Locuieste intr-un apartament sau casa obisnuita. Vecinii cred ca drumurile ei zilnice au destinatii banale, serviciu, cumparaturi, prieteni, baruri, distractii. Nici unul nu banuieste ca aceea de care-i desparte un zid sau un gard poarta in suflet, gind, dar mai ales pe trup, povara unui timp de cosmar. Ca ziua ei poarta etichete clare: terapie, consiliere, analize medicale, cursuri de recalificare, frici, amintiri dureroase, intrebari fara raspuns. Victima traficantilor de fiinte umane parcurge in fiecare zi acelasi drum: cel catre vindecare.
Eram batuta pentru ca eram nefericita cu clientii
E un copil. Cu un an in urma, se pregatea pentru capacitate. Cu numai o zi inainte sa vorbesc cu ea daduse declaratii impotriva celui care a rapit-o, a sechestrat-o si a obligat-o sa se prostitueze timp de opt luni.
Ma uit la ea, ochii ei albastri au sclipiri de inocenta si umbre de teama, stie de ce am venit, dar eu nu imi mai gasesc cuvintele: povestile oricarei fete de virsta ei sunt despre prieteni, scoala, rochii, examene, iubiri de adolescenta. Istoria pe care mi-o va spune ea are alte culori: cele ale neincrederii, abuzului, cruzimii, chinului, suferintei. E foarte frumoasa. Si curajoasa. Bea cola, imi spune ca la toamna incepe scoala, povesteste despre procesul la care a fost cu o zi in urma, pronunta numele lui, iar miinile ii tremura usor.
Acum un an, cu o luna inainte de examenul de capacitate, pleaca de acasa la o prietena, fiindca mama nu o lasa sa mearga la discoteca. O greseala copilareasca. Ramine citeva zile, se duce intr-un fast-food impreuna cu o alta fata, cunoscuta in casa prietenei, cunoaste un barbat care-i spune ca-i ofera gazduire. Se teme sa se intoarca acasa, stie ca parintii o vor certa, se gindeste ca mai are ragaz sa amine confruntarea cu ei.
Accepta. „Am ajuns la o garsoniera, unde mai erau doua fete. Barbatul mi-a spus ca de aici nu mai plec si ca trebuie sa ma culc cu clienti de-ai lui. Una dintre ele era nevasta lui, cealalta statea de buna-voie. Au inceput sa ma imbrace cu o fusta scurta, un maiou, sa ma machieze.“ Povestea curge, cuvinte si miini se framinta sa ascunda emotii, amintirea clipelor de cosmar, disperarea care a cuprins-o cind a inteles ca e captiva. „La orice ora din zi si din noapte eram la ordinele lui. Eram incuiata, nu ieseam nicaieri, mincare ne aducea el.“
Clienti? Prieteni de-ai lui si… politisti. „Nu vroiam sa fac asta. Eram batuta pentru ca eram nefericita cu clientii. Pentru ca un prieten de-al lui a fost arestat, ne-am mutat de acolo intr-un alt apartament. A mai adus o alta fata, pe care am imbracat-o eu, am machiat-o.“ Nu putea spune nimic, nimanui. Nu putea avea incredere in nici un client. „Unul dintre ei, care lucra pe vas, mi-a spus ca daca ma fac fata cuminte, cind se va intoarce, va avea grija de mine. Dar ca trebuie sa ma intorc acasa. El nu stia ca stau acolo cu forta.“
Intr-o zi, patronul lasa pe masa cheile si portofelul. Devenise mai putin vigilent, crezuse ca in cele opt luni de batai si violuri, fata isi invatase lectia. Cu un curaj nebun, aceasta ia cheile, ascunde dublura sub canapea, ii ia si portofelul in care se aflau actele lui si ale celor captive, ii incuie pe dinafara si lasa cheia in usa, ca sa nu poata fi descuiata, si fuge. „Mi se parea ca alerg prea incet, ca inaintez greu.“ Pleaca la bunici. In tren isi suna tatal. Parintii sosesc imediat si… de aici continua povestirea mama fetei: „Nu ne venea sa credem ca am gasit-o. Opt luni de zile nu am stiut nimic despre ea. Am cautat-o cu politia peste tot. Credeam ca a murit. Ajunsesem sa stau tot timpul pe linga sotul meu, fiindca imi spusese ca nu mai are putere sa traiasca si ca se va spinzura. Nu ne-a spus de la inceput ce i s-a intimplat. Ascunsese portofelul sub pat, plingea, iar noi o rugam sa ne spuna totul, fiindca orice s-ar fi petrecut, noi o sa fim linga ea.“
Dupa ce copilul le-a marturisit, parintii au anuntat politia. Din ziua regasirii, mama si-a lasat serviciul ca sa poata fi linga ea tot timpul. Fetei ii este teama sa mearga singura pe strada. „E singurul nostru copil, am face orice pentru ea.“ Un copil care traieste cu spaima clipei cind cel care a rapit-o va fi eliberat: face calcule, stie cit ar trebui sa stea la inchisoare, „depinde de ceea ce au declarat si celelalte fete, ar putea sa stea 17 ani. Asta inseamna ca o sa aiba vreo patruzeci de ani…“ Nu spune, dar inteleg ce inseamna asta: ca si atunci ar putea fi un pericol pentru ea. Vor fi ani in care orice ar face, orice ar visa si infaptui, undeva, o frintura de gind infricosator o va face mereu sa se uite in urma.
Batai crunte, vinzari de la unul la altul, amenintari asupra familiei, santaj
Daniel Kozak este ofiter de informare publica la Organizatia Internationala pentru Migratie, organizatie care ofera asistenta victimelor traficului de fiinte umane, in tara sau in strainatate. Victime obligate sa se prostitue-ze, sa munceasca in conditii inumane, sau chiar sa comita infractiuni, de la cersetorie pina la furturi.
„Organizatia preia victimele de la institutiile care ne semnaleaza cazurile: ambasade, politie, consulate, adaposturi, dupa care le ajuta sa-si recapete documentele de calatorie si viza in vederea repatrierii. Li se ofera consiliere psihologica, asistenta juridica.
Toate au nevoie de asistenta medicala de urgenta, dar si pe termen lung, asa ca ne ocupam si de acest aspect. Apoi le sprijinim sa-si gaseasca un loc de munca, sa faca diverse cursuri de calificare. Suntem alaturi de ele atunci cind isi contacteaza familia, in relatia cu angajatorii sau cu organele de ancheta.“ O munca extrem de dificila in care sunt angrenate mai multe institutii si organizatii: Politia de la Crima Organizata si de Frontiera, procurori si judecatori, Ministerul Educatiei, Ministerul Afacerilor Externe.
Au de luptat cu prejudecati, rezistenta, birocratie, clisee care frineaza demersurile de salvare a victimei sau de prevenire a traficului. „E foarte greu sa incerci sa invingi stereotipuri si sa lucrezi impotriva prejudecatilor. De exemplu, stereotipul traficantului bine facut, cu geaca de piele, lanturi de aur. Traficantii si-au modelat imaginea, nu mai sunt asa de usor de recunoscut.“ Recrutarea victimei se face de multe ori prin persoane apropiate de aceasta, pe care le cunoaste, in care are incredere, sau prin persoane necunoscute, dar introduse in anturaj de catre prieteni sau rude.
Cum ajung victime? Rapite sau ademenite. Sunt, cele mai multe, sarace, provenind din familii destramate, din zone aflate la limita supravietuirii. Dorinta de a sparge cercul vicios care le macina existenta – nu au bani, nu au scoala, nu au calificare, nu au loc de munca – le face sa accepte cu ochii inchisi scenarii miraculoase.
„O alta idee preconceputa este ca recrutarea are loc mai ales prin intermediul anuntului de ziar, cind in realitate ea are loc fata-n fata, cu diverse scenarii bine pregatite ca sa convinga, folosindu-se de punctele vulnerabile ale viitoarei victime. Ideea ca «mie nu mi se poate intimpla» te face vulnerabil in fata pericolului. Din momentul in care realizeaza in ce situatie fara iesire se afla, victima trece printr-o istorie de abuz fizic si psihic, cu acte violenta extrema comise asupra lor care le pun in pericol de cele mai multe ori chiar viata.
In timpul captivitatii se creeaza o dependenta traumatica, victimele ajung sa creada ca fara agresor nu ar fi in stare sa se descurce, ca ei de fapt le protejeaza de ceea ce li s-ar putea intimpla in libertate. Unele dintre cele mai periculoase momente sunt cele in care incearca sa evadeze sau in care se revolta impotriva patronului. In cazul in care esueaza, ele sunt pedepsite exemplar, de fata cu celelalte captive.”
Traficantii stiu de cele mai multe ori cum sa le anihileze total vointa: batai crunte, vinzari de la unul la altul, amenintari asupra familiei, santaj. Inca de la recrutare scopul lui este acela de a detine controlul asupra victimei prin viol, confiscarea actelor, lipsire de bani, izolare, amenintare cu arma.„Din pacate, chiar daca se fac eforturi enorme pentru ca victima sa-si revina, efectele traumatice ramin pentru tot parcursul vietii ei si nu pot fi inlaturate total niciodata.“
Clientii sunt oameni de afaceri, politicieni, politisti
Iris Alexe, consultant la OIM: „traficul intern a devenit in ultimul timp un asa numit stagiu, in care fetele sunt «pregatite» pentru a fi exploatate in strainatate. Aici in tara se comit cele mai crude violente, astfel incit sa se stie sigur ca afara nu vor mai opune rezistenta. Ma intrebi de ce atunci cind sunt captive, fetele nu fac totul pentru a scapa: sa spuna clientilor, de exemplu. Victimele povestesc cine sunt acestia: de nenumarate ori aflam ca se numara printre ei, vorbim de traficul intern, oameni de afaceri, politicieni cunoscuti, politisti, procurori. Cui ar putea spune? Avem multe alte victime care refuza sa depuna plingere din acelasi motiv: le e teama, stiu ca n-au nici o sansa sa le creada cineva, si-apoi le este amenintata familia.
Fratele uneia dintre cele care au acceptat sa-l acuze in instanta pe traficant, a fost batut pina a fost lasat fara suflare. Frica, indoiala, izolarea, cosmarurile, bolile, rusinea sunt poveri pe care victima le poarta cu ea clipa de clipa. Dar mai ales gindul ca nu vor putea duce niciodata o viata normala.“
Doctorii stiu ca sunt cazuri sociale. Cu toate astea, dam spaga
Gina Maria Stoian este manager de caz la Asociatia Apdare. Impreuna cu echipa asociatiei, lucreaza direct cu victimele: face consiliere, terapie, le cauta loc de munca sau cursuri de calificare, le cauta adaposturi, locuri in care se pot simti in siguranta. „Cel mai greu este sa le recistigi increderea. Si asta o facem nu intrebindu-le ce li s-a intimplat, ci de ce au nevoie. Le oferim alternative, drumuri pe care pot pasi sustinute de noi. E foarte greu, pentru ca luptam cu amintiri crincene, abuzuri nemiloase, cu prejudecatile societatii, cu respingerea familiei. In foarte multe cazuri, rudele au reactionat cumplit: dupa ce au aflat ce s-a intimplat, au fost dezamagiti ca nu s-au intors cu bani. Citez: «ce, tu ai fost mai proasta?».
Apoi, mai e sistemul medical. Li se fac analize, tratamente. Doctorii stiu ca sunt cazuri sociale. Cu toate astea, dam spaga. Pentru o fata care urma sa nasca, ramasese insarcinata in timp ce a fost traficata, a trebuit sa mituim doctor, anestezist, tot, pentru ca initial nu au vrut s-o primeasca. O alta victima, insarcinata in trei luni, tot din cauza violurilor, se plingea de dureri mari. La control, doctorita nu a descoperit sarcina, desi era mare, i-a injectat o substanta de contrastare, care a dus la avort spontan. Fata isi dorea copilul. Am facut reclamatie la colegiul medicilor, dar n-am primit nici un raspuns. Fata a disparut, nu mai stim nimic despre ea.
Si-a pierdut increderea in noi. Dar cele mai multe lupta in continuare. Noi refuzam sa le spunem victime. Sunt niste supravietuitoare, sunt mai puternice decit noi. O iau de la capat, uneori asta insemnind o punga cu doi ciorapi si o pereche de chiloti, si ajung in scurt timp sa realizeze mai mult decit cei cu care viata a fost mai darnica.“
