fbpx

Marta Sandu: Lucrurile care au venit către mine fără să le caut mi-au marcat și profesia, și viața

de

Este o strălucitoare Valencienne în “Văduva Veselă” a lui Andrei Șerban, spectacolul care bucură și uimește spectatorii norocoși ai operelor din Iași și București, însă s-a remarcat și în roluri precum Pamina din Flautul Fermecat, Adina din Elixirul Dragostei sau Donna Elvira în Don Giovanni. Pe soprana Marta Sandu am văzut-o, de curând, la Opera Națională București și în “Les chemins de l’amour”, un spectacol în care, alături de tenorul Lucian Corchiș, a vrăjit audiența, într-o împletire de glasuri și armonii splendide și, chiar înainte de Crăciun, pe scena Operei din București, a interpretat magistral rolul Susannei din Nunta lui Figaro…

 

Alice Năstase Buciuta: Moștenești talentul de la cineva din familie? Ai știut din copilărie că vei fi artistă?

Marta Sandu: Părinții mei nu au nicio legătură cu arta, au profesii tehnice și la fel are și sora mea astăzi. Însă eu am făcut pian și vioară de la șase ani, fără să fac planuri pentru o carieră artistică, doar pentru instruirea mea… Dar se pare că asta m-a atras în viață, deși nu am plănuit nimic, pur și simplu lucrurile au mers firesc. Acasă, în Curtea de Argeș, am făcut secția matematică-fizică la un liceu teoretic, dar mie îmi plăcea să cânt, aveam și o trupă rock. Am intrat apoi într-un cor și dirijoarea corului le-a spus părinților mei că, dacă nu mă lasă să plec la un liceu de muzică, distrug un destin. Eram în clasa a noua sau a zecea. Ne-am mai gândit puțin și dintr-a unsprezecea m-am mutat în București, la Liceul de Muzică.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum a fost schimbarea?

MARTA SANDU: Bruscă. Sora mea reușise la facultate și am venit amândouă, dar n-a fost tocmai ușor. Ne-am administrat singure, iar în weekend mai mergeam la Curtea de Argeș, la ai noștri, sau mai venea mama la noi. Ne-am descurcat singure, doar noi două, dar noi eram altfel obișnuite, căci familia noastră este numeroasă, pe strada unde am locuit aveam mai multe mame, așa le spuneam noi doamnelor din comunitatea noastră atât de frumoasă, din cel mai vechi cartier din Curtea de Argeș.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Un cartier cu tradiție?

MARTA SANDU: S-au găsit documente de la 1601 care atestă locul respectiv. Străbunicii mamei au fost preoți, în jurul mănăstirii Curtea de Argeș. Este acolo o zonă specială, o zonă benefică. Atunci când mă duc acasă, mă încarc de lumină. Așadar, venirea la București a fost o schimbare radicală pentru mine.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum a fost intrarea la liceu?

MARTA SANDU: Făcând pian și vioară, nu mi-a fost atât de greu din punct de vedere teoretic, dar a trebuit să mă pregătesc din clasa a zecea pentru diferențele pe care le-am avut de dat la canto. Nici mie nu îmi vine să cred cum au mers lucrurile. Cred că nici nu am conștientizat cât de mare a fost trecerea asta atunci.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Asta ți-ai dorit de la început, canto clasic?

MARTA SANDU: Nu știam exact ce vreau. Nu am știut, cred, nici până am terminat Conservatorul că asta îmi doresc cu adevărat, deși în clasa a douăsprezecea am luat marele premiu la Olimpiada Națională și am fost repartizată să intru fără examen la Conservatorul din Constanța, unde erau locuri… Dar eu nu am vrut să mă duc la Constanța și am dat examen la București, tot la canto clasic.

Marea Dragoste/revistatango.ro: De ce ți-a luat atât de mult să te lămurești?

MARTA SANDU: Nu îmi amintesc prea clar, eu sunt genul care uită repede, și cred că asta e bine, într-un fel. Eu am luat totul foarte ușor. Am avut o profesoară extraordinară în Conservator, pe Maria Hurduc, care m-a înțeles și nu m-a forțat, m-a călăuzit foarte frumos, fără să îmi impună ceva. Asta a contat foarte mult pentru mine…

Marea Dragoste/revistatango.ro: Când a venit momentul de iluminare, când ți-ai dat seama că asta este calea cea bună?

MARTA SANDU: Am întâlnit un om excepțional, pe Liviu Vasiliu, care nu mai este printre noi acum, dar care mi-a arătat ce înseamnă cu adevărat viața de interpret de operă și mi-a arătat că acesta este un întreg mod de viață. L-am întâlnit printr-o prietenă, mezzosoprană, care lucra mai demult cu dumnealui. Nu ne-a avut decât pe noi două ca eleve. A fost tenor dramatic în Corul Filarmonicii, căci nu a putut să facă o carieră solistică din cauza emoțiilor. A călătorit foarte mult în turnee, mai ales în Italia. Acolo, afla cine sunt maeștrii mari pe unde mergea și ne povestea că nu avea bani să ia lecții de la ei, dar îi invita la masă și îi întreba cum respiră, cum lucrează și învăța așa. Și într-adevăr, știa enorm, avea niște noțiuni excepționale.

Încrederea este cel mai mare lucru pe care l-am câștigat studiind la Londra, pentru că totul este argumentat, se predă cu iubire, cu respect, profesorii te tratează ca pe un coleg. Pentru mine a contat enorm.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum ai ajuns apoi în străinătate?

MARTA SANDU: Nu mai știu cum s-a întâmplat că m-am înscris la concursul Maria Callas de la Atena și am fost acceptată. În juriu erau Nelly Miricioiu și Marina Krilovici. Am avut niște emoții îngrozitoare, dar atunci am avut șansa și am reușit să intru în legătură cu Nelly Miricioiu. Am făcut schimb de adrese de mail și am tot vorbit. Întâmplător, Nelly a venit curând în România la un masterclass, iar după masterclass-ul de la București, m-a invitat la un masterclass la Londra. Am rămas acolo doi ani și am studiat cu Nelly. Am urmat cursurile la Guildhall Music and Drama School, după care am rămas la Londra cu ajutorul unei fundații de la Timișoara, Filarmonia, prin intermediul lui Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii. El m-a ajutat. Așa am reușit, după ce terminasem facultatea și masterul la București, să studiez la Londra cu Nelly Miricioiu. Și de acolo a început călătoria mea asumată.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cât de scump este să studiezi în străinătate?

MARTA SANDU: Dacă îți dorești într-adevăr, nu este imposibil. Nu este atât de costisitor studiul. Costisitor a fost traiul la Londra, chiria și transportul cu metroul, care este foarte scump. Ai nevoie de susținere, dar dacă îți dorești, este imposibil să nu găsești o cale. Eu am avut și noroc. M-aș fi dus să muncesc, dar, când am fost eu la Londra, românii nu aveau drept de muncă.

Ce înseamnă pentru un artist să studieze cu un mare maestru, să meargă în străinătate? Cât de mult valorează asta în destinul unui artist?

MARTA SANDU: Valorează imens. În primul rând, îți lărgește perspectiva. Este foarte importantă mentalitatea pe care o vezi acolo și pe care reușești să ți-o însușești, încrederea pe care ți-o dau profesorii. Încrederea este cel mai mare lucru pe care l-am câștigat studiind la Londra, pentru că totul este argumentat, se predă cu iubire, cu respect, profesorii te tratează ca pe un coleg. Pentru mine a contat enorm. A contat și tehnica vocală pe care am învățat-o din cărțile de specialitate pe care Nelly mi le-a pus în mână.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Dar nu există un manual de canto, nu?

MARTA SANDU: Manual nu există, dar există cărțile marilor profesori ai vremurilor de demult, tratate în care fiecare își împărtășește experiența proprie. Toate cărțile pe care le-am citit au un numitor comun. Fiecare carte este ca un dialog cu persoana respectivă, din care te poți informa. Întotdeauna îi spuneam lui Nelly că ea ar fi trebuit să fie astronaut. Mi-a dat tot ce știe ea și este foarte analitică, de la noțiuni de anatomie corelate cu noțiuni de tehnică vocală. Asta m-a făcut să mă cunosc pe mine ca interpret de operă și m-a făcut să cunosc fenomenul, ce înseamnă să cânți. A fost călătoria inițiatică în devenirea mea profesională.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Dădeai audiții în timp ce erai acolo?

MARTA SANDU: Am dat o singură audiție, la National Opera Studio, dar nu am trecut de interviu, căci era o situație destul de complicată cu românii care nu aveau drept de muncă și trebuiau să demonstreze în ce fel se pot întreține la Londra. Cred că nici nu mi-am dorit destul de mult să rămân acolo. Voiam să mă întorc, căci nu simțeam că mă pot integra acolo, așa că am revenit. Eu debutasem la Operă la 23 de ani. Pe vremea aceea era director Ludovic Spiess. Am dat o audiție și m-a luat imediat să fac Adela în „Liliacul”. Am simțit că a fost foarte bine și mi-a propus să mă angajez la Operă. În perioada aceea, cred că și acum se întâmplă la fel, erau trei etape de concurs pentru angajare. Era o etapă de pian și două etape erau de spectacol. Am trecut de toate cele trei etape, dar s-au întâmplat niște lucruri și nu am mai reușit să fiu angajată permanent la Operă în perioada respectivă. După ce m-am întors de la Londra, nici nu mai știu câte sute de audiții am dat la Operă. Am reușit să devin colaborator permanent. Dădeam audiție pentru orice titlu care apărea și era pentru mine.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Ce înseamnă „era pentru mine”?

MARTA SANDU: Sunt anumite tipologii, și vocale, dar și ca personaj. Personajele se mai pot lucra, se mai pot adapta la felul tău, însă tipologiile vocale nu prea. De exemplu, eu nu aș putea să cânt acum Amelia din „Bal mascat”, pentru că este un rol pentru o soprană dramatică, iar eu sunt o soprană lirică. Sunt mai multe tipuri de soprane, în funcție de scriitură și de registru, pentru anumite tipologii de voce.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Ai intrat în colaborarea asta cu Opera Română, dar în paralel ai cântat în multe alte locuri.

MARTA SANDU: Da. După ce am studiat cu Nelly, am cunoscut-o pe Luciana Serra, care este profesor de tehnică vocală la Scala. A venit în București la un masterclass și apoi m-a invitat în Italia, am făcut niște cursuri cu ea și pe urmă m-a invitat într-o serie de concerte în Italia cu elevii ei. Am susținut concerte în tot felul de orașe. Ea își susținea masterclass-ul și la sfârșit erau concerte cu clasa ei. Am învățat enorm de la ea și mi-am dat seama că marii interpreți de operă urmează aceeași filosofie de cântat. Nu știu dacă există reguli, dar sigur conceptul este clar, este o știință exactă.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Poți să îmi explici în câteva cuvinte, pentru necunoscători?

MARTA SANDU: Este mecanismul respirației unui cântăreț și depinde de repertoriul pe care îl cânți. Impostația, emisia sunt lucruri de tehnică vocală. Eu caut în continuare și învăț mereu. Din punctul meu de vedere, și toți marii cântăreți au spus asta, cât cânți pe scenă, ai nevoie de un maestru, pentru că urechea noastră internă aude într-un fel, iar afară se aude în alt fel. Sunt momente în care fac vocalize, mă înregistrez și mă ascult ca să văd unde am greșit. Puțin dacă o iei într-o parte sau alta și nu mergi pe calea cea dreaptă a sunetului, este periculos. Este exact ca la medicul chirurg care taie mai la dreapta sau mai la stânga de unde trebuie. Cântăreț de operă este acela care are instinctul unui cântăreț de operă. Fără instinct pentru profesia asta, să știi de la cine să iei, ce să iei, este destul de greu.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Te-am văzut în deschiderea stagiunii și acum la început de decembrie, în rolul Valencienne din Văduva Veselă. Cum a venit întâlnirea cu Andrei Șerban?

