fbpx

Tudor Caranfil: BERLINALA VAZUTA DIN … “MASINA TIMPULUI”

de

…Si cum tocmai va spusesem, frumoasa Paraska s-a urcat intr-o zi în tren, spre Moscova, la unchiul ei. Dar usa i-a gasit-o batuta în cuie fiindca neica plecase dupa ea la tara s-o aduca de mâna, ca nu cumva fata, nedusa la oras, sa le faca vreun pocinog, ratacindu-se prin Capitala. Drept semn de recunoastere, Paraska purta, sub brat, plocon, un gâscan…

 Acesta, cum s-a vazut  pe bulevarde, a si tisnit din paner, iar fata, dupa el, l-a prins strans … tocmai in botul unui tramvai  ivit pe neasteptate, de dupa colt! Nimic n-ar mai fi putut salva bietele suflete, daca n-ar fi fost scenaristul care sa opreasca namila, in stop cadru, si sa intrerupa actiunea cu un  scurt text lamuritor: “Dar nu v-am spus cum de-a ajuns Paraska la oras!…”-Pentru ca abia apoi sa reia, tacticos, povestea, din alt unghi.
 Libertatea aceasta a naratiunii, apropiata de miscarea dada, stilul lui Boris Barnet despre care Godard a scris ca “e inimitabil si ca va muri doar odata cu cinemaul” apartine unui cineast rus ramas aproape necunoscut. Barnet era descendent al unei familii engleze stabilite in Rusia dupa razboaiele napoleoniene, iar filmul sau, intitulat Dom na Trubnoi, dateaza de peste 90 de ani. Noi stiam si pâna acum cum arata propaganda sovietica la mijlocul anilor 20, dar nu si cum râdeau rusii de atunci, ce volute neasteptate putea lua logica burlesca a epocii. Iar filmul din 1928 a putut rula, cu casa inchisa, la Berlinala din 2012,  fiindca o copie a fermecatoarei comedii s-a pastrat la Washington, in The Library of Congress.
Casa din strada Trubnaia este unul dintre titlurile care au facut eveniment din retrospectiva dedicata, anul acesta, productiilor Mejrabpom Film, o societate de filme germano-rusa care a activat din 1924 pana in 1936. Ciudat este ca neobisnuita poveste a acestui studio este legata de…foamete! In 1921, in toiul unui dezastru agricol fara precedent in zona Volgai, unde au pierit atunci mii si mii de oameni, un tanar sindicalist berlinez a facut apel la ajutorul muncitorilor germani pentru donatii salutare sinistratilor. Moisei Aleinikov, un producator de film activ pe timpul Rusiei tariste,  a solicitat si el generozitatea donatorilor cerand “circ”, nu paine, adica pelicula necesara renasterii cinematografiei ruse. Asa s-a nascut un studio germano-sovietic care a combinat solidaritatea internationala cu ideologia, dar si cu businessul. Experienta fara precedent a produs in 12 ani peste 600 de titluri realizate si distribuite in ambele tari. 43 dintre cele 250 de pelicule care s-au pastrat au putut fi vizionate saptamana trecuta la Berlin de un public plin de curiozitate, in retrospectiva intitulata The Read Dream Factory.
Boris Barnet a fost revelatia restrospectivei. Modernitatea cineastului a surprins publicul si printr-o alta comedie, Devuska s korobkoi, cu o actrita de o prospetime si o spontaneitate rar intalnita. Nascuta Annushka Stenski Sudakievici, la Kiev,  ea  avea sa devina vedeta, la Hollywood,  sub numele de Anna Sten, interpretand cu mare success o Nana (dupa Zola), pana tarziu, in 1948, cand fermeca publicul in Three Russian Girls. Dar la 19 ani, cand a descoperit-o Barnet, ridica salile in picioare prin farmecul ei
Un alt exemplu pentru modul de a gandi comedia timpului, a fost Sarutul lui Mary Pckford de Serghei Komarov. Goga, un plasator de cinema, moare dupa Dusia care, ea, se viseaza actrita de film si nu-i da atentie. Comedia era in plin turnaj in 1927,  cand Douglas Fairbanks si Mary Pickford faceau o vizita la Moscova. Realizatorul  acestei farse a profitat de ocazie izbutind, prin inventive manipulari de montaj, sa-i implice pe celebrii oaspeti in textura comediei sale. Jucandu-si propriul rol de rasfatat star mondial, Pickford avea sa-l sarute pasional pe Goga care, devenit celebritate locala, era luat in sfarsit in seama de aleasa inimii sale. Pickford a aflat, mult mai tarziu, de scena “erotica” la care luase parte fara s-o stie, si s-a distrat copios urmarind-o. Iar filmul a insemnat debutul marelui comic Igor Ilinski care a avea sa domine vreo trei decenii comedia sovietica
Un alt titlu care a umplut salile retrospectivei a fost transpunerea dramei lui Lev Tolstoi, “Cadavrul viu” realizata la Berlin, in 1929, de regizorul rus Fiodor Ozep. La timpul ei, ecranizarea  s-a bucurat de un rasunator succes international si i-a deschis cineastului drum spre Hollywood. Coproductia e interesanta, nu numai fiindca rolul principal e interpretat de Vselovod Pudovkin, deja un classic al regiei filmului, dar si fiindca stramuta în melodrama, întreaga retorica a cinemaului sovietic, elocvenaa cadrului fiind mereu amplificat? de fotogenia obiectului. Filmul, asa cum s-a pastrat, e mai mult german decât rusesc în masura în care, peste creativitatea noului cinema sovietic s-a asezat patina expresionismului. Dar sub marca aceluiasi studio Mejrabpom se mai facea, in acelasi an, un alt film care avea sa devina istorie, Fericirea mamei Krause, de germanul Phil Iutzi  si tot aici a gasit gazduire, in 1935, fabulosul regizor de teatru german Erwin Piskator, cu filmul sau Rascoala pescarilor.
Se va mai vorbi mult despre aceasta excelenta retrospectiva, care a fost deschisa printr-un alt eveniment notabil, gala filmului lui Serghei Eisenstein Octombrie. Privilegiatii au avut posibilitatea sa urmareasca o copie restaurata a celebrului film, in acordurile muzicii special compuse pentru premiera din 1928 de catre Edmund  Meisel. Desi disparut in 1930 la varsta de numai 36 de ani. acest compozitor german a lasat in urma-i o adevarata opera, lucrand in mod special la ilustrarea muzicala a unor mari filme mute.
Sigur ca intr-un festival de dimensiunea celui de la Berlin, atentia au atras-o, inainte de toate, productiile recent lansate, cu surle, trompete si nume rasunatoare, de marile studiouri. Dar am cunoscut oameni care au sacrificat bucurosi „Automobilul lui Jane Mansfield” de americanul Billy Bob Thornton sau alte asemenea evenimente mondene la ordinea zilei, pentru piesele rare, unice, fascinante, ale acestei adevarate „masini a timpului” in care si-au gasit loc, alaturi, farsa lui Pudovkin „Febra sahului”, “Experimentul Sorok Serdze” de Lev Kulesov, drama Sluciainaia Vstrecia de Igor Savcenko si atatea alte titluri, inscrise in istoria cinematografiei de fericita colaborare denumita Merjabpom Film..
                                                                               Tudor CARANFIL

 

Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.