Energia revendicarilor sexuale si-a cam deviat cursul. Le reprosam barbatilor deficitul de tandrete in public, pentru ca asta ne decoloreaza noua orgoliul (si asa intretinut cu eforturi supraomenesti). Nu stiu insa cate dintre noi avem chef si curaj sa le reprosam lipsa de tandrete in pat – acolo unde, desi posedam atat de multa intimitate, ne revine, cateodata, anxios de putina mangaiere.
Cu mainile curate
E de-a dreptul uluitor cati barbati reusesc sa faca sex cu cate-o femeie fara s-o atinga (decat, fireste, cu cei cativa centimetri esentiali). Ai spune ca e un balet de elita, dar uite ca pana si fiintele cu suflet butucanos si miscari asijderea pot sa-l practice la scara profesionista. Ca o spalatorie de masini „touchless“ care, desi nu-ti atinge caroseria, reuseste s-o curete.
Dupa cum incepe acest material, imi dau seama ca arata ca un rechizitoriu feminist, ca o culpa sindicalista abatuta asupra bietului consort condamnat pe viata sa pupe, sa alinte si, mai ales, sa aiba rabdare cu un trup de femeie.
Nu, credeti-ma, prologul e doar un colt de discutie, un inceput de gand. Pentru ca sper sa ma iertati, dar faptul ca nu beneficiem de suficienta tandrete erotica e vina barbatului numai si numai la primul impact. De la al doilea incolo, trebuie sa ne asumam raspunderea. Daca ne-am intors la locul faptei, inseamna ca ne-a placut prima data. Cel putin partenerii nostri au tot dreptul sa extraga aceasta convenabila concluzie din docilitatea noastra.
Desigur, admit, o noapte de amor ratata nu presupune neaparat un salt in capul oaselor, in buricul patului, cu mainile-n san, intr-o ostentativa frustrare care nu asteapta decat intrebarea-buton: „Ce-ai patit, draga?“. (Iar tu, fireste, raspunzi: „nimic“, in asa fel incat nici nu rezolvi problema cu botul asta, ci doar agiti inutil zatul relatiei).
Eu cred ca un esect tehnic e de preferat unuia de comunicare tactila. Daca un barbat nu te mangaie si nu te saruta, nu inseamna ca s-a luat cu altele si-a uitat (dar lasa ca o sa-si revina-n facultatile sexuale, cu urmatoarea ocazie). Nu. E o tendinta care nu se va schimba. El joaca o carte esentiala si pe urma asteapta sa vada ce te duce mintea sa faci. Daca te retragi din mult-prea-mecanica relatie, el va ridica din umerii obisnuiti cu aceasta topaiala nesimtita si va cauta alte proaste.
Daca revii la el, isi freaca mainile a succes (un motiv in plus sa nu mai aiba cum sa te atinga matasos) si pricepe ca ai acceptat termenii relatiei. Iar din acest moment incolo, ne meritam soarta.
In filmele americane care ne-au apretat mintile, chiar si sexul ocazional si neimplicat e doldora de sarutari care foreaza curajos pana-n faringele actritei principale si pana-n inima noastra, a femeilor secundare, cu neclaritati in domeniu. Incepem sa speram ca pana si sexul-si-atat (cum este denumit in popor) poate fi delicios. Dar la prima fapta concreta, in viata noastra, realizam ca aproape niciun barbat care nu ne iubeste n-o sa se deranjeze sa ne sarute cuviincios si francofil, ca un domn adevarat. Nici vorba. Cineva le-a bagat in cap de mici ca, daca saruta o femeie, nu mai scapa de ea.
Ca de la gentleman la germen
Am stat de vorba cu atatea femei, la viata mea, si mi-a fost dat sa aud un tezaur de ciudatenii masculine. O amica mi-a explicat ca sotul ei n-a mai sarutat-o pe gura din noaptea dinaintea nuntii (la nunta era oricum prea beat), in schimb insira cu placere saliva pe toata suprafata accesibila a corpului ei. Zice ca e microbofob si ca a citit el intr-un pps venit prin e-mail ca in gura unui om sunt mai multi germeni decat pe capacul veceului. Nevasta-sa i-a explicat ca e un adevar relativ, depinde de gura cui si veceul cui vorbim. Dar el a spus ca, oricum, pe capacul veceului el nu pune gura, deci ea n-are decat sa-i analizeze retinerile direct proportional cu locul unde-si asaza el ventuzele labiale. Ea n-a mai avut argumente, dar l-a pastrat pe langa casa, fiindca zicea ca in vremurile astea (cred ca la criza se referea) e greu de gasit un barbat bun. Noi, celelalte, ne-am uitat bine una la alta, iar in cele din urma una a evazat gura si i-a spus ca un sot nu e un serviciu cu norma-ntreaga, sa tina bine de el pana la pensie. Dar se pare ca asa ceva e greu de dovedit concret.