MARTA SANDU: Opera Națională a organizat o audiție pentru Andrei Șerban. Nu am știut pentru ce, eu m-am dus și am cântat Mozart. Asta se întâmpla în mai, iunie. După audiție, nu am mai știut nimic. Pe la sfârșitul lui iunie, am primit un telefon de la doamna Beatrice Rancea care m-a întrebat dacă pot să vin la Iași, căci Andrei Șerban mă vrea în „Văduva veselă”. Trebuia să plec în Polonia și am plecat, dar de acolo m-am întors direct la Iași. Am învățat rolul pe drum, căci nu-l știam. Țin minte că m-am dus cu gândul că nu am cum să intru în regie din prima zi, că nu se poate, nu știu încă rolul. Dar Andrei Șerban a cerut să mă duc în scenă să mă vadă, am schimbat câteva cuvinte, iar asistenta sa și-a notat să mă cheme să lucrez în aceeași zi. Am avut curaj, m-am dus și am lucrat. Deși aveam niște emoții teribile, m-am descurcat. Cred că lucrurile pe care nu le plănuiești sunt cele mai importante. Lucrurile care au venit singure către mine, fără să le caut, mi-au marcat și profesia, și viața.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Nu ți-a fost greu, în Văduva veselă, să apari în costum de baie, să fii în costum de can-can…

MARTA SANDU: Așa de bine a știut Andrei Șerban cum să ne motiveze și cum să ne pună în postura respectivă, că nici nu am simțit. Mă gândeam cum o să fie când o să ajung la momentul acela, în costum de baie, la repetiție. Dar a avut tact Andrei Șerban, căci știa că noi, cântăreții de operă, nu suntem obișnuiți așa. Este foarte important să lucrezi cu un regizor de la care înveți enorm. Pentru mine a fost o școală toată perioada în care am lucrat cu Andrei Șerban. După ce lucrezi cu el, toate personajele pe care le faci apoi le creezi într-o tehnică actoricească pe care nu ți-o poate da nimeni în nicio școală. Se vede pe scenă omul care a lucrat cu Andrei Șerban. La nivel actoricesc, îți dă o stare excepțională, care te ajută și în cântat, oricât de greu ar fi, căci e greu, noi dansăm foarte mult în „Văduva veselă”… Dar un mare regizor cum e Andrei Șerban îți dă exact tipul de energie de care ai nevoie pentru a face acel lucru.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Te-am văzut și în spectacolul „Les chemins de l’amour”, în foaierul Operei. Mi s-a părut absolut special, intim, emoționant…

MARTA SANDU: Muzica franceză este o bijuterie aparte pentru mine. Simt foarte bine muzica franceză și îmi place foarte mult. Are o anumită vibrație, îți dă o anumită libertate de exprimare și este foarte rafinată. Mai fac parte dintr-un spectacol în același stil care se cheamă „Mozart și Salieri”, la fel de impresionant și de intim. Sigur, este foarte frumos că publicul este foarte aproape de noi, dar este și mult mai greu pentru noi ca publicul să fie așa de aproape de noi, să fie în același plan, dar efectul pentru spectactori cred că este copleșitor, este foarte frumos.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum au decurs celelalte lucruri din viața ta? Când l-ai cunoscut pe soțul tău, avocatul Cristian Tudor?

MARTA SANDU: Ne-am cunoscut în 2011 printr-o prietenă comună, Ioana Mandache. Făceam un spectacol cu Marius Bodochi și așa am cunoscut-o pe prietena lui, Ioana, care era amică cu Cristian. Și el este din Curtea de Argeș, iar bunicii lui erau din Pitești, ne-am găsit multe puncte comune…

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum ați stabilit să vă căsătoriți?

