Într-o țară în care oamenii tot strâng la bagaje cu gândul emigrării, muzicianul Mike Godoroja se pregătește pentru lansarea unui album de excepție, „Născut în România”, care să cuprindă în el toate motivele pentru a rămâne acasă.
Fotografii de Mihaela Petre și Narcis Pop
Marea Dragoste/revistatango.ro: Ai știut dintotdeauna că vei fi muzician, că aceasta este menirea ta, chiar dacă te-ai specializat și în alte domenii? Cum ți s-a desenat drumul profesional de până aici?
Mike Godoroja: Este un drum care pleacă de pe băncile primilor ani de școală, când grație unui pasionat profesor de muzică, am fost atras și implicat în realizarea unor serate muzicale. De atunci, fiecare fibră a mea a fost permanent conectată la această artă, definindu-mi firul vieții în mod definitiv…
Marea Dragoste/revistatango.ro: Unde ești născut, în ce familie, și cât de mult și-au pus amprenta asupra ta anii copilăriei?
M.G.: Familia mea provine din Chișinău, acolo au crescut părinții mei. După război, bunicii au venit în România ca refugiați, devenind cetățeni români. Interesant este că ambii părinți sunt basarabeni și s-au cunoscut dintr-o greșeală de telefon. Numele mamei era Godorogea, iar tata, Godoroja, întorcându-se din armată și dorind să o sune pe bunica, a luat greșit numărul din cartea de telefon și a sunat-o, de fapt, pe mama. Astfel am apărut eu și fratele meu Gabriel, și el chitarist, și ne-am născut ca bucureșteni veritabili. Toată copilăria am petrecut-o în jurul unui pick-up pe care ni l-a cumpărat tatăl meu, cântând la chitară cu fratele și prietenii mei, sorbind cu nesaț fiecare casetă video cu Miles Davis și Led Zeppelin.
Marea Dragoste/revistatango.ro: La nivel mai mare, dincolo de Bucureștiul natal, am aflat printr-un mesaj artistic că ești „Născut în România” și vrei să ne faci pe toți să recunoaștem asta cu mândrie. Cât timp crezi că ne va lua, totuși, să ne revigorăm mândria că suntem români?
M.G.: Albumul și spectacolul „Născut în România” sunt, poate, lucrarea cea mai importantă din cariera mea, pentru că este realizată cu gândul retrospectiv asupra întregii mele existențe pe acest pământ. „Născut în România” este proiectul mult asteptat de mine… Aproape 20 de ani mi-au trebuit ca să înțeleg că ceea ce am eu de spus este aici și “aici” înseamnă România, o țară ce trăiește prin oamenii și viețile lor, prin mine și propria mea călătorie prin viață și asta nu e puțin lucru deloc! A fi născut aici nu este o rușine sau o mândrie mai mare decât a fi american, neamț sau corean… Aici sunt părinții și copiii mei, sunt îngropați bunicii și mătușile mele, sunt prietenii mei de suflet, sunt anii superbi de facultate, aici e spiritul lui Johnny Răducanu și al lui Florian Pittiș, aici este publicul pe care îl iubesc și îl cinstesc și asta nu e puțin lucru, dimpotrivă, înseamnă totul!
Marea Dragoste/revistatango.ro: Ieși în stradă la proteste, îți dublezi mesajul muzical cu unul civic?
M.G.: Da, întotdeauna am fost implicat în spațiul public, de fapt întreaga mea existență a fost o conexiune permanentă cu nevoile, gândurile semenilor mei. Emisiunile de la televiziune, de la radio, articolele din reviste și ziare, conferințele și audițiile au fost instrumentele cu care am încercat să ajung la gândurile și sufletele oamenilor.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum facem schimbarea? Cât de posibilă îți pare întoarcerea la adevăratele valori ale țării noastre?
M.G.: Primul pas se face în familie, iar pentru ca părinții să poată să facă acest pas au nevoie ei înșiși de o viață economică normală, în care stresul și presiunea facturilor pentru strictul necesar să nu răpească din timpul prețios al traiului împreună. Exodul pentru muncă în strainătate, zbaterea zilnică pentru existență sunt obstacole reale în realizarea unei vieți de familie normale. Al doilea pas este, după părerea mea, cel pe care trebuie să îl facă guvernul prin programele de comunicare a marilor valori în școală. Confuziile, distorsiunile, inversarea criterială sau omisiunile sunt rezultatul unei lipse de coerență între managerii guvernamentali și nevoile profesorilor. Un cap limpede la acest nivel de sus ar fi o necesitate majoră. Al treilea pas este punerea în aplicare a unor programe guvernamentale, de comunicare în spațiul public, permanent și ritmic a marilor valori românești. Dar pentru asta trebuie un plan guvernamental și o persoană motivată.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Nu regreți, totuși, niciodată, că nu ai plecat din România? Nu te bate gândul că ai fi putut schimba mai multe vieți dacă ai fi trăit și creat în altă țară?
M.G.: Nu. Poate opțiunile de a fi emigrant le-am experimentat și nu am calitățile și nevoile unui emigrant. Noi suntem cetățeni ai Planetei, putem să ne mișcăm, cel puțin teoretic, oriunde, dar familia reprezintă cuibul, iar cuibul nu poate fi oriunde. A ți-l construi în altă parte este un act important pentru care trebuie să fii extrem de determinat și pregătit în același timp. Eu am pe terasa mea, acasă, un cuib de rândunele, iar rândunelele revin în fiecare an, cântându-mi în fiecare dimineață o partitură în doi.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum e familia ta? Cât de mult îți seamănă fiul, fiica și cât de multe ai în comun cu soția?
M.G.: Eu am doi copii gemeni, Alexandru și Ana Maria. Amândoi sunt replici fragmentare din trasăturile mele, ale Danielei, soția mea, sau ale bunicilor și fratelui meu. În fiecare seară, înainte de culcare, îi îmbrățisez ca atunci când aveau câțiva anișori și mă uit la ei și văd tabloul întregii mele existențe. Alexandru a făcut pian și vioară, dar este pasionat de fizică și matematică, iar Ana Maria urmează o carieră de canto clasic. Soția mea, Daniela, este un medic pasionat, a făcut și ea violoncel, așa că serile la noi sunt ca niște serate în care cântăm Beatles, Fantoma de la Operă sau Mozart. Aș mai spune despre soția mea, Daniela, că, într-o altă viață, tot pe ea aș căuta-o.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Dincolo de iubirile de acasă ce alte iubiri artistice ai?
M.G.: Muzical vorbind, rămân etern fermecat de Led Zeppelin, Duke Ellington și Johnny Răducanu, iar modelele mele rămân neschimbate: doi Florian, “Moțu” Pittiș și “Moșu” Lungu. Mă simt protejat, motivat și alintat de asemenea valori.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cât de mult contează dragostea, îndrăgostirea, căutarea sau aflarea sufletului pereche în destinul unui artist?
M.G.: Eu cred că iubirea este filozofia existenței noastre umane. Nu avem repere mai importante pentru care să existăm, cu atât mai mult artiștii sunt dependenți de vibrațiile și experiențele “îndrăgostirii”. Nu se poate construi nimic durabil în artă pe ură sau emoții seci. Nu se poate realiza nimic artistic numărând la rece crengile unui copac. Nu ai cum să îmbrățișezi o carieră de artist numărându-ți banii. A fi artist veritabil, după părerea mea, este o legătură cu Dumnezeu!