fbpx

Dialogul vantului cu marea si In umbra lui Adrian Pintea – doua noi aparitii ale Editurii Cartile Tango

de

Odata cu aniversarea celor 100 de editii ale revistei Tango-Marea Dragoste, editura Cartile Tango a lansat pe piata doua noi volume tulburator de frumoase: Dialogul vantului cu marea – Nina Cassian in conversatie cu Carmen Firan si In umbra lui Adrian Pintea, de Lavinia Pintea Tatomir. Cele doua autoare, alaturi de Alice Nastase Buciuta, au lansat cele doua volume printr-o intalnire cu presa, la Hotelul Alexander.

Dialogul vantului cu marea – Nina Cassian in conversatie cu Carmen Firan

Volumul este un fel de dar facut peste moarte de Nina Cassian care, cu doar trei saptamani inainte de a trece in nefiinta (in 14 aprilie 2014) daduse semnatura Bun de Tipar pe cartea nascuta din visul si din iubirea celei mai bune prietene pe care si-o facuse in lumea americana, scriitoarea Carmen Firan. Carmen Firan, autoarea proiectului Dialogul vantului cu marea – Nina Cassian in conversatie cu Carmen Firan, este poeta, prozatoare, jurnalista, dramaturg si scenarist cu numeroase creatii publicate si premiate, atat in limba romana, cat si in engleza. In volumul Dialogul vantului cu marea – Nina Cassian in conversatie cu Carmen Firan, prietena Ninei Cassian o provoaca pe aceasta sa faca cele mai profunde si mai oneste marturisiri, intr-un dialog captivant si plin de intelesuri.

FRAGMENT:
Nina Cassian: “Marin Preda a jucat un rol inestimabil in viata mea. Nu l-am iubit indeajuns pentru a ma desparti pentru el de cel pe care l-am iubit pana la moarte, sotul meu Ali, ceea ce Marin nu mi-a iertat niciodata.
I-am auzit pe unii spunand ca era urat. In 1949, cind l-am cunoscut, nu era. Fata oblonga, aproape nobila, parul moale si involburat, o privire intensa sub ochelari, rasul carnasier – de altfel nu m-au interesat niciodata barbatii frumosi. Era ingrijorat de soarta parului lui – in 1953 si-l spala foarte des. Modest imbracat si deosebit de curat. Subtire si nu prea inalt. Cu varsta, parul i s-a rarit intr-adevar, s-a ingrasat, s-a lasat “imbracat” conform standardelor impuse de, mai ales, a doua lui sotie, uratindu-se – dar numai pe dinafara. In anii cand ne frecventam, nu ma interesa vestimentatia lui.
Tin minte ca i-am tradus din franceza “Metamorfoza” lui Kafka. (Marin nu stia frantuzeste. Mai tarziu, cand devenise scriitor cu renume, dupa ciorba de stevie si de mancarea de stevie cu care fusese blagoslovit in copilarie, nu mai comanda la Capsa decat salau “bonne femme”…). I-am mai dat si muzica, mai ales Bach (“Patimile dupa Matei”, urmarite cu textul biblic in romaneste). I-a ramas un timp pasiunea pentru muzica, punea placi, ceea ce o enerva, dupa propriile ei marturisiri, pe prima lui sotie (care il indemna spre preocupari mai “profitabile”.)
El m-a familiarizat cu marea proza rusa a secolului al IX-lea. Ce le atragea la el pe aceste femei, pe cele trei sotii, pe femeile dinaintea lor, incluzandu-ma pe mine? Fascinanta lui personalitate, profunzimea enunturilor lui, schitele de caracter, incisive si exacte ale ne-prietenilor si chiar ale prietenilor, farmecul evocarilor lui din copilarie si adolescenta, autenticul scriitor care se dezvaluia, totodata cu dezinvoltura si reticenta si, in cazul femeilor, marea lui capacitate de A IUBI si de a suferi din dragoste.
Printre admiratorii si adoratorii lui se numarau Eugen Jebeleanu, Petre Solomon, Paul Celan, Paul Georgescu, Geo Dumitrescu…In sfarsit (sfarsit? care sfarsit?), din experienta personala, as pomeni o scena care s-a petrecut aidoma, in camera lui Marin de la palatul Foisor, ziditi cum eram in viscolul si zapada lui 1953, fictionalizata foarte putin intr-una din prozele mele din “Confidente fictive”:”… Au izbucnit zile teribile cu ploi, zidindu-ne in casa si in dragoste si l-am cunoscut… si m-am cunoscut prin el. Au fost zile si nopti pe care le-as numi depline, eu hranindu-ma din nuditatea lui absoluta, uluitoare, pentru ca …nu se mai acoperea, nu mai avea nicio imunitate – iar eu traiam evenimentul sacru ca-l vad pe omul acela cum nu mai fusese vazut de la nastere, adica in dezarmarea si oferta lui cea mai totala. Intr-o noapte, ploaia trecuse, luna invadase patul nostru – si…ma mangaia. Cu palma la o mica distanta de trupul meu, conturandu-l in aer, ca o pasare, ca un satelit pe o misterioasa orbita, plutind, neatingandu-ma decat cu emanatia acelei maini…”

„Nina Cassian a fost o artista sublima, ca Sappho, poeta a adancimilor pasionate si a marilor inaltimi” scrie Edward Hirsch, Decanul Academiei Poetilor Americani si Presedintele Fundatiei Guggenheim pe coperta cartii superbe realizate de scriitoarea Carmen Firan, volum pe care il recomanda si Alice Quinn, Director Executiv, Poetry Society of America: „Doua poete se joaca atingand profunzimi intr-un dialog savuros, uneori incendiar. Frumusetea reiese din sinceritate si din eleganta punerii in scena pentru a reda postura Ninei Cassian – poeta absolut remarcabila, cu care voi continua si eu sa vorbesc pentru tot restul vietii”.
Volumul Dialogul vantului cu marea – Nina Cassian in conversatie cu Carmen Firan, cu o coperta superba realizata de Ramona Todoca si publicat cu sprijinul Catena pentru arta, a aparut la Editura Cartile Tango si poate fi comandat pe site-ul www.revistatango.ro

In umbra lui Adrian Pintea de Lavinia Pintea Tatomir

Cel de-al doilea volum lansat, In umbra lui Adrian Pintea de Lavinia Pintea Tatomir este o carte frumoasa si profunda asa cum numai o marturisire veritabila, facuta din adancul sufletului poate fi. Volumul iese pe piata la sapte ani de la disparitia adoratului actor Adrian Pintea, ca un semn de iubire fara sfarsit. Volumul este captivant si emotionant, scris cu lacrima, nerv, adoratie si disperare. De indata ce ai deschis cartea nu o mai poti lasa din mana, pentru ca energia neasemuita si curajul Laviniei Pintea Tatomir te iau prizonier intr-o calatorie irezistibila la capatul careia afli raspunsuri despre marea dragoste.
„In preajma ei, realitatile merg in rasparul gravitatiei si al banalitatii. De palma stanga a Laviniei Pintea Tatomir se lipesc obiectele, iar de inima ei s-a lipit, in ciuda tuturor obstacolelor pamantene, o iubire atat de mare, de vesnica si de splendida, incat noi, cei care astazi citim despre ea intr-o carte de-o frumusete tulburatoare, In umbra lui Adrian Pintea, ne cutremuram de emotia revelatiei ca dragostea exista mai presus de granitele conventiilor, ale timpului sau spatiului. Si ca dragostea nu moare niciodata”, semneaza Alice Nastase Buciuta pe coperta IV a volumului scris de Lavinia.

FRAGMENT:
Adrian iubea caii din perioada in care, “tanar artist roman” isi facea debutul in filme cu lupte si haiduci, considerandu-i frumosi, tandri, cutezatori, inteligenti, dar mai ales, liberi, “chiar si cu saua in spinare”. Se simtea magic atasat de ei. M-a dus la Centrul de echitatie de la Baneasa, la bunul sau vechi prieten, Nelu Szekely. Impreuna m-au invatat sa stau bine si corect pe cal, in sa. Trebuia sa stiu “sa calaresc cum se cuvine”, spunea el. Am mers weekenduri la rand la cursuri la echitatie, fiind indeaproape supravegheata de Adri. Aici am cunoscut-o pe Prima noastra Doamna, Maria Basescu. Am indragit-o din prima clipa: o femeie foarte frumoasa, discreta, eleganta, inteleapta, tandra, generoasa, care mi-a devenit o foarte buna prietena de atunci incolo. Mi-a ramas alaturi in momente dificile din viata de dupa Adrian, cand multi apropiati au disparut pur si simplu.
Desi ne doream copii, am amanat mereu momentul pentru ca nu am fi vrut, cum spunea Adrian, “sa le inghesuim viata intr-un apartament de bloc”. In plus, era un barbat perfect responsabil, linistindu-ma ca va mai avea rabdare sa cresc putin, pentru ca, oricum, indiferent de momentul ales, as fi devenit “un copil cu un copil”. Nu s-ar fi simtit in siguranta sa ma stie insarcinata, pornind la drum in fiecare zi cu mijloace de transport in comun, catre spitalele unde aveam stagii. (Am avut prima masina mai tarziu, undeva la inceputul anului V de Facultate).
Cand ne-am hotarat sa devenim parinti, a fost prea tarziu. In viata noastra nu au aparut niciodata un baiat, Adrian Nicoara, sau o fetita, Maria Irina, numele pe care ni le-am fi dorit pentru copiii nostri. Eu insa, traiesc, dupa ani buni, bucuria de a fi matusa unei fetite ce poarta cele doua nume, nepotica mea, fiica fratelui si a cumnatei mele.
Impreuna reusiseram sa infrangem toate neintelegerile conjugale, supararile aparute din senin si rabufnirile cotidiene. Tensiunile dintre noi se incheiau cand intelegeam si unul si celalalt ca lasasem brusc de o parte numele de alint (“lup de cocostarc”, “porc de maimuta”, “Tutankamon”, “Nefertiti”, “miresuca”), redevenind, dupa mult timp, Adrian si Lavinia pur si simplu. Cel mai adesea, el era cel dintai care ceda, fiind complet lipsit de talentul unei dispute casnice si pentru ca, in viziunea lui, “incarliontarile sufletesti”, “sclifoselile” feminine trebuiau ingaduite cu eleganta.

Volumul poate fi comandat pe site-ul www.revistatango.ro

  • Credit: PAUL BUCIUTA/ Marea Dragoste
  • Title: Aniversare editia 100 RevistaTango-MareaDragoste

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *