fbpx

Oreste Teodorescu: Dansand in bocanci cu sotia mea

de

Nu mi-a fost usor. Dupa sase ani de fidelitate asumata, instinctele mele de pradator se atrofiasera. Dar am descoperit, surprins, ca vechile obiceiuri nu se uita niciodata si am inceput un dans pe coji de oua. Ma incarcam cu iluzii prin paturile unor doamne si domnisoare dispuse si veneam acasa ceva mai bland, mai tolerant si, cica, mai iubitor!

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Motto: „Cred ca ne inselam partenerul dintr-un sentiment de insingurare, sau daca suntem putin mai superficiali, din dorinta de a ne demonstra noua insine ca inca mai detinem secretul seductiei, expirat dupa o vreme, intr-o relatie mai lunga.“

 Decat sa divortez, mai bine o insel!

 Am intalnit-o pe Lili la mare, prin ’92. Eu eram slab, bronzat si golan, ea era cu cineva. Intamplarea facea ca masculul care se citea in ochii ei sa-mi fie un bun prieten si coleg de liceu. Am glumit putin, am dansat parca un blues. Eu i-am dat jacheta mea ponosita intr-o noapte rece, iar ea mi-a dat o supa de ciuperci la plic. Nu ne-am placut, din respect pentru amicul meu. Dar, intr-o alta seara, cu luna plina, s-au certat. Eu ma cuplasem, insa, cu o fata din Onesti, ofiter in armata, careia ii placea sa-i desfac sutienul cu briceagul… probabil vreun fetis cazon, neexploatat suficient de Freud.

    Ne-am revazut in toamna. Am invitat-o la concertul lui Michael Jackson, dar, nemaifiind niste copii, nu ne-au lasat sa intram fara bilet, asa ca ne-am asezat la o terasa, am baut o sticla de vin alb, rece si ne-am sarutat fierbinte. Eu mancasem un hamburger cu ceapa, iar ea urma sa-mi manance sufletul. Ne-am logodit a patra zi, cu verighete de argint, ne-am plimbat mult cu 311 si ne imaginam ca luminitele acelea de la blocurile inalte ne apartin. Ne cuibaream in zilele ploioase intr-o debara de la subsolul unui bloc vechi, unde bodoganea un batran cu strabism si se iubeau pisicile mai putin aristocrate. Visam, radeam si, din cand in cand, fumam dintr-o singura tigara (niciodata dupa… ca ne-am ferit intotdeauna de clisee).  Si, uite asa au trecut aproape patru ani. Brusc, ne-am decis sa ne casatorim. A fost usor… Nunta mare, prieteni multi, sarbe, hore si Modern Talking, fredonat cu voci hodorogite de formatia Azur de la „Geamuri multe“.

  Burtica ei crestea, in timp ce a mea se lipea de spate, caci eram un student sarac, iar ea, o graviduta zglobie si plina de zvac. Noaptea ii masam casuta copilului cu lapte Doina, iar Lili adormea cu buzele pe ceafa mea putin curbata. Ne iubeam simplu, intens, ne certam italieneste si mancam putine macaroane cu friganele. Niste prieteni ne mai aduceau borcane cu mazare, pentru variatie. Saracia ne tinea proaspeti si vii.

 Sabinuta crestea, salariul meu capata mai multe zerouri, dar undeva povestea noastra perfecta incepea sa se desire. Firesc, o instrainare nedorita a inceput sa semene cuburi de gheata in patul nostru. Eram prea tanar si prea radical ca sa privesc fenomenul cu detasare si intelegere. Atunci m-am speriat. Simteam ca lucrurile care alta data ma faceau fericit, o plimbare prin ploaie sau un compot de mere, acum imi erau indiferente sau chiar ma iritau. Imbratisarile sotiei mele nu mai aveau misterul si parfumul inceputului. Uzura lucra miseleste in mintile noastre, facandu-ne sa ne rostim, uneori, vorbe grele. Cand totul parea pierdut, in mintea mea de fost golanas iscusit in ale seductiei s-a produs o idee aparent salvatoare: decat sa divortez, mai bine o insel!

