fbpx

Kevin Clash, vocea personajului Elmo din “Sesame Street”, acuzat de pedofilie

de

Kevin Clash, actorul care asigura vocea personajului Elmo din serialul “Sesame Street”, este acuzat ca a intretinut raporturi sexuale cu un adolescent in varsta de 16 ani.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Actorul neaga aceste acuzatii, pe care le descrie ca fiind “false” si “defaimatoare”.

 

Avocatii de la Sesame Workshop, organizatia non-profit care produce emisiunea “Sesame Street”, s-au intalnit de curand cu un barbat in varsta de 23 de ani care sustine ca a intretinut raporturi sexuale cu Kevin Clash in urma cu sapte ani. Pe atunci, el avea 16 ani, iar Clash avea 45 de ani.

 

Kevin Clash a recunoscut ca a intretinut raporturi sexuale cu tanarul, insa acestea au avut loc abia dupa ce partenerul sau devenise adult din punct de vedere legal.

 

Producatorii show-ului “Sesame Street” au admis ca s-au intalnit de doua ori cu tanarul pentru a asculta ce are acesta de spus. Potrivit unor surse, dupa prima intalnire, tanarul a avut impresia ca avocatii actorului incearca sa musamalizeze cazul si a decis din acest motiv sa contacteze firma de avocatura Andreozzi and Associates.

 

Pe 15 august 2012, Andreozzi and Associates i-a contactat pe producatorii show-ului “Sesame Street”, in care ii acuza ca “incearca sa discrediteze victima pentru a-si proteja propriul angajat si imaginea unuia dintre cele mai profitabile personaje ale sale”.

 

“Aceasta abordare pune o mai mare valoare pe o marioneta decat pe viata unui tanar”, au afirmat avocatii de la Andreozzi and Associates.

 

La randul lor, avocatii actorului spun ca au facut o investigatie si au ajuns la concluzia ca acuzatia initiala nu era sustinuta prin dovezi suficiente. Ei au mai spus ca nu au incercat niciodata sa il reduca la tacere pe acel tanar, ci au cerut doar sa li se prezinte dovezile care sa ii ateste afirmatiile, insa tanarul nu le-a prezentat niciodata acele dovezi.

 

“Kevin insista asupra faptului ca aceste acuzatii sunt false si defaimatoare si a luat masuri pentru a-si proteja reputatia”, au declarat producatorii show-ului. “I-am adaugat o perioada de concediu pentru a face acest lucru”, au adaugat ei.

 

Producatorii emisiunii spun, totodata, ca papusa Elmo este bine si neafectata de acest scandal: “Elmo este mai important decat orice persoana si va continua sa fie o parte integranta din «Sesame Street», pentru a-i motiva, educa si inspira pe copiii din lumea intreaga”.

 

Serialul pentru copii “Sesame Street”, care combina componenta educationala cu cea de divertisment, a castigat de-a lungul anilor opt premii Grammy, 118 premii Emmy si este difuzat in peste 140 de tari.

 

MEDIAFAX

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.