fbpx

Edulier trimite copiii înapoi la școală, an de an

de


Edulier și-a propus să trimită și anul acesta copiii de la sat înapoi la școală!
Campania Înapoi la Școală se află la a VI-a ediție și este o campanie premiată de Gala Societății Civile cu Premiul pentru eficiență.

Mai sunt 3 săptămâni până la primul clopoțel. Edulier va trimite la școală și grădiniță copii cu vârstele între 4 și 16 ani, pe care asociația îi susține în Corbeanca, Periș, Buriaș, Bălteni, Brătulești, Otopeni, Balotești (județ Ilfov), Daia (județ Giurgiu), Ciocănești, Vizurești (județ Dâmbovița), Tătărăștii de Jos și Lada (județ Teleorman), Liveni și Timuș ( județ Botoșani) și București.

Conform statisticilor abandonul școlar survine, în 45% dintre cazuri, ca urmare a  lipsei posibilităţilor familiei de a acoperi cheltuielile pentru continuarea şcolarizării.*
În ultimii 5 ani, asociația Edulier, cu ajutorul prietenilor, voluntarilor și susținătorilor, a trimis peste 2260 de copii la școală, contribuind, astfel, la prevenirea abandonului școlar, la oferirea de șanse copiilor din familii defavorizate, la creșterea stimei de sine a acestora.

Edulier vă invită să vă alăturați acestei campanii cu donații lunare, pentru ca cei mici să parcurgă tot anul școlar, donații în rechizite, ghiozdane sau fonduri pentru procurarea lor.
Cristiana Ionescu, fondatorul Edulier: Zi de zi rătăcim mărunțiș, monede de 10 sau 50 de bani. Dacă le-am strânge am depăși suma de 15 lei. Acești bani ne prisosesc. Nu mai bine îi investim în educația acestor micuți? ”

Pentru prieteni15 lei/lună, adică 50 de bani pe zi. Și suntem convinși că avem prieteni care pot investi în educația copiilor, un an întreg.
Pentru companii: puteți sponsoriza cu 1100 de lei = 10 copii care vor începe anul școlar cu ghiozdane și rechizite noi. Dacă doriți să ajutați, scrieți la contact@edulier.ro și veți primi contractul de sponsorizare.

Donațiile merg în contul Asociației EDULIER, CIF 22580154, RO85BACX0000001000188000, deschis la UNICREDIT Bank, sucursala Magheru, cu mentiunea Înapoi la Școală.
Ajutorul ne trebuie până cel mai târziu 6 septembrie 2018.
Mai multe detalii despre activitatea Edulier găsiţi și pe pagina de Facebook Edulier.
Orice ajutor, oricât de mic, contează.

Despre Edulier
Edulier( www.edulier.ro)  este o asociație non-profit ce are, de 11 ani,  în centrul preocupărilor sale educația. Astăzi, Edulier înseamnă 12 proiecte implementate  în beneficiul comunității, 50 de voluntari implicați, 100% voluntariat, peste 18.000 ore de voluntariat, peste 2200 copii care au primit daruri de Crăciun, ajutor de Paște, trimiși la școală, participanți la tabere de vară sau terapie educațională de recuperare a dificultăților de învățare. Ne derulăm programele și atelierele non-formale în Corbeanca, Periș, Buriaș, Bălteni, Brătulești, Otopeni, Balotești ( Ilfov), Daia ( Giurgiu), Ciocănești ( Dâmbovița), Liveni și Timuș ( Botoșani), Tătărăștii de Jos și Lada ( Teleorman) și București. Edulier a deschis în 2016 primul Centru de terapie educațională pentru copii cu TSI (dislexie, discalculie, disgrafie) din România.

Contact:
Edulier
0213138344/0744980192
contact@edulier.ro
edulier.corbeanca@gmail.com

* Conform studiului Bunăstarea copiilor din mediul rural al WV.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
· ·
Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.