fbpx

Victor Socaciu: Cantecul are o dimensiune aproape sacra

de

Victor Socaciu, unul dintre cei mai iubiti reprezentanti ai creatiei folk romanesti, Omul bun care, prin festivalul sau aduce in fiecare an tineri cantareti in lumina rampei, si-a dedicat ultima perioada creatiei unui album tulburator, scris pe versurile lui Nichita Stanescu. Pe 31 martie, un concert la Teatrul Excelsior va marca si lansarea oficiala pe piata si spre inimile publicului a celor 12 piese ale sale, superbe transpuneri muzicale ale versurilor lui Nichita.

Alice Nastase Buciuta: Tocmai ai finalizat albumul Imbatisarea, un album scris integral pe versurile lui Nichita Stanescu. Cum a inceput povestea ta cu Nichita. L-ai cunoscut?
Victor Socaciu: Da, ne-am cunoscut, in toamna lui 1982, dupa un spectacol al Serbarilor Scanteii Tineretului si tot atunci am stabilit sa lucram ceva impreuna. De fapt eu am venit cu propunerea asta, iar el s-a bucurat.

Tango-Marea Dragoste:
Ce ar fi insemnat sa lucrati impreuna?
Victor Socaciu: Exista doua moduri: sa iau eu din textele pe care le-a scris el si sa incropesc o linie melodica sau, pe o linie melodica existenta, sa scrie el un text. Ambele modalitati le-am folosit lucrand si cu Adrian Paunescu, de exemplu, dar si cu alti poeti. Dan Verona a scris multe versuri dupa muzica mea,la fel si Lucian Avramescu As fi incercat acelasi lucru si cu Nichita, chiar daca stiam ca scrie destul de nearitmetic – ma refer acum la metrica,simetrie,etc – si e destul de greu sa-l prinzi intr-o structura muzicala care si ea are o „matematica” atunci cand construiesti o piesa. Si asa am si stabilit, sa ne vedem in urmatoarea perioada si sa ne apucam de lucru. Am trecut o data pe la el pe-acasa si-am discutat, numai ca era multa lume in casa lui atunci si-am amanat intalnirea de lucru. Apoi a fost prea tarziu… Dupa ce-a murit, in `83, am ramas cu acest vis neimplinit. Sigur ca aveam in fata toata opera pe care ne-a lasat-o. Mai mult, a trebuit sa incerc sa ma descurc eu, de data asta, in „aritmiile” lui poetice si lucrul asta s-a intamplat in timp. Am scris zece piese si majoritatea sunt scrise anul trecut, cand am inceput sa gasesc firul acela al poeziei scrise de el care, intr-adevar, chiar daca e vorba de vers alb, contine o rima launtrica pe care o descoperi adancind foarte mult sensurile si, mai ales, mesajul poemului. Asta m-a ajutat foarte mult si cred eu ca am izbutit un material bun. Acum, sigur ca publicul va sti sa discearna, sa vada daca cele doua creatii alaturate sunt compatibile si potenteaza produsul final.

Tango-Marea Dragoste:
De ce anul trecut? Au trecut treizeci de ani de la intalnirea asta si de la prima promisiune. Cum au trecut anii astia si, pana la urma, cum te-ai hotarat acum un an?
Victor Socaciu: Asa a fost sa fie. Am fost luat cu viata si am tot amanat proiectul. Dar am gasit mai multa liniste anul trecut. Mai am si alte proiecte tot cu poeti romani. Urmatorul va fi Eminescu.

Tango-Marea Dragoste:
Ce fel de stare iti trebuie pentru a crea, in ce stare lucrezi cel mai bine?
Victor Socaciu: De data asta, cu Nichita, probabil ca e nevoie sa ai o anume varsta, sa traiesti anumite experiente in viata, sa-l intelegi deplin si, mai ales, sa-ti recunosti anumite vulnerabilitati pe care versul insusi ti le developeaza; sa ai curajul asta de a te expune. Dar daca a avut el acest curaj, atunci pentru noi este mult mai simplu. Oricum, ideea de a face muzica pe Nichita Stanescu e una benefica pentru orice creator de muzica, pentru ca iti deschide noi orizonturi. E o lume aparte Nichita si, daca o sa asculti aceste piese, cred ca ceva din Nichita vei descoperi si in felul in care am tradus muzical, mai degraba, ce-a scris el.

Tango-Marea Dragoste: Poti sa-mi dai un exemplu de vers, de strofa care te arata si pe tine vulnerabil odata cu Nichita?
Victor Socaciu: Poate fiecare piesa are ceva din ceea ce ti-am spus, sunt si piese care au doar trei strofe, si versuri mai lungi, si unele versuri chiar scurte, foarte scurte, incat te gandesti ca nu poti sa acoperi trei minute cu atat de putine versuri. Si totusi, se dezvolta pe muzica nefacand niciun fel de demonstratie de muzica in sine, ci pur si simplu ajutand si traducand ceea ce ne transmite el. E o mare bucurie. M-am indragostit din nou de Nichita si acum ma simt parca mult mai in stare sa scriu muzica pe versurile lui. Din felul in care interpretez, spre exemplu: ”As fi vrut, as fi vrut/ sa te pastrez in brate/ asa cum tin trupul copilariei in trecut/ cu mortile-i nerepetate / si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut/”, devin vulnerabil.

Tango-Marea Dragoste: Si pana acum nu aveai nicio compozitie pe versuri de Nichita?
Victor Socaciu: Nu, nu scrisesem deloc pe versuri de Nichita. Am scris insa pe Blaga, Goga,Radu Gyr, Paunescu, Sorescu, Arghezi, Labis, Spiridon Popescu, Avramescu,Verona si multi altii (inclusiv poeti straini).

Tango-Marea Dragoste: In ce relatii esti cu poetii lumii noastre, cu cine mai lucrezi dintre cei care mai traiesc? Mai traiesc poeti importanti, cu care poti sa lucrezi?
Victor Socaciu: Sigur ca mai sunt poeti importanti. Deocamdata insa, eu ma uit catre poezia care mi-a scapat in timpul tineretii mele. Acolo sunt inca poeti extraordinari… De exemplu Dinescu, care in perioada aceea a scris lucruri remarcabile. Din pacate, mai putin o face in ultima vreme. Este luat si el cu viata lui atat de bogata. Dar ma refer strict la ceea ce a scris el in perioada aceea, cand mai toti poetii au avut o activitate mult mai intensa, inainte de `89, decat dupa `89. Ciudat, dar asta este adevarul. Pentru cei de astazi, cred ca sunt eu oarecum depasit. Mie imi plac lucrurile care sunt mai penetrante si directe, ori, poetii de astazi lucreaza destul de mult in abstract si cred ca, pentru muzica, pentru mine, e o problema.

Tango-Marea Dragoste: Spuneai mai devreme ca ai maturitatea si experienta ca sa-l poti intelege acum pe Nichita. Crezi ca ne schimbam odata cu trecerea anilor, suntem mai intelepti, suntem mai profunzi, mai puternici?
Victor Socaciu: Cu siguranta! Nu dau exemplul clasic, cu vinul, care cu cat e mai vechi, cu atat e mai bun. Dar se simte in atitudinea ta, in modul tau de a raspunde la ce este in exteriorul nostru si faptul ca am avut mai mult timp de petrecut cu noi insine. Pot spune ca acum inteleg deplin un Nichita, inteleg deplin marii creatori.. Am abordat, de exemplu, „Oda in metru antic”, celebra poezie a lui Mihai Eminescu, pe care cu treizeci-patruzeci ani in urma am vrut sa fac muzica. Dar atunci nu m-a starnit. Ori, acum, recitind la un moment dat „Oda in metru antic”, mi-am spus ca pe un astfel de poem trebuie sa scriu muzica. Si am izbutit, dar deocamdata cantecul asteapta in sertar si probabil ca va vedea lumina zilei, alaturi de altele, la anul, pe vremea asta, sau chiar mai devreme, poate pe 15 ianuarie cand e si ziua lui Eminescu, dar este si Ziua Culturii Nationale.

Tango-Marea Dragoste: Cred ca iti datoram chiar tie existenta Zilei Culturii Nationale, a fost propunerea ta ca deputat! Imi spuneai ca devenim mai intelepti cat sa putem intelege un univers al unui poet, dar suficient de intelepti ca sa intelegem si de ce traim, de ce murim, de ce iubim, de ce nu mai iubim? Ne inteleptim vreodata cat sa zicem „Da, stiu!”?
Victor Socaciu: Putem gasi doar consolari ca am incercat sa facem lucrul asta. Mai mult nu cred ca putem sa speram. E o problema deja filosofica adanca, prea adanca si nu cred ca o fiinta umana, limitata cum este, poate sa ajunga la asemenea descoperiri.

Tango-Marea Dragoste: Acum esti linistit in plan personal? Cum ti-ai regasit linistea dupa despartirea de Marina, care a fost, cu siguranta, un moment foarte greu in viata voastra?
Victor Socaciu: Faptul ca o femeie paraseste un barbat pentru altul (chiar ultra-bogat) inseamna, pe fond, existenta unor fisuri in interiorul cuplului care au creat, in timp, premiza unui atare deznodamant…

Tango-Marea Dragoste:
Tu, ca persoana publica stii ca n-ai dreptul, de fapt, la intimitate, ca pana la urma, orice gest vei face, bun sau rau, tot se va scrie despre asta.
Victor Socaciu: De-acord, dar trebuie, la un moment dat, sa existe totusi o bariera in chestiunea asta. Inteleg foarte bine presa, inteleg tendintele ei de-a scormoni mai ales in viata oamenilor care sunt cunoscuti. Dar tu trebuie, in primul rand, sa-ti impui o bariera in care sa ramana macar putin loc de cuib pentru intimitatea ta. Cred ca asta e atitudinea normala. Dar pentru mine lucrurile merg bine, asta ma intereseaza, sunt din nou in mijlocul preocuparilor care m-au si creat, intr-un fel, ca persoana publica, iar asta ma intereseaza cel mai mult.

Tango-Marea Dragoste: In afara de proiectul tau artistic, despre care vorbim acum, unde altundeva mai exista Victor Socaciu?
Victor Socaciu: Victor Socaciu exista si, daca accepti sintagma, ca om al cetatii. N-am reusit sa ma schimb. Cred ca exista adevaruri sociale pe care trebuie sa le aparam, sa le spunem si pentru care trebuie sa ne luptam. Ca momentan sunt intr-o pozitie guvernamentala e, poate, un lucru si bun, dar, in aceeasi masura, si un lucru rau. Imi pierd prea mult timp din timpul pe care ar trebui sa-l dedic creatiei si poate chiar vietii mele. Dar trebuie sa accept ca asta sunt, ca implicarea mea in politica este una care vine din felul meu de-a fi, din educatia mea si-atunci tot ce pare a fi neconvenabil poate fi usor inteles si acceptat.

Tango-Marea Dragoste: Si este cu folos truda ta? Multi oameni care ajung in politica spun ca mai mult ti se pun bete-n roate, ca, pana la urma, nu reusesti sa schimbi cu adevarat in bine tara asta.
Victor Socaciu: Intr-adevar, este foarte greu sa schimbi lucrurile doar implicandu-te in politica. Insa, atata timp cat eu imi ingadui sa fiu o insula langa alte insule si continente, mi-am impus sa fiu unul dintre cei care isi fac treaba la modul corect. Ma simt multumit si am impresia ca imi fac datoria. Daca la un moment dat se va intampla sa pot ajunge la unele butoane care sunt mult mai importante decat cele pe care le butonez acum si sa pot sa influentez viata oamenilor, o voi face cu onoare, cu responsabilitate si generozitate absolute.

Tango-Marea Dragoste: Cum esti ca tatic in perioada asta, cum ai reusit sa asezi relatiile tale cu fetele tale, cu Victoras?
Victor Socaciu: Sunt in relatii foarte bune cu fetele. Una e in Australia, lucreaza la o firma de avocatura din Sydney. Cealalta e aici, in Bucuresti, este poeta, are deja doua volume editate si se simte la ea o sensibilitate foarte mare, iar acesta e un lucru care ma bucura foarte mult. Cu baiatul, care e si cel mai mic, am intalnirile cele mai dese. El e teen-ager, e adolescent si, in perioada asta, are foarte mare nevoie, mai ales, de tata. Incerc sa-i fiu cat se poate de apropiat, ma refer la timpul pe care sa i-l acord, la atentia si, mai ales, la educatia de care ma simt in continuare, fireste, responsabil. Dar acum ma preocupa sa descopar cat de bun e intr-un domeniu, sa vad unde sa-l canalizez cat de cat, sa descopar acel lucru care il pasioneaza, care-l mistuie si care sa-i fie, daca e asa, o meserie pe care sa o faca fara sa simta vreo greutate, sa se daruiasca unei munci care sa-l implineasca vocational, sa fie in consonanta cu ceea ce simte si iubeste.

Tango-Marea Dragoste: Cum te regasesti in copiii tai? Cum te reflecti in ei? Ti se pare, intr-adevar, ca sunt copiii niste prelungiri ale noastre?
Victor Socaciu: Da, cred in teoria care spune ca un arbore genealogic sau natura insasi lucreaza indelung prin diferite imperecheri pana sa ajunga, la un moment dat, sa nasca un geniu. De aia se si spune, dom’le, o suta de ani n-o sa mai aveti un om cum a fost – sa zicem- Paler, Paunescu sau Nichita Stanescu, sau oricare alta mare personalitate romaneasca. Mai ales de la o anumita varsta, pe langa raspunderea pe care o ai fata de copii, simti si dorinta de a fi continuat. Si de-aceea esti foarte interesat de ceea ce se intampla cu copiii tai, ce meserie au si, mai ales, incotro se duce spiritul lor, in ce directii reusesc ei sa gaseasca locul lor in lume. Pe de alta parte, mi-as fi dorit sa pot sta zilnic cu baiatul meu. Reusesc mai mult in weekenduri si in vacante, dar si atunci, nu pot sa fiu impreuna atat cat imi doresc pentru ca are lumea lui cu calculatorul, are prietenii lui cu care se intalneste si pe calculator, dar si fizic. Si-atunci raman cu o sete continua de a fi impreuna si cu fetele si, mai ales, cu baiatul care, dupa cum spuneam, e la o varsta critica.

Tango-Marea Dragoste: Ai amintit adineauri ca dupa moartea poetilor se spune ca vor mai trece multi ani pana cand vor aparea din nou personalitati atat de mari. Cat de mult te-a afectat moartea lui Adrian Paunescu, atat de neasteptata?
Victor Socaciu: El era un ipohondru.. De multe ori se plangea ca e bolnav si am avut senzatia si atunci, pur si simplu, ca e un nou episod din acelea pe care le-am cunoscut ani si ani de-a randul. In momentul in care am aflat ca a disparut, am facut aproape un soc. Paunescu a fost un reper pentru mine, din multe puncte de vedere, a fost un tata spiritual, am fost legat de el ani si ani de zile – cu doar o perioada de zece ani in care a fost o raceala a relatiilor – in rest am fost foarte, foarte apropiati. El ma considera cel mai bun produs al lui. Eu l-am considerat dintotdeauna unul dintre marii poeti ai Romaniei din toate timpurile. Nu pot sa spun cel mai mare, dar oricum, in pleiada celor care stau in prima linie. Si l-am considerat si un om al cetatii pentru ca se vedea asta si din ce scrie si, mai ales, din activitatile lui, din ceea ce facea chiar zilnic la revista lui, dar si ca om politic, devenit, asa cum ii sta bine unui intelectual, om de stanga. Din punctul meu de vedere, la ceea ce vad, chiar si dupa moartea lui, ca reactii la ceea ce a scris, mesajele lui Paunescu ating o coarda sensibila a sufletului romanesc si el este asimilat profund de poporul roman. El intra in folclor, as putea spune.

Tango-Marea Dragoste: Ai evocat multi poeti barbati. Cum ti se pare lirica feminina, te-ai gandit vreodata sa scrii pe versurile Anei Blandiana, care este absolut colosala, sau ale Ninei Cassian, sau…

Victor Socaciu: Nu stiu, nu am o prejudecata, insa destul de putin m-am apropiat de poezia feminina. Cu toate acestea, am scris un cantec pe versurile Constantei Buzea cu ani in urma, un poem foarte frumos. Se numeste „Colina”, a aparut pe un album, cred ca in 1981 si, pentru ca avea un lirism cu totul aparte si, probabil, avea nevoie de conditii mai speciale pentru a fi cantat live, a ramas doar un cantec pe o placa de vinil si atat.

Tango-Marea Dragoste: Dar acum te vom auzi cantand pe versuri de Nichita Stanescu. Ce va fi special la concertul de lansare a albumului?
Victor Socaciu: In primul rand, concertul va avea loc chiar pe 31 martie, ziua de nastere a poetului Nichita Stanescu, o zi de sarbatoare a poeziei. Am invitati de vaza, o sa vina marele actor Alexandru Repan, si el un indragostit de Nichita, am, de asemenea, in jurul meu, o echipa, un grup de zece oameni care canta vocal, numai barbati, cu care voi aborda anumite piese si mai vechi, si mai noi, lucru care, practic, va fi o surpriza pentru cei care indeobste cunosc muzica mea, recitalurile mele. Am invitati niste cantareti tineri, un grup folk de mare perspectiva dupa parerea mea, Contraste, si vor fi si alte asemenea surprize placute pentru cei care vor veni in seara zilei de 31, la Teatrul Excelsior, de la 19:30. Sper sa fie un eveniment care sa aiba caldura si frumusetea versului lui Nichita, sa fie si un omagiu in acelasi timp. Imi doresc apoi ca mai multe astfel de lansari sa le fac in cateva orase importante ale tarii, in zone mai mari, la Iasi, la Cluj, la Timisoara, Craiova, Brasov si nu pentru a-mi pune o activitate concertistica in agenda, ci pentru ca stiu ca Nichita poate fi cunoscut mult mai usor prin cantec. Cantecul are aceasta dimensiune aproape sacra, de a inunda sufletul pana la a face lumina in el, de a crea armonie, de a reaseza totul intr-o stare initiala, de normalitate. Muzica are la baza armonia, iar armonia induce sufletului si mintii o stare armonica. Sufletul, dintr-odata iesit din stresul care-l inchisteaza si care-l schimonoseste, odata intrat intr-un acord cu trupul in care salasluieste, transmite aceasta stare si mentalului. De aceea exista si terapie prin muzica. Baza muzicii este armonia si baza universului este armonia.

Tango-Marea Dragoste: Si cum altfel ne gasim echilibrul si armonia? Tu in ce alte feluri iti gasesti echilibrul, te rogi, te refugiezi, scrii?
Victor Socaciu: Trebuie sa rimam la ceea ce se intampla frumos in jurul nostru si e bine sa ne intoarcem la lucrurile care ne fac bine.. Daca incerci sa vezi cumintenia copacului, sa vezi frumusetea florii si linistea firului de iarba, daca te poti dezbara de toate ambitiile pe care ti le creeaza relatiile tale cu aceasta lume nebuna si te poti dezbara de relatiile greu de sustinut, in general, atunci poti gasi o lume in care, cu siguranta, ai sa te linistesti, ai sa-ti vezi adevaratele tale puteri, adevaratele aspiratii. Si-ai sa intrezaresti si un pic de fericire pe care mai ales lucrurile simple ti-o pot oferi.

Tango-Marea Dragoste: Scrii, tii un jurnal?
Victor Socaciu: As putea sa spun ca pregatesc un fel de volum de haiku-uri. Pot fi si vorbe de duh. Am de gand sa mai fac umbra pamantului si vreau sa-mi astern, in scris si in muzica, tot ce cred eu ca e important sa ramana dupa mine.

Tango-Marea Dragoste: Sa ramana dupa tine… Cine ai vrea sa se spuna ca a fost Victor Socaciu? In ce definitie te vezi cuprins, cumva, pentru eternitate?
Victor Socaciu: Probabil ca mi-ar placea sa se spuna: „A fost un om de treaba, un om bun si ne-a lasat unele lucruri de o caldura aparte, de un umanism profund”. Oricum, mult mai aproape de adevar vor fi vorbele spuse de cei care raman si vin dupa mine, decat cele care se spun acum…

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.