fbpx

Anda Pittiș: Nu m-am despărțit niciodată de Florian

de
Anda Pittis

În zilele de final de septembrie 2017 în care Festivalul Folk You Florian Pittiș, organizat de Mișcarea de Rezistență și radioul Smart Fm, a strâns în Piața Festivalului trei generații de iubitori de muzică folk, am rugat-o pe Anda Pittiș, văduva atât de iubitului Moțu’, să-mi spună câteva cuvinte despre cum au trecut acești ani, cum s-au așezat dorurile, cum a trecut sau a stat în loc timpul. Delicată și frumoasă, cu umor discret și zâmbet fin, așa cum am cunoscut-o de la primele întâlniri, când Moțu’ o prezenta, „iubita mea”, Anda m-a însoțit în grădina Ateneului și, din conversația noastră, am consemnat câteva gânduri.

 

Folkul, rockul, noul

Florian era o personalitate așa de complexă și de liberă în alegeri, încât nu pot să prevăd ce i-ar fi plăcut sau nu i-ar fi plăcut din ce se cântă în festivalurile acestea. Au fost și controverse legate de faptul că a cântat Puya, într-un an… A fost o încercare. De fapt publicul este mai conservator și spune, de multe ori, că n-a fost folk. Florian, de fapt promova rockul, nu folkul. Și promova noul. Iar la aceste concerte intrarea este liberă și plecarea este tot liberă. Oamenii ascultă ce și cât le place.

Poeziile

Am avut ocazia de a asculta poeziile pe care le recita Florian, recitate de alții… Sigur că sunt subiectivă, dar parcă ei nu găseau sensul, nu pătrundeau dincolo de virgulă și de primul vers. El zicea mereu că vocea o are de la Dumnezeu, că n-are niciun merit, dar, de fapt, meritul lui era de a pătrunde cu adevărat înțelesul poeziei. El nu spunea ceva în care nu credea. Oricât de frumoasă ar fi fost o poezie, dacă nu exprima punctul lui de vedere, nu o alegea, nu o recita. Dacă o recita, o preschimba în mesajul lui.

O voce în eter

Din nefericire, mi-aș fi dorit să fie cineva care să aibă o cultură muzicală, o cultură în toate domeniile, de fapt, un lider de opinie la care tinerii să se raporteze ca la Florian. Sigur că mă bucur când oamenii spun că au fost influențați de el, de emisiunile lui, de aparițiile lui în teatru sau de pe scenă, dar sunt acum tineri care nu l-au cunoscut. Pentru ei, e doar o voce undeva în eter.

Libertate

E foarte simplu să fii liber când e libertate, dar să fii liber când nu ți se permite asta, acolo e victoria. Florian a dat senzația asta de libertate și atunci când nu ni se permitea asta, el a arătat că poți să fii liber tu cu tine.

Povestea lui

Povestea lui este purtată cu noi, în noi, nu trebuie să fie scrisă. Din punctul meu de vedere mi-ar fi foarte greu să fac asta, așa cum cred că știi, sunt destul de discretă și nici nu mi s-ar părea corect ca nevasta să vorbească despre meritele soțului ei la modul acesta. Eu sunt mai curând contemplativă, decât activă.

Interviuri

Mi-ar plăcea să apară, poate, o culegere cu interviurile lui Florian. În suplimentul Evenimentului zilei au apărut câteva în care el vorbea despre muzică, despre artă, despre societate, și cred că sunt valabile și azi.

10 ani

Au trecut 10 ani fără Florian. Este a 11 aniversare a lui, pe 4 octombrie 2017, în absența lui. Este foarte greu. Cea mai grea întrebare, la care n-am răspuns, este Ce faci?… N-am găsit răspunsul. Nici măcar n-am găsit o formulă prin care să mă eschivez. În fiecare an e cam la fel. Pe 4 octombrie merg la el, îi duc flori și, de obicei, stau singură.

Șase luni!

M-a surprins prima dată după șase luni de la căsătoria noastră, aducându-mi un dar. Era 12 septembrie, iar eu am zis în gând: Ce-o fi asta, de unde mi se trage? El mi-a explicat simplu: „Șase luni!” Era clar. Așa am avut șansa să sărbătorim și la un an, și la șase luni, am sărbătorit dublu, 18 sărbători, nu doar opt.

Mitu și Cireșica

M-a rugat Sandu Gruia să caut un text și am dat peste niște e-mailuri schimbate între noi doi, încă dinainte de 2000. Avuseserăm și niște tentative de a intra pe chat, când el era în turneu în Statele Unite, dar atunci nu puteai vorbi doar în doi, erai într-un grup, iar eu îmi spuneam Cireșica și el era Mitu, ca să nu știe lumea cine suntem. Acum 20 de ani aproape, el era campionul tehnologiei.

Pacea

Binele îi adună pe oameni, iubirea, pacea. Noi nu eram în stare să ne certăm, nici nu aveam vorbe de conflict, nu aveam agresivități, nici măcar la nivel de limbaj. El dădea vina pe educația primită de la părinți, până și bancurile le spunea cu perdea.

Strălucire

În spectacolele cu Pasărea Colibri el dădea strălucirea, el păstra ideea de poezie în muzică. În plină euforie a publicului, reusea să-i facă să-și tină respirația minute în șir la o poezie lungă.

Legătura

Eu am și acum această legătură pentru că nu simt niciodată despărțirea. Eu nu m-am despărțit niciodată de Florian. Da, este absența, dar nu e despărțirea. O să mă îndrept spre casă și o să vreau să-i spun, uite, Florian, ce am vorbit cu Alice. Nu există varianta „să-mi refac viața”, cum îmi spui tu. Eu nu prea înțeleg lucrurile astea. Ar însemna să ștergi o etapă din existența ta. E absurd. Dar asta nu înseamnă că nu-mi place să stau între oameni, între prieteni. Eu nu simt că e o despărțire. El e foarte în mine. Tot ce am port cu mine.

O singură ființă

Am simțit că am devenit o ființă atunci când ne-am căsătorit. În ciuda aparențelor, eu am destul de multe prejudecăți, iar până nu ne-am căsătorit, nu mi se părea onorantă relația, să fiu iubita lui. Atunci când ne-am căsătorit am devenit o singură ființă. Nu am făcut cununie la biserică, dar noi mulțumeam în fiecare seară lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dăruit. El spunea în toate interviurile că mă consideră darul lui de la Dumnezeu, presupun, deci, că aveam o relație directă, de aceea n-a trebuit să trecem prin instituția bisericii.

 

Fotografii de Paul Buciuta

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.