Serbarea din viata noastra

de

Ne-aducem aminte, cu siguranta, de momentele acelea din copilarie cind, in fata matusii venite in vizita, mama ne ruga sa spunem cea mai frumoasa poezie. Aveam, n-aveam chef, ne era foame sau pofta de joaca, ne era rusine sau somn, trebuia s-o spunem, sa nu-i dezamagim pe cei dragi. Acum sintem parinti si, la rindul nostru, asteptam cu sufletul la gura serbarile copiilor nostri. Psihologul Carmen Lica ne vorbeste despre impactul emotional pe care orice tip de expunere publica a copilului nostru il are asupra lui.

Prestatia scenica a micutilor

Vorbim despre educatie timpurie si despre cit de important este sa intelegem ca fiecare interactiune cu copiii este, pentru acestia, un act de invatare.
A trecut luna decembrie si am fost uimita sa constat ca, in jurul meu, toti parintii si bunicii si cadrele didactice au trait pentru serbare. Pina si copiilor li s-a transmis acesta tensiune a serbarii.
De ce sint atit de uimita? Pentru ca nu inteleg de ce aceste serbari sint atit de importante pentru noi, parintii, in relatia noastra cu copilul nostru.
E greu pentru mine sa inteleg de ce fiecare copil este nevoit sa performeze intr-un cadru nou, de cele mai multe ori in fata unui public numeros si galagios si agitat. Publicul, adica noi, parintii, care vrem sa filmam, sa fotografiem, sa vedem totul, cu totii din primul rind. Intram, iesim din sala de serbare, vorbim la telefonul care suna pentru ca nu l-am inchis, tinem legatura cu bunica sau matusa. Este frustrant cind esti pe scena, spunind rolul, sa vezi un grup de persoane care iese din sala. Este frustrant pentru un copil sa-si spuna rolul si sa realizeze ca publicul este atit de galagios, incit nici tipind in microfon nu-l poate acoperi!
Din ce in ce mai multe serbari se organizeaza in alte spatii decit cele ale gradinitelor – teatre, restaurante, sali de conferinte – spatii care nu sint familiare tuturor copiilor. Toti acesti factori sint de natura sa influenteze copiii, prestatia lor, starea lor emotionala, performanta, dorinta de implicare.
Traim cu aceasta dorinta de a ne vedea copiii performind in fata publicului fara sa ne gindim daca lor le este confortabil.
Aud adesea comentarii de genul „dar copilul meu stia rolul, acasa il spune mereu“. Sigur, e normal, acasa se simte bine, parintii si spatiul domestic ii sint familiare, nu exista lucruri necunoscute sau neasteptate. Dar pe scena… flash-uri, agitatie, intuneric, muzica, educatoare tensionate.
E dificil. Educatoarele muncesc cu copiii nostri in fiecare zi, iar acestia inregistreaza progrese zilnic. Sint sigura ca daca vrem, noi, parintii, le putem vedea progresele, in grupele lor sau la noi acasa. Nu ati fost niciodata surprinsi  de ce spun sau intreaba copiii dumneavoastra?
Percepem serbarea ca pe un moment de evaluare a progreselor copiilor, a evolutiei cadrelor didactice si a muncii acestora. Punem acesta presiune atit asupra copiilor, cit si asupra cadrelor didactice si ne trezim ca, la serbare, copilul nostru nu se poate concentra, nu-si spune rolul pentru ca se sperie de agitatie, este prea emotionat, se concentreaza asupra microfoanelor sau costumelor, plinge tot timpul si ne intrebam de ce?
Ce-ar fi daca serbarile s-ar transforma in baluri mascate pentru parinti si copii? Sau ce-ar fi daca am participa impreuna cu copiii nostri si cadrele didactice la planificarea si desfasurarea activitatilor pe parcursul anului scolar astfel incit fiecare zi sa fie o sarbatoare pentru noi si copiii nostri?

 

Categorii:
Mamici si pitici

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *