fbpx

Daniela Palade Teodorescu: O lume mai bună pentru femei este o lume mai bună pentru toți

de

Presa pentru femei continuă să se transforme din ce în ce mai radical, odată cu schimbările întregii societăți care fierbe, odată cu lumea care a luat-o razna, odată cu eclipsele de soare și de inimă care ne fac să gândim altfel și să ne schimbăm nu doar modul de a trăi, ci și de a citi. Ca pas important în șirul acestor mari schimbări din piața revistelor pentru femei din țara noastră am perceput și plecarea Danielei Palade Teodorescu de la revista Avantaje la Cariere, pentru că, recunosc, legasem numele ei de cel al revistei, de campaniile sociale ale publicației din trustul Ringier, de premiile Femeia Anului, de felul în care Avantaje, deși o licență străină, adusă în România sub modelul unei publicații englezești, se definise ca promotoare a unor campanii cu valoare pentru emanciparea femeilor din țara noastră. Dar Daniela merge mai departe, luând cu ea valorile în care crede și pe care le predă cititoarelor sale.

Într-o conversație amplă, onestă, Daniela mi-a povestit lucruri legate de întreaga ei devenire, iar eu am selectat câteva mărturisiri care să vă îngăduie să aruncați o privire nu doar în interiorul redacțiilor sale, ci și al sufletului său generos.

Fotografii de Paul Buciuta; Make-up: Simona Roșu – Mirela Vescan Make-up Academy; Hair-style: Monalisa Cristache, Salon Fason by Cristina Grama; Mulțumiri Muzeului Național al Literaturii Române pentru găzduire; Ținute Agnes Toma și din garderoba personală

Primii 21 de ani

Avantaje a fost, practic, toată viaţa mea profesională. Mai lucrasem înainte un an la România Liberă, doar un an, iar la Avantaje am stat 21 de ani. Am ajuns la Avantaje printr-o întâmplare, căutau un om de vânzări şi am zis hai să încerc… Am trimis CV şi m-au sunat. Se ocupase postul de vânzări, dar voiau pe cineva în partea de redacţie şi m-am dus… Le trebuia un secretar general de redacţie și asta am fost, mai întâi.

Mai departe

Plecarea nu a fost în intenţia mea. Cea mai mare suferinţă a fost că nu mai aveam echipă… În ultimul an am lucrat mult şi la partea de online, am învăţat să fac video, făceam live-uri pe Facebook. A fost ok, dar lucrurile nu mai aveau suflul acela cu care eram eu obişnuită, iar oferta de la Cariere a venit mănuşă. Am acceptat că prima parte a vieţii mele profesionale, 21 de ani, a fost reprezentată de Avantaje, dar eu merg mai departe.

Căutătoare de povești

Sunt un om de brand şi asta voi rămâne toată viaţa: jurnalist, formator de opinie, arhitect de brand, coagulator de comunitate – mă amuză termenul ăsta, dar nu găsesc altul. Eu asta sunt… o căutătoare de poveşti. Şi practic, toată expertiza asta a mea o pot duce înspre Cariere. Am chiar un slogan preferat, dar sună bine doar în engleză: from the business of story to the story of bussines…

Sfătuitorii

În primul rând cu mine am vorbit foarte mult despre plecarea asta, apoi cu copiii, ei sunt primii mei sfătuitori. Fiica mea m-a întrebat dacă se închide Avantaje (râde) şi dacă ei vor mai avea voie să vină cu mine la serviciu… eu am fost printre cei care au iniţiat „kids day at work” şi veneam cu copiii la serviciu după amiaza sau sâmbăta când lucram, apoi au început să vină şi alţii şi a fost foarte fain. Tot noi am început să venim şi la evenimente cu copiii…

Femeia este sufletul

Eu rămân în continuare acelaşi militant în ceea ce priveşte politicile publice pentru femei. Spun şi acum ceea ce am zis întotdeauna: o lume mai bună pentru femei este o lume mai bună pentru toţi! Femeia este principala furnizoare de grijă şi atunci când ea este în regulă, toată familia din jurul ei este armonioasă şi stabilă. Femeia este sufletul oricărei case.

Armonia din noi

După divorţul meu, care a fost acum şase ani (deşi pare că a fost acum o veşnicie, mi se pare aşa pentru că m-am desprins de poveste…) și după vreo două relaţii, nu neapărat nereuşite, dar care mi-au arătat diverse lucruri care trebuie reparate în viaţa mea, asta este ceea ce am învăţat: că, de fapt, mie nu-mi era bine cu mine, cu modul meu de gândire, că indiferent de persoana de alături, eu trebuia să-mi rezolv eu probleme mele. După ce am reparat asta, totul s-a asezat, pe toate planurile, inclusiv profesional şi financiar. Când m-am pus eu în armonie cu mine, totul s-a rezolvat. Acesta este declicul major pe care trebuie să-l facem, altfel nu facem decât să alergăm dintr-o relaţie în alta şi să spunem că nimeni nu e bun pentru noi.

Școlile

Sunt absolventă de Jurnalism și Științele Comunicării. Eu am fost prima promoție, 1990-1994, după care am făcut primul master de Științele Comunicării, la fosta „Ștefan Gheorghiu”. După 1990 mulți dintre colegii mei de facultate au făcut în paralel Jurnalism și Litere. Lucrul acesta l-am făcut și eu. În paralel, am mai făcut doi ani de filologie la Iași, dar nu am reușit să mai țin pasul. Abia atunci începea să se vorbească despre jurnalism în adevăratul sens al cuvântului. Începeau să vină profesori din afară, din Franța, din America. Despre feminism prima dată am auzit de la doamna Daniela Rovența-Frumușani. Ea preda semiotică, dar a fost ceva de fapt divers, pe care l-am discutat la un seminar printre altele. Nu existau cursuri de egalitate de gen, nu se discuta foarte clar despre acest lucru. Până prin 1998, eu credeam că feminismul este un gen de revoltă, credeam că feministele sunt niște isterice care vor să îi omoare și să îi castreze pe bărbați. Cea care mi-a deschis ochii pe această temă a fost doamna Mihaela Miroiu. Pentru mine, întâlnirea cu ea a fost o iluminare. Mi-a arătat foarte clar că feminismul nu este o sminteală sau o răfuială personală. Am cunoscut-o la conferințele care se organizau la Palatul Parlamentului prin anii 1998, 1999. Erau conferințele la care se citea de pe hârtie că se face, se drege, lucruri impersonale… În momentul în care a venit rândul Mihaelei Miroiu să vorbească, s-a făcut liniște! Pentru că nu avea limbaj de lemn, pentru că începuse cu o poveste, pentru că era atât de directă, atât de explicită și atât de caldă în ceea ce spunea, încât toată lumea a ascultat-o. De atunci am înțeles că feministele nu militează împotriva bărbaților. Feminismul trebuie privit prin ceea ce înseamnă politici publice care ne-ar ajuta enorm.

Vai, eu nu sunt feministă!

La un moment dat, prin 2001, m-a întrebat Marius Tucă într-o emisiune televizată în care erau invitate redactorele-șefe ale revistelor pentru femei dacă sunt feministă și am zis: „Nu, nu! Vai, eu sunt feminină!” Atât știam la vremea respectivă. Mi s-a părut că dacă spun că sunt feministă o să creadă că sunt vreo femeie de-aceea isterică. A fost un fel de dezicere. Era o discuție despre revistele pentru femei și despre faptul că promovăm doar frumusețea fizică, fără niciun fel de acoperire intelectuală. Niciuna dintre invitate nu s-a declarat feministă. Era încă la începuturi, când încă nu dădea prea bine să te declari feministă. Am început să înțeleg foarte profund acest lucruri abia prin 2004, 2005. A fost un proces.

Între profesie și maternitate

La noi maternitatea este o alegere. Alegi între profesie și maternitate. Dacă vrei să fii o mamă alături de copilul tău și să te implici, trebuie să renunți la profesie sau cel puțin să te deprofesionalizezi niște ani buni și să îți asumi riscul să nu te mai ia nimeni ori să te reintegrezi foarte greu în sistemul respectiv. Sau alegi să muncești ca un nebun. Sau ajungi să faci un copil la treizeci și ceva de ani, cum l-am făcut eu, când îți pierzi puterile, răbdarea și energia și ajungi în tot felul de situații conflictuale, în care tatăl te poate lăsa oricând pentru una mai tânără, mai frumoasă și fără obligații și nu te protejează deloc.

Copii și mame

Când faci o campanie de strângere de fonduri pentru un copil, lumea dă. Este firesc, te gândești că ar putea să fie copilul tău. Nu se gândește nimeni că acei copii care sunt abandonați, care sunt lăsați prin spitale sau care sunt bolnavi sunt de fapt ai unor femei aflate în derivă și, până la urmă, dacă tu ocrotești femeia aceea, ea o să aibă grijă de copilul ei mult mai bine, copilul nu o să fie nici abandonat, nici avortat, nici lăsat pe străzi. Am tot scris despre asta. În fiecare an la „Femeia Anului” îmi este foarte greu să adun oameni din zona de promovare și apărare a drepturilor femeii. Iar lucrul acesta l-am simțit cel mai puternic când am devenit părinte singur.

Mamă singură

Părinte singur am fost cam tot timpul și am văzut că nu mă protejează nimeni, nici cu ceea ce înseamnă grija tatălui, nici cu responsabilizarea tatălui, nici cu condițiile la locul de muncă. O mică lege pe care nu o cunoaște foarte multă lume este că dacă ești părinte singur nu ai voie să fii disponibilizat fără să ți se ofere un alt loc de muncă, pentru că ești considerat unic întreținător de familie. Dar nu cred că poți să mergi cu asta până în pânzele albe. Ți se pare că banca nu o să vină să îmi ia casa dacă eu nu mai am cu ce să plătesc rata dacă sunt părinte singur?! Să o crezi tu! Dar du-te în Franța și o să vezi ce procese extraordinare s-au câștigat pentru părinți singuri care erau în situația de a își pierde casa. Eu am încercat să găsesc una bucată avocat în România care să vrea să facă un proiect de lege legat de bănci și nu am găsit. Sistemul legislativ din România pentru familii monoparentale este o rușine!

Feminismul nu este un moft

Feminismul este foarte puțin înțeles în România tocmai pentru că nu a fost explicat științific, corect, cu ceea ce înseamnă de fapt. La noi feminismul este considerat un derapaj emoțional. Probabil că în momentul în care li s-ar explica ce înseamnă de fapt, atunci li s-ar părea necesar feminismul. Acum asta cred, feminismul nu este un moft în România, este chiar foarte necesar.

Dragostea

Acum sunt într-o relaţie cu cineva, de foarte puţin timp, dar este minunată pentru că suntem amândoi persoane cu o viaţă complicată şi descoperim împreună că cele mai frumoase lucruri în viaţă sunt gratis sau aproape gratis, că niciunul dintre noi nu suntem dependenţi de lucruri sau de proprietăţi, spunem mereu că “sunt doar nişte bani”. Trăim o perioadă în care luăm lucrurile aşa cum vin şi ne bucurăm de ele. Ce poate fi mai frumos?

Moștenire

Citeam undeva că un părinte obişnuit îi lasă copilului averi şi proprietăţi, iar un părinte înţelept îi lasă educaţie, atât. Educaţia nu ţi-o ia nimeni, rămâne mereu cu tine, nu o poţi bea sau juca la cazino aşa cum se poate întâmpla cu proprietăţile. Fiind educat, oricând poţi face ceva, doar cu capul şi cu mâinile tale. Şi cu conştiinţa ta. Cred foarte tare că ne putem salva doar cu ajutorul conştiinţei personale.

 

 

 

 

 

  • Credit: PAUL BUCIUTA

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *