fbpx

A zecea editie a Romanian Music Awards are loc pe 8 iunie, la Craiova

de

Cea de-a zecea editie a galei Romanian Music Awards va fi organizata pe 8 iunie, la Craiova, a anuntat, marti, primarul municipiului, Antonie Solomon, care a precizat ca pentru acest eveniment nu vor fi cheltuiti bani de la bugetul local, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cea de-a zecea editie a Romanian Music Awards va avea loc in Piata Prefecturii – Piata “Mihai Viteazul” din Craiova, iar intrarea va fi libera.

Giovani Francesco, organizatorul evenimentului, a afirmat, marti, intr-o conferinta de presa la Craiova, ca la eveniment vor participa peste 25 de artisti si vor urca pe scena formatii de succes care nu mai activeaza in acest moment.

“In acest an se implinesc zece ani de cand organizam in «Romanian Music Awards», un eveniment la care noi ne-am simtit foarte bine in Craiova si din acest motiv am si revenit. Este un eveniment special pentru ca implinim zece ani si vom avea momente speciale care vor fi dezvaluite pe parcurs. Vor fi aproximativ 16-17 momente la care vor participa peste 25 de artisti. Centrul de greutate al evenimentului va fi atunci cand cinci-sase formatii, care au activat in ultimii ani si care nu mai activeaza la acest moment, vor urca pe scena. Va spun doar ca este vorba despre formatii care au facut istorie in Romania dupa ’90 incoace si o sa-i vedeti pe scena dupa multi ani. Bugetul evenimentului se duce spre 400.000 de euro si este asigurat din fonduri private. Primaria Craiova actioneaza strict ca un partener local pe partea de infrastructura, aprobari”, a spus Giovani Francesco.

El a tinut sa precizeze ca la Romanian Music Awards nu va participa niciun artist din strainatate.

La randul sau, primarul Antonie Solomon a marturisit ca se bucura ca organizatorii evenimentului au ales Craiova pentru al treilea an consecutiv.

“Acest eveniment de exceptie a devenit deja traditie pentru Craiova, pentru ca este al treilea an cand premiile muzicii usoare romanesti se desfasoara la Craiova. Daca nu am avut parte de un Cerbul de Aur precum Brasovul, am inteles ca festivalul s-ar fi desfiintat si este pacat, iata ca ceea ce eu mi-am propus si mi-am dorit s-a realizat. Partenerul nostru care are exclusivitate la acest eveniment ne-a inteles doleanta si este prezent la Craiova, iar pentru asta ii multumesc intr-un mod cu totul si cu totul special. Muzica usoara romaneasca imi place enorm de mult, mai ales muzica anilor ’80, sunt mai retro, eu iubesc mult muzica populara”, a spus Solomon.
CRAIOVA (MEDIAFAX

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.