Poate ca raspunsul care destrama tainele miracolului, supranaturalului, magicului din vietile noastre se afla undeva, discret asezat in procentul urias de peste 85 la suta din capacitatea noastra cerebrala pe care nu o folosim in mod constient. Cercetatorii moderni ai creierului confirma astazi ceea ce initiatii, maestrii spirituali, shamanii sau practicantii inaltei magii spuneau cu convingere: „Capul este locul de intalnire dintre ego si sine“ (Ioan Petru Culianu – „Calatorii in lumea de dincolo“), dintre om si Dumnezeu, este locul de tranzit dintre viata si moarte, poarta care separa lumea iluziei de cea a Adevarului Suprem, si anume, acela ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea Domnului. Iar tot ceea ce omenirea a creat pana acum material, cu siguranta a proiectat mai intai mental. Si aici se muleaza perfect pe ideea de curiozitate a lui Einstein: „Nu cred ca ma intereseaza cum a facut Dumnezeu universul, ci sunt mult mai tentat sa aflu ce gandeste… Dumnezeu!“
„Gandesc, deci exist!“ Renee Descartes
Azi, cand informatia circula liber aproape in toata lumea, cand omenirea pare mai pregatita ca oricand sa accepte realitatea spirituala, cand lucrari precum „The Secret“ sau „What the Bleep Do We Know?“ sunt tiparite in milioane de exemplare si citite in peste 80 de limbi, cand oamenii de stiinta afirma, si ei mirati ca spirele noastre de ADN, intinse, au o lungime aproape infinita, si ca detinem, in propria noastra structura, informatia tuturor regnurilor vii, ca functionam intr-o dimensiune a frecventelor si ca ne comportam in parametrii unor softuri deja create, ca la computere, ne este mult mai usor sa intelegem povestea oculta care se ascunde in parabolele fiecarei mari religii. Si daca am accepta ca profetii erau, inainte de toate, niste invatatori despre lumea noastra primordiala si despre relatia noastra cu Tatal Ceresc, Mama Pamanteasca si cu fratii nostri mai mari – ingerii – sau mai mici – semenii nostri, am intelege ca religiile sunt cai de acces spre originea noastra divina, si nu scopul final al cautarilor noastre. Inainte de toate, si noi am fost un cuvant rostit de Creatorul aflat intr-un intens si infinit proces de gandire: „Ma gandesc sa facem omul dupa chipul si asemanarea noastra, parte barbateasca si parte femeiasca“, spune El in Cartea Genezei. Daca adaugam aici si definitia pe care Hermes Trismegistul i-o da Marelui Arhitect: „Supremul Zeu al Mintii Universale“, incepem sa intelegem cum functioneaza intreaga creatie la care participam neincetat prin tot ceea ce gandim si infaptuim. Eram cu mii de ani in urma niste familii, triburi, ginte ratacite prin locuri ostile, dar ideile unora dintre noi, odata puse in practica, au generat civilizatia umana. Atat timp cat masa critica a inteligentelor pla- netare a functionat in programul iubirii si al tolerantei, umanitatea s-a dezvoltat pe orizontala, intr-o continua alchimie economica si sociala, dar si pe verticala, intr-o ascensiune catre Divin, pe cai ale dia- logului si ale intelegerii. „La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul era la Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu“ ne spune Vechiul Testament, iar Iisus afirma, coroborand in Noul Testament: „Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul!“
Asadar, putem destul de lesne observa ca procesele noastre mentale devin acte de creatie. Proiectam orase, masinarii, gandim relatii economice, structuram legi de functionare, lucram cu totii intr-un mare laborator mental si transformam, cu fiecare generatie, lumea, in functie de gandurile dominante ale epocii: Antichitatea a generat lumea conceptelor si a necesitatii regulilor de functionare, Evul Mediu a intarit certitudinea ca apartinem unei familii extinse al carei cap este insusi Dumnezeu, Renasterea ne-a redat demnitatea actului de creatie artistica, Epoca Moderna ne-a ratacit prin curente de gandire mai mult sau mai putin pragmatice – materialism, creationism, nationalism etc. Inteleptii Orientului si Occidentului stiau dintotdeauna ca devenim ceea ce gandim si credem despre noi si lume. Asa s-au nascut tehnicile de autocontrol, de meditatie, care sa ne aseze pe vibratiile inalte ale Spiritului Unic. Lumea exterioara este o proiectie a celei interioare. Daca pentru un tip relaxat si simpatic o zi la plaja poate insemna o bucurie, cu nisipul galben si fierbinte care il incarca de energie, cu valurile mari si albe ca niste cai jucausi care i se sparg bland in piept, pentru unul incordat, preocupat de cine stie ce,
acelasi cadru poate fi catastrofal: nisipul ii arde talpile, soarele il bate in cap, marea agitata ii sporeste angoasele! Un poet scria ceva foarte profund: „florile nu au miros, dragostea e doar chimie, creierul le da culoare, emotie si inteles!“ Cheia tuturor arcanelor devine credinta. Ce arhitect s-ar apuca de constructie, daca nu ar crede in propriul lui proiect? „Cu un graunte de credinta poti muta muntii din loc“, ne spune un pasaj din Evanghelie, iar efectul placebo ne demonstreaza ca, daca te gandesti ca un pahar cu apa contine o substanta miraculoasa, care iti va lua durerea de cap, vei zambi relaxat peste cateva minute, constatand ca ti-a trecut! Mentalul colectiv este un mare generator de realitati concrete, de aceea toate companiile ne transmit mesaje publicitare, politicienii ne aburesc cu slogane si lozinci, tocmai pentru a se folosi de aceasta energie uriasa, nascuta din gandurile si visele noastre.
Ma gandesc sa ma opresc aici, si-asa v-am rapit destul timp intr-o zi aurie, cu cer albastru si frunze ruginite, cu miros de budinca de orez cu vanilie, strecurat, discret, pe sub usa alba si coscovita a unei bunicute rubensiene. Lumea mea este frumoasa, ceea ce va doresc si voua!
Ma gandesc sa ma opresc aici, si-asa v-am rapit destul timp intr-o zi aurie, cu cer albastru si frunze ruginite, cu miros de budinca de orez cu vanilie, strecurat, discret, pe sub usa alba si coscovita a unei bunicute rubensiene. Lumea mea este frumoasa, ceea ce va doresc si voua!
Articol publicat in Revista Tango, nr. 39, septembrie 2008
Tag-uri:
Oreste TeodorescuCategorii:
Dosar
