Luminita Arvunescu: Ca si in scoala, am luptat si lupt sa fiu premianta si la radio

de

O cunosteam pe Luminita Arvunescu dupa vocea ei limpede si calda, dupa profunzimea interviurilor, dupa frumusetea convorbirilor radiofonice pe care ni le daruieste de atatia ani. Asa ca m-a uimit cand am intalnit-o, cu tineretea ei, cu delicatetea, cu timiditatea sa dincolo de care am reusit sa trec, intr-o intalnire de suflet.

Tango- Marea Dragoste: Va cunoastem mai mult prin intermediul interviurilor pe care le realizati si mai putin prin ceea ce povestiti despre dumneavoastra. Intr-o lume in care autopromovarea a devenit lege, aceasta atitudine e cel putin surprinzatoare. De ce cultivati discretia cand vine vorba despre dumneavoastra? Sunteti de fel o persoana ascunsa?
Luminita Arvunescu: Nu, in nici un caz. Sunt chiar o persoana foarte deschisa. Oricine va poate confirma. Dar am avut sansa sa cunosc atatia artisti mari, cu o viata intr-adevar glorioasa, am fost de atatea ori fata in fata cu oameni geniali, incat, cum sa consum timpul cuiva cu vorbe despre mine, cand sunt de spus lucruri cu mult mai interesante despre… Virginia Zeani – de pilda, o formidabila artista pe care am avut fericirea s-o cunosc indeaproape si s-o pot promova asa cum trebuia – sau despre o serie intreaga de alti artisti exceptionali? Ar insemna sa fac din profesia mea, un simplu vehicul al propriei mele vanitati. Ori, chiar nu vreau sa mi se intample asta. Asa ca, am hotarat: sa vorbesc mai putin despre mine dar, despre altii, care stiu eu bine ca ne merita si ne asteapta pretuirea, cat pot eu de mult…

Tango- Marea Dragoste: Haideti totusi, faceti acum o exceptie si raspundeti-mi la cateva intrebari despre dumneavoastra. Mai intai, cand si cum vi s-a nascut aceasta iubire pentru opera – care, poate nu va place, dar v-a adus in atentia unui numar important de oameni – melomani, artisti, oameni de cultura?
Luminita Arvunescu: Am sa va dezamagesc: iubirea mea pentru opera s-a nascut tarziu si abia dupa vreo cinci ani de la angajarea in radio ca redactor la sectia Muzica de Opera si Opereta. Cu totul intamplator, primul post scos la concurs de Redactia Muzicala dupa aproape un deceniu in care nu se facusera angajari, fusese in primavara anului 1990, cel de… „redactor de opera”; iar eu, intrata in al saselea an de asidua colaborare cu radioul, am gasit normal sa ma naspustesc spre el, asa cum ma gaseam, adica gravida in ultima luna cu primul meu copil. Nici o secunda nu m-am intrebat daca imi placea sau nu opera; ce aveam sa fac in acea sectie; si nici nu mi-a trecut prin cap sa ma interesez daca vor mai urma si alte posturi; colaborasem aproape cu toata Redactia, numai cu doamnele de la Opera, nu. Imi era clar doar ca imi doream sa fac toata viata radio si deci, m-am inscris la concurs. Bineinteles, aveam sa nasc exact cu trei zile inainte de data concursului, ceea ce nu a contat catusi de putin, caci mi-am lasat copilul in maternitate, am mers la radio, mi-am dat proba scrisa – stand, vai de capul meu timp de doua ore pe scaun – apoi interviul, am luat concursul si dupa doar doua luni, am inceput efectiv lucrul. Lucrul, adica sa alcatuiesc programe de opera pentru cele trei canale ale Radioului – pe atunci, principala indeletnicire a Redactiei Muzicale fiind aceea de „a plomba” in general golurile dintre alte emisiuni iar ideea unui post care sa emita exclusiv muzica clasica fiind curata utopie. Ori, foarte curand aveam sa realizez ca sectia de Opera era departamentul pentru care eram probabil cel mai putin pregatita – desi terminasem Conservatorul, in 1987, cu media zece! – si ca, necunoscand-o in profunzime, nici nu ma prea atragea muzica de opera. Noroc ca, pe masura ce golurile mele s-au umplut, a disparut si corvoada de a face programe; astfel incat, in 1995, cand a prins contur proiectul Serii de opera, aveam sa ma descopar cu uimire iubind muzica de opera, chiar peste masura de mult…

Tango- Marea Dragoste: De fapt, care au fost pasii pe care i-ati urmat pana a ajunge profesionistul care sunteti azi?
Luminita Arvunescu: Nu am urmarit deloc o ascensiune cu pasi numarati si dinainte stiuti. Nu am beneficiat de Stagii la alte posturi de radio sau alte cursuri de perfectionare in cei 23 de ani de cand fac radio – daca la asta va referiti. Nu! In schimb, in primii ani, pur si simplu am trudit – pentru ca, acesta e cuvantul! – am trudit, tinand cont – pe de o parte – de observatiile care-mi erau facute de sefa de sectie, „la viza”, iar – pe de alta parte – de ceea ce prindeam din zbor ca si-ar fi dorit ascultatorii. Probabil ca fiind in toti anii de scoala „premianta”, inconstient, am luptat si lupt, sa fiu premianta si la radio… In orice caz, cand mi-a venit ideea colaborarii cu Sectia de Relatii Internationale, pentru a primi de la Uniunea Europeana de Radio spectacole LIVE ( inregistrate sau in transmisiune directa ) nu aveam nici cea mai mica certitudine ca ea imi va asigura succesul : dar mi-am spus ca trebuie sa le ofer ascultatorilor mei posibilitatea de a accesa spectacolul de opera „la prezent”, pentru ca eu insami eram innebunita sa ascult si sa cunosc tot ce se intampla in actualitatea – atat de fascinanta! – a teatrului liric. Iar cand am ajuns, in sfarsit la New York, si am facut prima transmisiune directa realizata vreodata dintr-un studio dinafara tarii de Radio Romania, eu am fost cea mai uimita de cat de bine a iesit totul, ca si de cota de audienta pe care am obtinut-o – atat in timpul transmsiunii prin satelit de peste trei ore, cat si ulterior, cu retrospectivele „din culisele MET-ului”. Azi, cred ca tocmai aceasta continua tatonare a Noului, in cautarea poate a unei retete, i-a asigurat Serii de opera acel dinamism care a facut-o de nestramutat din grilele de program ale postului public de radio timp de 18 ani fara intrerupere; iar pe mine, probabil ca m-a obligat sa evoluez in acel sens in care am devenit din angajata ajunsa „din graba” intr-un anume loc, ce parea nepotrivit, in omul care a luat in stapanire si a definit intr-o oarecare masura locul; adica dintr-un nesemnificativ „angajat”, in ceea ce cred eu ca inseamna a fi un „profesionist”. Pe langa transmisiunile si interviurile Serii de opera, sigur ca am realizat o serie de alte programe si emisiuni – cele mai recente fiind cele care au alcatuit anul trecut serialul „VERDI / WAGNER – 200” realizat in dialog cu distinsul muzicolog Alice Mavrodin – dar sunt pe deplin constienta ca „Seara de opera” a devenit acea „emisiune – semnatura” pentru mine si probabil ca nimic n-o va inlocui, nici de acum incolo. Mai nou, editiile „in direct” – AUDIO in FM si VIDEO on line – cu invitati speciali, mari cantareti romani sau straini adusi in studioul postului Radio Romania Muzical si, de asemeni, rubricile de actualitate difuzate dimineata, OPERA NEWS, mi-au asigurat o anume cota de notorietate; o notorietate care, spun insa din nou, nu a constituit niciodata pentru mine, un scop.

Tango- Marea Dragoste:Ma gandeam ca ati beneficiat intr-adevar de anumite stagii de perfectionare la posturi de radio din strainatate, pentru ca stiam ca ati facut parte dintre membrii fondatori ai minunatului post de muzica clasica, Radio Romania Muzical…
Luminita Arvunescu:…unde sunt si azi de altfel, realizator. Da! De fapt, am fost editorul postului Radio Romania Muzical, adica omul care i-a gandit primele ore de emisie, primele grile de emisiuni, primele continuturi, alaturi de prima directoare, Mihaela Dobos, de la infiintare – anul 1997 – si pana in 2004. Ani nu tocmai usori pentru existenta acestui post! Si, intamplator – sau, nu?! – din nou am tatonat, Noul… Abia pusesem pe picioare „Seara de opera”, obtinusem Premiul Uniunii Criticilor Muzicali si, ce mi-am spus? Ca pot face mai mult. ( rade ). Nu, nu, glumesc! Adevarul este ca in 1996, cand conducerea Societatii Romane de Radiodifuziune a hotarat sa lanseze in eter, doar experimental pentru inceput Radio Romania Muzical, eu stiam foarte bine cam ce ar fi trebuit sa ofere el, pentru ca timp de doi ani – cat fusesem in concediu post natal cu cel de-al doilea copil – ascultasem un astfel de post in Germania, unde sotul meu era consultant la o firma romano-germana. Asa ca in 1996, aveam o experienta chiar mai importanta – zic eu! – decat daca as fi lucrat ca redactor la un asemenea post : si anume, aveam vasta si obiectiva experienta de ascultator, care aflase si ce era bun dar si ce-l nemultumise la respectivul post de radio.

Tango- Marea Dragoste:Infiintarea postului Radio Romania Muzical, cred ca a fost una dintre cele mai bune decizii ale Societatii Romane de Radiodifuziune din ultimii ani si-i suntem recunoscatori pentru acest fapt Radioului public. Va ocupati si in prezent de coordonarea editoriala la Radio Romania Muzical?
Luminita Arvunescu: Nu. Din 2004 am revenit la statutul meu de realizator de emisiuni si la Seara mea de opera, la interviurile si transmisiunile mele directe.

Tango- Marea Dragoste:V-ati intors asadar, la prima dragoste.
Luminita Arvunescu: Mai degraba la „marea dragoste”: pentru ca Opera a fost la inceput, repet, doar o destinatie la care am ajuns din intamplare, dupa care, m-am indragostit apoi de ea, iremediabil…
Dar la Radio, tot din intamplare ati ajuns? Erati de abia studenta in anul I la Facultatea de Muzicologie din cadrul Conservatorului din Bucuresti.
Luminita Arvunescu: Nu. Vreau sa cred ca la Radio am ajuns – eu si nu altcineva! – pentru ca m-am distins rapid dintre colegii mei. Dar sincer, nu stiu sigur. In orice caz, profesorul meu, Grigore Constantinescu – un nume greu in Muzicologia romaneasca – a fost cel care m-a trimis la Radio, imediat dupa primul semestru, spunandu-mi ca realizatoarea emisiunii „Viata muzicala a tarii” – va dati seama dupa titlu ca era vorba despre o emisiune foarte importanta! – Olga Daescu, avea nevoie de reporteri. Asa ca, m-am dus, am dat mai intai o proba de microfon, apoi am scris o scurta cronica de concert si, in aceeasi zi, am si plecat acasa cu un reportofon pe care urma sa inregistrez impresii de sala despre un recital de la Ateneu. Acum, nici nu-mi vine sa cred ce usor a fost acel inceput. De fapt, si acum este la fel: cine stie muzica, nu are defecte de vorbire, are o voce cat de cat placuta si o oarecare usurinta in exprimarea orala si scrisa, poate deveni rapid colaboratorul nostru, in masura in care avem nevoie de colaboratori. Destul de putini insa reusesc sa faca o cariera in radio. Acesta e adevarul.

Tango- Marea Dragoste: Cum de nu v-a ispitit niciodata Televiziunea? Nu v-a tentat niciodata sa plecati din Radio?
Luminita Arvunescu: Absolut sincer va raspund ca nu. Poate, daca nu as fi facut toata viata mea muzica sau daca nu ar fi existat Radio Romania Muzical as fi cautat altceva sau m-as fi simtit atrasa de televiziune; dar in conditiile in care nu avem nici un MEZZO sau un ARTE autohton, unde sa plec? S-a desfiintat pana si TVR Cultural. Nu, niciunde nu as putea promova mai bine muzica clasica pe care o studiez practic de la 7 ani…

Tango- Marea Dragoste: Chiar, cum s-a nascut iubirea dumneavoastra pentru muzica? In copilarie probabil.
Luminita Arvunescu: Da. Cantam, pur si simplu, mai frumos decat altii. Si mai mult: adica, toata ziua. De la gradinita de stat stiam toate cantecele colegilor mei, iar de la Gradinita in limba franceza la care mergeam de trei ori pe saptamana, gradinita Doamnei Negroponte – fiica fostului prim-ministru liberal Gheorghe Tatarascu in anii 1930, 1940 – aveam un repertoriu si mai larg de cantece frantuzesti.

Tango- Marea Dragoste: Parintii erau muzicieni?
Luminita Arvunescu: Nu. Tata era inginer constructor, foarte apreciat – trebuie sa spun – in sfera lui de activitate dar, complet afon, iar mama, fiica de notar din Sighisoara persecutata intr-o vreme crunt, era casnica. De la ea am mostenit insa – atat eu cat si fratele meu – urechea, vocea si sensibilitatea pentru muzica. Imi amintesc si acum vocea ei imaculata de soprana – lirico-lejera as spune acum – ca si sensibilitatea cu care interpreta orice melodie pe care o cantam impreuna. Si-mi mai amintesc ceva: caldura cu care m-a strans de mana, cand am iesit triumfatoare de la testul de aptitudini muzicale al Liceului de muzica nr. 2, acum, Liceul care poarta numele lui George Enescu. Atat: m-a strans de mana si eu am stiut cat era de fericita…

Tango- Marea Dragoste: Ati facut asadar un liceu de muzica.
Luminita Arvunescu: Normal. Si, din fericire, unul cu profesori foarte buni, inclusiv de cultura generala.

Tango- Marea Dragoste: Si ce instrument ati studiat?
Luminita Arvunescu: Pianul: pentru ca cei care ma testasera, au considerat ca as avea mana buna pentru acest instrument, superb si exclusivist totodata, datorita costului. De altfel, nici parintii mei nu au fost siguri ca vor putea sa-mi cumpere unul. Doua zile i-am tot auzit cautand solutii financiare; dar in a treia zi, imi amintesc foarte clar, a sunat telefonul si tata ne-a anuntat scurt, ca are banii. Abia dupa cativa ani am aflat ca respectivii bani venisera din publicarea unei carti la care el trudise indelung. „Executia mecanizata a lucrarilor de drumuri” era titlul – atat de prozaic – al cartii care mi-a adus,, insa in camera si viata mea, o superba pianina vieneza cu placa din bronz si din lemn de trandafir. Doisprezece ani am studiat pianul, am dat examene si am sustinut recitaluri; si probabil ca as fi continuat tot asa, si in Conservator, daca, cele doua profesoare care s-au ocupat in liceu de pregatirea mea muzicala, pianista Yvonne Frankenfeld si compozitoarea Maya Badian, nu mi-ar fi sesizat placerea si elocventa cu care imi exprimam – se pare – opiniile despre muzica, si nu mi-ar fi spus prin Clasa a XI-a ca exista o facultate – relativ noua, care se numea Muzicologie. Stiu ca timp de cateva lectii, mi-am tot descusut pe rand profesoarele, pana cand am inteles ce fel de activitati presupunea Muzicologia si am dedus ca nimic nu ar fi fost mai potrivit pentru mine, ca studiul Muzicologiei. Exact in clasa a XI-a ma apucase si inspiratia poetica si incepusem sa public versuri in revista unui Cenaclu… Citeam enorm si-mi placeau, mai ales biografiile compozitorilor, cartile lui Romain Rolland… In fine: perspectiva de a studia muzica, privind-o altfel decat as fi facut-o ca interpret, mi-a suras si asa am ajuns studenta la Muzicologie.

Tango- Marea Dragoste: In afara de radio, care sunt marile dumneavoastra bucurii ale prezentului?
Luminita Arvunescu: Copiii, fara indoiala. Ei au fost si sunt bucuria noastra, implinirea noastra, ca cuplu: Tudor, care are acum 23 de ani si Alina, care are 20. Amandoi sunt studenti la Zurich si sunt copii foarte buni. Suntem extrem de mandri de felul in care isi croiesc acum drumul lor…

Tango- Marea Dragoste: Ati avut asadar timp si pentru copii, si pentru o viata de cuplu.
Luminita Arvunescu: Normal. Ce ar fi fost o viata fara copii si dragoste? Ce rost ar fi avut? Doar ca noi, am fost norocosi, si Dumnezeu ne-a adus impreuna, exact in momentul cel mai potrivit pentru fiecare dintre noi. De cunoscut, l-am cunoscut initial pe sotul meu pe cand eram in anul I: dar dupa vreo doua intalniri in grup, nu ne-am mai vazut. Abia dupa patru ani m-am trezit cu un telefon si ne-am reintalnit: intre timp, el implinise 32 de ani, iar eu, 24. Ce sa spun? Abia terminasem facultatea, faceam o naveta chinuitoare la Gaesti – unde luasem repartitie ca profesoara de muzica, in ciuda faptului ca terminasem sefa de promotie – colaboram intens la Radio, munceam enorm si ma simteam tare.tare napastuita. In plus, nu fusesem inca niciodata cu adevarat indragostita si simteam o mare nevoie sa recuperez timpul pierdut. Cand l-am revazut pe Mihai, m-am indragostit de el, pe loc. El, linistit, matur, nu avea nimic de recuperat, ci incepuse doar sa-si puna problema intemeierii unei familii, avea o cariera in plina desfasurare si statea foarte bine pe picioarele lui. Ulterior, mi-a spus, ca m-a placut din prima clipa, pe cand eram boboc, dar ca se gandise atunci ca nu eram nici unul din pregatiti. Ca nu ne venise inca timpul. Asa ca, m-a mai lasat sa cresc – si foarte bine a facut! Cine stie daca altfel, relatia noastra ar fi evoluat la fel de frumos?! Asa, din momentul in care ne-am revazut, dupa cei 4 ani, totul a venit de la sine, cu o simplitate pe care nici acum nu o pot explica pe de-a-ntregul. Anul acesta vom sarbatori 25 de ani de mariaj si sper sa mai traim, tot pe atatia, la fel de luminosi impreuna, ca si cei pe care i-am avut pana acum…

Tango- Marea Dragoste: Totusi nu v-a fost greu sa va construiti o familie, in paralel cu o cariera intr-un domeniu atat de acaparator cum banuiesc ca este radioul?

Luminita Arvunescu: Nu mi-ar fi fost atat de greu daca nu ar fi trebuit sa-mi cresc copiii aproape singura. Mama, cea care m-ajutat in primii ani cu cresterea baiatului, a disparut brusc si ingrozitor de dureros din viata noastra, in urma unui atac de cord, in anul 1994. Tudor nu implinise inca 4 ani, iar Alina avea numai cateva luni. Atunci am hotarat sa stau in concediu post natal cat imi permitea legea de mult si am plecat cu sotul meu in Germania: altfel, m-as fi intors la Radio cu mult mai devreme dupa nastere.

Tango- Marea Dragoste: Sotul v-a ajutat cu cresterea copiilor?

Luminita Arvunescu: Cand era acasa, ne imparteam treburile, fireste. Dar sotul meu a avut si el munca si cariera lui; iar ele l-au tinut mult timp departe de casa, mai ales cand copiii erau mici. As fi putut sa plec cu el. La randul meu insa, nu vroiam sa renunt la radio. Asa ca, ne-am cam chinuit: eu aici, el – pe atunci – reprezentant in Germania, copiii mici…In cele din urma am plecat totusi pentru o perioada de 3 ani, luandu-mi un concediu fara plata de la Radio, dar nu pentru ca nu ma mai descurcam cu copiii, ci pentru ca am considerat ca erau la o varsta la care, ar fi fost pacat sa rateze asimilarea unei educatii scolare pe care, o consideram atunci, superioara scolii noastre.

Tango- Marea Dragoste: Prin urmare, Radioul nu a primat, atunci cand a trebuit sa alegeti intre el si ce era mai bine pentru copiii dumneavoastra!
Luminita Arvunescu: Nu. Nici cand a fost vorba de vreo dorinta a sotului meu, nu a primat. Niciodata! Intotdeauna am ales insa cu capul, judecand indelung o anume situatie si, niciodata doar cu sufletul. Asa functionez eu! Iar dintr-un alt punct de vedere pot sa spun ca, de fapt, am avut mereu, pe langa radio, si o alta activitate: am publicat de pilda, mult timp, cronica muzicala si interviuri. Apoi, am predat, timp de 3 ani, Istoria Muzicii Universale, ca profesor asociat la Academia Nationala de Muzica. Iar pana anul trecut, timp de alti 6 ani, mi-am pregatit si scris Teza de Doctorat. Normal ca subiectul ei a fost, „Muzica si Cultura radiofonica”…

Tango- Marea Dragoste: Iar acum, ce faceti in paralel? Pregatiti vreo carte a marilor intalniri pe care le-ati avut?
Luminita Arvunescu: Asa ar trebui: pentru ca este adevarat, am avut parte de multe intalniri…

Tango- Marea Dragoste: …care trebuie neaparat impartasite marelui public…
Luminita Arvunescu: Stiu. Dar pana la cartea marilor mele intalniri, cred ca ar trebui sa impartasesc din experienta mea de radio: la asta ma gandesc acum. Am implinit deja 50 de ani de viata si am strans o experienta de aproape 25 de ani de radio, care ma indeamna sa ma gandesc ca a venit timpul sa-i invat si pe altii, tot ceea ce mie, de pilda, nu mi s-a spus. Asa ca, m-as apuca foarte serios de treaba si as organiza o serie de workshop -uri, in folosul celor care – ca si mine odinioara – vor sa faca radiofonie muzicala. Si, stiti ceva? Chiar am sa ma apuc serios de treaba…

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Superb articolul, superba doamna Arvunescu!

    Niculina Penciu iunie 20, 2018 11:05 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *