fbpx

Nicoleta Jitaru – Rien n’est gratuit dans la vie

de

Pestele sfaraia in tigaie si femeia il intorcea de pe o parte pe alta, fixandu-l cu ochi goi, fara sa vada bucatile frumos rumenite ce capatasera o tenta lucioasa care oscila acum intre auriu si argintiu. Argintiul castiga totusi… daca l-ar fi privit si-ar fi dat seama de asta imediat. Era unul dintre acele momente in care viata parca se opreste in loc, sa-si traga sufletul. Clipele nu mai curgeau, pluteau undeva suspendate, private de forta gravitatiei.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Geamul era intredeschis si prin crapatura ce facea legatura cu atmosfera de afara se auzeau cri-cri-urile greierilor intrerupte cu bun simt de trilurile catorva prigorii. Langa ea, asezat pe o canapea mica langa pervazul ferestrei statea barbatul cu care isi impartea oficial viata de mai bine de saptesprezece ani. Il priveste cu coada ochiului si incearca sa-i citeasca gandurile ajutata de expresia mimicii lui. Cu cateva momente in urma il cercetase prudenta spunandu-i pe un ton hotarat:
– Hai sa-ti pun o melodie faina, sigur o sa-ti placa, dar sa te tii, sa nu-mi plangi, adauga chicotind, incercand sa mascheze seriozitatea momentului.
Barbatul o ascultase, prefacandu-se totusi preocupat, incuviintand in cele din urma la propunerea ei. Versurile curgeau blande si curate ca untul topit pe felia de paine, trezind emotie dincolo de invelisul fumatorului de patruzeci si unu de ani. Ochii ii erau melancolici si un muschi al fetei i s-a zbatut o fractiune de secunda pe fata intunecata de arsita verii.
“… drumul spre casa, daca-l mai stii…” se auzeau acordurile, dincolo de interfata neagra a telefonului, mangaind placut aerul acelei dupa-amiezi toride. Cantecul s-a incheiat si o liniste apasatoare a pus stapanire pe clipele in care ea simtise mai devreme ca totul incremenise. Doar sfaraitul uleiului incins isi mai facea de cap, fortat de flacara vioaie a aragazului rusesc. Femeia rasuceste tija metalica unde odata fusese un buton alb, din plastic, si stinge flacara albastruie. Clanc! a strapuns aerul din bucataria cu vedere spre colinele impadurite din partea sudica a micii localitati de munte, facand ca linistea sa devina si mai apasatoare odata cu sunetul prajelii ce se disimula si el in tacere. O pielita fina de pe una din bucatile de macrou se umfla si se dezumfla ca o basica amintindu-i de sforaitul pufait al bunicii sale de pe vremea copilariei. Comunicarea verbala facuse loc interactiunii dintre gandurile lor pline de intrebari. El ar fi intrebat multe, dar ii era frica de raspunsuri. Care, daca ar fi fost sincere, l-ar fi doborat, si daca i-ar fi sunat mincinoase, tot asa… pentru ca el o cunostea si stia cand minte, nu reusea niciodata sa fie convingatoare. Pentru ca nu-si dadea silinta s-o faca, si aproape de fiecare data alegea adevarul. Si el, nu voia sa-l afle. Voia doar ceea ce aveau acum mai mult decat oricand altadata in cei saptesprezece ani. Voia sa-i vada zambetul sincer cand se uita la copiii lor sau sagetile din priviri cand era suparata pe el sau pe orice altceva. Voia s-o vada gesticuland la unison cu rotunjimile buzelor ce scuipau epitete pe care el uneori le cauta in dictionar, necunoscandu-le semnificatia. Voia s-o observe cum se gateste dimineata inainte sa plece la serviciu, cu parul usor incurcat, mergand in varful picioarelor sa nu trezeasca copiii. Voia s-o vada facand indiferent, orice lucru neinsemnat care in mainile ei capata dintr-o data insemnatate. O iubea si putea sa treaca peste orice. Si in loc de raspuns sau intrebare sau orice alta vorba, mai apasa o data butonul play al smartului ce trezise atatea suspiciuni. Acordurile s-au napustit instant si viata si-a reluat cursul ca intr-o imagine ce tocmai fusese abandonata de butonul stand by.
Alege cea mai apetisanta bucata din tigaie si o asaza in mijlocul unei farfurii albe, turnata dintr-un portelan usor translucid. Adauga o lingura de sos peste carnea ce devenise aramie, sporindu-i savoarea cu gustul acrisor al unei tomate grase, coapta sub soarele acelei veri parjolitoare. Smulge cutitul cel mai mare din suport si taie cu precizie de bucatar profesionist doua fire de patrunjel proaspat. Imprastie cateva deasupra preparatului si zambeste multumita de rezultat. Se aseaza langa el si rupe cu degetele din fragezimea zemoasa a carnii, intinzand mana in directia lui.
– Gusta! Spune-mi cum a iesit…
El mesteca iute, grabindu-se sa-i ofere un raspuns pe masura gustului.
– Cum de reusesti sa faci, dintr-un banal macrou, cel mai delicios peste din lume?

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Comentarii

  • am inteles totul de la inceput…….

    kiv(( noiembrie 14, 2016 8:04 pm Răspunde

Dă-i un răspuns lui kiv(( Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.