fbpx

Pamela Doina Chiricheu: Acestea sunt cele mai importante alegeri ale generaţiei noastre

de

Candidează pentru Camera Deputaților Diaspora din partea alianței USRPLUS și preocuparea sa principală este să faciliteze accesul la cultura română copiilor români născuți în Diaspora și celor care trăiesc în străinătate. Pamela Doina Chiricheu este filolog și bibliotecară, iubitoare a cărților noastre și a țării de unde a plecat.

Ce înseamnă în mod real sintagma „N-am uitat de unde am plecat”?, care este și numele proiectului în care vă implicați? Cum se rostește, gândește, trăiește fraza asta peste granițele țării? Ca pe ceva bun, cu mândrie? Sau cu obidă?

Pamela Doina Chiricheu: Pentru mine personal este o mândrie şi o bucurie să fiu româncă, aşa că de fiecare dată când am ocazia le povestesc oamenilor cu care mă întâlnesc despre România şi mai ales despre oraşul meu natal, Timişoara.

Am observat această bucurie şi la comunitatea românilor din Saxonia, regiunea din Germania în care trăiesc acum. Această comunitate se adună şi rămâne unită, pentru că nu a uitat de unde a plecat, pentru că oamenii au nevoie să îşi trăiască tradiţiile şi să îşi păstreze rădăcinile. Reperele de genul acesta ne definesc ca oameni, iar eu nu pot să uit de unde am plecat, pentru că acest lucru face parte din identitatea mea şi implicit contribuie la condiţia mea umană.

A păstra tradiţiile, obiceiurile şi orice alt reper cultural românesc este o responsabilitate pentru Diaspora, pentru că noi, românii din afara graniţelor, ne trăim România noastră la un nivel restrâns, în micro universul nostru aflat la sute sau chiar mii de kilometri distanţă de ţară.

Românii din Diaspora sunt implicaţi şi trăiesc cu intensitate evenimentele din România, chiar dacă nu pot participa efectiv. La alegerile locale de exemplu, aşa cum eu am ajuns acasă să votez şi mulţi alţii ar fi vrut să poată face lucrul acesta. Unii dintre noi chiar au făcut-o, însă cu toţii am simţit nevoia de a ne implica. Alianţa USR PLUS a avut un proiect numit sugestiv ,,N-am uitat de unde am plecat”, menit să încurajeze candidaţii la primării şi consilii, în orice fel. De la un gând sau un îndemn transmise prin aplicaţiile de social media, la lucruri mai practice pe care le face o echipă de campanie. Atunci a apărut printre noi un gând rostit de cineva şi devenit ulterior crezul nostru: ,,România este acolo unde sunt români”.

Cât de greu v-a fost și vă este dumneavoastră personal să vă adaptați într-o țară occidentală?

Pamela Doina Chiricheu: A fost nevoie de o perioadă destul de lungă de adaptare, pentru că la momentul respectiv nu cunoşteam români în oraşul în care m-am stabilit, iar primul meu gând a fost acela că vreau să mă integrez şi să cunosc cultura nouă în care am venit.

Au trecut cinci ani până când senzaţia că ceva lipseşte din viaţa mea a devenit imposibil de ignorat. Cu toate că eu în continuare păstram legătura cu familia şi prietenii de acasă, în acel moment am realizat că am nevoie să vorbesc româneşte, să aud româneşte, să râd româneşte. Ȋmi era clar că în situaţia mea mai sunt şi alţi români, aşa că am început să caut comunităţile româneşti. Am făcut asta în felul meu, prin organizarea de evenimente culturale şi am invitat autori români la Târgul de Carte anual din Leipzig, pentru a-şi prezenta publicaţiile şi a-i aduce aproape de publicul nostru din regiune şi în centrul opiniei publice internaţionale.

Am avut plăcerea de a întâlni autori români consacraţi precum: Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Gabriela Adameşteanu, Daniel Vighi, Lavinia Branişte şi Irina Dobrescu. Cu cea din urmă, spre bucuria mea, am şi organizat prezentări de carte la bibliotecile din Leipzig.

Are hashtagul #rezist mai multă profunzime rostit de cei care trăiesc peste granițe?

Pamela Doina Chiricheu: Ȋntr-adevar cred că profunzimea este noţiunea corectă pentru a descrie dimensiunea şi impactul pe care îl au astfel de situaţii asupra noastră, românii din Diaspora. Din proprie experienţă am observat că în momente de criză, cum a fost cel generat de OUG13, se activează liantul acela invizibil care îi ţine legaţi pe români, indiferent unde s-ar afla, iar inimile lor încep să bată la fel, să simtă şi să fie uniţi în faţa unor asemenea nedreptăţi.

Mai cred şi că este vorba despre solidaritate şi empatie. Şi noi am simţit revolta românilor de acasă şi am rezonat pe deplin cu acţiunile lor, aşa că şi aici, în Diaspora, ne-am căutat şi adunat chiar şi în grupuri mici. Aşa cum au ieşit în stradă românii de acasă, aşa am ieşit şi noi.

De ce anume au nevoie în primul rând românii din diaspora, la nivel politic? Ce s-ar putea face pentru ei?

Pamela Doina Chiricheu: Pentru ca vocea românilor din Diaspora să fie auzită este nevoie în primul rând de o reprezentare corectă în Parlamentul României. Simplificarea şi digitalizarea procedurilor consulare sunt doar o parte dintre măsurile vitale pentru ca românii din străinătate să se simtă respectaţi şi să beneficieze de drepturi adecvate vremurilor în care trăim, cum ar fi: acte dintr-un click, votul electronic, accesul copiilor din afara graniţelor ţării la predarea în limba română. La întoarcerea în ţară este nevoie de asemenea de proceduri simplificate, pentru obţinerea actelor şi înregistrarea cu uşurinţă a copiilor în sistemul şcolar românesc. Acestea sunt doar câteva dintre măsurile urgente de care Diaspora are nevoie în acest moment.

Cât de mult i-ați putut ajuta până acum, cât de mult îi veți putea ajuta dacă veți fi aleasă?

Pamela Doina Chiricheu: Ceea ce am făcut până acum, în toţi aceşti ani, în afara proiectelor culturale în care m-am implicat activ, a avut drept scop informarea românilor despre drepturile lor la vot. Am promovat votul prin corespondenţă, am strâns semnături pentru iniţiativa cetăţenească ,,Fără penali în funcţii publice” şi am fost delegat în secţia de votare, pentru a superviza buna desfăşurare a procesului şi a mă asigura că sunt respectate drepturile românilor din străinătate. Pentru că România se construieşte cu toţi românii, oriunde ar fi ei, sunt una dintre persoanele care au răspuns afirmativ proiectului ,,Un timbru pentru dreptate”, o petiţie către Avocatul Poporului, iniţiata de către un cuplu de români inimoşi din München – Octavian Stângă şi Maria Vanghelatou. Prin acea petiţie se semnala Avocatului Poporului neconstituționalitatea dispozițiilor Anexei 1 la Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, care practic discriminează cetaţenii români din diaspora, lăsându-i subreprezentaţi în Parlament. Deşi mii de români au trimis acea petiţie prin poştă – acesta fiind sensul timbrului pentru dreptate, aplicat de atât de multi români, Avocatul Poporului nu a sesizat Curtea Constituţională şi ne-a ignorat pe toţi.

Dacă până acum m-am implicat în informarea corectă a oamenilor, ca deputat de Diaspora vreau să activez în ,,Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor”. Vreau să contribui la elaborarea unui cadru legislativ corect pentru românii din Diaspora, pentru protejarea drepturilor cetățenilor români care muncesc sau studiază în afara țării. Propun o paletă socio-culturală diversificată, oferind mai multe modele de intervenție și forme de implicare. Prin experiența și capacitatea mea de informare și comunicare pot crea baza unei reţele ajutând la construirea de alianțe și dezvoltarea parteneriatelor între organizații non-guvernamentale (ONG-uri), parteneri din mediul privat şi Parlamentul României. Proiectul meu este România Culturală.

Credeți că oamenii vor merge la vot?

Pamela Doina Chiricheu: Eu cred că oamenii vor merge la vot, pentru că acestea sunt cele mai importante alegeri ale generaţiei noastre. Spun asta deoarece această generaţie nu a avut până acum şansa de a face o schimbare. Cred că abia acum ne-am trezit şi realizăm puterea noastră şi totodată importanţa votului.

Pe al cui vot contați, pe cine chemați, înainte de toate, să vă voteze pe dumneavoastră și pe colegii dumneavoastră de la USR PLUS?

Pamela Doina Chiricheu: Contez pe votul tuturor românilor, indiferent de vârstă, categorie socială sau etnie.

Ȋi chem pe toţi românii la vot, indiferent de culoarea lor politică, important este să îşi exercite acest drept şi să voteze.

Le cer votul de încredere pentru candidaţii Alianţei USR PLUS, profesioniştii care au demonstrat prin realizările personale că sunt oameni integri, competenţi şi plini de empatie, cu o viziune în acord cu cea a românilor care vor cu adevărat o schimbare.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.