fbpx

Mirela Retegan – Am trait „primele” din viata copilului meu si “ultimele” din viata tatalui meu

de

“Important e sa petrecem timp de calitate cu copiii nostri”. Folosesc aceasta formula, imi place, ascunde in ea toate secundele, orele, zilele, noptile, week-endurile in care am stat cu altii: colegi, iubiti, ascultatori, parteneri, prieteni, cunostinte, clienti, posibili clienti… Ma ascundeam in spatele ideii ca recuperez cantitatea prin calitate.

Mi-am reprosat de nenumarate ori ca nu am stat acolo atat cat ar fi vrut ea, mi-am umbrit cu vina putinele momente de fuga in zile de iubire petrecute in alta parte, m-am certat si m-am pedepsit pentru ca poate nu sunt o mama suficient de prezenta fizic in viata copilului meu. M-am bucurat ca mama mi-a fost alaturi in primii ei ani de viata si a stat de multe ori in locul meu cu ea, am fost fericita ca tata a fost de acord sa-si lase casa si prietenii din inima Ardealului si sa se mute in Bucuresti ca sa-mi fie mie mai usor, am alergat ca nebuna dintr-o intalnire in alta, de la un job la altul, incercand sa fac fata cu succes nevoilor tuturor, mai putin nevoilor mele.

„Nu vreau soare, nu vreau luna,
Vreau pupic de noapte buna.
Nu vreau sa ma imbraci in stele,
Vreau s-asculti visele mele.”

Este refrenul unui cantec pe care l-am scris despre ceea ce isi dorea cel mai mult pe lume si am inteles, lucrand cu copiii, ca toti vor mai mult decat orice sa aiba timp de petrecut cu parintii lor. Nu inteleg de unde vine aceasta nevoie a copiilor nostri de a sta cu noi. Daca ma gandesc la cat timp petreceam noi cu parintii nostri, sigur imi rezulta cu minus. Ca sa nu mai vorbesc de lucrurile pe care le faceam si de putin ne jucam cu ei in timpul pe care il petreceam impreuna.
Sentimentul acela de vinovatie a dat nastere celei mai bune idei pe care am avut-o legat de timpul nostru petrecut impreuna. In urma cu vreo 7 an, prietena mea Narcisa Suciu ma tot batea la cap sa mergem in excursie la Viena, sa ne ducem fetitele de aceeasi varsta la parcul de distractii Prater. Eu nu si nu, ca n-aveam timp. Pana intr-o zi, cand am fost martora unui grav accident de circulatie. Scena m-a zguduit si m-a facut sa inteleg cat e de fragila este fiecare zi si cat de imprevizibil e viitorul. Atunci mi-am pus problema “daca maine intra unul in mine si crap, ce-si aminteste copilul meu? Doamne, cat de mult lucra mama?!?! O sa tina minte cat a muncit mama ei?” Atunci am hotarat sa investesc banii in amintiri frumoase si am sunat-o pe Narcisa, iar la sfarsitul saptamanii eram impreuna in Viena. In ultimii 7 ani, am vazut impreuna aproape toate capitalele mari ale Europei. Fugim in fiecare an de 1 martie intr-o vacanta de fete, doar noi doua, o vacanta in care vorbim mult si ne bucuram pur si simplu una de alta, departe de toate problemele cotidiene. Ultima vacanta impreuna au fost patru zile minunate pe Coasta de Azur.

Gandindu-ma onest la timpul petrecut cu copilul meu, recunosc, am stat mai putin decat alte mame, dar sigur am folosit mai cu folos banii pe care i-am castigat in timpul in care nu am stat cu ea. Si apoi sunt fericita ca nu am pierdut niciun moment important din viata ei. Am fost acolo cand pe chipul ei a aparut primul zambet, i-am tinut bratele deschise sa vina spre mine atunci cand a facut primii pasi, i-am auzit primul cuvant, am dus-o de manuta in prima zi de gradinita, am stat cu ea in brate toata noaptea cand s-a speriat de prima intalnire cu Mos Craciun, am plans o zi intreaga de frica atunci cand a plecat in prima tabara, am aplaudat-o la prima ei serbare, am incurajat-o la primul ei concurs, am stat cu ea in banca in prima zi de scoala, am fost mandra de fiecare coronita si de fiecare diploma de premianta, am tremurat de frica atunci cand a zburat pentru prima data singura cu avionul, mie mi-a marturisit fiorii si emotia de la prima indragosteala, eu am tinut-o in brate si am ajutat-o sa rada cand a suferit pentru prima despartire, am fost impreuna toti trei de toate aniversarile ei. Am fost acolo si le-am trait. Si recunosc, le-am trait in primul rand pentru mine. Pentru ea am filmat, am facut poze, sunt amintirile ei de care eu trebuie sa am grija.

Gandindu-ma insa la toate aceste “primele”, mi-a fost imposibil sa nu ma duc cu gandul la cealalta cea mai draga fiinta din sufletul meu, tata, cu care am trait „ultimele”. Am trait cu tata ultima discutie in care i-am povestit cum sunt si ce vreau sa mai fac, am fost cu el la ultima nunta din familie, i-am sarbatorit ultima aniversare, am facut impreuna ultimul Craciun si ultimul Revelion, am fost impreuna in ultima calatorie, la ultimul joc de remi, am facut ultima vizita la Cozia si ne-am bucurat de ultima imbratisare. I-am ascultat ultimele cuvinte si am fost acolo pentru ultimul lui drum. Imi doresc sa fiu la fel de norocoasa si sa traiesc ultimele bucurii cu ea. Sa-mi las copilul asezat si linistit si sa ma duc pe cealalta lume la fel de impacata cum a plecat tata.

 

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Mamici si pitici

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.