fbpx

Sa-l cer sau sa nu-l cer de barbat ?

de

A fost odata un intelept care cultiva orhidee.Adusese in sera sa orhidee din cele mai indepartate colturi ale lumii si le crestea cu dragoste si pasiune incat acestea devenisera atractia lumii.Cand intrai in sera parca pluteai in alta lume iar acesta le iubea atat de mult incat ajunsese sa le vorbeasca despre toate minunile lumii.Asa ajunsesera orhideele sa farmece toti turistii care le vizitau.Parca erau vrajite,parca iti vorbeau si te imbaiau cu mireasma lor.Toate erau de nepretuit si pe toate le iubea ca pe fiicele lui.

Sera inteleptului era inconjurata de o pajiste verde, intinsa, iar la umbra celor doi stejari solitari poposeau vara turmele de oi.Pastorii se asezau si spre incantarea orhideelor care se distrau copios cand vedeau atatea oite zglobii , uitau sa mai plece.Orhideea mov era plantata chiar langa fereastra serei, deseori privirea ii ramanea pierduta inspre camp imaginandu-si cum ar fi sa fie si ea oaie, sa zburde libera si sa nu mai fie nevoita sa stea dreapta in acelasi ghiveci pentru toata viata.
Inteleptul o privea pe sub ochelarii intunecati, ii mai punea ingrasamant,ii mai aranja o frunza pe cale sa se rupa apoi se indeparta incruntat.

Intr-o vara frumoasa se face ca trece prin zona o turma mai mica de oi.Erau neobisnuit de albe,topaiau si pareau ca nu le conduce nimeni.Orhideea mov se trezi la auzul hohotelor lor de ras.Ce se-ntampla? isi spuse ea.Ce-i cu veselia asta?
Cand se uita mai bine,vazu un tanar chipes si mandru imbracat ca nici un alt pastor. Acesta incepu sa mearga inspre sera,venea chiar spre fereastra unde crestea orhideea mov.Privirea i se roti peste toate florile din sera si ii cazu asupra orhideei noastre.
Orhideea isi indrepta tulpina si atinse geamul ce-i despartea.Tanarul se uita la ea apoi se intoarse incet.
Orhideea mov incepu sa strige dupa el dar tanarul se aseza la umbra stejarilor batrani din mijlocul pajistei. Parea trist.Doar cate o oita mai buclucasa ii mai smulgea un zambet facand tumbe in fata sa.
Orhideea astepta pana cand inteleptul sosi in sera si imediat ce il zari il intreba despre pastor.Inteleptul privi spre fereastra ,isi scoase ochelarii si se aseza pe un scaunel in mijlocul serei.Il cunostea pe pastorul imbracat haios.Locuia nu departe, intr-un castel aproape parasit .Era un print care vizitase sera lui cu mult timp in urma, venise insotit de parintii lui si purtasera impreuna o discutie lunga despre ingrijirea orhideelor.
Orhideea mov era uimita:un print imbracat in pastor?! Si ce oi zapacite!
Nu-si putea lua ochii de la pastorul nostru.Era foarte diferit de ceilalti pastori,rar vorbea cu cate o oita, parca oile il manau pe el si seara plecau in hohote de ras spre castel.
Toata noaptea orhideea se rasuci in jurul tulpinei.
Asa pati si in seara urmatoare si in toate noptile urmatoare.Inteleptul nu mai stia ce sa-i mai faca ca sa nu se franga.
Intr-una din dimineti cand inteleptul veni sa o stropeasca cu putina apa, orhideea mov izbucni in plans.
Stiu ca ai puteri magice,inteleptule,te implor, fa-ma oaie!Nu mai suport sa stau in spatele geamului aici, vreau sa merg pe pajiste si sa-mi intalnesc iubirea! Te rog inteleptule, stiu ca poti!
Inteleptul ramase mut un timp dar mai apoi ii vorbi trist.
Crezi ca pe pajiste te-asteapta dragostea adevarata? De ce nu vrei sa traiesti aici,acela nu este decat un print ratacit care rar reuseste sa mai rada la tumbele oitelor sale!Iti doresti o viata de oaie?
Da,inteleptule,uite cat sunt de fericite cum zburda in jurul lui,poate daca am sa zburd si eu la fel ma va remarca si ma va iubi ca pe o printesa.
Inteleptul nu zise nimic,se indeparta incet ,incet,uitandu-se spre pajistea unde pastorul nostru tocmai mangaia o oita alba,creata.
Orhideea mov ramase deznadajduita.Peste noapte se indoi iar dimineata cand inteleptul intra in sera aproape nu se mai tinea pe tulpina.
Bine,daca ti atat de mult sa-l cuceresti te voi transforma in oaie.Dar vei avea foarte mult de suferit si nu stiu daca el mai poate sa te remarce.Tu vei fi o oaie mov si vei vorbi alta limba fata de oile turmei sale.
Iti voi da 2352 zile sa-i arati ca-l iubesti,daca in timpul acesta te va iubi si el te voi transforma in printesa si vei putea sa mergi cu el la castel.
Daca nu reusesti,ma vei dezamagi,orhidee preferata! Vei ramane sa ratacesti toata viata pentru ca nici o vraja nu este reversibila…

Orhideei mov ii curse o lacrima si se prelinse lin pe tulpina.Adormi plangand.Cand se trezi isi simtea corpul greu si mii de ace ii intrau in ochi cand incerca sa-i deschida.Uau,ce-i asta? Par? Am par in ochi?
Si este mov zise sarind in sus ceea ce nu facuse niciodata in ghiveciul ei.
Sunt oaie! Sunt oaie!
Incepu sa zburde si sa se tavaleasca prin iarba parfumata cand deodata il zari pe print.Statea de vorba cu o oita alba.
Se apropie sfioasa iar acesta ii zambi.Chiar ii mangaie blanita-i mov ,uimit dar se intoarse repede la oile lui albe.
Trecuse prima zi fara sa se intample mare lucru.Oile faceau fiecare ce vroiau,asa ca incerca si ea sa se imprieteneasca cu ele.Dar acestea erau prea invidioase pe blana ei pufoasa mov, incat nu reusea sa-si faca nici o prietena adevarata.
Uneori se apropia de print cand il vedea trist si incepea sa-i vorbeasca despre iubirea ei pentru el,dar acesta nu intelegea nimic se prefacea ca behaie si el ca s-o multumeasca.Chiar reusea sa-l faca sa rada in hohote.Alteori cand toate oile isi facea siesta la umbra stejarilor se strecura incet pana langa printul care motaia fredonand o balada ciudata.O mai auzise si in sera inteleptului.Sebastian…atat reusea sa desluseasca fosta noastra orhidee.

Timpul trecea si oita mov nu prea reusea sa-i smulga mangaieri pastorului print.In seara celei de-a doua mii trei sute cincizeci si una zile oita mov se prabusi in fata printului.Nu mai stia ce sa-i mai spuna, ce fel de tumbe sa mai faca pentru a-i dovedi ca il iubeste.
Incerca sa-si adune fortele stiind ca era poate ultima ei zi din viata de oaie.Nu indraznea sa se gandeasca ce se va intampla cu ea.
Dar printul vazand-o prabusita se apropie si-o ridica in brate si-o stranse cu-atata dragoste la piept incat crezu ca se sufoca.Lesina de emotie,iar printul vazand ca nu deschide ochii incepu sa planga.Nu muri oaia mea draga ii zise,nu ma lasa si tu singur! Ai fost inima turmei mele in timpul asta,nu muri si tu! o implora el cu fata in maini.
Oaia deschise ochii si-i spuse sugrumata chiar daca stia ca printul nu-i intelege limba:dar cine-a zis ca eu sunt oaie?
Auzind asta printul isi sterse lacrimile si se uita lung spre ea si ramase uimit.

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.