MARTA SANDU: Eu nu am stabilit nimic, dar mi-am dorit asta și așa s-a întâmplat, firesc. În aprilie 2012 ne-am căsătorit. Între niște repetiții la Elixirul Dragostei, pe care îl pregăteam atunci, am făcut nunta, într-un weekend. Mi-am cumpărat rochia în două zile, de la un magazin de lângă mine.

Marea Dragoste/revistatango.ro: S-au schimbat lucrurile, ți-a fost mai greu să călătorești având pe cineva acasă…?

MARTA SANDU: Nu, el este fascinat de meseria mea. Este colecționar de artă și are o fire sensibilă, de artist. Mă sprijină foarte mult. Călătorește și el cu mine, atunci când poate și chiar simt că face parte din profesia mea, pentru că s-a implicat și mă ajută foarte mult.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Care este, din punctul tău de vedere, secretul unei relații durabile?

MARTA SANDU: Noi, în primul rând, suntem foarte buni prieteni. Vorbesc cu el orice mă deranjează, iar el este destul de diplomat. Eu sunt mai impulsivă și radicală. Este foarte important că în pauze, spre exemplu, când avem o premieră și lucrăm foarte mult și sunt extenuată, el este cel pe care îl sun și îl rog să îmi aducă ceva de mâncare, iar el vine și îmi aduce tot ce îmi trebuie. Sunt între noi unele lucruri mici care contează foarte mult. În plus, e importantă înțelegerea pe care o găsesc mereu acasă pentru faptul că poate, uneori, nu sunt prezentă atât cât mi-aș dori în viața cotidiană, în viața casnică, de familie.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Ți-a fost vreodată greu în profeisa asta, te-ai gândit vreodată că mai bine ai fi făcut altceva?

MARTA SANDU: Mi-a fost greu de multe ori, însă niciodată nu am renunțat. Am considerat întotdeauna că se cuvine să merg mai departe pentru că vocea este un har pe care mi l-a dat Dumnezeu și nu am căderea să renunț la el. Datoria mea este să fac tot ce se poate face pentru harul pe care mi l-a dat Dumnezeu, să îl șlefuiesc și asta fac și în continuare.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cât de mult lucrezi?

MARTA SANDU: Lucrez foarte mult. Am descoperit o colegă extraordinară, pe Maria Jinga, care este mezzosoprană, cu care eu mă sfătuiesc în orice fac. Suntem de aceeași vârstă, însă ea este excepțională în a detecta și a îți găsi soluția pentru orice defect vocal sau pentru orice ieșire din ceea ce trebuie să faci. Pianistele de la Operă, de asemenea, sunt extraordinare. Ca artist se spune că trebuie să fii individualist și egocentrist, dar nu ai cum să înveți dacă ești plin de orgoliu, dacă nu știi să accepți un sfat de la un prieten, de la un coleg, de la un profesor. Îi iubesc pe toți colegii mei de la Operă și pe toți cei care mă învață, chiar dacă mă critică. Dacă nu ar exista acest lucru, noi nu am putea nici să evoluăm, nici să cântăm pe scenă. Pregătirea pe care o facem înainte de a interpreta un rol pe scenă este foarte importantă. Trebuie să existe comuniunea cu ceilalți colegi, parteneri.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Ești și profesoară de canto la Colegiul Dinu Lipatti. Cum ai ajuns să predai la liceu?

MARTA SANDU: Neavând un contract nedeterminat la operă, a trebuit să fiu și eu în rândul lumii și să am un loc de muncă stabil. Am dat meditații acasă, am predat pian, pe urmă canto, iar eu iubesc foarte mult copiii și, în plus, mă pricep, am un discernământ aparte în ceea ce privește psihologia copilului, știu să lucrez cu ei. Prima dată am fost profesoară la Liceul de Muzică din Pitești. Iar apoi am dat un concurs de suplinitor și așa am ajuns să predau la colegiul „Dinu Lipatti”.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Este greu pentru un artist să lucreze și cu alții, să predea?

MARTA SANDU: Nu. Este o lecție extraordinară. Îmi accesez toate informațiile pe care le am în momentul în care predau. Este benefic de ambele părți. Și mie îmi face foarte bine că mai schimb mediul.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Presupune sacrificii o asemenea meserie? Simți că ai făcut sacrificii, poate ți-ai fi dorit să ai copii?

MARTA SANDU: Nu am făcut sacrificii. Îmi doresc foarte mult să am un copil, doi, căci poți să împletești foarte bine lucrurile dacă știi să îți dozezi energia și către profesie, și către familie. Sunt atâtea exemple în toată lumea de artiști mari care au și familie și știu să își împartă timpul.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Și orele de studiu, toate astea nu reprezintă un efort?

MARTA SANDU: Nu. Câteodată, poate, mi-aș dori să dorm mai mult, pentru că uneori dorm foarte puțin. Dar când mă apuc de studiu, nici nu știu când trece timpul.

Totul se construiește prin muncă. Sunt și cazuri în care talente înnăscute reușesc, dar reușita asta este foarte limitată, îți folosești datele native patru, cinci ani, apoi încep să apară probleme pentru că nu ai o tehnică pusă la punct.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cu cine lucrezi în continuare, de la cine continui să înveți?

MARTA SANDU: Învăț de la toți marii cântăreți de operă care există pe Youtube. Îi ascult și îmi dau seama ce fac ei și îmi dau seama și ce fac eu. Mă sfătuiesc foarte mult cu Mimi, cum îi spun eu Mariei Jinga, și ea mă ajută foarte mult. Este urechea și coordonatorul meu.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cu Marina Krilovici ai lucrat?

MARTA SANDU: Da. Marina este o prietenă pentru mine. M-am sfătuit cu ea de foarte multe ori. Din păcate, distanța ne încurcă, însă Marina m-a învățat foarte mult lucruri. Am lucrat cu ea și aici, în București, și în Grecia. Am fost la masterclass în Kefalonia. Marina mi-a deschis multe portițe în maniera de gândire și în psihicul meu. Este un om extraordinar. Are o tărie senzațională, o energie incomensurabilă. Când am o problemă, o sun pe Marina și îmi spulberă orice dubiu, orice fel de tristețe. Este un om mai tânăr decât noi. Nu vorbim de cariera pe care a făcut-o, căci este una dintre cele mai mari soprane pe care le are România. Dar Marina este o legătură extraordinară cu lumea nevăzută a sunetelor, este un emițător, are o energie pe care eu nu pot să mi-o explic decât așa.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Viața unei cântărețe de operă este viața unei dive?

MARTA SANDU: Nu, este mereu necesară umilința aceea benefică vizavi de meseria pe care o ai! Eu nu consider că a fi cântăreț de operă este o profesie în care esențial este să fii aplaudat, ci eu o văd ca pe o evoluție spirituală. Modul în care te vezi tu lăuntric se reflectă în devenirea ta profesională, mai ales că vorbim de o meserie în care totul este abstract, dar în care te exprimi pe tine. Mi se pare mult mai importantă evoluția mea spirituală, comportamentală, lăuntrică. Spre exemplu, coardele vocale au memoria a ceea ce mănânci. Sunt puternic vascularizate și atunci tot ce intră în sânge când te alimentezi, a doua zi poate să îți facă rău sau poate să îți facă bine. De aceea Pavarotti, de exemplu, mânca paste, carbohidrați. Consider că același lucru este și vizavi de ceea ce gândești, ce spui, ce relație ai cu oamenii din jurul tău, pentru că totul se reflectă în voce, în cântat. Ambele părți sunt foarte importante, și șlefuirea tehnică, dar și șlefuirea ca om. Orice meserie aș fi ales în viață, procesul devenirii mele ar fi fost același. Cred că noi, oamenii, am ajuns într-un punct în care se cuvine să fim mai atenți la partea nevăzută a lucrurilor.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Ce faci în acest sens? Ai făcut cursuri de dezvoltare personală, citești cărți și din zona aceasta?

