Peste 67 de milioane de americani au urmarit la televizor dezbaterea dintre actualul presedinte american Barack Obama si contracandidatul sau republican Mitt Romney, aceasta cifra reprezentand un record de audienta pentru ultimii 20 de ani, a anuntat, joi, Institutul Nielsen.
Aproximativ 67,2 milioane de telespectatori, dintre care 46% aveau varsta de peste 55 de ani, au urmarit prima dezbatere televizata dintre cei doi politicieni, in vederea scrutinului de pe 6 noiembrie, difuzata in direct din Denver, din statul american Colorado.
Aceasta cifra reprezinta o crestere cu 28% in comparatie cu cele 52 de milioane de persoane care au urmarit la televizor, in 2008, prima dezbatere dintre Barack Obama si adversarul sau de atunci, John McCain.
Aceasta este, totodata, cea mai mare audienta pentru o dezbatere prezidentiala de la dezbaterea dintre democratul Bill Clinton, republicanul George Bush si independentul Ross Perot din octombrie 1992, care a atras la acea vreme 69,9 milioane de telespectatori, au afirmat expertii de la Institutul Nielsen.
Recordul este inca detinut de dezbaterea care i-a opus pe presedintele democrat Jimmy Carter si republicanul si viitorul presedinte Ronald Reagan, pe 28 octombrie 1980, cu 80,6 milioane de telespectatori.