Am rugat-o pe Dana Razboiu sa ne vorbeasca despre casatoria ei secreta cu Bogdan Enoiu, despre povestea ei de dragoste si despre gandurile pe care le indreapta spre anul care vine.
CLICK AICI pentru a vedea pictorialul cu Dana Razboiu la Balcic!
Am invitat-o in castelul splendid de la Balcic, acolo unde Regina Maria si-a trait ori si-a amintit iubirile sale de taina, ca sa oferim fotografiilor sale un fundal romantic, potrivit oricarei femei frumoase, indragostite si care priveste curajos spre orizonturile marii si ale propriului destin.
De ce in secret?
Ne-am casatorit in secret pentru ca am vrut liniste. Am facut-o cu dorinta de a ma casatori, dar si cu frica. Mi-am dorit intotdeauna sa ma casatoresc in mare taina, sa fiu doar eu cu sotul meu si cei doi martori. De ce? Pentru ca asa s-au casatorit si parintii mei, probabil; pentru ca asta stiu eu ca inseamna casatorie. Mi-am dorit sa nu fie lume multa, sa fim doar noi, sa fie intim. Ceva al nostru…
Un nou nume?
Mi-am schimbat numele, pentru ca vreau ca macar a doua oara sa fac lucrurile asa cum se cuvine. Bogdan nu mi-a cerut nimic, nu mi-a impus. Dar s-a bucurat. Aceasta este calea cea mai buna sa obtii ce-ti doresti de la mine. Daca-mi spui ca trebuie sa fac ceva, daca-mi impui, ma impotrivesc.
Cu verighete?
Ne-am ales niste verighete mai deosebite, din aur alb. Si am stabilit ca le vom purta pe deget, amindoi.
In ce zi?
Ne-am casatorit, in noiembrie, intr-o zi de 17, care pentru noi inseamna ziua in care ne-am cunoscut si pe care o sarbatorim in fiecare luna.
Primele intilniri?
Ne-am intilnit intr-o zi de 17, la Timisoara. Fiecare venea din alta parte, eu din Vama Veche, el de la Viena. Eu eram in drum spre Budapesta, el, in drum spre Bucuresti. Dupa care am plecat si nu ne-am mai vazut o saptamina. Abia dupa 7 zile, ne-am intilnit dimineata, la 5 si jumatate, in Vama Veche de unde am plecat direct spre Balcic. La ora 7 inotam in mare, in fata castelului.
Cum a fost prima zi?
A fost o zi in care el mi-a vorbit despre macroeconomie si politica globala. Il auzeam pe el ca imi vorbeste, dar in acelasi timp il analizam, imi puneam toate intrebarile, imi dadeam seama ca e foarte emotionat din moment ce vorbeste in continuu despre un subiect pe care, in mod normal, l-am fi abordat mai tirziu. Dar era un subiect pe care el era stapin si nu risca sa spuna vreo prostie si, in acelasi timp, ma impresiona cu asta. Ceea ce a reusit pe deplin, din moment ce ne-am casatorit.
Cum era inainte?
Aveam si inainte o viata de oameni casatoriti, fara sa avem un petec de hirtie prin care ceilalti sa recunoasca asta. De cind ne-am cunoscut, stam impreuna, impreuna chiar cu copilul meu, n-am fost despartiti niciodata si impartim totul. Aveam o viata in comun bine inchegata, de un an si jumatate, aproape.
Ce inseamna „sot”?
De cind sintem impreuna, am trecut prin tot felul de momente. Imi era foarte frica de casatorie, de fapt, si acum mi-e frica. Probabil ca si de asta ne-am casatorit fara sa pregatim foarte mult momentul. Lui ii spun in continuare „iubitul meu”, nu vreau sa ii spun „sotul meu”; am impresia ca daca ii spun „sot”, la un moment dat, vom ajunge sa si divortam, ca si cum asa ar fi firesc. In mintea mea, notiunea de sot are conotatii negative.
Ce s-a schimbat?
M-am vazut in fata obligatiei de a-i explica unui copil de 3 ani si jumatate despre ceea ce inseamna casatorie. Pentru el lucrurile ramineau la fel, Bogdan e Bogdan, eu sint mama, tatal lui e tatal lui, locuieste separat. I-am spus doar: „De acum inainte noi vom fi o familie si in ochii celorlalti”, dupa care i-am explicat copilului ce inseamna o familie. Explicindu-i copilului, imi explicam si mie, pentru ca nu am stat niciodata sa ma gindesc ce inseamna cu adevarat o familie.
Care e peisajul iubit?
Peisajul pe care il aleg intotdeauna este, categoric, marea, pe care am vazut-o, pentru prima data, la 3 ani. Mersul la mare mi s-a parut intotdeauna un cadou, un privilegiu, pentru ca se petrecea in vacanta, daca eram cuminte. Bunica mea nu fusese niciodata la mare, nu a vazut-o niciodata, iar eu, copil fiind, ii povesteam ce inseamna marea, ca e ca un lac urias, infinit, care nu are margine. Era o experienta pe care ea nu o traise niciodata. Acum stau si ma gindesc de ce nu am dus-o niciodata… Poate pentru ca atunci cind puteam eu sa o duc la mare, cind am devenit adulta, ea era mult prea batrina ca sa isi mai doreasca sa vada marea. Dupa aceea, marea insemna pentru mine doar Vama Veche. Nu imi place litoralul romånesc, dar, in acelasi timp, sint topita dupa Vama Veche, e singura fisie de mare, de plaja pe care o suport pe litoralul romånesc.
E greu sa fii mama?
Mi-a fost foarte greu dupa ce am nascut, pentru ca ma asteptam sa am o jucarie cu care sa ma joc toata ziua si, cind colo, jucaria plingea, voia de mincare, nu ma lasa nici un minut, trebuia sa am grija de ea. Acum e mult mai mult decit atit, ma ocup de educatia lui si nici nu vreau sa ma gindesc foarte serios ca s-ar putea sa gresesc, pentru ca incep sa tremur. Mi-e frica de orice lucru pe care i-l spun, ca nu cumva sa il interpreteze altfel, nu cumva sa nu ii dau suficienta atentie, sa nu fiu mereu in contact cu ce face el la gradinita. Incerc sa gasesc calea cea buna, calea de mijloc intre a fi o mama foarte acaparatoare si a fi o mama neinteresata de educatia copilului ei. In ultimele carti pe care le-am citit, se spune ca, orice ai face, nu poti sa fii o mama foarte buna, pentru ca nu exista asa ceva. Pentru ca, la un moment dat, toti adultii se pling de parintii lor.
Cum sa-ti cresti copilul?
E important sa constientizam ca violenta produce traume si nu trebuie sa ne temem doar de violenta fizica, pentru ca sint foarte multi oameni care spun „eu nu imi bat copilul”, in schimb striga la el si ii interzic foarte multe lucruri. Si asta e o agresiune foarte mare, cind nu iti iei in seama copilul, de fapt, nu esti atent la ce vrea el, ci la ce vrei tu. Copilul e o alta viata, pe care acum am inceput tot mai clar sa o constientizez, nici macar nu e al meu. E o fiinta pe care eu am avut norocul sa o aduc pe lume si am marea ocazie sa o educ.
Interviu preluat din Revista Tango nr. 31 din ianuarie 2008
