fbpx

Mihaela Radulescu in Irak: Cum iubesc soldatii aflati departe de casa

de

Cele noua zile petrecute in Irak au lasat urme in viata mea, a fost cea mai puternica experienta pe care am trait-o. M-am intors de-acolo plina de povesti, de imagini, de ganduri, emotii coplesitoare… M-am concentrat pe munca mea si pe a celor pe care i-am filmat, dar n-am putut sa nu fiu uimita de sufletele militarilor. Filmul pe care-l fac despre Irak e si filmul meu de debut ca operator, iar prin „ochiul“ camerei am vazut desert, arme, tab-uri, elicoptere militare, gloante, irakieni inarmati, americani, italieni, polonezi, mongolezi, salvadorieni, englezi, „scorpionii negri“ din România, genistii si politistii nostri militari, bombe, alarme, panica, bocanci, reguli, grade, uniforme, cadenta, teama, curaj, dar si DOR…

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ei se intorc barbati, ca-n cantecul celor de la Vama Veche“

Despre asta am vrut sa va povestesc. Despre DOR.

DOR de acasa, de parinti, de copii, de toate ale lor, de prieteni, dar, mai cu seama, dorul de femeia iubita sau de o femeie, pur si simplu… Nu vi-l puteti imagina, credeti-ma, nu-l puteti intelege, pana nu-l simtiti ca pe o plasa de camuflaj peste tot programul zilnic de armata. Pana nu mergeti acolo sau pana nu sunteti una dintre femeile care asteapta acasa un militar, nu puteti pricepe ce-i ala DOR…

Misiunea unui militar român in Irak dureaza 6 luni. Eu am ajuns acolo la mijlocul acestei perioade, cand e cel mai greu pentru ei. Exact atat cat a trecut, a mai ramas de asteptat…

Nu e razboiul nostru, nici al lor, dar oricat s-ar numi „misiune de pace“, tot mor sau sunt schiloditi oameni nevinovati, mai ales militari ai fortelor de coalitie… Cu ce supravietuiesc, cu ce-si compun curajul? Cu responsabilitatea pentru misiunea pe care o au de indeplinit, dar si cu pozele celor dragi, parinti, copii, sotii sau cu poza iubitei, pusa langa sau in loc de icoana. Sase luni lungi, fara familie, fara prietenii de-acasa, fara confort, fara zile libere, fara mofturi, fara pamant românesc si aer curat, fara haine civile, o bere si un gratar, fara sex, fara filme sau discoteci, concerte, nunti sau botezuri, fara mangaiere, alint, sarut, imbratisare, baie fierbinte, chiote de copii fericiti si atatea altele, asa de prezente in viata civila…

Dupa niste luni de zile petrecute in desertul irakian, ti se face dor si de o apa curgatoare de munte, si de o bere cu prietenii, si de o emisiune la televizor, si de o mancare facuta de mama, si de animalele tale de acasa, ca sa nu mai zic cat ti se chirceste sufletul sa-ti nasca nevasta singura sau sa nu-i poti aprinde o lumanare parintelui care-ti moare… Toate povestile astea le-am auzit chiar de la militarii români, toate situatiile astea chiar se intampla, dar misiunea lor trebuie dusa pana la capat.

Chiar daca au norocul sa se intoarca teferi acasa, au multe rani pe dinauntru si alea vor fi greu de vindecat. Ei se intorc barbati, ca-n cantecul celor de la „Vama Veche“, dar sufletele lor sunt la fel ca ale copiilor prea devreme parasiti de parinti. sunt puternici, se descurca singuri, dar au mai multa nevoie ca oricine de mangaiere si iubire.

„Rimelul are logica doar cat sa lase doua dare lungi, negre, pe un chip mistuit…“

Singurele lor legaturi cu femeia iubita sunt… tehnice, reci, dar circuitele se incing ca pielea sarutata… E-mail, Messenger si, cateodata, un telefon… M-am intrebat ce-si spun oamenii care se iubesc cu-adevarat si care nu se vad 6 luni… M-am pus in locul femeii care asteapta acasa, stiind ca barbatul ei e intr-o tara unde moartea e altfel inteleasa si cumplit de frecventa… Probabil ca nimeni nu urmareste stirile mai responsabil ca ele, probabil ca toate exploziile de la televizor le cresteaza sufletele si le fac mai puternice, dar pana acolo, au de indurat… DORUL.

Singura liniste a femeii care-si asteapta militarul român plecat intr-o tara araba e ca nu e inselata nicicum, acolo un barbat nici n-are voie sa se uite la o femeie, caci asta reprezinta inca un pericol de moarte, intr-o lume atat de diferita de a noastra… Peste femeia care-si asteapta 6 luni barbatul militar trec zile si nopti in care frumusetea ei e doar visata, iar trupul ei seamana mult cu desertul in care-i traieste barbatul… In ea e seceta, ziua e apasatoare, iar noptile sunt atat de reci si atat de lungi… Femeia asta nu mai are pentru cine sa se faca frumoasa, un toc sau o rochie frumoasa devin tragice, daca erau preferatele lui, iar rimelul are logica doar cat sa lase doua dare lungi, negre, pe un chip mistuit. Sansa unei astfel de femei de a-si insela barbatul e minima, iubirea ar trebui s-o opreasca de la orice tradare, dar daca se intampla, va fi si ea un om ranit, caci tot pe ea o va durea cel mai tare…

Dar el, militarul român, cum iubeste, in cele 6 luni pustiite? Am aflat ca, inainte de a pleca in misiune, militarii români iau lectii de adaptare la regiune, la factorii brutali de clima, la convietuirea intr-o societate atat de diferit organizata, la monotonia cromatica, sunt bine antrenati pentru toate situatiile de razboi, dar nimeni nu-i pregateste pentru… lipsa femeii iubite. Cand ii vezi pe toti in uniforme, cu arme si veste antiglont, muncind cu toata dedicatia, pe temperaturi de nesuportat sau intr-o tensiune psihica greu de imaginat, nu ti-i inchipui alintandu-si iubita, nu-i poti vizualiza mangaind un san sau un umar gol si nici sarutand o glezna…

Si totusi, cred ca filmul asta il vad in fiecare seara, cu ochii inchisi, cand iau pe loc repaus. Pentru ei, atat de singuri, intr-o lume atat de complicata si de masculina, dorul de femeia lor e o rana zilnica, pe care si-o tot panseaza cu stangacie, ca sa nu se vada, dimineata, la adunarea in careu. Nu vorbeste mai nimeni despre asta, toti scriu in pozitii strategice, ca nimeni sa nu poata citi peste umarul lor si cred ca toate scrisorile lor arata cam la fel…

Daca s-ar face si statistici de suflet, pe langa cele militare, s-ar descoperi ca multi dintre ei au scris cuvantul DOR de mult mai multe ori decat au apasat pe tragaci… E un razboi de neanteles acolo, in multe privinte, dar pentru militarul român, oricat de puternic ar fi, e si un razboi al sentimentelor cu care se lupta zilnic… Sa nu credeti ca nu se intreaba si ei daca femeia de-acasa nu-i insala, pentru ea orizontul desfatarilor, al tentatiilor, exista, in vreme ce pentru el exista doar o granita a indoielilor chinuitoare.

Sa nu credeti ca nu exista, absolut in toate corturile in care am intrat, pozele iubitelor lor femei, chiar la vedere, chiar cu riscul ca le impart, fie si vizual, cu colegii de dormitor… La altii, poza iubitei face parte din uniforma, e mereu la pieptul lor si mi-au dat lacrimile cand am vazut, in ziua in care s-a dat alarma de atac aerian, cum unii isi scot, fara nici o teama de ridicol, poza iubitei si se roaga la ea, ca sa traiasca… Cred ca putine femei pe lumea asta au parte de o iubire atat de profunda, cum au iubitele militarilor plecati in razboi… Niciodata, in civilie, barbatii nu vor sti sa aprecieze cu atata sinceritate si acuratete toti milimetrii de carne, buze, par, suflet ai unei femei, nicicand un barbat nu va avea mai tare constiinta frumusetii femeii pe care a lasat-o acasa.

Scrisoare de iubire

„Iubita mea, adorm cu tine-n gand si ma rog la Dumnezeu sa ma astepti cu sufletul curat si frumoasa, cum te-am lasat… Mi-e DOR de toate ale tale si-ti simt mainile alintandu-ma, mi-e atat de dor sa ma iubesti si sa te simt a mea, toata… Tin arma asta rece in mana, in fiecare zi, si plang in mine, de dorul trupului tau fierbinte… As da orice sa ma strecor in pat, langa tine, in fiecare seara, macar atat cat sa stii ca esti minunea mea si sa-ti dau, din tot razboiul asta, pacea de care ai nevoie… Te iubesc si stiu ca tu esti ingerul meu pazitor, simt asta in fiecare zi in care mi-e greu… Mi-e DOR de tine, cumplit de DOR si cu asta ma descurc cel mai greu, aici… In rest, stii ca nu-ti pot spune foarte multe despre mine, dar traiesc, asta-i important…

Aici noptile sunt cele mai frumoase, e liniste si e cerul cel mai instelat pe care l-am vazut vreodata… E cel mai frumos peisaj la care ma pot uita si in care pot visa la tine, la cum o sa te dezbrac de haine, de lacrimi si de dor si cum o sa te lasi in inima mea, care o sa te tina-n brate… Vreau la tine, vreau sa te sarut de la degetul mic si pana la ureche, poposind… oriunde, vreau sa ma lasi sa-ti adulmec gatul, spatele si sa ma lasi sa aleg ce traseu vreau eu, am nevoie sa fiu un om liber cu tine, ca aici fac totul la ordin si cu logica… Vreau sa ma lasi sa-nnebunesc de dragul tau si sa pot inchide ochii in siguranta, fara sa mai tremur ca asta ma poate costa viata… In tine, vreau sa traiesc singura explozie reala…

Mai spune-mi despre tine… Mai trimite-mi o fotografie cu tine, mai adu-ma in viata ta, macar asa, ca aici zilele sunt toate la fel, mai putin cele in care mor oameni langa noi…
Femeia mea, sa ma astepti, te rog, sa nu ne omori dragostea, pentru mine esti tot, esti minunea si viata mea, esti… eu !
Te sarut, te iau in brate, iti pun capul pe pieptul meu si adorm asa… Doar asa pot sa adorm…

Te iubesc la nesfarsit…

Iubirea mea…“

Asa-mi place sa cred ca arata toate scrisorile de iubire, trimise de militarul român femeii iubite. Si chiar daca nu arata asa, tot intelesul asta il au si tot… DORUL asta…

Cred ca fiecare femeie si-ar dori sa fie iubita, macar o data-n viata, cum iubeste un militar român plecat 6 luni departe, la capatul celalalt al lumii. Iubirea lor e cea mai pura si e arma lor cea mai puternica, impotriva oricarui dusman… In visul lor, in DORUL lor, femeia iubita e cea mai frumoasa, cea mai… femeie si cea mai amanuntit dorita. Merita sa astepti un militar, s-ar putea sa fie singurul fel in care un barbat va sti sa te iubeasca vreodata. Totul e sa-l meriti.

„Am visat ca m-am indragostit“

Am visat intr-o noapte, cand eram in Irak, ca m-am indragostit de un militar român. Stiam ca n-a vazut o femeie de 3 luni, stiam ca voi pleca in cateva zile si ma zbateam intre nefirescul de a ma indragosti acolo, in acel moment nepotrivit si de a renunta la suflet, pentru dorinta… Nu stiu cum, dar am sfarsit prin a-i spune ce simt si i-am tulburat toate simturile…

Cum ne aflam intr-o unitate militara, nu aveam nici un milimetru de loc in care sa fim doar noi doi si am indurat cel mai mare chin, poate chiar mai mare decat al unei femei care-si asteapta barbatul acasa… Pe cel pe care-l doream si ma dorea il aveam in fata ochilor, dar nu-l puteam atinge… A trebuit sa plec din Irak, fara macar sa-l pot saruta cum simteam… La plecare, pe aeroport, de pe obraz, ne-au alunecat, o secunda, buzele si s-au intalnit intr-un sarut invizibil, ca si cum faceam dragoste si ajunsesem deja la final…

M-am trezit din vis si m-am rugat sa nu mi se intample asa ceva… N-as putea sa indur asteptarea asta si le-as decora pe femeile militarilor români care pot… In iubirile „civile“, n-avem timp sa ni se faca DOR…

Probabil ca e singura parte frumoasa a razboaielor lumii.

material realizat in 2006

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Life

Comentarii

  • \"iar trupul ei seamana mult cu desertul in care-i traieste barbatul… In ea e seceta, ziua e apasatoare, iar noptile sunt atat de reci si atat de lungi… Femeia asta nu mai are pentru cine sa se faca…\"
    Foarte frumos! Mihaela Radulescu este o personalitate de necontestat. Multe din fitele din media ar vrea s-o imite, dar n-au substanta ! De altfel, eu o iubesc din Piata Dorobanti. Intr-oo zi voia sa intre si o precupeata ii bloca usa ! Reactia superbei doamne Mihaela Radulescu a fost de o demnitate gratioasa. Sarumina, doamna ! Ioan LILA

    ioan octombrie 20, 2009 6:27 pm Răspunde
  • Intr-adevar cam asa suna o scrisoare trimisa de un militar catre iubita sa.
    Am postat doar o mica bucatica din gandurile lui din cele 6 luni petrecute in Iraq. El este iubitul meu (asta in 2004 cand a fost in Iraq) si actualul sot 🙂

    \"Salutare din nou de pe taramurile Irakiene! Puiu….t tin de la inceputul acestui mail sa-ti spun ca-mi este f dor de tine, imi lipsesti foarte mult, poate cel mai mult din tot ce-mi este drag si am lasat acasa.
    Noutati nu prea sunt pt ca dupa cum ti-am spus totul a devenit rutina, o rutina mi-am facut si din faptul ca te iubesc pt ca in fiecare zi ma gandesc la tine, zi de zi iti simt lipsa, seara de seara ma uit la Luna cu gandul ca poate acolo ni se intalnesc privirile, noapte de noapte adorm cu tine in gand iar dimineata realizez ca nu esti linga mine ceea ce ma face sa ma gandesc din nou la tine si tot asa, zi de zi, noapte de noapte…
    In rest sunt bine, desi a inceput stresul sa-si intre in paine, unii colegi au inceput sa aiba probleme din aceasta cauza, dar asta este, au am vrut-o si am gustat-o de o sa-mi iasa prin piele. Au inceput si caldurile cu care nu prea ma impac dar sper sa ma obisnuiesc, insa mai greu e cu cei care nu prea ne lasa sa dormim noaptea,dar ceea ce e bine este ca inca nu am avut evenimente deosebite(Doamne fereste de mai rau). Abia astept sa vin acasa, sa duc o viata normala alaturi de cei dragi, mai ales alaturi de tine, am vazut ce inseamna viata printre straini si mai ales in conditii de izolare si de stres maxim. Nu ai ce sa faci, te plictisesti de moarte aici pt ca dat evenimentelor, misiunile in afara campului sunt reduse la minim, si nu prea ai ce sa faci(placut), dar mai ne chinuim putin si o sa terminam si cu (tampenia) asta. Imi este f dor de tine si de tot ce e al tau, sper ca esti cuminte, sper sa gasesc acelasi puiu….t cand am sa vin acasa. Cam atat pt moment, Spune-le mamicilor mele ca-mi este dor de ele, dar am sa le sun peste o sapt, pupa-l pe Sergiu si saluta-i pe toti ceilalti! Ai grija de tine si nu numai! Pana ne mai auzim, te sarut dulce, te tin la inimioara si ma voi gandi mereu la tine!

    Al tau pui\"

    fely octombrie 12, 2009 11:22 am Răspunde

Dă-i un răspuns lui fely Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.