Sunt si barbati care nu saruta din principiu – nici pe, nici (cu atat mai putin) pe langa gura. Am auzit de multi care isi fac de lucru cu mainile prin desuurile prezente la fata locului, ca sa distraga atentia inamicei de la indatoririle tactile de bun simt. Ceea ce vezi in filme – contactul acela atat de incolacit si atat de tandru, incat si uiti ca de fapt domnul isi va folosi in cele din urma si penisul in aceasta scena de cascadorie – e o pleasca destul de rara in viata de noapte cu noapte.
Se mai dezvolta, cu gratie ecologica, o categorie destul de stufoasa de barbati care-si sapa drum spre patul tau interpretand perfect partiturile tandretii. Care saruta perfect, gasesc perfect orice punct sensibil, stiu sa incolaceasca bratele si in jurul tau, nu numai in jurul baxului de bere si, in general, scot la iveala ce-au mai bun in cutia cu bijuterii genetice si comportamentale.
Pe masura ce se ofilesc anii si pica, preludiile scad si noptile cresc, mai ales dupa echinoctiul certitudinii ca te-au prins in formula si ca nu-ti mai iei tu inima-n dinti sa fugi, de-acum incolo. Si, din pacate, de cele mai multe ori, intuitia lor functioneaza perfect. Dar, repet, e vina noastra. Parafrazand o filosofie amara (dar geniala), daca un barbat te dezamageste erotic o data, e vina lui. Daca te dezamageste de mai multe ori, e vina ta.
Si prin dezamagire nu inteleg o erectie compromisa (si campionii rateaza startul, dar cursa se reia cu succes) si nici un act sexual cu final neasteptat (de precoce). Ma refer doar la deceptia ca omul care te-a facut sa-l doresti si sa lasi orice principii caste la o parte s-a dovedit a fi un egoist repezit. Si nu te supara antologica ta anorgasmie (cu toate ca o senzatie placuta si relaxanta n-a omorat pe nimeni), ci dezinteresul si superficialitatea lui. Seductia lui stearpa si iluzorie.
Imi cer scuze ca te-am rabdat atat
Ideea acestui articol a germinat dintr-o discutie pe care am insirat-o recent cu o tipa incadrabila in cazuistica noastra. Si-a cheltuit vreo opt ani intr-o relatie cu un barbat fara de care credea ca viata ei n-avea rost si baterii, avea senzatia ca i se blocau tevile respiratorii daca o lasa el, se inmovulea si facea poc. Noi stiam de ani de zile hiba principala a acestei formule de cuplu: el era de-o lipsa de tandrete, de preludiu si de camaraderie sexuala nemaiintalnite (asa credea ea, ca erau nemaiintalnite, de fapt e o boala frecventa care, desi nu e contagioasa, se inmulteste totusi cu paradoxala repeziciune).
In opt ani, se sarutasera de vreo doua ori, in primele doua nopti. N-o tinuse niciodata de mana pe strada, nu-si incalecase niciun brat pe dupa grumazul ei – cum fac barbatii care vor macar sa-si marcheze proprietatea, daca nu mai mult – si reusise sa faca sex cu ea atatia ani fara sa-i stie trupul deloc. Daca ii asternea cineva in pat trei femei (pe ea si inca doua) si le-ar fi acoperit fetele cu perne, el nu si-ar fi putut distinge concubina, cu care, tehnic, facuse sex de vreo 950 de ori.
„E vina mea!“ a acceptat si ea, la batranete, ceea ce noi stiam de mult. Ne pregateam sa ne mulgem laringele de cate-un discurs aditional si plin de talcuri pisaloage, care s-o pazeasca de rele in viitor (si care sa-i dovedeasca, pe cat posibil eufemistic, ce tampita a fost), dar pe urma au inceput sa ne usture propriile ganduri. Toate facuseram si prostii din gama asta, la viata noastra, toate patiseram cate una lata, in munca noastra sexuala. Si in loc sa fugim de-acolo mancand pamantul, imbracandu-ne pe scara blocului si alergand dupa lift cu un pantof in picior si unul in mana, ne-am culcusit supuse langa autorul lacrimilor noastre secrete si am adormit ca niste bune candidate la maritis.
Iar lunile (daca nu anii) au trecut prin noi ca prin conducte goale, ne-au corodat sufletul si ne-au mazgalit planurile de evadare. Pe urma, am tot ramas acolo, de groaza singuratatii, de gura celor care croncanesc imbecil ca un confort matrimonial e mai important ca pupaceala, de spaima ca altul mai bun nu gasim – si ca oricum, daca gasim, nu ne vrea. Fara sa admitem ca nici concubinul curent nu ne voia, de fapt, ci doar se prefacea un pic mai bine decat altii.
Nu spun ca nu sunt si destule femei care au invatat carte si pe care viata le-a rasplatit cu cate-un sarutacios devotat, dar sunt nedrept de multe femei care se straduiesc sa nu ofteze prea elocvent dupa cate-un act sexual arctic, cu barbatii de care sunt indragostite. Fiindca toti au grija sa ne intrebe daca nu cumva mimam orgasmul, dar nimeni nu ne intreaba daca nu cumva mimam fericirea.