 Un tango cu picioarele legate si un zambet stupid pe buzele uscate

 Nu mi-a fost usor. Dupa sase ani de fidelitate asumata, instinctele mele de pradator se atrofiasera. Dar am descoperit, surprins, ca vechile obiceiuri nu se uita niciodata si am inceput un dans pe coji de oua. Ma incarcam cu iluzii prin paturile unor doamne si domnisoare dispuse si veneam acasa ceva mai bland, mai tolerant si, cica, mai iubitor! Curand, aveam sa inlocuiesc sentimentul de vinovatie cu vanitatea ca sunt atat de destept, incat nu ma poate prinde nimeni, dar Lili se indeparta din ce in ce mai mult de mine. Incercasem s-o tin aproape, plecand eu hai-hui, dar instinctul ei de femeie sanatoasa o tragea de maneca. Lucrurile incepusera sa coboare intr-un derizoriu nemeritat. Aproape ca ne uram. Pana si sexul dintre noi (candva punctul nostru forte) incepuse sa semene cu ungerea unei felii de paine uscata cu margarina. Imi repetam ca o noua cucerire imi va da puterea sa trec peste, sa conserv o relatie pe care nu doream s-o distrug. Sabina nu banuia nimic. Inca era un copil fericit!

  Pana cand, intr-o zi, mi-a spus ca o insel. Evident, gresise personajul. Insista din ce in ce mai mult ca eu nu o mai iubesc, ca nu o mai doresc si ca sunt un bou! M-am simtit jignit – macar de ma facea taur, avusesem niste corride. Dar, nu! Un diavol sau, poate, un inger m-a facut pe mine sa iau taurul de coarne si sa-i spun tot adevarul, asa frust si sec, fara ocolisuri, sa-i dau lista cu matracuci, printre care se numarau si cateva prietene bune de-ale ei, ca sa ma razbun, ca sa vad eu daca mai face pe desteapta cu mine. „Ori divortam, ori ne redescoperim!“

   Am incercat si, vreo doi ani, chiar a mers, apoi refularile, reprosurile si frustrarile au spart borcanul si ne-au manjit iar cearsaful. Intr-o noapte, dupa o discutie stupida, mi-am facut bagajul si am plecat. Un an! Sabina era mare. Intelesese totul si suferea cu demnitatea unui copil mult mai matur decat parintii ei. Ai nostri se obisnuisera cu ideea divortului. Lili si-a gasit un amant, eu, o doamna bine. Povestea noastra se pregatea sa intre intr-o cutie prafuita, unde zac toate iubirile irosite, sfarsite prost, uratite. Prietenii mei nu mai erau si ai ei.

   Si, intr-o zi, la Paris, chinuit de o otita sinistra, uitandu-ma la fiica mea cum se da intr-un carusel, m-a cuprins, brusc si de neinteles, un dor nebun de Lili. Era atat de chinuitor, incat m-am speriat. De acolo, din leagan, Sabina mi-a zambit intr-un fel anume. Atunci, parca acelasi inger sau demon, care ma mai vizitase candva, mi-a soptit la ureche: „nu poti fugi, asta se numeste dragoste“.

  Azi, ne putem privi in ochi, ne putem plimba prin ploaie si putem rade copilareste. Am inteles amandoi ca suntem blestemati sau binecuvantati sa imbatranim ampreuna si sa suportam ironiile copiilor. Caci asa e! Le dai viata si ei ti suie in cap!

                                                              Oreste Teodorescu, 14 iulie 2006 (de ziua lui)

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Dosar

Comentarii

  • Mi se pare mult mai destept, frumos, provocator, sanatos, si cum vreti voi, sa incerci sa iti pastrezi relatia cu sotul/sotia, sa o reinventezi si sa iti folosesti imaginatia si energia sa iti faci familia fericita. Deja ai facut o alegere, de sa sa nu imbunatatesti viata pe care deja o ai. Sa inseli si sa schimbi partenerul este atat de banal, de multe ori penibil si, pina la urma, dureros pentru toti cei implicati in poveste. Nu reusesti decat sa-i dezamagesti pe cei din jur si sa te amagesti pe tine.

    Si totusi iubirea septembrie 21, 2011 9:07 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.