Sergiu Nicolaescu: Sunt casatorit a treia oara, cu o fata cu 46 de ani mai tanara

Si astazi o vad pe mama la toate premierele mele, pe acelasi loc

Marea Dragoste / Tango: Toata lumea va admira stilul foarte precis de a lucra, vi se spune des ca lucrati ca un neamt. Asa ati fost crescut sau v-ati autoeducat?

Sergiu Nicolaescu: Sigur ca amandoua s-au combinat. Exemplul tatalui meu, pe de-o parte, si propria mea fire, pe de alta parte. Eu sunt pe jumatate machedon, iar ei sunt foarte darji. Cateodata, in sens negativ. De pilda, in perioada legionara, ei au fost foarte implicati. Erau de-a dreptul fanatici. Erau patrioti, dar cauza era negativa. De aceea a si disparut miscarea. Dar asta e o alta poveste.

Marea Dragoste / Tango: Erati la fel de meticulos si in copilarie?

Sergiu Nicolaescu: Da. De mic copil eram foarte bine organizat. Jocurile mele aveau o istorie, niste reguli pe care le scriam seara, acasa. Niciodata nu stricam vreo jucarie, din contra, le reparam pe ale altora.

Marea Dragoste / Tango: Ati avut o copilarie frumoasa?

Sergiu Nicolaescu: Am avut o copilarie fantastica. A fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Eu adolescenta nu am avut, dar copilaria a fost de vis. Stateam la Timisoara, pe strada Paris, langa linia tramvaiului 4, iar dincolo de sine era un maidan. Ei, tot terenul acela era domeniul meu. Aveam o gasca de 38-40 de prieteni cu care ne jucam de dimineata pana seara. Si tot ce am trait acolo mi-a influentat existenta ulterioara. Mai toate filmele mele contin cate o frantura din acei ani.

Marea Dragoste / Tango: Stateati de dimineata pana seara afara? Nu erati la scoala?

Sergiu Nicolaescu: Pe timpul razboiului, scoala se facea doar 3 luni pe an. Si restul de 9 luni eram liberi sa ne jucam.

Marea Dragoste / Tango: Care ar fi primele amintiri pe care le aveti din copilarie?

Sergiu Nicolaescu: Jocurile teribile. Inca de la Targu-Jiu, unde am stat primii cinci ani de viata. Ne jucam pe malul Jiului. Apoi tata, care era inginer de drumuri si poduri a fost mutat la Timisoara.

Marea Dragoste / Tango: Ce relatie ati avut cu tatal dumneavoastra?

Sergiu Nicolaescu: Din pacate nu una foarte apropiata. Tata lipsea foarte mult de acasa. Abia prin ’58, cand ne-am mutat in aceeasi cladire, am reusit sa-l cunosc mai bine. Tata muncea foarte mult. Eu cu el seman. Eu tot ce fac, fac prin munca. Munca asidua. De aceea multi ma invidiaza, dar nimeni nu ma imita.

Marea Dragoste / Tango: Banuiesc ca nu intelegeati programul foarte incarcat al tatalui dumneavoastra…

Sergiu Nicolaescu: Intr-adevar. Mama era o femeie foarte sentimentala si a suferit foarte mult din cauza lipsei tatei de acasa.

Marea Dragoste / Tango: Sa inteleg din tonul vocii dumneavoastra ca legatura cu mama a fost mult mai puternica…

Sergiu Nicolaescu: Categoric… Am iubit-o enorm. Era o femeie extraordinara. De un patriotism iesit din comun. De cand eram copil de tata, mama ma legana si imi canta cantece patriotice. Azi poate parea o scena stupida. O mama tanara, de 20 si ceva de ani, care-si iubea copilul si tara. Ma bucur enorm ca a apucat sa vada succesul meu in lumea filmului. Si astazi, daca ma duc la cinematograful Patria, o vad pe mama la toate premierele mele, pe acelasi loc, extrem de mandra si fericita.

Marea Dragoste / Tango: Parintii v-au tinut din scurt?

Sergiu Nicolaescu: Nu. Am avut parte de o libertate totala din partea lor. Tata nici nu a stiut cand am terminat liceul. Ma intreba „dar tu in ce clasa esti?“. Niciodata parintii mei nu au fost la scoala unde invatam. Nu era nevoie. Invatam foarte bine si ei aveau incredere in mine.

Marea Dragoste / Tango: Cum era liceanul Sergiu Nicolaescu?

Sergiu Nicolaescu: Fiindca traiam momente zbuciumate ale istoriei, nu puteam fi prea calm. I-am admirat si respectat mereu pe nemti, dar, in acelasi timp, ma bateam cu ei. A ramas celebra o bataie intre liceul nostru si cel german. A venit si Antonescu atunci sa potoleasca spiritele. In 1940.

Marea Dragoste / Tango: Dar ce motive aveati sa va bateti cu elevii nemti?

Sergiu Nicolaescu: Ne era ciuda pe lucrurile pe care le aveau. Ei aveau uniforme, noi nu, ei aveau cursuri de aeromodelism, faceau sport, primeau din Germania tot felul de materiale… Si totul a pornit de la noi: am aruncat cu rosii intr-un grup de la liceul german ca sa le patam uniformele acelea impecabile. Dupa cateva zile m-au prins singur si m-au batut, astfel incat mama nu m-a mai recunoscut. Apoi ne-am luat revansa si ei au venit cu tot liceul peste noi. Dupa incident ne-au inchis liceul si ne-au luat la intrebari, stiau ca eu pornisem totul. Si am fost sincer, le-am spus celor de la Bucuresti care facusera ancheta ca ne era ciuda pe nemti, ca ei aveau uniforme, ca ei aveau conditii… Cand ne-au redeschis liceul aveam si noi uniforme… Oricum, ii admiram foarte tare pentru cat erau de bine organizati. Mult mai tarziu, cand am ajuns in Germania, am observat ca eu devenisem mai neamt decat ei.

Acea perioada a copilariei a fost universitatea mea de cinematografie

Marea Dragoste / Tango: Ati avut o copilarie extrem de activa inteleg…

Sergiu Nicolaescu: Categoric. Descoperisem, de exemplu, pe dealul de langa noi, o intrare in subteran care ducea la toate cladirile importante din Timisoara. Erau subteranele turcesti. Toate cladirile mari actuale fusesera cladite pe vechile fundatii turcesti. Si noi intram peste tot. In sinagoga, in cazarmi, in alte licee, peste tot. Eram exploratori. Mai mult, am descoperit ca reteaua de subterana trece pe sub Bega si ducea la Lugoj, la 50 de kilometri distanta de Timisoara. Era o subterana in care puteai sa mergi calare. Dar erau si parti surpate, in care se putea inainta numai pe burta. Ne taram centimetru cu centimetru, cu lumanari aprinse pentru a verifica cantitatea de oxigen.

Marea Dragoste / Tango: Dar nu era extrem de periculos? Cati ani aveati?

Sergiu Nicolaescu: Eu 8-9 ani, dar aveam si pusti de 4-5 ani cu noi. Odata ni s-a intamplat ceva destul de grav. Cum inaintam noi pe burta, la un moment dat s-a stins lumanarea. Si am dat retragerea. Din pacate, in coada era un copil de 5 ani care nu stia cum sa se mai intoarca. Am inceput sa-i descriu fiecare miscare pe care o are de facut, dar nu era usor. Ba mai adormeam din lipsa de aer, ba ne mai trezeam si continuam, iar adormeam. Am reusit sa iesim abia dupa doua zile in care nu am mancat, nu am baut. La gura de intrare erau adunati pompieri, politisti, parintii mai mult morti decat vii, de ingrijorare… Nu mai sperau sa ne gaseasca teferi… Si chiar am fost la un pas de moarte.

Marea Dragoste / Tango: Ati mai avut si alte patanii?

Sergiu Nicolaescu: Oho… De pilda, tot cu prietenii mei obisnuiam sa furam. Ce ? Obuze. Arme. Uniforme. Dadeam cu ciocanul si scoteam din obuz praful de pusca. Erau ca niste macaroane carora le dadeam foc in mijlocul strazii, in spatele fetelor. Iar cu armele furate trageam. Nimeni nu ne intreba nimic, nimeni nu ne-a prins niciodata. Apoi mergeam in groapa de gunoi, tot in cautare de obiecte speciale. Filmarile mele prin gropile de gunoi ale Bucurestiului de acolo s-au inspirat.

Marea Dragoste / Tango: Dar ce cautati dumneavoastra acolo?

Sergiu Nicolaescu: Noi cautam cauciuc sa facem prastii. Si apoi vara plecam in munti, cate 2- 3 luni. Tot asa, pe la 10-11 ani. Ne luam de acasa provizii si cand se terminau mai impuscam cate un animal, il pregateam la foc… era senzational. Iar cand ploua, ii adunam pe toti in jurul meu si le povesteam aventurile mele fantastice din primul razboi mondial. Pure fictiuni, evident. Dar asa mi-am antrenat imaginatia. Pe baza unor evenimente reale. Imi place sa spun ca acea perioada a fost universitatea mea de cinematografie.

Marea Dragoste/ Tango: Desi nu erati nici la liceu…

Sergiu Nicolaescu: Eu am terminat liceul in doi ani. Am facut de doua ori doua clase intr-un an. Am terminat liceul la 16 ani, am dat la trei facultati, am intrat la toate trei, dar am plecat la marina. Visul meu a fost intotdeauna sa fiu ofiter de marina. Stiam pe dinafara toate navele de razboi, cu date precise, numar de tunuri, de ofiteri. Am intrat primul pe toate unitatile militare. Dar pe 5 ianuarie 1948 l-au arestat pe tata si m-am reformat de la Marina, dupa nici doi ani de scoala. A trebuit sa ma angajez ca muncitor ca sa intretin casa. In toamna aceluiasi an am intrat la Politehnica. Vroiam sa-mi continui studiile, chiar daca lucram in fabrica si faceam sport de performanta. Am trait clipe grele, si la marina si dupa aceea. Tot ce era mai prost in acea perioada am trait eu. Acum, privind in urma, nu-mi vine sa cred prin ce am trecut.

Marea Dragoste/ Tango: Dar de ce ati vrut sa terminati liceul mai repede?

Sergiu Nicolaescu: Ma simteam prea matur ca sa mai stau pe bancile scolii. Aveam deja experienta eliberarii orasului. M-am implicat in asediul si eliberarea Timisoarei..

Marea Dragoste/ Tango: Cum? Ce ati facut?

Sergiu Nicolaescu: Nu vreau sa spun mai multe. Nu am vorbit niciodata nici de asta, nici de copilaria mea, pentru ca astazi astfel de intamplari pot parea absurde, pot parea mincinoase. Nu stiu nici macar daca sunt interesante pentru cineva. Doar in filmele mele se intalnesc experientele mele de atunci. In „Duelul“, de exemplu, am „inventat“ o banda de copii exact ca banda mea. Cu tot cu subsolurile noastre.

De trei ori am dus revolverul la tampla si am apasat pe tragaci

Marea Dragoste / Tango: Apropo de filme. Va duceati la cinematograf in copilarie ?
Sergiu Nicolaescu: Enorm de mult. Furam de acasa o sticla de cognac, de lichior, ii dadeam celui de la intrare si ma lasa toata ziua in cinematograf. Vedeam o pelicula de 4-5 ori la rand. Chiar cand inca nu stiam carte. Ma rugam de cate cineva mai amabil sa-mi citeasca subtitrarea. Si daca ma intreba cineva cum e un anumit film, calculam cate zile m-am gandit eu la acel film. Daca ma gandeam 3-4 zile, era bun. Daca ma gandeam mai mult de o saptamana, era exceptional. Daca in clipa cand ieseam de la cinema deja ma gandeam la altceva, era clar. Pana azi tot asa clasific peliculele pe care le vad.

Marea Dragoste / Tango: Totusi, de ce nu vreti sa povestiti tot ce vi s-a intamplat? Multe lucruri le treceti sub tacere.

Sergiu Nicolaescu: Am trait din plin istoria. Dar, din pacate, am vazut ca e neinteresant astazi. Spun doar ca nu am avut adolescenta. Am intrat direct din copilarie in maturitate. Dur de tot. Scoala razboiului este extrem de nemiloasa.

Marea Dragoste / Tango: Si ce lasa in urma?

Sergiu Nicolaescu: O indiferenta totala fata de viata. Cel putin mie asa mi-a lasat. Eu aveam de mic un revolver in casa, de care mama stia. Si de trei ori l-am luat si «m-am jucat» cu el. Adica de trei ori l-am dus la tampla si am apasat pe tragaci. Atatea parale dadeam pe viata mea. Va suna cunoscuta tema din «Supravietuitorul»? Teoretic, nu aveam niciun motiv sa o fac, dar aveam o lehamite fata de tot. Nu ma gandeam nici la mama, nici la nimic.

Marea Dragoste / Tango: Atunci de ce nu ati mers pana la capat?

Sergiu Nicolaescu: Am considerat ca asa mi-a fost destinul. Ca, poate, am un scop de atins in viata. Si mi-am propus teluri. Pe care le-am indeplinit intotdeauna. Si apoi mi-am descoperit marea dragoste. Cinematografia. Si acum mai vreau sa fac filme. Nu mi-e frica de moarte, dar as vrea sa mai traiesc sa fac cateva filme. Desi nu mai sunt acelasi…

Marea Dragoste / Tango: Ce vreti sa spuneti?

Sergiu Nicolaescu: Pana in ianuarie 2008, pana sa am accidentul acela stupid, ma simteam extraordinar de tanar, aveam aceeasi putere ca la 30-40 de ani, nu era nicio diferenta. Am trait mereu in lumea mea, a filmului, si nu aveam varsta. Dar in decembrie 2007 am cazut pe scari, mi-am spart capul si de la un hematom am ajuns sa ma opereze pe creier de doua ori. Si am revenit la stadiul de copil mic. Am luat totul de la zero. Am invatat sa merg din nou, sa vorbesc din nou, imi repetam in cap „Desteapta-te, romane“ si ma chinuiam sa-l recit, ma gandeam la colegii mei de regie si asa am pronuntat primele nume: Blaier, Pita, Mihu… La 78 de ani am invatat sa scriu din nou… nu mai stiam nimic… era o senzatie cumplita. Am avut o doctorita extraordinara la spitalul Elias, doamna Dimulescu, care a fost foarte atenta cu mine. Dar totul a depins de vointa mea. Si am luat recuperarea ca pe o alta munca. Trei luni de zile de munca asidua. Gimnastica fizica si gimnastica mintii. Le fac si azi, zilnic. Medicii nu au crezut nicio clipa ca imi voi mai reveni. Inainte de prima operatie eu eram complet paralizat…

Marea Dragoste / Tango: Ati luat acest episod ca pe o incercare data de „sus“?

Sergiu Nicolaescu: Daca a fost mana lui Dumnezeu, a fost rau cu mine. Nu meritam aceasta ultima «surpriza». Nu am tradat pe nimeni, nu am facut niciodata nimic urat. Am avut o repulsie pentru rau, pentru urat. Mi-a placut intotdeauna frumosul, mi-am propus mereu sa traiesc fara sa deranjez pe nimeni. Dar acum m-am schimbat. Nu mai am rabdare, sunt tot timpul nervos…

Eu am facut Revolutia

Marea Dragoste / Tango: Poate si politica va face mai nervos…

Sergiu Nicolaescu: Hai sa clarificam. Eu n-am intrat in politica. Eu am facut Revolutia. Eu am actionat. Nu stateam ascuns, eu am iesit pe strazi de pe 19 decembrie pana in ianuarie. Pe 22 decembrie as fi putut prelua puterea, cand la Comitetul Central, la balcon, a luat cuvantul Verdet si toata lumea l-a huiduit. A luat microfonul Iliescu si li s-a adresat cu „dragi tovarasi“. Au inceput sa strige „jos comunistii“. Le-am vorbit eu. Am spus „sunt Sergiu Nicolaescu“. In clipa aceea, 400.000 de oameni au strigat in cor numele meu „Sergiu, Sergiu“. A fost un sentiment fantastic, cu siguranta cel mai emotionant moment din viata mea. Le-am spus, insa, sa nu mai strige niciodata numele nimanui, ci al tarii. Si au strigat Romania. Apoi i-am dat cuvantul lui Iliescu. Am crezut ca e mai bine sa las politicienii sa conduca Romania. Eu am vrut doar sa fiu ascultat pe problemele culturale. Poate am gresit. Mai ales ca in final, nici la cultura, nici macar la capitolul cinematografie nu m-au luat in seama.

Marea Dragoste / Tango: Cu dumneavoastra presedinte, poate ca n-ar fi fost asa haos…

Sergiu Nicolaescu: Asta cu siguranta. Dar, vezi, eu nu vroiam sa am puterea. Stiam de la tata ca fiecare trebuie sa faca ceea ce stie mai bine. Iar eu eram regizor si vroiam sa fac filme. Tata lua mereu lucrurile asa cum veneau, nu a regretat niciodata nimic, nici ce a pierdut, nici ce i-au luat. Nu a facut niciodata cerere de retrocedare a proprietatilor luate de comunisti. Ca atare, nu mi-a lasat nimic. Tot ce am de la el e un cavou la Targu Jiu. Mi-a spus mereu: „Mai baiete, daca vrei sa ai ceva, fa-ti singur“. Desi a fost un om bogat.

Marea Dragoste / Tango: Dar de ce a fost arestat tatal dumneavoastra?

Sergiu Nicolaescu: A fost inchis timp de 7 ani, a muncit la canal. I s-a inventat ceva, dar adevaratul motiv a fost ca el a fost prezent la plecarea regelui din tara, de la Savarsin. Mai mult, trebuia sa plece cu el. Dar nu a putut sa-si lase familia aici, fiindca mama nu vroia sa merga, iar pe mine nu m-a lasat sa ma duc cu el. Atat stiu de acel episod, altceva nu mi-a povestit. In general, nu-mi povestea si nu ma invata nimic.

Marea Dragoste / Tango: Ati participat activ la Revolutie. Dar ati fost vreodata tentat sa initiati o revolta?

Sergiu Nicolaescu: Nu. Stiam ca urma sa fie o revolutie. Eu din ‘78 aveam 2 arme in casa. Le-am cumparat si nu le-am declarat. In decembrie 1989 le-am luat si le-am aruncat in curtea ambasadei Germaniei. Mi-era frica sa nu le gaseasca cineva acasa si sa o aresteze pe sotia mea. Oricum, nu mai contau la Revolutie. Erau importante daca reuseam sa fac ceva inainte.

Marea Dragoste / Tango: V-ati gandit la o posibilitate de a-l anihila pe Ceausescu?

Sergiu Nicolaescu: Teoretic, da. Imi luasem o pusca cu luneta si amortizor. Nu imi inchipuiam neaparat ca am sa pot eu sa-l omor pe Ceausescu. Dar arma aceea reprezenta o speranta. O posibilitate. Dar ca sa fiu sincer, eu nu sunt un om violent. Urasc vanatoarea, o detest. Nu inteleg de ce se omoara acele animale, acele pasari. Dar revenind, nu sunt un om politic. Sunt un om de stanga, dar nu un comunist. Sunt in acelasi timp un om de dreapta, dar nu un bogatas. Imi plac lucrurile juste si nu pot sa accept compromisurile.

N-am avut conducatorii de care aveam nevoie

Marea Dragoste / Tango: Si atunci de ce nu dati cu ei de pamant?

Sergiu Nicolaescu: Eu dau cu ei de pamant, nu-i iert niciodata. Doar ca ma intristeaza ce vad. Traim acum cea mai cumplita perioada de dupa comunism, un haos total. O gramada de jigodii sunt bagate in politica… Ridicola perioada! O detest. Imi pare rau ca mai traiesc ca sa vad asa ceva. Nu pentru asta am facut noi Revolutia, nu pentru ei. Toate lucrurile au luat o intorsatura sinistra…

Marea Dragoste / Tango: De ce?

Sergiu Nicolaescu: N-am avut conducatorii de care aveam nevoie. Exista oameni cu calitati, dar nu au ajuns in politica. Noi aveam nevoie de un om care sa faca ordine. Eram o tara proaspata, eram atat de curati, aveam o sansa extraordinara, dar haosul a pus stapanire pe tara.

Marea Dragoste / Tango: Acum se mai poate face ceva?

Sergiu Nicolaescu: Fiecare ar trebui sa-si faca meseria bine. Eu mi-am facut datoria. Pe fiecare film de-al meu mi-am scos banii si am mai platit alte 30. Ar trebui sa mai fie si altii care sa faca asta. Si avem cativa regizori tineri foarte buni.

Marea Dragoste / Tango: Dar de ce credeti ca s-a nascut acel razboi impotriva dumneavoastra?
Sergiu Nicolaescu: Nu a fost niciun razboi, niciun conflict. A fost ceva zgomot facut de cei care au avut interes sa iasa in fata.

Marea Dragoste / Tango: Ce ne spuneti despre „Carol“, urmatorul dumneavoastra proiect?

Sergiu Nicolaescu: Intr-o zi, Sorin Vantu m-a chemat la el si mi-a spus ca imi da un milion de euro ca sa fac 10 documentare istorice si inca un milion pentru orice film al meu. In doua saptamani, cu ajutorul unor istorici, i-am pregatit 10 subiecte, printre care si Carol. Nu l-am mai gasit pe Vantu, asa ca am prezentat proiectele unui om de-al lui de incredere. Iar acesta a inceput sa dea din colt in colt, „sa vedem de unde facem rost de bani“. De atunci nu am mai auzit nimic de la ei. Insa eu ma indragostisem prea mult de proiectul «Carol» ca sa-l abandonez. Asa ca l-am facut cu Media Pro.

Marea Dragoste / Tango: Care este cel mai mare of al vietii dumneavoastra?

Sergiu Nicolaescu: Cel legat de filmul „Mihai Viteazul“. Negocierile cu Columbia Pictures erau facute, batusem palma pe o distributie fabuloasa, cu Orson Welles, Charlton Heston, Richard Burton, Elisabeth Taylor si eram in avion sa semnez contractul, cand Ceausescu s-a sucit, a hotarat ca vrea productie 100% romaneasca si mi-a oprit avionul pe pista. Ulterior, Titus Popovici (bunul meu prieten, scenaristul care m-a adus pe mine in cinematografie) mi-a spus ca Mircea Albulescu i-ar fi trimis o scrisoare lui Ceausescu. Adevarul era ca insusi Titus, speriat de posibilitatea de a fi sarit din schema filmului, daca cei de la Columbia ar fi venit cu scenaristii lor, a scris acea scrisoare in care recomanda neimplicarea americanilor. Ar fi fost filmul cu cel mai mare buget din istorie, aveam la dispozitie 4 milioane de dolari, pe langa onorariul actorilor…

Acum sunt cu Dana, o fata cu 46 de ani mai tanara

Marea Dragoste / Tango: Haideti sa ne intoarcem la lucruri frumoase. Cand v-ati indragostit prima oara?

Sergiu Nicolaescu: La gradinita. Aveam doua iubite. Una avea mainile calde si una mainile reci. Ce sa zic, mi-au placut fetele.

Marea Dragoste / Tango: Dar despre familie ce ne spuneti?

Sergiu Nicolaescu: Acum sunt casatorit pentru a treia oara. Prima oara a durat cateva luni, a doua oara 10 ani. Asta pentru ca lucram impreuna. Ea facea costumele. Meritul ei este ca nu a confundat niciodata viata particulara cu platoul de filmare. Acolo eu eram regizorul, acasa ea conducea totul. Acum sunt cu Dana, o fata cu 46 de ani mai tanara.

Marea Dragoste / Tango: Nu regretati ca nu aveti copii?

Sergiu Nicolaescu: Enorm. Ca nu am copii, ca nu am nepoti. Sau, cel putin, nu ii stiu. A fost la un moment dat o fata foarte frumoasa, Roxana o chema, proaspat casatorita. Mi-a facut curte. Am trait impreuna o perioada, evident, doar ca amanti, si apoi a disparut. Am cautat-o peste tot. Nimic. Am aflat ulterior ca a plecat din tara si ca a nascut. Planul ei a fost sa faca un copil cu mine, (fara falsa modestie, atunci eram frumos) si sa il creasca cu sotul ei. I-am respectat alegerea, intr-un fel m-a flatat, dar m-a si durut. Nu l-am cautat, insa, niciodata, n-am vrut sa distrug viata nimanui. Iar acum e prea tarziu, n-as mai putea recupera nimic.

Marea Dragoste / Tango: Nu e tarziu sa aveti acum copii. V-ati casatorit de curand…

Sergiu Nicolaescu: Sunt prea in varsta. Risc sa nu iasa copilul normal.

Marea Dragoste / Tango: Pana de curand spuneati ca nu va veti mai casatori. Ce s-a schimbat?

Sergiu Nicolaescu: Dana m-a schimbat. E meritul ei. Am petrecut 14 ani extrem de frumosi impreuna. Si repet, e numai meritul ei. Eu cred ca femeia este cea care dicteaza intr-o relatie. Si bune si rele.

Marea Dragoste / Tango: Inainte de aceasta relatie, credeati ca poate functiona un cuplu cu o asa mare diferenta de varsta?

Sergiu Nicolaescu: Nu, nici acum nu cred. Sunt doar putine exceptii. In cazul nostru, pana acum nu am simtit niciodata diferenta de varsta. Sunt totusi 46 de ani. Dar eu m-am simtit mereu tanar. Si ea m-a facut sa ma simt asa. Dar asta nu se poate la infinit. Varsta isi spune, pana la urma, cuvantul. Uneori ma simt vinovat fata de ea, avea si ea dreptul la o familie, la viata normala.

Marea Dragoste / Tango: Dar poate pentru ea normalitatea sunteti dumneavoastra…

Sergiu Nicolaescu: Da, asa ma face sa simt…

Marea Dragoste / Tango: O ultima intrebare: ce inseamna femeia pentru dumneavoastra?

Sergiu Nicolaescu: Mama.