fbpx

Muzica lui Andrei Leonte se aude mai bine la Cinema City

de

Andrei Leonte a revenit cu o nouă piesă, lansând la Cinema City VIP din ParkLake videoclipul-scurtmetraj „Dragoste în haină de casă” – o piesă emoţionantă, care dezvăluie povestea de dragoste ce a inspirat trilogia muzicală începută în 2016. Piesa este compusă de Victor Răzvan Alstani, iar versurile sunt scrise, ca de obicei, de către Andrei Leonte, care a semnat şi scenariul clipului, regizat de Anthony Icuagu.

Producţia a fost construită ca un scurtmetraj – un film mut, în trei părţi, care ne prezintă povestea artistului folosind piesa ca pe o coloană sonoră, personajul lui Andrei fiind acum alături de femeia care l-a părăsit în prima parte, în „O nefericită şi un nebun”, şi care a inspirat povestea din partea a doua „Partea Rea (52)”, lansată anul trecut tot pe marele ecran de la Cinema City.

„Nu-mi vine să cred că am reuşit să îl lansăm, în sfârşit! Fiind ultima parte, am vrut să fac lucrurile ca la carte, fără abateri şi fără niciun fel de compromis. Dar a ieşit cum mi-am dorit, chiar pot spune asta cu mâna pe inimă. Iar faptul că am putut arăta videoclipul final la Cinema City a fost, pur şi simplu, cireaşa de pe tort. E un lucru foarte special să-ţi poţi vedea munca pe ecranul dintr-o sală de cinema, unde sunt urmărite şi cele mai mari poveşti pe care le are de spus omenirea. Este a doua lansare pe care o fac la Cinema City şi pot spune că mă simt ca acasă acolo”, a spus Andrei Leonte.

La evenimentul special de lansare a noului videoclip i-au fost alături Play Orchestra – alături de care Andrei Leonte a susţinut un scurt recital, chiar în sala de cinema –, dar şi Xonia, Liza Sabău (UTV), OliX (Kiss FM), Camelia Bălţoi (Digi 24), Laura Gruia, Loredana Cavasdan, Sasha Borona (Trupa Atelier), Ana Novic şi Robert Diaconeasa, precum şi familia, prieteni, jurnalişti, bloggeri, vloggeri şi fani. Invitaţii au putut socializa în spaţiul intim oferit de lobby-ul VIP, fiind apoi daţi pe spate (la propriu) de fotoliile confortabile din sala VIP, dar şi de toate trăirile şi sentimentele transmise prin intermediul noului clip – de la bucurii, certuri, plictiseală, banalităţi, până la zâmbete şi linişte.

 

Andrei Leonte – „Dragoste în haine de casă”: www.youtube.com/watch?v=I3KmvzS9TxQ

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.