline Kennedy.

 

MEDIAFAX

 

 

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *