Un numar nou pentru luna februarie, o noua editie indragostita a revistei Tango-Marea Dragoste daruieste cititorilor sai intalniri de exceptie cu personalitati marcante ale vietii romanesti, texte si fotografii de-o frumusete tulburatoare.
Va propunem 10 citate-aperitiv, care sa va convinga ca nu veti putea lasa din mana revista dupa ce o veti deschide.
Alex. Stefanescu – Tot ceea ce mai sarut
Sarut lacate. Cam trei-patru pe zi, doua de la intrarea in curte si unul sau doua de la magazii.
Fac asta ca sa le dezghet. Imi lipesc buzele de metalul rece si suflu aer cald in deschizatura in care se introduce cheia. Dupa mai multe incercari, cheia intra in sfarsit pana la capat si se poate roti.
Nu e deloc simplu. Din cauza gerului, buzele, umezite de aburii respiratiei imi ingheata pe lacat, astfel incat, la sfarsit, desprinderea lor seamana cu o jupuire.
Cineva imi atrage atentia ca exista un spray cu ajutorul caruia se dezgheata instantaneu orice lacat. Prea tarziu. A inceput sa-mi placa sa sarut lacate inghetate. E tot ceea ce mai sarut.
Maria Obretin – Nu am fost responsabilitatea nimanui
Nu am fost responsabilitatea nimanui. M-a crescut mamaia mea, Furtunica, femeie apriga, micuta si agitata. Pentru ea era un soc asta cu actoria, caci nu prea intelegea fenomenul, draguta de ea. Cand am aparut eu in prima reclama si ma vedea in fiecare seara la televizor, zicea “Aaa, e bine fata noastra, am vazut-o, e bine, frumoasa, zambeste”. Credea ca sunt acolo in fiecare seara, in carne si oase, si-i zambesc. Hehe, daca mai traia, cred ca ar fi fost destul de ingrijorata pentru mine in UMBRE…
Alice Nastase Buciuta- Te iubesc atat de mult, incat pot sa renunt la tine
Asa cum s-au activat in mine dupa cursul de fotocitire toate cartile din bibliotecile lumii, au inceput sa renasca in sufletul meu toate iubirile trecutului, dezmortindu-se incet, fascinant, ravasitor. Il iubeam cu dragostea mamei mele pentru tata si cu sfiala fetei din satul lui, despre care mi-a povestit ca i-a fost iubita dintai. Il iubeam cu amorul tainuit al bunicii pentru baiatul frumos din capatul strazii, cel care a sarutat-o doar o data, inainte sa plece in lume. Si cu disperarea strabunei mele unguroaice, ratacite pe pamant romanesc pe cand fugea de-o iubire pierduta. Il iubeam atat de adanc, incat i-am spus, ca-n Strada Hanovra: „Te iubesc atat de mult, incat pot sa renunt la tine”.
Nu vreau sa va spun deznodamantul povestii. Nici n-ar avea vreo insemnatate, ar fi ca si cum as trece in analiza Mioritei din registrul liric in cel epic, facandu-ma de ras si dandu-i lui Alex. Stefanescu motive sa creada ca nu am redescoperit literatura.
Lavinia Pintea Tatomir – Nu am mintit pe nimeni, nu am inselat pe nimeni
Da, totul s-a pravalit peste noi ca o furtuna de vara, cu „tunete si fulgere” care au ars niste etape firesti ale unei relatii de iubire, dupa care noi inca mai tanjim, recunoastem asta cu sinceritate. Dragostea noastra a venit firesc, dupa cinci ani de prietenie impecabila, de camaraderie fara pata. Noi ne-am admirat reciproc, ne-am sustinut profesional de la distanta, pentru ca fiecare dintre noi isi desfasura activitatea intr-un alt spital, dar a fost o perioada de sapte luni, la inceput, cand ne-am cunoscut, in care am lucrat umar la umar la Urgenta Spitalului din Craiova. Apoi, drumurile noastre ca specialitati medicale s-au despartit, pentru ca eu m-am mutat pe Psihiatrie, intr-un alt spital, iar el pe Anestezie si Terapie Intensiva, continuand sa lucreze in acelasi spital. De-a lungul anilor care au trecut, ne-am vazut aleator si doar pentru putin timp de fiecare data, ne-am auzit destul de rar la telefon si atunci pastrand buna-cuviinta, dar o anumita afectiune, simpatie, un „drag” anume, au existat intotdeauna intre noi, mici semnale pe care le-am ignorat si eu, si el, fiindca traiam in aceeasi lume, dar avand complet alte vieti. Stiam cateva amanunte din viata lui personala, dar nu am insistat sa aflu prea mult, nu l-am „descusut” niciodata si chiar il apreciam pentru discretie si eleganta de a nu aborda subiecte intime, fata de alti barbati, poate chiar colegi de ai mei care isi afisau ca pe o taraba viata privata, cuceririle, aventurile, implinirile sau esecurile sentimentale. Asta era si continua sa fie o alta calitate a lui. In public, nu l-am auzit niciodata facand confidente, criticandu-si partenera sau aratandu-se nemultumit de viata lui. Sunt lucruri pe care le simti, pur si simplu. Dupa lansarea cartii mele, i-am oferit o carte cu o dedicatie care incepe cam asa: „Colegului si prietenului meu, Pestisorul” (pentru ca asa l-am alintat de la inceput, din pricina zodiei lui)…. si se incheie cam asa: „Sa ramai acelasi prieten minunat si acelasi coleg bun si devotat”. Cum de la trei saptamani dupa ce a citit cartea eram deja foarte indragostiti, desi nu ne vazuseram nici o secunda, el fiind in acea perioada la un stagiu la Bucuresti, nu iti pot explica… Dar este adevarul adevarat! Nu am mintit pe nimeni, nu am inselat pe nimeni! Stiu sigur ca in clipa in care s-a prezentat in fata mea, era un barbat liber. Altfel nici nu as fi acceptat un inceput de poveste…
Simona Catrina – Ei isi pierd mintile si vazul…
Mi-a spus un barbat, odata, ca din clipa in care se prinde ca femeia accepta ostilitatile erotice, el nu mai vede nimic, doar simte, vrea si geme. Mi-a explicat ca detaliile dermatologice, adipoase ori musculare sunt obsesia noastra bolnava, a femeilor care inca mai cred ca barbatul e constient atunci cand saruta un san. Nu. Ei isi pierd mintile si vazul atunci cand deschid primul nasture fara sa ia o palma peste ochi. Daca au ajuns in acest stadiu, nu mai conteaza cum arata victima. Asa se face ca multe obeze sau cretalite de vicisitudinile varstei au o viata sexuala mai incitanta decat tine, femeia cu trup tencuit cu creme scumpe si chinuit in gimnastici moderne.
Raluca Kisescu – Fericiti cei fericiti
”Fericiti cei fericiti”. Afirmatia este titlul unei carti in care, de la un capitol la altul, incerci sa descifrezi, mai ceva ca Sherlock Holmes, cine este incurcat cu cine. Am numarat peste douazeci de personaje dintr-un micro-univers care nu stiu cati/cate sunt de fapt prezenti indirect in dormitoarele lor. Important este ca toti sunt aparent fericiti. Si atunci fericiti cei fericiti si as completa saraci cu duhul adevarului. Astazi putine telenovele mai suprind publicul in viata reala, iar toleranta pare sa fi atins cote maxime. Pe cat de intoleranta este societatea in privinta afinitatilor politice, religioase si sociale, pe atat de permisiva se dovedeste cand vine vorba de anomalii ale vietii conjugale. Copiii dintr-o gradina de flori, in afara mai multor casatorii decat inauntrul lor, relatii intersectate intr-o combinatie de nici timpul fizic nu le-ar putea duce, dar mesageria instanta da, despartiri si impacari fara numar si fara consecinte, toate curg linistit in acceptare, fara intrebari si bineinteles fara raspunsuri. Intre toate aceste banalitati cotidiene, tacut, indescifrabil si timid, lumea spera la iubirile fara de care se stinge incet, dar sigur. Si eu sunt lumea.
Ileana Iliescu – Si azi imi pare rau ca nu am o familie, ca nu am facut un copil
Eu am fost maritata, dar dupa ce sotul meu a calcat putin stramb si ne-am despartit, a inceput o pasiune extraordinara intre mine si marele balerin Marinel Stefanescu, care a fost si partenerul meu. Era un complex de sentimente care treceau din scena in viata si invers, asta se transmite mai departe, si publicului. Dar el era cu vreo noua ani mai mic decat mine si eu n-am putut sa fac pasul asta, mai ales ca intre noi au aparut si alte obstacole… Intre timp s-a insurat, are trei fiice, are si nepoti. Am avut parte de dragoste, atat cat a fost, dar sigur ca si azi imi pare rau ca nu am o familie, ca nu am facut un copil. Eram atat de innebunita dupa profesia asta, incat nu-mi puteam imagina cum ar fi sa nu stau in fiecare zi la bara asta si sa-mi fac exercitiile, cum sa stau pe urma acasa… Pentru mine era de neconceput! Iar in perioada in care as fi putut avea copii, incepusera si turneele, rolurile mari. Perioada mea de ascensiune in profesie a coincis cu perioada in care as fi putut sa fac si copilul. Dar am ales profesia.
Marina Almasan – Intre noapte si Paradis
Dupa ce, in lift, lumea a susotit in toate limbile pamantului, acum toti pare ca si-au inghitit brusc limba anatomica! Usile liftului se dau in laturi si… Doamne! in fata noastra pare ca se deschid cerurile! Pe o platforma descoperita, inconjurata de un geam de sticla, sute de privitori sunt impietriti de emotie. Deasupra se revarsa o mare de stele, iar temperatura a coborat simtitor. E chiar frig, iar vantul bate cu 40 de km la ora. E o noapte s-o tai cu cutitul, facuta sandwich intre cerul doldora de astri si Paradisul de dedesubt.Turnul tasneste din platforma pe care ne aflam, continuand sa adauge metri in plus, la cei 600 la care ne aflam. Privind in jos – o mare de luminite sunt adunate de verticalele unor zgarie-nori care, iata, au devenit niste pitici pe langa uriasul in care ne aflam. Solul este brazdat de orizontalele serpuite ale soselelor ultramoderne, luminate si ele feeric. In jurul nostru, lumea fotografiaza in disperare Planeta de la picioarele sale, din punctul cel mai inalt in care se va afla vreodata fara a se desprinde de pamant…
Acolo sus, la o inaltime naucitoare, suspendata intre stele si desert si muta de admiratie, parca-mi vine si mie… sa-mi pun poza emirului din Dubai pe geamul amaratului meu de Volkswagen!
Claudia Jimeno Betran – Fat-Frumos nu avea sosete
Ce va vine in minte atunci cand va ganditi la povestea lor? La lupta lui Fat-Frumos cu balaurii pentru a cuceri inima Cosanzenei?!? Sau la cat de mult trebuie sa asteptam ca sa apara El…? La cat de mult e nevoie sa se lupte pentru a-i darui, in final, iubirea dorita…?!? Va ganditi la cat de frumosi si puri sunt amandoi? La faptul ca intre ei se intampla doar lucruri romantice, minunate…?
Dupa cum vedeti, fiecare dintre noi are o anume poveste a lui, la care se adauga felul in care am integrat modelele de cuplu cu care am intrat in contact, mai ales in perioada copilariei si adolescentei noastre. Toate acestea vor influenta sperantele si iluziile legate de partenerii nostri si, de asemenea, majoritatea asteptarilor, unele spuse, altele nespuse, pe care le avem in cuplu.
Numar 17 ani de cand acompaniez oamenii in rezolvarea dificultatilor lor personale si relationale. Si, pe parcursul anilor, am observat ca multe dintre suferintele si frustrarile pe care le resimtim in cuplu sunt legate tocmai de nepotrivirea “povestii noastre” cu ceea ce se intampla zi de zi in casele noastre. Cum am spus de multe ori, in povestea noastra Fat Frumos nu are sosete, de aceea, atunci cand vedem o pereche de sosete aruncate in sufragerie sau in dormitor nu ne convine, pentru ca imaginea din viata nu se potriveste cu aceea din povestea noastra. Viata de zi cu zi a unui cuplu rareori arata ca aceea din povestea visata…
Manu Pencea – Iubirea nu este un cadou
Iubirea nu este un cadou, iubirea exista in noi inca de la inceput. Mai apoi, purtand lipita de noi aceasta amintire genetica, se intampla sa cautam pe nicaieri piesele initiale in dorul de reintregire, acumuland intr-o viata un plural de atasari sau indragosteli, amintiri, doar pentru ca am confundat Oportunitatea cu Optiunea. Iubirea nu poate fi sedusa de verbul “a parasi”, la orice timp ar avea el chef sa se conjuge. Iubirea nu paraseste, iubirea nu a parasit, iubirea nu va parasi. Niciodata!
Ce veste minunata, insa, cand iubirea din mine s-ar putea intalni cu iubirea din tine!
