fbpx

Toamna

de

Catre toti cei care ma aud, catre toti cei ce ma stiu, catre toate tarmurile si noptile, catre vant si frunze…

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Buna toamna sa va fie!
Am observat de dimineata ca inghesuiala din tramvai e mai mare, desi coatele inghitite de coastele mele sunt mai putin acute. E semn ca s-a schimbat garderoba de la blugi mulati si burice la cizme cu pardesiuri si fulare. Semne bune are toamna.. Doar frunzele nu par a fi de aceeasi parere cu mine si intunericul asta care-mi intra in ochi si-n suflet. Ufff, tare-as vrea sa fiu pe un munte, intr-o padure, pe un mal. Acolo unde frunzele mi-ar parea ca danseaza, intunericul mi-ar fi complice si inghesuiala o harjoneala de indragostiti.
Anul acesta se termina si-mi numar si eu bobocii ca toata lumea. Nu ies la socoteala nici acum, unde s-or rataci mereu?! Am un card neastamparat de boboci, ii ratacesc in fiecare zi in grupuri mai mici sau mai mari. Imi fug dupa o frunza, dupa o imbratisare, adulmeca un munte si cand ti-e lumea mai draga dispar! Ii (te) strig cu dor, ii (te) chem, ii (te) astept. Ei da, bobocule, mi-e dor de un el, imi numar bobocii dupa cum te-au cunoscut, imi impart visele dupa cum te-au avut.
Am numarat bobocii de pe drumuri. Au fost boboci de masina noua si acum isi numara km parcursi, dar n-au fost boboci de motocicleta noua (cum era prevazut anul trecut) si astia isi deplang lasitatea si slabiciunea la escrocheria setimentala a mamei. Au fost drumuri cu el, o fericire, si drumuri singura sau nenascute.
Apoi au fost boboci de oameni dragi, care au dansat la doua nunti. S-au gatit in domnisoara de onoare si-au rupt (la propriu) pingelele cu drag si foc. Au fost boboci de nostalgie in bratele tale care nu ma vor, cufundati in vremurile lor aburite, in ganduri negre si drag mult.
Sa nu uit bobocii de munca.. puturosi, plictisiti, tresarind la cate o noutate ca fata mare la maritis. Pe acestia ii stie toata lumea, nu? Ii pacalesc cu cateva scrieri marunte, cu lectura buna si momente de autodidact.
Pe urma mai sunt bobocii de concert. Ah, anul acesta au facut ravagii in sufletul meu.. Whitesnake, Metallica, Iron Maiden, Judas Priest, Haggard, Paul Gilbert, Celelalte Cuvinte. Fara o ordine anume, caci nu sunt cunoscatoare. M-am indragostit din mers de fiecare, de energia lor in special.
Mai sunt bobocii cei ‘urati’ cand am fost singura, cand am fost trista, cand mi-a fost dor, cei care n-au vazut destul marea si muntele, cei care n-au imbratisat destul si cei frumosi care s-au bucurat de prieteni, de drag si de voie buna.
Cam asta e toamna mea.. A voastra?

p.s.
(Inca 2 ore de zi de munca, langa petecul meu de cer si bucata de copac dezfrunzita..)

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.