fbpx

La Friedrichshafen… – de Alex. Ștefănescu

de

La Friedrichshafen foarte mult râdeam,

Dar noaptea pe ascuns în pat plângeam.

Iubita mea dormea cu soțul ei,

Eu numai perna o îmbrățișam.

 

Mansarda mea avea un geam spre cer,

Stele vedeam în rama lui de fier,

Dacă voiam s-ajung în Paradis

Era de-ajuns să-mping de un mâner.

 

Dar eu stăteam închis în iadul meu

Și, obsedat, mi se părea mereu

C-aud prin dușumea, de dedesubt,

Cum se iubesc cei doi în patul greu.

 

La Friedrichshafen foarte mult râdeam,

Ploaia-mi bătea cu degetele-n geam,

Eu îi spuneam să intre, amuzat,

Dar noaptea, pe ascuns, în pat plângeam.

 

Iubita mea îmi dăruia zâmbind

Lucruri la care mă uitam cu jind,

Dar eu la toate aș fi renunțat

Numai s-o văd la mine sus venind.

 

O, îi invidiam pe soțul ei,

Pe mamă, pe copil și pe toți cei

Ce aveau dreptul lângă ea să stea,

De ce n-aveam și eu noroc ca ei?

 

De ce nu se-ntâmplase să fiu eu

Floarea pe care o privea mereu

Sau un covor sub pasul ei să fiu

Mersul să-i simt pe tot întinsul meu?

 

La Friedrichshafen foarte mult râdeam,

Dar seara singur la Constanz mergeam,

În apa neagră mă uitam plângând,

Pe bancă doar o umbră sărutam.

 

Era târziu, vântul bătea ușor,

Lacul avea un freamăt chemător,

Mi-ar fi plăcut în el să mă scufund,

La Friedrichshafen mi-am dorit să mor.

 

  • Credit: PAUL BUCIUTA/ Marea Dragoste
  • Title: Alex Stefanescu-interviu revistatango-MareaDragoste

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *