Suntem egali in cuplu? – de Aurora Liiceanu

de

Cine mai suporta astazi discursul feminin, inacrit, uneori chiar inveninat, cel al egalitatii extreme, obligatorii intre Ea si El, in care Ea bate din picior ca nu vrea never sa gateasca, ca nu vrea decat cezariana – ca de ce sa sufere la nastere -, ca-l vrea pe El sa roboteasca in casa cot la cot cu Ea sau cel putin s-o asiste?

Cine mai vrea astazi moda unisex sau cupluri androgine, in care amandoi par de la casa de plasament? Cineva mi-a spus recent: sa stea fiecare in banca lui, pentru ca femeile nu vor fi niciodata barbati si nici ei femei! De ce El sa asiste la nastere? Doar asa, sa vada ce este cu biologia feminina? S-o inteleaga mai mult?  Sa vada moasa cum functioneaza mobilizarea feminina si exploatarea unui eveniment la care traditional femeile au lucrat de secole? Sa se simta, sa puna si el mina, mai tirziu, la crescutul copilului?

In ciuda unor tendinte activiste, femeile sau multe femei se dau in vint dupa voaluri, volanase, parfumuri si tot ce inseamna fenomenologie feminina. Credeti-ma pe cuvint ca blugii, tisartul si adidasii nu au nici un rost daca nu mai iesi din ei macar din cand in cand. Ei, barbatii, n-o spun sau nu se obosesc s-o spuna, dar sensibilitatea lor la micile lucrusoare feminine exista.

Femeile au invins sau, mai bine zis, au cucerit capriciul. Este un dat istoric util. Pana si in reclama cu cascavalul Hochland, baietelul isi spune in gand, cu o voce resemnata, ca trebuie sa faca fata suavelor indecizii feminine. Nu e de ici, de colo. E chiar foarte important pentru o relatie sa lucrezi cu ambiguitatea. Moda ne lucreaza imaginarul si cine nu observa ca, dincolo de egalitatea „politic corecta“, lucrurile merg si mai mult intr-un sens… foarte feminin.

Ca femeile fac totul sa fie frumoase este oare ceva de dispretuit? Ca o fac cam agresiv, lasand sa se inteleaga ca doua picioare lungi bine si naste sini la mare vedere – de buric nu mai vorbim – fac mai mult decat inteligenta – de cultura chiar ca nu mai vorbim – este oare ceva care trebuie amendat?

Vedem filme vechi, cu barbati inrobiti de eternul feminin, care se aplecau in fata femeii, chiar daca aceasta nu-i era nimic – nici nevasta, nici amanta, care se opreau la un metru de misterul feminin, care stiau ca exista secrete feminine bine pastrate si ca femeia este puternica in zone inaccesibile lor, barbati care nu indrazneau nici macar sa urce o scara care ducea in camera in care Ea nastea, tintuit de o bariera invizibila. Si ce au obtinut femeile astazi se vede de la o posta. Dar, sa nu disperam. A aparut hedonismul postmodernist si consumerismul.

Doar forma conteaza. Deci imaginea. Ni se spune fa asa si fa asa pentru ca o meriti, ni se ofera retete peste retete pentru a slabi, pentru a avea picioarele relaxate, gleznele fine, fesele tari, sinii mari, parul voluminos. Pentru ce atata efort, pentru ce atata inconfort? Pentru a place este un raspuns firesc. A place cui? A te place sau a-i place lui? Aici incepe povestea timpurilor noastre. Inca femeia il are in cap pe inchizitorul barbat, cel care-i sanctioneaza micimea sinilor, marimea soldurilor, lungimea picioarelor etc. Ochiul masculin se deschide de dimineata.

Ni se spune sa ne ocupam de noi. Dar orice femeie, daca-si pune picioarele in apa rece si e sincera cu ea, va recunoaste ca numai atunci cand este indragostita o duce capul la tot felul de nebunii, de idei nastrusnice pentru a fi cit mai frumoasa. Numai cand, cum spune prea tanarul scriitor Sorin Stoica, ai un gol in burta si iti sare inima – insemnele vegetative ale lui falling in love – creativitatea te duce la solutii minunate. A fi consumata de acest secret profund, devastator si totalitarist da, se spune, acea aura specifica. A te gati fara scop, doar pentru tine, pare un nonsens, pe care comertul, insa, insista sa-l dezvolte si sa-l impuna ca pe ceva esential. Si femeile au inceput s-o faca. Se duc singure la magazin sa faca shopping pentru ele. Si totusi nu sunt fericite. Pentru ca femeia este obisnuita, in psihismele ei intime, sa aiba un spectator. Un spectator sincer, in linistea cuplului de inceput, cand gesturile sunt lenevite si invaluite intr-o dorinta incapatoare. Opusa agresivitatii pe care o vedem insinuata in cotidian.

Nu mai stiu daca femeia vrea un admirator sau un rob al burtii. Unele femei se infometeaza pentru a arata cit mai bine, altele stau in picioare cu orele sa faca „un dulce“, crezand orbeste ca barbatul stabil cu efort se tine. Multe lucruri s-au schimbat si multe sunt la fel. Am cunoscut o femeie pe care tranzitia a destabilizat-o total. Sotul s-a apucat de afaceri. Si-a luat contabila draguta si cu picioarele pe pamint. Activa si actuala. Lucrurile intre sot si contabila au evoluat din birou in dormitor si din balante contabile in declaratii amoroase. Sotia a amenintat cu sinuciderea, iar contabila statea pe malul relatiei, asteptind. Nu foarte implicata in ideea de schimbare. Sotul, intre ciocan si nicovala, a decis: o zi acasa, o zi in cealalta parte. Sotia a meditat adinc, suspinind cu speranta revenirii. Si, in ziua in care nu era la ea, isi muncea mintile ce sa mai gateasca sa-l dea gata, ca poate asa nu va mai pleca.

Asa i-am lasat si nu mai stiu ce s-a mai intamplat cu ei. Modele exista. Ce sacrifici sau daca vrei sa sacrifici ceva pentru El este o alegere personala. Combinatiile intre romantic sau pragmatic par sa apara. Unii spun ca romantismul se subtiaza, invaluit in confort dulceag, prefabricat, altii spun ca el nu va disparea niciodata. Pentru ca in fiecare femeie este o mica printesa care asteapta sa fie cucerita de un printisor. Se spune ca ratele mandarin sunt ratele pereche, care strabat marea impreuna. Daca una cade-n apa de extenuare, cealalta o urmeaza. Sa fie femeile mai rate si barbatii mai putin ratoi?

 

Categorii:
Psihologie

Comentarii

  • Draga doamna, Romania este o tara de moda veche cu influente turcesti. Imperiul Otoman si-a pus amprenta asupta noastra mai mult decit ne putem imagina iar acest lucru se vede cel mai bine de afara, din afara tarii. Este un fel de "mit al pesterii" lui Platon. Am avut sansa de a iesi din pestera si a vedea lumina adevarata. Femeile romance sufera de pe seama "mirlanului roman" pentru ca asa l-a crescut mama lui. Pina cind romancele n-o sa aiba mai mult respect pentru ele insele si n-o sa fie mai stricte cu barbatii si cu copii lor, n-o sa se schimbe nimic la noi acasa. Romancele ar trebi sa ia exemplu de la femeile scandinave. Ele au reusit sa creeze o societate perfecta si o balanta superba intre sexe. Oare cind si la noi?

    silvia.jo.no octombrie 22, 2012 6:56 pm Răspunde
  • o seara placuta!

    nicole octombrie 20, 2012 5:22 pm Răspunde
  • De multe ori stau si ma gandesc cat semanam cu niste animale, in sensul ca sexul domina tot.Se renunta la prietenii vechii, la casnicii vechi, la orice, pentru sex. Si totusi animalele nu sunt asa, au anumite reguli pe care le respecta, sunt si specii care sunt dominate de fidelitate, precum lupii, iar noi? De fapt cu ce suntem mai presus? Cu graiul dat de Dumnezeu? Nu prea mai pare ceva distinctiv in sensul bun. Nu. Oamenii sunt ciudati si rai si calca peste tot, daca e nevoie.
    In dragoste, fiecare face ce si cate compromisuri doreste. Sunt de acord cu ingrijirea corporala, dar nu doar a femeii, ci si a barbatului. Sunt de acord cu purtearea buna si cu dragostea manifestata. Cu grija. DAr nu sunt de acord cu tot ce tine de exagerare si de o recunoastere a superioritatii masculine tocmai pentru a-l scuza pentru ceva sau pentru a accepta mai usor, partea feminina, anumite greseli.
    Restul e tacere.

    micuta octombrie 19, 2009 3:53 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *