Rapperul american Chris Brown este decis sa isi reia relatia sa cu Rihanna, dupa ce s-a despartit de iubita sa Karrueche Tran, tocmai pentru ca nu a putut depasi legatura “de prietenie” pe care o are cu cantareata originara din Barbados, informeaza accesshollywood.com.
Chris Brown intentioneaza sa se impace cu fosta lui iubita, Rihanna, si, mai mult decat atat, sa isi propulseze cariera aflata in prezent in declin. Rapperul s-a despartit recent de iubita lui Karrueche Tran, pentru ca, asa cum aceasta a declarat unei publicatii britanice, el nu a putut sa o uite pe Rihanna, cu care a continuat sa aiba o relatie “de prietenie”. Brown a fost condamnat in 2009 pentru ca a agresat-o fizic pe Rihanna.
“Trece printr-o perioada foarte proasta acum si incearca sa faca lucrurile sa mearga alaturi de Rihanna. S-au intalnit de cateva ori, s-au mai si imbatat prin cate un club, dar, sa fim seriosi, sunt tineri”, a declarat un apropiat al artistului pentru accesshollywood.com.
Chris Brown a postat recent pe internet un filmulet pe care l-a numit “The Real Chris Brown/ Adevaratul Chris Brown” si in care el vorbeste despre confuziile sale sentimentale legate de doua femei. “Sunt stresat…cand imparti trecutul cu cineva, apoi incepi sa te indragostesti de altcineva, este destul de dificil. Este oare cu adevarat posibil sa iubesti doua persoane in acelasi timp. Nu stiu daca este posibil, dar eu simt ca, in ceea ce ma priveste, se poate”, spune rapperul in respectivul filmulet.
Chris Brown, in varsta de 23 de ani, a fost plasat in regim de libertate conditionata pentru o perioada de cinci ani si condamnat la sase luni de munca in folosul comunitatii, dupa ce a pledat vinovat in procesul in care a fost acuzat ca a batut-o pe fosta lui iubita Rihanna, cu o zi inainte de gala de decernare a premiilor Grammy din 2009.
Chris Brown este autorul pieselor de succes “Kiss Kiss” si “Run It”. Cel mai recent album al sau se intituleaza “F.A.M.E.” si a fost produs de casa Jive Records.
Rihanna si-a lansat primul material discografic in 2005, iar primul ei single devenit Nr.1 a fost piesa “S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima pozitie a clasamentelor muzicale, “Umbrella”, “Take a Bow” si “Disturbia”. Inainte de “Loud”, lansat in 2010, cantareata a lansat albumul “Rated R”, in noiembrie 2009. Albumele sale s-au vandut in peste 25 de milioane de copii pe plan mondial, iar cantareata a fost recompensata cu noua premii Grammy.
LOS ANGELES (MEDIAFAX)