fbpx

Leonida Neamțu, autorul unor fascinante romane polițiste, redat circuitului cultural prin reeditarea operelor sale

de

În cadrul unui proiect editorial de anvergură, editura Publisol își propune să redea circuitului cultural operele marilor scriitori români care au făcut viața suportabilă și chiar mai bogată, înainte de 1989.

Pe lângă autori de romane polițiste și de spionaj ca Haralamb Zincă și Horia Tecuceanu, acum, un scriitor de primă mână al anilor ’60,’70 și ’80 revine în biblioteci , unul care știe ca nimeni altul să îmbine caracteristicile genului thriller cu stranietatea fantasticului și analiza psihologică de cea mai mare finețe.

„Dacă ar fi fost regizor de film, Leonida Neamțu l-ar fi întrecut în succes pe David Lynch”, a spus un critic literar. Deși e o afirmație puternică, surprinde adevărata natură a operei scriitorului roman, născut în Basarabia: Leonida Neamțu merită un loc aparte pe rafturile culturii occidentale, alături de marii creatori de lumi stranii și personaje complexe, alături de marii exploratori ai condiției umane.

Editura Publisol tipărește romanele lui Leonida Neamțu în format „de buzunar”, pentru ca cititorii să le poată transporta și citi mai ușor. De asemenea, am adaptat tacit textul la limba română contemporană, iar designul copertelor îi conferă seriei un aer aparte, pop-noir, cărțile putând fi făcute cadou sau colecționate.

Despre autor:

Leonida Neamţu s-a născut în 1934, la Soroca. În 1940, odată cu ocuparea Basarabiei, familia se refugiază în Maramureș, locuind în Vișeu, apoi în Sighet. După studiile liceale, urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității clujene.

Debutează, în 1952, cu un volum de poezii, în Almanahul literar, revistă coordonată de poetul A.E. Baconsky. Începând cu anul 1964 va publica exclusiv romane. Devine redactor la Almanahul literar (care-și va schimba numele în Steaua) și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Moare pe 25 octombrie 1991, la Cluj-Napoca, lăsând în urmă peste treizeci de volume publicate și câteva manuscrise.

„Începând cu romanul Toporul de argint (1964), Leonida Neamţu devine unul dintre autorii de top ai genului poliţist şi ai romanului de aventuri în genere. Publică, în ritm alert, volum după volum, în tiraje de zeci de mii de exemplare, astfel încât, în 1990, când îi apărea ultima carte, opera sa număra aproximativ treizeci de titluri. Format în ambianţa revistei Steaua, deprinsese o mentalitate de scriitor profesionist, susţinută de un talent indiscutabil. Deşi circumscrisă în bună parte genului ca atare, proza sa nu este deloc una de divertisment. De la un moment dat, nu mai respectă integral. nici măcar convenţiile canonice ale acestui tip de literatură.

Prozatorul este în fond un fantezist ingenios, cu plăcerea ludicului, a parodicului sau a umorului absurd. Naraţiunile sunt adeseori încântătoare prin nonconformism ori prin referinţele ironice la diverse modele livreşti. Dar scrie deopotrivă şi în registru grav, cu un realism de descendenţă comportamentistă, gen Hemingway” spunea criticul literar Petru Poantă.

Seria de autor Leonida Neamțu va cuprinde, pentru început, următoarele volume:

  1. Acolo unde vântul rostogolește norii + Chirie pentru speranță
  2. Moartea ca o floare de „Nu-mă-uita” +Toporul de argint
  3. Teroare pentru colonel + Acoperiș cu demoni
  4. Blondul împotriva umbrei sale
  5. Speranță pentru Marele Vis
  6. Când moare inamicul cel mai bun
  7. Narațiuni detective
  8. Febră de origine necunoscută
  9. Știi, Lavinia, caracatițele…
  10. Speranță pentru speranță
  11. Balada căpitanului Haag
  12. Legenda cavalerilor absenți
  13. La Goulue dansează cu Chocolat
  14. Deodată, inevitabilul + Norii de diamant

Cărțile vor putea fi cumpărate de la punctele de difuzare a presei din toată țara, în fiecare zi de joi, începând cu 14 octombrie 2021, dar și din librării și de pe internet, de la magazinele online de carte.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Cărți

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.