fbpx

Sanda Taranu: Pe sotul meu l-am iubit foarte mult si il iubesc si acum, dupa atata vreme!

de

Ani de-a randul a intrat in casele romanilor cu devotamentul care a facut-o sa renunte la gandul de a deveni mama. A sperat ca, vreodata, se va intoarce la Teatru, insa TVR-ul si-a dorit-o definitiv. Dincolo de Televiziunea Romana n-a mai fost nimic, n-a mai fost nimeni. Doar sotul ei, de care o leaga o Mare Dragoste, ca in prima zi cand si-au promis ca vor ramane impreuna. Sanda Taranu, intr-un interviu despre televiziune, renuntari si Marea Dragoste.

Eveline Pauna: Daca ar fi sa ne gandim la istoria Televiziunii Romane si daca ar fi ca noi, jurnalistii de astazi, sa avem un manual de televiziune, poate ca ati avea un capitol…
Sanda Taranu:
Poate as fi doar un reper, atat! Un simplu reper.
E.P.: Chiar ma gandeam… profesia dvs. nu stiu daca astazi mai exista… Prezentele frumoase de pe ecran erau numite, atunci,
crainice TV”…
S.T.:
„Crainic-prezentator”. Era o diferenta intre crainicul de stiri si crainicul prezentator al intregului program de televiziune.
E.P.: Astazi, cand avem jurnalisti-analisti, cand avem prezente din muzica pe post de prezentatori intr-un show de divertisment, cum gasiti profesia aceasta? Nu mai avem un prezentator-om de televiziune, ca in timpul dvs, acum cei de pe ecran vin din alte profesii…
S.T.:
Mie mi s-a parut foarte ciudat ca s-a renuntat la prezenta unui om care sa fie in permanenta alaturi de telespectator. Vedeti ca nu spun „telespectatori”?! Desi, prin specificul emisiunii, eu ma adresez tuturor oamenilor. Dar spun „telespectator” pentru ca eu vorbesc cu fiecare dintre ei, ca si cand as vorbi cu o singura persoana. Asta a fost in mintea mea, intotdeauna: ca omul care ma asculta si ma priveste sa stie ca el este foarte important. Si era important! Altfel… comunicarea e la modul general. In ceea ce ma priveste, mi s-a parut ca e bines a fie o comunicare intima, dar respectuoasa. Oamenii au nevoie de o prezenta, de cineva care sa le spuna, de exemplu, dupa ce se termina un episod dintr-un serial cand urmeaza sa vada urmatorul episod. Cand un film are doua parti, cand este partea a doua… Nu sa stea, de fiecare data, sa caute in programul de televiziune, pentru ca omul nu are timp… Sa stie telespectatorul ca, in zilele urmatoare sau in saptamana care vine, este o emisiune importanta pe care nu trebuie sa o piarda. Daca ii dai numai un spot publicitar… nu este acelasi lucru. Comunicarea intre oameni… cuvantul este foarte important.
E.P.: S-a pierdut din intimitatea dialogului…
S.T.:
S-a pierdut din intimitatea respectuoasa  a comunicarii. Poate din cauza asta oamenii nu ma uita. Pentru ca eu, vorbind cu fiecare… in toate scrisorile, asta mi se spunea: „am sentimental ca vorbiti numai cu mine”. Da, numai cu dvs.

Mi-a fost frica sa dau examen la Institutul de Teatru

 

E.P.: Putini ar fi crezut ca o studenta frumoasa, la Politehnica si, mai exact, la Facultatea de Chimie Industriala, va ajunge in casa fiecarui roman. De ce v-ati dus la facultatea aceasta?
S.T.:
Mi-a fost frica sa dau examen la Institutul de Teatru. Aveam o idee preconceputa si foarte rea. Pentru ca nu a fost asa! Concurenta era extraordinar de mare. Se prezentau foarte multi. Mirajul asta al scenei este fantastic! Eu intotdeauna mi-am dorit… De copil mi-am dorit sa fiu actrita. Dar nu am dat examen la Institutul de Teatru pentru ca mi se parea ca trebuie sa am o relatie acolo, ca sa intru. Dar iata ca s-a putut si fara relatii, fara sa ma cunoasca cineva…
E.P.: Pentru ca, pana la urma, tot la Institutul de Teatru ati ajuns.
S.T.:
Da, dupa trei ani de Politehnica. Dupa trei ani in care am fost chinuita – nu exagerez.
E.P.: Ii considerati ani pierduti?
S.T.:
Nu, niciodata. Nimic din ceea ce am facut nu consider ca a fost pierdut. Pentru ca de peste tot am invatat cate ceva. Peste tot am avut niste profesori eminenti. Am dat examen la Politehica si am invatat foarte bine pentru ca imi era rusine sa nu fi fost asa, fata de parinti si fata de profesori.
E.P.: Parintii dvs. – oamne
ni speciali. Oameni care v-au pus meditator la pian, la limba franceza… Tatal a fost director de banca, pana la instalarea regimului comunist, apoi director in Ministerul Agriculturii, iar mama era sef de serviciu, la Banca de Investitii. Nu erau membri de partid…
S.T.:
Nu, nu au fost. Iata un alt exemplu. Fara sa fie in partid, au avut atributii de foarte mare raspundere, foarte importante. Tata a lucrat multi ani, dupa Ministerul Agriculturii, la Institutul Pasteur. Foarte multi ani, cu raspunderi foarte mari. Deci regimul s-a folosit de ei, pentru capacitatea lor.
E.P.: La admiterea la Teatru ati ajuns in ultimele clipe. Cum e posibil?

  • Credit: Picasa

Pagini:  1 2 3

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *