Mihaela Radulescu si Razvan Mazilu, dans!

de

Ce alta femeie ar indrazni si ar merita sa danseze tango cu fascinantul Razvan Mazilu? Ce alt barbat ar avea dreptul sa stea, in dans, in ritm, in pasiune si-n tristete, langa umarul splendid, langa tampla fierbinte a Mihaelei Radulescu? Sunt unul pe potriva celuilalt. Sunt, dansand si pozand, jumatati ale aceleiasi desavarsiri, bucati vii ale aceleiasi emotii. Mihaela a dansat cu Razvan. Razvan ne-a vorbit despre dans si Mihaela l-a ascultat. Si doar din cand in cand a grait si ea, cu admiratie, cu gratie.

CLICK AICI pentru a vedea pictorialul cu Mihaela Radulescu si Razvan Mazilu!

Razvan Mazilu, autodefinitie

Pe scena pot sa vorbesc cel mai bine despre mine, in rest mi-e greu sa ma deschid total. Eu sunt un tip paradoxal. Incerc sa-mi gasesc un echilibru intre egoism si generozitate. Arta este astfel, un amestec, este in acelasi timp un act de narcisism, pentru ca te arati pe tine pe scena, e un act de seductie, dar este, in acelasi timp, si un gest de mare generozitate, pentru ca te daruiesti, prin ceea ce faci, publicului. Incerci sa faci lumea mai frumoasa. Mi-e frica de cuvinte mari, dar in acelasi timp, cred ca ele trebuie rostite.

Arta inseamna un surplus de viata si prin ceea ce faci trebuie sa incerci sa aduci un strop de frumusete in plus, pe linga frumusetea care exista deja pe lume. Tu poti sa dai curs sau nu acestei porniri, poti sa daruiesti sau nu si celorlalti din talentul tau. Sa nu-ti bati joc de ceea ce Dumnezeu ti-a dat. Cunosc multi oameni haraziti, care s-au pierdut pe drum. Cred ca asta tine si de destin, dar destinul ti-l mai faci si cu mina ta… Vezi, de asta spun ca imi gindesc existenta in termeni paradoxali. Cred foarte mult in predestinare, dar in acelasi timp, am puterea de a-mi face viata asa cum o simt eu. E un paradox al conditiei umane. E un har de la Dumnezeu de care trebuie sa fii constient, pe care trebuie sa ti-l cultivi si sa-l duci mai departe.

Amintiri in miscare

Prima mea amintire este in miscare, ca si cum camera s-ar fi invirtit cu mine, ca si cum totul ar fi fost un vertij. Si tin minte televizorul. De cite ori vedeam un balet si auzeam muzica, incercam sa ii imit pe cei de acolo. Dintodeauna mi-a placut sa dansez. Am consemnat dorinta aceasta inca din primele mele amintiri despre lume.
 

Gratia masculina

Gratia e un domeniu pe care si-l revendica din ce in ce mai mult barbatii. La noi in tara, din cauza acestor ani uriti si tristi de comunism, arta nu a fost scoasa la lumina. Ba din contra. Si atunci, sigur ca oamenii nu au fost educati si sunt plini de prejudecati in ceea ce priveste dansul. Dar gratia a existat dintotdeauna la barbati. Un exemplu maret din istorie, Ludovic al XIV-lea, a impus dansul la curtea sa, fiind protagonistul propriilor spectacole de dans. Gratia e implicita si la barbati.

Baletul clasic a inoculat in rindul spectatorilor si in subconstientul colectiv imaginea balerinei romantice care pluteste, transparenta si fragila. Ea a fost pusa in valoare cu atita staruinta, incit a ramas sinonimul gratiei si al baletului. Dar intre timp, lumea s-a schimbat. Exista foarte multi dansatori si coregrafi care au schimbat aceste conceptii. Daca ne uitam la istoria dansului, cei mai mari coregrafi sunt tot barbatii – Vaslav Nijinski, Rudolf Nureev, Maurice Bejart, ca sa ii enumar pe cei mai celebri – care gindesc si se exprima prin intermediul dansului.

Momente grele

Am vrut si n-am vrut sa renunt la arta mea, atunci cind mi-a fost greu. Dintodeauna am stiut ca voi face numai lucrul acesta, desi contextul era potrivnic. La liceul de coregrafie, de exemplu, am nimerit intr-o perioada deloc favorabila dezvoltarii personalitatii unui artist.

Credeam ca scoala de dans este un mediu artistic, care cultiva in oameni notiuni ca emotie, sensibilitate, frumusete. Or, din cauza epocii prin care am trecut, lucrul acesta nu exista, iar eu simteam adesea ca mi se fring aripile. Momentul ’89, cu libertatea asta totala, a venit la timp. Eram in liceu, in adolescenta, si am putut intelege ce inseamna libertatea de expresie si am inceput sa ma dezvolt.

Dar mediul era foarte trist, potrivnic conditiei unui artist. Un artist este asemenea unui portocal –  nu poate sa creasca in noroi, fara lumina, fara apa. Asa si un copil care doreste sa faca arta, nu poate sa faca asta fara ca ceilalti sa aiba grija de el, sa-i ofere conditii. Or eu nu am simtit grija aceasta decit din partea familiei mele – dar conteaza enorm ca cei din jurul tau sa te inteleaga – si prea putin din partea contextului in care am crescut. Am fost si sunt un autodidact, placindu-mi sa lucrez, sa colaborez, sa „fur“ si de la ceilalti colegi ai mei, din toate generatiile.


Un drum dublu

De obicei, atunci cind un dansator nu mai poate sa danseze, se poate exprima facind creatie coregrafica, daca e intr-adevar harazit pentru asta. Fiindca sunt dansatori mari care nu pot fi coregrafi, pentru ca nu sunt buni pedagogi. Precum sunt si coregrafi care n-au fost dansatori buni niciodata. Eu simt ca ma pot exprima si pe scena, dar si prin creatie. Am mers pe un drum dublu, ca actant, ca interpret pe scena, dar si ca un creator. Voi continua sa merg pe acest drum, pentru ca daca una dintre ipostaze are de pierdut, cistigi in cealalta. Ipostaza de dansator imi ofera satisfactii imediate, viscerale, mai sigure, daca vrei, pe cind cea de coregraf inseamna ceva mai mult, o satisfactie de tip intelectual. E chiar un proces foarte interesant. Stiu sigur ca si cind voi inainta in virsta voi continua sa dansez. Poate nu mai faci aceleasi lucruri de virtuozitate ca la 25 de ani, dar poti face lucruri emotionante, de mare maturitate artistica.


Despre admiratie si responsabilitate

Admiratia oamenilor este motorul care te face sa mergi mai departe. Te face mai responsabil. Nu poti face arta de unul singur, daca ar fi asa as sta la mine in sufragerie si as dansa de unul singur pina n-as mai putea. Recunoasterea, admiratia, respectul – de toate astea am avut parte si ii multumesc lui Dumnezeu pentru ele. Ma fac din ce in ce mai responsabil. Nu pot sa ies pe scena oricum, daca nu sunt sigur ca mesajul meu nu e cel care trebuie sa fie, mai bine nu mai ies pe scena. Este maxima satisfactie pe care o poate avea un artist: acest dialog continuu cu publicul. Admiratia, recunoasterea sunt o povara dulce, nu vreau sa fiu ipocrit… Nu ma intereseaza recunoasterea criticii de specialitate sau recunoasterea colegilor. Ma intereseaza publicul, pentru ca despre asta e vorba in povestea mea…

Un dar imens

Eu nu fac aceasta profesie pentru a ma recunoaste lumea pe strada. Cred ca arta nu are nici o legatura cu asa ceva. Trebuie sa fii constient ca ai ceva de spus lumii, sa fii fericit, sa ii multumesti lui Dumnezeu ca poti sa treci prin scena macar cinci minute, timp in care o sala intreaga se uita la tine, numai la tine. Cred ca asta este un dar imens de care incerc sa am grija.

Intre „a avea“ si „a fi“

Majoritatea zilelor din viata mea nu le ocup cu dansul, ci cu dorinta de a supravietui, in sensul frumos al cuvintului. Nu e greu sa ajungi la un anumit nivel, e greu sa te mentii acolo si sa surprinzi tot timpul publicul cu lucruri noi si din ce in ce mai valoroase. Dincolo de asta, daca stii sa te organizezi, sigur ca iti ramine timp si pentru tine. In cotidian, eu sunt un inadaptat. Nu vreau sa joc acest rol, ma adaptez greu unor situatii foarte stricte, care tin de administrarea vietii si a etapelor din viata unui om.

Urasc partea materiala, tot ce inseamna parte financiara, goana nebuna dupa „a avea“, mai mult decit dupa „a fi“. Toate astea imi sunt straine si de multe ori ma trezesc descoperit si nu stiu sa fac fata unor situatii de viata. Poate ca, usor-usor, m-as putea obisnui, instinctul meu de supravietuire m-ar ajuta sa ma adaptez. Dar am mare noroc cu dansul, fiindca imi ofera posibilitatea de a evada, de a supravietui cotidianului prin arta. Ma ajuta sa nu mai fiu vulnerabil in fata vietii.

Fara excese

Cred ca nu trebuie sa faci excese, de orice fel ar fi ele. In preajma unei premiere, nu maninc, desi as putea minca oricit, fiindca oricum slabesc din cauza efortului urias care se depune pentru o premiera. Trebuie sa ai grija de tine, de instrumentul tau, care este corpul, in cazul unui dansator. Am incercat sa fumez, dar nu mi-a placut. Alti dansatori fumeaza foarte mult, nu am idee de ce.

Cultura si traditie

Am o sora care este mult mai mare decit mine, profesor universitar la Litere. A contribuit foarte mult la cultura mea. Am crescut cu o biblioteca imensa in casa, iar asta se vede, zic eu. La un dansator, cultura e vizibila pe scena, incepind, desigur, cu cea coregrafica si incheind cu cea generala. Asta transpare mai devreme sau mai tirziu chiar in gestul coregrafic. Parintii mei au fost muncitori, acum sunt pensionari. Nu am nici un fel de traditie in arta in familie.

Sensibilitate si fragilitate

Parintii mei ma ajuta in continuare. Moral. E atit de important!  In perioada aceea grea, in scoala, in care noi eram dusi cu forta sa dansam la spectacolele omagiale, parintii mei au avut grija sa-i ofere „portocalului“ de care-ti spuneam toata lumina, toata apa de care avea nevoie. Ei au avut grija ca eu sa-mi cultiv tot ce inseamna sensibilitatea, sa pastrez acea fragilitate pe care orice artist o are.

O posibila carte

Poate ca la un moment dat voi fi tentat sa scriu despre dans, insa trebuie sa mai acumulez. Nu despre mine, eu nu contez.

Nelinistile drumului bun

Niciodata nu sunt impacat cu mine insumi. Ar fi stupid sa pretind ca sunt intr-o dulce plutire si satisfactie. Tot timpul am tot felul de nelinisti. Dar sunt sigur ca sunt pe un drum bun. Pe drumul cel adevarat. Pentru ca este un drum foarte sincer, pe care eu nu mai contez, conteaza doar arta, doar ceea ce fac.


Tangoul iubirii

Acum pregatesc un spectacol de tangouri. Am ales tangoul ca tema pentru ca imi place enorm. Tangoul ne vorbeste despre iubire, pasiune, moarte, relatia barbat-femeie. Incerc sa ma raportez in felul meu, al unui dansator roman din anul 2006, la acest reper cultural urias care este tangoul, atit de uzitat, dar nu si uzat. Incerc sa prind o farima din parfumul acestui mare dans, atit de puternic, incit a traversat atitea zeci de ani. Daca voi prinde macar o farima din spiritul sau, voi fi fericit. Nu am pretentia sa spun ca voi dansa tango, si nici nu trebuie sa-l dansez asa ca la el acasa. Voi veni cu propria mea interpretare, un amestec intre dans contemporan si tango si, repet, indiferent ce stil de dans as incerca, este mai mult o incercare de a prinde spiritul tangoului. Este un spectacol despre tango.


Despre dansurile populare romanesti

Eu am un mare respect fata de tango si iata ca il dansez. Dar imi trebuie si mai mult timp ca sa ma apropii de dansurile populare, pentru ca le poti strica foarte usor, le poti transforma in kitsch. Si cu tangoul e la fel, este atit de rotund, de genial asa cum este el, ca orice apropiere risca sa duca totul in derizoriu. De aceea, trebuie sa ne apropiem de el cu grija, cu acea doza ideala de nonconformism, dar si de respect.

Cumintenie

Poate par sobru din timiditate, din cauza acestor probleme de comunicare pe care ti le-am marturisit. Poate de aceea oamenii ma percep ca fiind mai sobru. Dar eu incerc sa fiu o persoana cit mai calda. Sunt mult mai cuminte decit ar trebui sa fiu. In arta, trebuie sa fii mai „nebun“.

Despre viitor

Stagiunea viitoare doresc sa fac un spectacol cu stele ale dansului mondial, dar si cu dansatori romani, iar incasarile sa fie donate scolilor de coregrafie din tara care trec prin conditii deosebit de grele. Conditia noastra terestra ne face sa ne miscam haotic, incoerent, in deriva. Dansul ne ajuta sa ne depasim limitele, sa ne eliberam si sa fim fericiti. „Este un nou spatiu, cu alte legi, cu alte densitati, spatiul descoperit de om prin dans“, spunea Mircea Eliade. Voi incerca mereu sa demonstrez ca dansul este o arta importanta, majora, care face parte din noi.

 

Categorii:
Personalitati

Comentarii

  • Facinant dansul cuvintelor tale. Ar fi pacat sa nu scrii o carte. Vorbesti precum dansezi. Minunat!
    Mariana Iorga

    marianaiorga ianuarie 5, 2010 10:10 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *