fbpx

Simona Catrina – În comparații să ne tăiem sau în fericire să ne luptăm?

de

Cea mai frumoasă invidie din viața mea e legată de copii. Prietenele mele au avut curajul să facă tot ceea ce mie mi se părea un act suicidal. Când Alice Năstase Buciuta a născut-o pe Ilona, am știut că am pierdut pentru totdeauna medalia de aur la proba de sacrificiu. Când l-a născut pe Victor, eu eram departe, mușcam hulpav din confortul canadian. Când s-a născut Iza Buciuta, am stat și m-am gândit abisal, în timp ce așteptam pe holurile spitalului Regina Maria: sunt o femeie egoistă sau doar o toantă obișnuită? Iza Buciuta este ființa care mi-a amintit că sunt femeie și nimic din regretele unei femei nu mi-e străin. Probabil că am pierdut trenul maternității. Dar sper că vor introduce o garnitură suplimentară, ca atunci când studenții plecau în masă la mare, de 1 Mai, și ăia de la CFR asigurau trenuri de rezervă. În concluzie, eu le-am cam trăit cam pe toate, dar n-am trăit maternitatea. Interesant! (Un eufemism pentru “jalnic”).

Dar să revenim la cele prozaice, care ne plac atât de mult. Pe vremuri, bărbații își comparau lungimea penisului (scuze pentru termenul “comparau”). Azi, își compară alte două glande adorabile: conturile și femeile. Ele sunt dispuse echidistant față de coloana vertebrală. La ecografiile obișnuite nu apar, deci se impune tomografia. Sau chiar RMN-ul. Așteptarea rezultatului e un coșmar. Doamne, dacă ne găsește o maladie incurabilă, de exemplu incapacitatea de a performa sexual alături de o femeie cu un kil jumate mai grasă decât tabelul oficial? Dacă ne depistează ăștia o boală cumplită, cum e nehotărârea (acest astm bronșic al gărgăunilor din cap)? Dacă facem chelie?

Nu există fericire. Există doar fericirea altora. Ea este singurul barometru cât de cât sănătos la cap. Tuturor ne place mămăliga cu brânză, dar când vedem că unul hăpăie mămăligă cu brânză și smântână, facem depresie și mergem la psihoterapeut, unde o ședință de dădăcit ne costă cât o sută de mămăliguțe de brânză cu, nu-i așa, smântână și TVA.

Când un logodnic de-al meu (nu contează care, unul dn cei cinșpe de dinaintea lui Doru) și-a luat un Volkswagen nu știu de care, cred că am avut ceea ce se cheamă orgasm monden. Asta nu pentru că fundul meu avea încălzire din buton, ci pentru că fundul altor femei nu aveau. Minunat. Ședeau ca pe o tavă cu pui congelați. Vorba lui Tudor Mușatescu, “nimic nu-i mai al dracului decât norocul altuia”. Iartă-mă, Doamne, am vrut și eu doar o pipetă cu noroc. Nu al altuia, ci al meu.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini:  1 2

Categorii:
Dosar · Simona Catrina

Comentarii

  • Pur si simplu ador ceea ce scrieti. Si caut si va caut cu nesat scrierile. Ma regasesc in tot ceea ce asterneti pe hartia pixelata a calculatorului. Cu stima deosebita.

    Vera mai 30, 2016 12:38 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.