Privesc către trecut și aleg, nu știu dacă la întâmplare, una dintre zilele acelea în care am trăit mai mult decât în ani întregi. Și poate mai mult decât alții într-o viață de om. O zi în care minutele au doar secunde intense, adânci, care te transportă, parcă, într-o altă dimensiune a vieții.
Eu te privesc în ochi și-n jur se șterg copacii
Mă anunțase printr-un mesaj pe internet că va veni în țară pentru câteva zile. Nu-l mai văzusem de când terminasem facultatea și nu-i mai scrisesem niciun rând în ultimii patru ani, dar nu mi-am găsit niciodată, așa cum nu mi-aș putea găsi nici acum puterea să mint că a trecut, de atunci, măcar o zi din viața mea în care să nu mă gândesc la el. Dar așa, cu el aflat la o distanță atât de insuportabilă, încât știam că nici măcar reveriile mele nu-l pot ajunge, inima mea se așezase firesc în matca ritmată a resemnării, a bucuriei recuperate, a speranțelor reconstituite.
Mai întâi m-am gândit să fug undeva, departe, ca să nu-l pot întâlni, fiindcă știam că viața mea s-ar da, din nou, peste cap. Apoi mi-a dat prin minte să mă prefac că nu am primit mesajul lui și să nu răspund nimic – pentru că, oricum, îmi tremurau prea tare mâinile ca să fiu în stare să îi scriu. Și abia în ultimul rând mi-am adus aminte că sunt căsătorită. Și că sunt însărcinată. Și că e târziu. Că e mult prea târziu…
Și, totuși, ne-am întâlnit în cea de-a doua zi a șederii lui în România. Îmbrăcasem rochia mov în care mi se părea mie că se vede cel mai bine că port cu mine încă un suflet și încă o inimă, sperând că lucrurile se vor înțelege limpede de la început și că întreaga noastră conversație se va așeza sub semnul acestei minuni. (Acestei drame. Acestei minuni. Acestei drame. Acestei, categoric, minuni). Dar am înțeles imediat că n-a văzut nimic. Nu-și putea dezlipi ochii din ochii mei. Și nici eu din ai lui. “Eu te privesc în ochi și-n jur se șterg copacii”. Așa îmi spusese cândva, înainte să plece, citând din Poetul Poeților orașului nostru. Orașul din care amândoi evadaserăm.
O secundă adâncă și nesfârșită
Am vorbit mai întâi despre tot felul de nimicuri, care mai de care mai fermecătoare. Despre joburi și case. Despre chirii și despre climă. Despre peisaje splendide, despre excursii pe care le-am făcut în ultimii ani unul fără celălalt. Despre drumuri tulburătoare străbătute prin locurile în care visaserăm să mergem împreună. Despre cărți noi pe care le-am citit amândoi, fără să știm unul de altul.
Și abia apoi, când ne-am reînvățat unul cu glasul celuilalt, când am început, parcă, să coborâm din vârtejul de încordare, de emoție, de durere și de frumusețe al reîntâlnirii noastre, am avut curajul să vorbim despre noi. I-am spus că m-am căsătorit cu doi ani în urmă și că am fost mireasă frumoasă, ciudată, emoționată, îmbrăcată în rochie de pânză topită. Că soțul meu e om bun la suflet și că are mare grijă de mine și de tristețile mele. Că, uneori, mi-a fost dat să fiu fericită, chiar și după despărțirea noastră. Și abia la sfârșit i-am zis că o să am un copil. Că va fi băiat. Și că va purta numele soțului meu. Și prenumele lui, scris pentru totdeauna pe inima mea.
El a tăcut o vreme, ținându-mă de mâna mea subțire, mereu nedumerită, împodobită cu verighetă. Și, într-un târziu, mi-a povestit și el. Că nu-și găsește rostul. Că a încercat. Că a eșuat. Și mi-a mai spus că mă iubește în fiecare zi a vieții lui. Și-n fiecare noapte. Că a greșit atunci când m-a mințit și că știe că adevărul ne-ar fi salvat. Dar că nu mai poate schimba nimic. Nici dragostea lui pentru mine. Nici despărțirea noastră. Și a închis ochii, într-o secundă care mi-a părut adâncă și nesfârșită. Apoi, când i-a deschis, umbriți de lacrimi, mi-a mărturisit că a văzut întreaga noastră viață, cum ar fi fost ea dacă am fi rămas împreună. Că a trăit într-o singură clipă nunta noastră și joaca noastră cu copiii în curtea cu cireși și trandafiri din spatele casei. Că ne-a văzut râzând fericiți, unul în brațele celuilalt, pe malul mării. Că s-a bucurat că am îmbătrânit împreună.
Și am înțeles atunci că a fost cea mai intensă secundă de vis și speranță. Că am trăit, amândoi, o viață întreagă într-o singură clipă. Și că asta ne va fi de ajuns.
Te imbratisez Alice!
🙂 Încep cu un zâmbet!
Ești un suflet atât de frumos, Alice! Și ești o femeie atât de puternică, o Doamnă! Viața ta de până la o vreme a fost ca o călătorie frumoasă prin mări zbuciumate sau calme, având parte de zile ca niște răsărituri superbe dar și de nopți cu durere înăbușită în pernă. Acum ai ajuns la limanul și înțelepciunea din care poți privi în urmă zâmbind, împărtășind deschis trăirile experiențelor tale spre învățătură altora. Căci în confesiunile tale e acel ceva care ajută, care o dată citit te face să nu te mai simți însingurată, neînțeleasă, frustrată, acel ceva care te face să înțelegi că nu ți se întâmplă numai ție și că a suferi, a deznădăjdui, a visa și trăi intens i se întâmplă oricui. Mulțumesc și în numele celor care încă nu au înțeles că acum ești fericită, împlinită, că iubești fiind iubită, că respecți și apreciezi tot ce ai dobândit în urma experiențelor tale și că ne dăruiești din preaplinul sufletului tău și a trăirilor tale acumulate în anii de dinainte.
Te îmbrățișez!
Pentru persoanele ce sar sa judece,gen Alinutza: "Ehe,de-ar fi asa simplu precum pare,toata lumea ar trai fericita pana la adanci batraneti!"
Bine ca ti-ai vazut de viata in continuare. Erai gravida si el incerca sa te intoarca din drum, cat de egoist poti fii sa faci acest lucru? Adica esti buna numai dupa ce el a esuat! Halal barbat cu toata iubirea lui esuata!
Minunat,uimitor…m-a rascolit profund mesajul.
Liniste in suflet tuturor!
Draga Alice,
M-ai bagat in ceata. Credeam ca esti fericita in noua ta casnicie, ma bucuram ca exista si happy end-uri. Sper sa nu aiba legatura cu realitatea imediata. Iti doresc toata fericirea din lume pentru ca o meriti. Ceea ce minunat ai descris cred ca s-a intamplat multora dintre noi. Toti am pierdut pe cineva la un moment dat, toti avem in suflet povesti transformate in amintiri. Tu ai darul sa le aduci la viata, sa ne faci sa rememoram intamplari demult traite, sa ne aduci aminte ca avem un suflet, si el este nemuritor.
Numai fatalisme peste tot!
Daca dragostea era, intr-adevar, asa de mare, LASAI TOTUL BALTA SI PLECAI CU EL!!!! Ii spuneai ‘sotului iubitor si bun’ CA-L IUBESTI PE CELALALT SI NU POTI SA-L UITI SI VREI SA TRAIESTI CU EL PENTRU TOTDEAUNA, nu te ascundeai cu tot cu iubirea ta, in CASA LUI! Asta inseamna ‘to be true TO YOUR HEART’!!! Daca iubirea era asa de mare, nici o piedica nu o putea opri!
Asa, ce urmeaza sa faci??? Sa traiesti TOATA VIATZA alaturi de un om care… te iubeste, dar pe care TU NU-L IUBESTI la fel ca pe celalalt??? O sa traiesti TOATA VIATA cu MINCIUNA IN SUFLET??
E o problema copilul? Oare?? Pai daca te iubea cu adevarat celalalt, te primea cu bratele deschise, CU TOT CU COPIL! Ori nu-i asa?? Daca nu-i asa, atunci totul e doar O MINCIUNA!
Daca stii ca acela NU te-ar fi acceptat cu copilul ‘altuia’ – care A FOST LANGA TINE in tot timpul cat el A LIPSIT, atunci stii precis ca NU TE IUBESTE asa cum pretinde. Si poate DE-ASTA ai preferat sa ramai cu sotul, nu??
Mai scoateti capul din nisip, doamnelor, si priviti cu ochii deschisi IUBIREA si VIATA si nu le mai confundati cu ILUZIA!
Atunci cand IUBESTI CU ADEVARAT, faci ABSOLUT ORICE pentru iubirea TA, nu te mai ascunzi dupa regrete si ‘amintiri frumoase’! N-ai CURAJ sa te arunci in bratele iubirii? Atunci aia NU E IUBIRE ADEVARATA! sa fie clar lucrul asta! Si cine nu crede asta, inseamna ca N-A IUBIT CU ADEVARAT!!!
Intra-adevar FRUMOS….acest adjectiv e sinonim cu tine draga Alice…si cu tot ceea ce scrii tu. Mi-e ciuda ca nu te-am descoperit mai inainte, insa si pentru asta trebuie sa-i multumesc bunei mele prietene Oana ca mi te-a adus in casa mea acum 3 ani, bineinteles,prin intermediul uneia dintre cartile tale. Si de atunci savurez cam tot ce apuc sa gasesc scris de tine… iti multumesc!!!
Sublim, am citit povestea de 5 ori…si nu ma satur.Ma regasesc in aceasta poveste, asa ca draga Alice am sa dedic povestea ta lui Stefan.Stie el care…
Oare chiar toata lumea se teme sa-si mai ofere inima? Chiar asa de ingrozitori si tematori am devenit cu totii? Remarc cu tristete ca esueaza relatii pe banda rulanta doar pentru ca ea nu a facut aia, ca el nu a facut cealalta dar ca amandoi ar fi vrut sa faca …dar se temeau. De ? Jena, dezamagirile, orgoliul? Ce strica in ziua de astazi o relatie?
Chiar nu mai putem iubi sincer si fara ascunzisuri si fara clasicele jocuri de culise? Mi-e atat de greata de pesiajul amoros existent incat, si eu, am sa ma alatur celor care prefera sa fie simpli spectatori si sa imbratraneasca icet, dar sigur, alaturi de un caine sau o pisica. De cele mai multe ori cred ca este de preferat in animal fidel in locul unei tragedii amoroase menite parca sa-ti ucida si ultima farama de incredere si decenta din tine.
CU fiecare relatie esuata sufletul pare sa mai dez brace o haina, si inca una si tot asa…Intr-o zi ne vom trezi goi si lipsiti de orice fel de sentimente.
Si este trist! Cu un simplu gest de tandrete poti salva si cea mai damnata relatie.
Credeam ca am uitat. Dar, nu. Astept inca sa mai traiesc o viata intr-o clipa. Clipa mea inca nu a sosit. Inca nu ne-am reintalnit. Dar de trait, nu mai avem decat o clipa sau cel mult doua impreuna. Si poate nu se va intampla niciodata. Si poate nu ne vom reintalni. Dar eu astept. O viata, alta viata. Iti multumesc pentru aducere aminte.
Mi-au dat lacrimile, iar eu lăcrimez greu. Cred că majoritatea oamenilor(ei…ele…) se vor regăsi în povestea ta atât de bine scrisă! Simplu, firesc, intens, adevărat. Bravo. Medalie de aur.
Iti multumesc pentru ca mi-ai oferit ocazia sa citesc asta. Intr-o mare masura, m-am regasit in rolul "ei", adica, in rolul tau. 🙂 M-ai emotionat pana la cer si inapoi, sa stii! Multumesc,
Vise in secunde,vise,…trairi…nu putem opri clipa,nici visele sa le transformam in realitati……daca ar fi realitati,ar fi viata,iar viata noastra este un balans intre vise si realitate,ultima atarnand mereu……….Orice dor mi-l ostoiti voi,dragile mele,daca n-ati fi existat as fi mers cu petitie pana la Dumnezeu sa va aduca in casa mea….citesc,citesc crampeie de viata reala,marturisita in cuvinte atat de frumos!!!Multumesc!!!