MARTA SANDU: Citesc foarte mult, am făcut și cursuri, meditez. Am un grup de prieteni extraordinari, care sunt ca a doua mea familie. Pot vorbi orice cu ei, mă înțeleg, pentru că gândim la fel. De când am găsit acest echilibru și această manifestare a credinței în Dumnezeu, lucrurile din viața mea merg foarte ușor. De fapt, percepția mea s-a schimbat. Lucrurile merg la fel, dar eu nu mă mai supăr. Este foarte important să știi să abordezi și un eșec, mai ales în meseria noastră.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Probabil că aveți parte de o grămadă de eșecuri. Mergeți la multe audiții și optzeci la sută dintre ele nu le luați.

MARTA SANDU: Bineînțeles. Dar mie îmi fac bine lucrurile astea. Mă gândeam într-o zi ce aș face dacă nu ar exista aceste audiții. Nu mai ești îndemnat să te depășești. Cel mai mult contează cum abordezi încercările prin care treci prin viață.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Mi-ai spus la un moment dat că au fost, totuși, și momente foarte grele.

MARTA SANDU: Momentele grele tot eu mi le-am creat, pentru că le-am considerat astfel. După aceea mi-am dat seama că erau doar niște mici impedimente. Aceste momente grele vin din faptul că ai așteptări și ești dezamăgit.

Este mereu necesară umilința aceea benefică vizavi de meseria pe care o ai! Eu nu consider că a fi cântăreț de operă este o profesie în care esențial este să fii aplaudat, ci eu o văd ca pe o evoluție spirituală.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Dar lumea operei este o lume prietenoasă, o lume bună sau este multă competitivitate?

MARTA SANDU: Este multă competitivitate. Sunt atâția cântăreți buni! Iar tu trebuie să fii în momentul potrivit la locul potrivit. În plus, este o meserie subiectivă. Ești la aprecierea responsabililor spectacolului, a regizorului și a dirijorului. Ei aleg după criteriile personale, după gustul lor și ce cred ei despre rolul respectiv, cine ar trebui să fie, cine s-ar potrivi.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Și unii de ce ajung totuși atât de departe, iar alții, având aceleași calități, nu reușesc?

MARTA SANDU: Cred că ține tot de interiorul fiecăruia, de tăria fiecăruia, de energia pe care o pune în scopul pe care îl are. Mentalul sau puterea cu care îți dorești face selecția.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Contează, de exemplu, și unde ne-am născut? Te-ai gândit vreodată că dacă te-ai fi născut în Anglia sau în America poate că ar fi fost mai ușor?

MARTA SANDU: Nu cred că mi-ar fi fost mai ușor. Ne alegem singuri unde ne naștem și în ce familie venim. Nu mi-am pus niciodată problema cum ar fi fost dacă m-aș fi născut în altă parte, căci eu îmi accept și îmi iubesc viața și tot ce este în jurul meu. Azi nimic nu este imposibil. Dacă vrei să te duci în altă parte, în ziua de azi poți să te duci. Condiția numărul unu este să muncești. Totul se construiește prin muncă. Sunt și cazuri în care talente înnăscute reușesc, dar reușita asta este foarte limitată, pentru că îți folosești datele native patru, cinci ani, apoi încep să apară probleme pentru că nu ai o tehnică pusă la punct. Tehnica ne ajută să avem o longevitate în meserie.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum te simți acum, încă la început?

MARTA SANDU: Simt că am acumulat destul înspre a fi acolo unde îmi doresc.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Unde îți dorești să fii?

MARTA SANDU: Îmi doresc să fiu foarte bine pe scenă, foarte bine pusă la punct din unct de vedere vocal, tehnic, artistic… Dacă tu ești maxim din ce poți tu să fii, vin și celelalte lucruri. Și este imposibil pentru un om hotărât și care muncește să nu ajungă unde își dorește. Eu așa cred.

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *