De ce nu ne putem desparti niciodata de tata – de Mihaela Burda

“Nu-ti poti imagina cat de mult sunteti toti “ai mei”, cat de unici va simt pe toti, intre mine si voi neexistand nimic! Nici macar Dumnezeu…” – Extras din scrisoarea unui tata a patru copii catre fata lui dintai

„Bindi” vine din sanskrita – insemna „picatura, punct”.
Indienii mai pastreaza inca obiceiul de a purta intre sprancene un juvaier sau un punct, vopsit in rosu (mai ales la femeile casatorite) sau negru (pentru toti cei care inca mai cred ca se pot apara cumva de spiritele rele).
Deloc de mirare, cuvantul a migrat in limba indigenilor australieni pentru a desemna orice tanara domnisoara – „fetita” ar fi, probabil, cel mai corect echivalent.
Habar nu aveam ce inseamna, pana anul trecut, exact pe vremea asta, cand fetita lui Steve Irwin, invitata cu mama ei intr-un talk-show american, cu prilejul unui turneu pe care il faceau pentru promovarea Australiei, a explicat moderatorului ce inseamna numele ei.
Bindi Sue a implinit in iulie 2008, 10 ani; este prezentatorarea unui serial de 26 de episoade, dedicat animalelor salbatice, danseaza, canta intr-o trupa si, din 2006, duce mai departe munca exceptionala a tatalui ei, ucis intr-un accident stupid de o – teoretic – inofensiva pisica de mare.
„Bindi” a fost numele crocodilitei favorite a celui care a devenit vedeta mondiala de televiziune sub numele de „vanatorul de crocodili”. „Sue” a fost numele catelusei de rasa American Staffordshire Terrier, alaturi de care Steve Irwin a aparut in numeroase din documentarele pe care le-a realizat si le-a prezentat, dedicandu-le vietii salbatice si eforturilor de a o conserva.
Bindi Sue este fetita celui care declara ca, personal, are o unica mandrie: aceea de a fi tatal copiilor lui (Robert, fratiorul lui Bindi, s-a nascut in decembrie 2003). Si, dincolo de absenta tatalui, mosteneste – de la el – o buna parte dintre calitatile care te fac Om: dorinta si capacitatea de a comunica, pasiune, entuziasm, deschidere, rezonanta cu lumea inconjuratoare, generozitate, autenticitate.
Spre deosebire de numeroasele domnite care stau infipte in canapele scumpe si se zgaiesc la tv la taticii lor flecari, mincinosi, duplicitari, panglicari, escroci sau pur si simplu tampiti si mor de dorinta de „a fi ca ei” (adica, tot la tv!), Bindi Sue are fericirea de a putea rosti cu zambetul pe buze: ”Tata este Eroul meu!”
Si pentru ca, pana la un moment dat, si eu m-am numarat printre copiii carora li se umple inima de soare cand rostesc (fie si in gand) „tata”, m-am decis ca nu voi scrie – cu acest prilej – despre neispraviti, nemernici, degenerati, monstri, chiar daca si ei, din pacate, se reproduc la fel de liber ca minoritatea celorlalti.
Voi vorbi numai despre acei barbati carora le-as fi spus din inima „tata” si numai despre acele fete care n-ar fi putut face altceva mai bun decat sa urmeze caile taticilor lor.

M-am despartit prima oara de tata cand a plecat fara sa imi spuna „La revedere!”

N-as fi vrut sa fiu Electra! Mama, Clitemnestra – o adultera; fratele, Oreste – un apucat; una din surori, Crisotemis – slaba de inger; cealalta sora, Ifigenia – cat p’aci sa fie jertfita pentru implinirea setei de avutie a tatalui si, in fine, tatal, Agamemnon – o bruta capabila sa calce totul in picioare pentru un pumn de aur in plus. Ce familie! Cum poate ramane cineva normal la minte intr-o asemenea atmosfera?! Puneti-va in locul ei!
Ca si cand astea n-ar fi fost de ajuns, sute de ani mai tarziu, apare un mos obsedat, fruct al unei societati falocentrice, care emite teoria ca fetele sunt invidioase pe penisurile baieteilor si atat de geloase pe mamele lor, incat ar face orice (inclusiv o crima!) pentru a le lua locul in patul conjugal, incepand cu frageda varsta de trei anisori! Iar acest domn boteaza aceasta „degenerare” cu numele… Electra! Teribil destin! Si cand spun asta ma refer inclusiv la statutul feminitatii de-a lungul istoriei.
Norocul nostru ca stiinta evolueaza si, slava Domnului, numeroase studii arata ca in masura in care mamele sunt responsabile de echilibrul interior al fetelor, de imaginea lor de sine, tatilor le revine sarcina modelarii lor, mai cu seama in raport cu partenerii de sex opus, dar si cu felul in care micutele devin capabile sa isi exprime personalitatea in raport cu lumea inconjuratoare.
Prin urmare, daca o femeie nu e capabila sa aiba o relatie normala cu un partener, vazandu-se grasa si buna de nimic cand, de fapt, barbatul o adora – cautati tatal abuziv (si / sau) indiferent! Daca in conjuncturi sociale doamna alege sa urle sau sa agreseze cand, de fapt, ar fi suficient sa isi formuleze pozitia cat mai clar si limpede cu putinta, cautati, din nou, tatal violent (sau alcoolic).
Dar ganditi-va ca se poate si altfel!
Relatia dintre Nastia Liukin, campioana olimpica a competitiei de gimnastica feminina (individual compus) din aceasta vara, si tatal ei, marele gimnast sovietic Valeri Liukin, o dovedeste din plin.
In aceasta vara. La Beijing, Nastia a reprezentat Statele Unite. Exact cu 20 de ani in urma, tatal si antrenorul ei de acum, Valeri, a pierdut aurul olimpic in favoarea unui compatriot, la mai putin de o zecime de punct! O experienta de care a stiut cum sa isi fereasca fetita, care a trecut printr-o competitie grea, asemeni lui, impotriva unei colege de echipa. Cand Nastia era la un fir de par de a pierde medalia de aur, tatal si antrenorul ei a marturisit: „Am facut evaluari si am realizat ca Nastia nu are cum sa fie a doua. Mai face si ea greseli…” Mandria tatalui, dragostea lui pentru performanta transferata, amestecata intim cu iubirea pentru fetita lui, consecventa si demnitatea acestui american nascut in Kazahstan, toate, sunt in aceasta declaratie. Si, poate, nu intamplator, siguranta unei gimnaste vine din protectia pe care o simte din partea antrenorului: e langa tine mereu, mai ales daca ratezi, ca sa nu te accidentezi cand aluneci de pe barna, cand schimbi barele la paralele, cand te arunci ametitor peste cap, pana la capatul unei diagonale, la sol. E langa tine ca sa nu-ti rupi mainile, cand te propulsezi pe de cal, sau picioarele, cand zborul sariturii ti se curma. E perfect daca antrenorul e acolo cand faci toate astea! Va dati seama cum e cand langa tine e tata?!
Poate cel mai bine ne raspunde tot o mare sportiva, a carei performanta intrece orice imaginatie: Dara Torres.
Nascuta in Las Vegas in 1967, Dara Torres este astazi foto-model, moderator de televiziune, antreprenor, dar, inainte de toate, cea mai longeviva inotatoare din istoria Jocurilor Olimpice. in 1984 a participat pentru prima data la Olimpiada si, pana acum, nu s-a oprit (an pofida faptului ca a nascut cu doi ani in urma)! De 9 ori laureata, doar in 2008 (la 41 de ani!) a castigat 3 medalii de argint (50 si 100 de metri liber si 100 m fluture), dintre care una la o sutime de secunda distanta de precedenta clasata!
Iata ce ne marturiseste Dara Torres: „Cand viata mi se aglomereaza, cand nu mai am timp pentru mine, privesc adanc in suflet si ma intreb ce mi-ar spune tata. Chiar daca, din nefericire, a disparut cu cativa ani in urma din pricina cancerului, ii simt prezenta, ii aud vorbele, ma simt mangaiata de iubirea lui, care stiu ca nu ma va parasi niciodata!”
Asa cum spuneam, exista si alte povesti decat cele legate de tati care pleaca. in cele mai fericite cazuri, chiar daca fetele nu ajung pe podiumul olimpic, e suficient sa inchida ochii ca sa simta cat de iubite sunt, in fiecare clipa, indiferent cat de lunga si intortocheata e calatoria.

 M-am despartit de tata de fiecare data cand m-am despartit de un partener

Henric al VIII-lea a fost un sot infect! O binecuvantare pentru Anglia, o pacoste pentru fiecare femeie care i-a trecut prin viata! Adulterul era pentru Henric a doua natura, am spune dintr-o perspectiva feminista. Numai ca… asta ar insemna sa renuntam la marea favoare de a ne pune in papucii acestui mare barbat si a realiza ca pentru un purtator de coroana care a fost in stare sa il infrunte pe Papa si intregul Occident catolic, a nu avea un mostenitor de sex masculin insemna (asa cum a si fost, pana la urma!) moartea unei dinastii.
Un sot infect, atentie!, nu inseamna deloc un tata nepriceput – a fost si cazul lui Henric. Si-a adorat ambele fete – si pe Mary, prima nascuta, si pe Elizabeth, fiica iubitei lui Anne Boleyn. Nu are nici o importanta ca s-a dezis de prima sotie, Caterina, iar pe cea de a doua a descapatanat-o. Pe Mary o admira de cand era mica, iar incantarea lui referitoare la faptul ca fata nu plange niciodata a ramas inscrisa in documentele epocii. La mai putin de 10 ani i-a dat drept deplin de exercitare a prerogativelor regale si a trimis-o, ca printesa de Wales, sa prezideze consiliul regal al Tarii Galilor. Constient, cumva, ca Edward, baiatul primit in dar de la cea de a treia sotie, Jane Seymour, nu avea o sanatate de fier, Henric a lasat cu limba de moarte ca ambele fete sa fie considerate succesoare legiuite la tron.
In 1553, la 37 de ani, Mary a devenit prima regina a Angliei. Vitrega istorie i-a conservat porecla de „sangeroasa Mary” (Bloody Mary) datorita persecutiilor indreptate impotriva protestantilor, in incercarea ei vana de a readuce Albionul in genunchi in fata Papei. Dar porecla nu e deloc meritata! Era inimoasa ca si tatal ei si cultivata ca mama; pastra de la Henric si forta interioara, sinceritatea si franchetea, dar era departe de a fi atat de sangeroasa ca el.
Din toate punctele de vedere – si puteti, linistite, pune la socoteala si cruzimea – Elizabeth avea sa fie „Fata lu’ Tata”. Regina a Angliei din 1558 pana in 1603, fetita care la 4 ani era serioasa ca la 40 si, dupa marturia profesorilor „nu avea nici una din slabiciunile mintii femeiesti”, a facut dintr-o insulita buricul pamantului. Umbra steagurilor engleze s-a intins departe in Orient, chiar daca erau, uneori, ridicate cu viclenie, iar alteori cu infruntari. Occidentul a ingenuncheat in fata ei, infrant sau uimit, iar tara de la capatul continentului a devenit reper comercial, politic, cultural. Femeia care a pus bazele Angliei moderne, curtata de printi si regi, iubita de duci, vrajita de cavaleri, nu s-a casatorit niciodata. Odata cu Elizabeth s-a ingropat si dinastia Tudorilor, iar ea a ramas, pana azi, adorata ca „Regina Fecioara” si nu se poate spune ca ar fi apartinut vreunui barbat – cu exceptia tatalui ei, Henric al VIII-lea.

 M-am despartit de tata cand am simtit ca i se pare normal sa lase pe cineva sa ma raneasca

Un tata, in Arabia Saudita, si-a impuscat fata pentru ca a prins-o vorbind pe net (pe Facebook) cu un tip. Pentru ca tatal a considerat Internet-ul „poarta catre pierzanie” si-a luat fata la pumni si, in cele din urma, i-a zburat creierii.
Ce sa mai vorbim de Joseph Fritzl, austriacul care si-a tinut fata incuiata in pivnita si a facut-o mama celor sapte copii ai sai?!
In China amaraciunea de a avea o fata e atat de teribila, incat mortalitatea infantila la sexul slab e imensa; un recensamant din 2000 arata ca se nasc anual cu un milion de fete mai putin decat baieti – fara sa luam in calcul rata de supravietuire, e ingrijorator!
In SUA studiile arata ca 80% dintre cazurile de graviditate infantila se datoreaza relatiilor traumatizante sau inexistente dintre fete si tatii lor.
Vehicule pentru aliante politice, obiecte de troc, mana de lucru utila, fetele sunt considerate in majoritatea culturilor lumii „pietrele din casa”.
Nu am de ce sa ma mir ca, la un moment dat, chiar si de la mare distanta, prezenta unei fete poate fi o povara, un inconvenient.
Aviz tatilor care vor sa „isi refaca viata”: pana la un moment dat, cand dati drumul doamnelor pe tapsan, fetele voastre vor crede ca v-ati insurat cu femei frumoase si destepte!

 Crocodilii conduc!

Habar n-am daca numele de Anni-Frid Synni Lyngstad va spune ceva. in mod cert, cel de-al doilea „A” din „ABBA” va spune! S-a nascut intr-o localitate norvegiana in noiembrie 1945 si ravaseste in continuare lumea ca mitul modern al „brunetei din ABBA”. O stim sub numele de Frida.
Si-a cunoscut tatal dupa implinirea varstei de 30 de ani, dupa ce se maritase cu cine nu trebuie, dar se si despartise, lasand in urma doi copii de dragul carierei muzicale; l-a intalnit pe Alfred Haase dupa ce vazuse majoritatea scenelor lumii si era in cercurile initime ale coroanei regale suedeze; a ajuns in preajma celui care i-a dat viata dupa ce devenise regina multor inimi si a multor vise.
Cu toate astea, in prima copilarie a fost nevoita sa fuga impreuna cu bunica ei in Suedia, din pricina prigoanei pornite dupa razboi impotriva „odraslelor naziste” – iar tatal ei fusese ofiter nazist! Chiar daca, dupa acea intalnire, Frida nu a mai putut (nu a mai dorit?!) sa isi revada tatal, chiar si astazi, cand succesul filmului „Mamma mia” rascoleste lumea, presa reia, obsesiv informatia legata de activitatea tatalui (altminteri, patiser) in armata hitlerista. Iar Alfred Haase, tanarul ofiter casatorit, care a avut o aventura cu o frumoasa norvegiana de 19 ani, este azi departe de a fi devenit un batranel simpatic, care intinde cuminte taitei – el va muri, pentru multa lume, tatal nazist al brunetei din ABBA.
Sigur, de cate ori revin la aceasta trista idee de bun simt, ca nu ne putem desparti de ceea ce suntem, respir adanc de cateva ori si ma gandesc la Bindi: e pe malul lacului, atat de mica, incat tatal o poate tine intr-o mana. Omul pe care o lume intreaga il adora stie cum sa isi adore copii, stie cum sa ii faca parte din viata lui, le arata fructul bucuriei din care te poti infrupta fara teama ca iti va curge sucul in barba. Fara sa fie deloc un vanator, Steve Irwin rade, se minuneaza de fiecare vietate din lume care ii iese in fata si termina orice film, inclusiv pe acela al vietii lui, cu strigatul cu care fetita lui continua: Crocodilii conduc!