fbpx

Simon Toyne: Cel mai mare compliment este cand oamenii cauta pe Google orasul din “Sanctus”

de

Scriitorul britanic Simon Toyne, autorul trilogiei de succes “Sancti”, a declarat intr-un interviu acordat MEDIAFAX ca unul dintre cele mai mari complimente pe care i le fac cititorii este atunci cand acestia marturisesc ca au cautat pe Google orasul pe care el l-a creat in cartile sale.

Simon Toyne spune in interviul acordat MEDIAFAX ca nu crede in scriitorii care nu lucreaza din lipsa de inspiratie. El insusi scrie cinci ore pe zi, pentru a atinge norma de 1.000 de cuvinte, si a lasat in spate o cariera bine platita in televiziune. Pentru a realiza spatiul din primul volum al trilogiei, “Sanctus”, Simon Toyne l-a desenat. Pentru a se apropia de personajele sale, autorul alatura fiecaruia cate o fotografie care sa il reprezinte.

 

Toyne povesteste, in interviul acordat MEDIAFAX, si despre cum s-a documentat pentru “Sanctus”, care a devenit bestseller si care a fost pentru el un experiment prin care si-a dat seama ca trebuie sa devina scriitor.

 

Reporter: Ati lucrat ca jurnalist. Daca ar fi sa prezentati subiectul trilogiei pe care o semnati intr-un lead care ar fi acesta?

 

SIMON TOYNE: Trilogia este tot ceea ce stiai despre originile istoriei si religiilor si este gresit.

 

Reporter: Acesta ar fi titlul…

 

SIMON TOYNE: Da, da… atunci: “Un lucru tinut secret de la inceputurile lumii este dezvaluit si tot ce stiau oamenii pana acum nu mai este valabil. Intrebarea este daca e sfarsitul lumii sau nu”.

 

Reporter: Cum ati creat spatiul din “Sanctus”?

 

SIMON TOYNE: Am desenat totul. Initial, am cautat un loc care sa existe cu adevarat. Am cautat in primul rand in Turcia, unde stiam oarecum peisajele. Imi doream sa gasesc un loc care sa fie la marginea Europei, la marginea Orientului Mijlociu si la marginea Asiei… ceea ce si este. Am cautat mult un asemenea loc sau ruina unui asemenea loc, dar nu am gasit ceva care sa fie suta la suta potrivit. Am gasit un loc de genul acesta, care are un deal cu un castel in varf, dar nici el nu era perfect, asa ca, in cele din urma, mi l-am imaginat tot spatiul acesta. Pentru ca am creat locul acesta, intr-un fel am avut parte de mai multa libertate, pentru il puteam face fix cum imi doream. Am vrut ca locul acesta sa fie real, ca oamenii sa ii dea cautare pe Google si sa afle de-abia atunci ca nu exista… lucru care, de altfel, s-a si intamplat. Am primit si e-mail-uri de genul acesta, cu “Stii, am cautat locul, am vrut sa imi petrec vacanta acolo, si tu l-ai inventat”, iar eu raspundeam “Ei bine, da”. Lucrul acesta il vad ca pe un compliment. Daca ti se pare ca spatiul este real, inseamna ca mi-am facut treaba.

 

Reporter: Ati facut documentare pentru acest volum?

 

SIMON TOYNE: Nu, nu foarte mult. Daca aveam un loc real, da, m-as fi dus acolo, dar, pentru ca totul a fost inventat, a fost mai usor. Este adevarat, spatiul acesta are elemente cam din toate locurile din lume in care am fost. Am facut si documentare, dar, in mare parte, lucrurile din carte sunt plasmuirea propriei mele imaginatii. Mi-am petrecut mult timp schitand ce povesti voi spune, cum le voi spune si citind mult pentru a avea o baza a acestor povesti. Dar aceste lucruri le-am facut inainte de a ma apuca de scris. Mi-am dat seama ca lecturile s-au sedimentat si au un rol dupa ce am inceput propriu-zis munca la roman.

 

Reporter: Avand in vedere faptul ca ati creat o serie cu multe personaje, un spatiu complicat, o actiune alambicata…, ati avut vreo greutate in scriere?

 

SIMON TOYNE: Nu, nu, stiu foarte clar unde merg cu povestea. Adica imi fac initial o schita si imi este foarte clar unde vreau sa ajung. Cat despre blocaje de creativitate, nu cred in asa ceva. Cred ca blocajul acesta al scriitorului este mai degraba o scuza. Este greu sa scrii. Bine, sa scrii este o meserie mai usoara decat multe altele. Dar ideea asta cu “voi scrie numai cand ma simt inspirat” nu mi se pare prea veridica. Adica, daca ai fi instalator, ti s-ar permite oare sa zici “Ah, sa vezi, eu azi nu mai am inspiratie”? Nici tamplarii nu se blocheaza, nici bucatarii nu se cramponeaza de inspiratie. Nu te duci intr-un restaurant si vine chef-ul la tine si zice “o, nu mai pot sa gatesc… n-am inspiratie”. Pur si simplu faci treaba asta. Este adevarat, uneori te simti inspirat si este mai usor, iar alteori te chinui, dar faci lucrul asta, scrii.

 

Cred ca ce fac eu este mai degraba… un mestesug decat o arta. Adica da, are o mare parte de arta, dar trebuie sa asamblezi, sa muncesti la asamblarea asta. Eu, de exemplu, lucrez intre 10 dimineata si 15.00 si incerc, de fapt nu incerc, ci scriu 1.000 de cuvinte pe zi. Daca se face ora 15.00 si eu nu mi-am facut norma de cuvinte, stau acolo si nu ma ridic pana nu am scris 1.000 de cuvinte. A doua zi citesc ce am scris si da, daca nu imi place, sterg. Dar regimul acesta de scris te forteaza sa creezi. Uneori, ce scriu dintr-un foc, in zece minute, este o chestie foarte buna pentru ca, in fond, ar putea fi ce s-a sedimentat dupa ce m-am gandit ore intregi la un subiect. De fapt, cred ca lipsa de inspiratie vine din faptul ca analizezi prea mult ce ar urma sa scrii. Asa nu mai scrii nimic. Eu prefer sa scriu niste lucruri gresite, decat sa nu scriu nimic. Cand faci asta, poti oricand sa rescrii, poti oricand sa editezi, sa asamblezi. Iei o bucata de aici, o bucata de acolo si te uiti in ansamblu. Cand nu ai nimic scris, nu prea ai ce sa asamblezi.

 

Reporter: Sunteti propriul editor?

 

SIMON TOYNE: Initial eram, acum scriu si dau fragmente mai multor oameni, dupa primul draft, si le cer feedback. In primul rand, vreau sa stiu ce nu le place. Cand cineva iti spune ca i-a placut ceva, cam acolo s-a inchis conversatia. Eu aproape ca ii invit sa imi spuna ce nu le place. Aleg sa dau fragmente mai multor oameni pentru ca este mai relevant. Daca doar unul dintre acestia imi spune ca nu ii place un personaj, insemna ca are o problema cu respectivul personaj. Daca mai multi imi spun acelasi lucru, inseamna ca personajul este problema. Si, de asemenea, daca ii dau unui singur om sa analizeze ce am scris, omul acela se simte destul de stresat, se gandeste “Oh, doamne, ce ar trebui sa spun?”. Pe cand, daca responsabilitatea este impartita, am raspunsuri mult mai relaxate. Dupa aceasta prima verificare, imi iau notite, mai fac un draft si apoi ii trimit agentului ce am scris. De acolo este un intreg sir de notite, alt draft-notite, alt draft si, in cele din urma, cartea merge la public. Fac, in mare, patru sau cinci drafturi.

 

Reporter: Faptul ca ati inceput o serie reprezinta o presiune pentru dumneavoastra sa mai scrieti o carte?

 

SIMON TOYNE: Nu. Adica exista, dar nu e o presiune sa scriu carti mai bune pentru succes, ci este o presiune sa scriu carti mai bune pentru mine. Cand scrii o carte, ai de invatat si, de obicei, vrei sa aplici ce ai invatat la urmatoarea carte. Este ciudat ca la prima carte am vrut sa scriu cea mai buna carte pe care o pot scrie. La a doua, am vrut acelasi lucru. Este adevarat, probabil am capatat, la a doua carte, abilitati pe care nu le aveam inainte, dar, pentru mine, presiunea de a scrie cea mai buna carte a fost fix aceeasi. Nu zici “Oh, acum o sa functionez la 10 la suta din capacitate”. Nu. Dai tot ce poti.

 

Cu “Cheia” a fost un pic de presiune, pentru ca incepusem sa o scriu, apoi a aparut pe piata “Sanctus”, care a fost un mare succes si au inceput mesajele cu “Mi-a placut cartea ta, cand vine partea a doua?” etc., iar eu raspundeam “in aprilie?”. Si da, te gandesti ca trebuie sa fie totul bine, sa mearga totul conform programului, caci oamenii iti asteapta cartea. Da, a fost tensiunea, dar, in acelasi timp, “Sanctus” descrie o lume noua, o lume fascinanta, pe cand partea a doua… se petrece tot acolo. Ce este in partea a doua nu are cum sa fie la fel de nou, la fel de proaspat. Eram constient de asta, dar nu aveam ce face. Daca vrei sa eviti un asemenea sentiment, trebuie pur si simplu sa nu faci o carte in mai multe parti. Sa te limitezi la o poveste intr-un singur volum.

 

Reporter: De ce ati parasit o slujba in televiziune si v-ati hotarat sa scrieti o carte?

 

SIMON TOYNE: Pentru ca voiam sa scriu o carte de mult timp. Dar munca in televiziune presupune multe ore, este extenuant. De asemenea, folosesti o mare parte din energia creativa la munca. Si, sa vii acasa, unde ai o familie… Mereu m-am temut ca nu voi avea energia necesara sa fac lucrul acesta cum trebuie. In general, cand fac un lucru, trebuie sa il fac cum trebuie. Asa ca nu am scris pentru ca nu am avut energia sa o fac. Ideea asta cu cartea a tot dospit in capul meu. Concluzia a fost ca trebuie sa imi iau un concediu din teleleviziune, sa imi dau ragaz sa scriu o carte. Mi-am dat timp de sase luni sa scriu o carte, pentru ca atat mi-am permis (financiar). De asemenea, sase luni este un timp destul de lung sa imi dau seama despre ce carte vreau sa scriu. M-am gandit ca, dupa acea perioada, ori voi avea o schela pe care pot construi o carte ori o sa imi dau seama ca asta nu este in niciun caz ce vreau sa fac si ma voi intoarce de unde am plecat, in televiziune.

 

Reporter: Voiati sa scrieti aceasta carte sau orice carte?

 

SIMON TOYNE: Nu, nu, stiam ca vreau sa scriu un thriller. Dupa munca in televiziune, am stiut ca stapanesc tehnicile narative care ma pot face sa scriu un thriller. De asemenea, miscarea de a parasi o slujba bine platita in televiziune trebuia compensata. Iar thrillerele sunt carti care se vand bine. Am avut vreo doua-trei idei de thriller care se inscriau in formula “un personaj comun in circumstante exceptionale”, in stilul povestilor lui Hitchcock. M-am gandit ca asta ar fi cea mai comoda formula, pentru ca nu necesita documentare si pentru ca ar fi mers repede. In sase luni as fi avut o schita a ceea ce as fi vrut sa fie. Aveam vreo doua-trei idei de genul asta.

 

Noi stranseseram bani pentru aventura asta. Fiica mea cea mare inca nu era la scoala, asa ca m-am gandit ca, in loc sa stau inchis in casa, sa ma dau cu capul de pereti, mai bine sa mergem toti intr-o vacanta de sase luni in Franta. Daca planul nu ar fi functionat, macar, la capatul celor sase luni, am fi avut o vacanta frumoasa pe care sa ne-o amintim. Asa ca am inchiriat casa din Anglia si am luat ceva cu chirie in Franta. Ca sa fie mai ieftin, am plecat in sudul Frantei in extrasezon, iarna. Asa ca eu si sotia am plecat cu masina, cu toate lucrurile necesare, in timp ce parintii mei trebuia sa aduca copiii cu avionul. Pentru ca era extrasezon, a trebuit sa luam feribotul noaptea si am fost zgaltaiti de o furtuna oribila. Am ajuns in Franta cu o singura mare dorinta: sa gasim un loc unde sa dormim. Ne apropian de Rouen. In norii care se risipeau dupa furtuna, am vazut niste ruine pe un deal si atunci mi-a venit in minte expresia care este si la inceputul cartii, “I saw a man in ruin”, care este atat de apropiat de Rouen. Si m-am gandit: “Dar daca «ruin» ar fi, de fapt, un loc si nu o stare?” (Ruin este numele orasului fictiv din “Sanctus”, n.r.) Dupa ce am dormit cateva ore, am revenit asupra ideii si am facut o schita si stiam deja care va fi finalul. A fost cea mai buna idee dintre toate. Dar a avut nevoie de mai multa documentare… in mare, era cam tot ce nu mi-am dorit. Dar am vrut sa scriu cartea asta pentru ca, daca nu o faceam, m-as fi intrebat “Ce-ar fi fost daca scriam cartea asta?”. Cred foarte clar ca, daca iti asumi riscuri in viata, lucrul de care ai nevoie va veni spre tine. Daca as fi continuat sa lucrez in televiziune, nu cred ca as fi avut acea idee. Nici nu as fi scris cum scriu. Au fost circumstantele perfecte.

 

Reporter: Care este unul dintre cele mai bune complimente pe care le-ati primit ca scriitor?

 

SIMON TOYNE: Faptul ca oamenii imi scriu ca au cautat localitatea pe Google si nu au gasit-o. Asta ma face sa cred ca am descris-o foarte realist. Un altul este atunci cand imi scriu “Iti iubesc cartea, dar te urasc ca am stat toata noaptea treaz(a) sa o citesc”.

 

Reporter: Vreti sa transformati trilogia “Sancti” in film?

 

SIMON TOYNE: Da, sunt in discutii. Cred ca cea mai buna formula ar fi sa o transform intr-un serial de televiziune. Pentru ca are multe personaje, este greu de pus intr-un film. Unele s-ar pierde. Ceva de tipul “Urzeala tronurilor/ The Game of Thrones” ar fi cel mai potrivit lucru, asa nu s-ar pierde din personaje. Am avut discutii cu diferite companii de televiziune.

 

Reporter: Dumneavoastra ati scrie scenariul?

 

SIMON TOYNE: Da, daca as avea timp. Acum slujba mea este sa scriu carti. Ideea este sa scriu o carte pe an.

 

Reporter: Va pare rau sa va despartiti de trilogie?

 

SIMON TOYNE: Intr-un fel, de-abia astept sa scriu alte carti, pentru ca as putea sa creez iar o noua lume din nimic. Pe de alta parte, mi-ar parea rau de personajele cu care am trait atata timp. Ca in orice relatie, ti-e greu sa iti iei la revedere de la ele. Exista potential pentru Ruin sa fie un spatiu pentru alte povesti. Nu stiu… poate o sa ma intorc in Ruin.

 

Simon Toyne s-a nascut in 1969, la Cleethorpes, in Marea Britanie. A studiat literatura engleza si teatru la Goldsmiths College din Londra, iar timp de douazeci de ani a lucrat in televiziune, ca scenarist, regizor si producator. A produs documentarul “100 Greatest Films”, difuzat pe Channel 4, si i-a intervievat, printre altii, pe Omar Sharif, Michael Caine, Peter Fonda si Steven Spielberg. Programele de televiziune la care a lucrat au primit numeroase premii, printre care si BAFTA.

 

“Cheia” este al doilea volum al trilogiei “Sancti”. Primul volum, “Sanctus”, a fost tradus in 27 de limbi straine si publicat in 40 de tari.

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.