Elise Stan: Am facut televiziune cu orice pret!

de

Elise Stan este un om de televiziune fara de care Arhiva de Aur a TVR ar fi mai saraca. Elise Stan a insemnat o Mare Intalnire pentru multe vedete de astazi ale micului ecran. Elise Stan este profesionistul care a facut televiziune cu orice pret, chiar daca astfel a fost nevoie sa sacrifice din timpul dedicat familiei. Elise Stan este omul frumos, care nu se plange niciodata, oricat i-ar fi de greu! Elise Stan este omul pentru care multi au a spune „multumesc!”.

E.P.: Povestea dvs incepe foarte frumos, intr-un mod miraculos. Atunci cand v-ati nascut, a fost o cumpana… Asa cum declarati chiar dvs, „eu sunt cazuta in cap, la propriu”. V-ati nascut la spitalul Coltea din Capitala si, imediat dupa primele minute ale venirii dvs pe lume, s-a intamplat un episod care pe medici i-a socat si care a vrut ca dvs sa aveti un inceput riscant. Ati cazut din bratele medicului.
E.S.:
Da. Era in anul marelui Festival al Tineretului, care a avut loc la Bucuresti. Exact atunci treceau grupuri de tineri prin fata spitalului. Cei doi medici care o asistau pe mama la nastere, au iesit pe terasa spitalului sa vada si ei multimea care defila pe strazile Bucurestiului si au lasat-o pe mama. S-a intamplat ca, fix atunci, am venit eu pe lume. Nefiind nimeni in preajma mamei, pur si simplu am aterizat pe ciment. Imediat s-au alertat, a fost un moment foarte dificil pentru mama mea, sunt convinsa. Cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca este clar ca aici a fost numai mana lui Dumnezeu, iata ca sunt in viata…
E.P.: Putem sa consideram acel moment ca un simbol pentru intreaga dvs viata de dupa aceea?
E.S.:
Poate ca da. Ii multumesc lui Dumnezeu ca ma aflu in viata pentru ca eu am avut mai multe pasaje de cumpana. Am cazut si in pivnita, la 2 ani, era sa ma calce un camion, am avut un accident de masina si, chiar de curand, am avut un alt grav accident de masina.
E.P.: Si intotdeauna Dumnezeu a avut mana pe umarul dvs.
E.S.:
Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare secunda pentru faptul ca a fost alaturi de mine. ?i Maicii Domnului – eu fiind nascuta in zodia Fecioarei, Ea este cea care ma guverneaza pe mine si este ingerul meu pazitor.
E.P.: …si cea care v-a adus in bratele familiei, atat de iubitoare, pe care ati avut-o. Tatal dvs era asistent medical si, cand a aflat ca are o fetita, s-a gandit la piesa muzicala atat de frumoasa, „ F
ür Elise” si asa a venit numele dvs, Elise.
E.S.:
Da, tatal meu, inainte sa imbratiseze cariera medicala, a facut si cativa ani de Conservator. Canta la pian, ii placea foarte mult piesa „Für Elise” si asa i-a venit ideea sa ma numeasca Elise.
E.P.: Lumea si-a dat seama, pe parcurs, ca numele de acolo va vine? Peste timp, v-ati confruntat cu aceasta intrebare din partea oamenilor – daca muzica a aparut in viata dvs atat de devreme si prin acest simbol?
E.S.: Da, categoric. Toata lumea imi spunea, chiar si colegii din Televiziune, „F
ür Elise”. Nu stiu daca a fost, neaparat, o premonitie a tatalui meu ca voi studia muzica, dar stiu ca lui, meloman fiind, i-a placut numele si, de ce nu, poate ulterior, s-a gandit ca ar fi bine sa fac o cariera muzicala. Insa, cea care m-a incurajat foarte tare si m-a sustinut, a fost mama. Mama si-a dat seama, inca de cand eram eu foarte mica, ca am ritm si ureche muzicala. S-a straduit sa ma dea la vioara si am inceput vioara din clasa I si am facut muzica pana in clasa a VIII-a, cand am castigat niste olimpiade de… matematica. Profesoara mea de matematica a reusit sa o convinga pe mama ca nu-i bine sa ma dea la Liceul de Muzica, ci ar fi foarte bine sa merg sa studiez la un liceu cu profil real. Asa am facut clasa speciala de matematica la Coegiul National „Sfantul Sava”, de azi, pe vremea mea numindu-se Liceul „Nicolae Balcescu”.
E.P.: Ce ar fi fost daca ati fi facut vioara? V-ati pus vreodata aceasta intrebare? Poate ati fi fost solista, pe cele mai importante scene, sau intr-o orchestra de renume.
E.S.:
Cu certitudine, nu. Nu as fi fost pentru ca, desi aparent poate nu se vede, nu las sa se intrevada ca sunt foarte emotiva. In momentul in care aveam dese auditii la Scoala de Muzica, fiind foarte emotiva, imi era foarte teama sa nu uit pasajele muzicale. Intotdeauna aveam emotii, e drept ca, intotdeauna, m-am prezentat foarte bine, dar emotiile nu au disparut nici mai tarziu, cand am mars la Conservator. La Conservator nu am mai studiat vioara, am studiat pianul si profesoara mea de pian, Florela Geanta, imi spunea: „Elise, draga mea, calmeaza-te, linisteste-te”. Eu nu reuseam sa ma linistesc, din cauza emotiilor, dar duceam examenele pana la sfarsit. Drept dovada si nu ca sa ma laud, am fost sefa de promotie pe tara.

Matematica este, mai ales, in poezie

 

E.P.: Matematica are ceva in comun cu teoria muzicala? Poate, de aici s-a nascut totul.
E.S.:
Cu siguranta. Matematica este in toate domeniile.
E.P.: Si in poezie?
E.S.:
Da si in poezie sau, mai ales, in poezie. Daca il urmarim pe Ion Barbu, Dan Barbilian, ca poet, el fiind  matematician, o sa descifram, daca privim cu atentie versurile sale, anumite formule matematice, pe care el le angrena intr-o conexiune absolut mirifica si le imbogatea cu talentul lui extraordinar de poet. Da, matematica exista in toate, iar in muzica mai ales! Daca ne gandim la muzica dodecafonica, la muzica seriala, care urmareste clar un precept matematic… Acolo este matematica pura, Iar eu, tocmai pentru ca am indragit matematica, in momentul in care am absolvit Conservatorul, mi-am ales ca tema de licenta, o problematica de lingvistica matematica muzicala, se numea „Scrierea unor melodii in stil pelestrinian, pe calculator”. A fost chiar o tema de pionierat, pentru ca, in anul 1976, cand am absolvit eu facultatea, nu existau calculatoare peste tot. Exista un singur calculator la care am avut acces, printr-o prietena de la ASE. Doar la ASE exista un IBM. Am fost atrasa de compozitie, eu am facut Muzicologie-Compozitie, dar si Pedagogie Muzicala. Am incercat, nu pot sa spun ca am si reusit, dar atunci a fost o tema „la moda”, sa recunoastem, pentru ca era un lucru nou sa lucrezi cu calculatorul. Atunci, am avut ocazia sa-l cunosc pe Solomon Marcus, care fusese profesorul proferorului meu, de la Conservator, maestrul Dinu Ciocan, indrumatorul meu pentru  lucrarea de licenta. A fost un lucru extraordinar, indrageam deopotriva si matematica si muzica.
E.P.: Atunci cand ati fost sefa de promotie pe tara, nu vi s-au pus la picioare posturi pe care sa le alegeti, la repartitie? Nu ati fost primita ca o printesa de cei unde urma sa lucrati?
E.S.:
Nu. Trebuie sa marturisesc ca intalnirea cruciala pe care am avut-o in viata, a fost cu doamna profesor universitar doctor Gabriela Munteanu si ma mandresc ca suntem acum prietene. In clasa a XII-a, la Liceul „Sf.Sava”, din cauza unor motive mai mult sau mai putin obiective, m-am razgandit sa ma mai duc la Facultatea de Matematica, pentru care ma pregatisem si acest lucru s-a intamplat in luna ianuarie 1972, cand mai erau doar cateva luni pana la examenul de admitere. M-am intors 180 de grade si am spus ca pasiunea mea numarul unu ramane muzica si ca as vrea sa ma intorc la muzica. Am vorbit cu mama si, printr-o mare compozitoare si pianista, Maria Cernovodeanu si printr-un mare violonist, George Manoliu, am reusit sa ajung sa o cunosc pe doamna profesoara Gabriela Munteanu. La inceput, nu a vrut sa ma primeasca pentru ca a spus ca este imposibil sa ma pregateasca in patru luni, cate mai erau pana la examenul de admitere la Coservator. La insistentele mamei mele, a acceptat, m-a pregatit si am si reusit, cu media 9.33, in prima sesiune. Aceasta a fost  marea intalnire din viata mea, pentru ca daca doamna profesoara nu ar fi acceptat, probabil cursul vietii mele ar fi fost cu totul altul. In Conservator am avut profesori de marca. I-am prins pe celebrii Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitrescu, maestrul Grigore Constantinescu, indrumatorul meu la doctorat, Liviu Comes, Dinu Ciocan, Dragos Alexandrescu, Cristian Brancusi, Petre Craciun, Gheorghe Oprea, Marin Constantin, de la corul Madrigal…
E.P.: Si momentul repartitiei?
E.S.:
S-a intamplat un lucru nemaiv?zut pana atunci si care nu s-a mai intamplat nici de atunci incoace: in acel moment existau doua categorii de institutii de grad superior: cele trei Conservatoare, respectiv cele din Bucuresti, Cluj, Iasi si Institutele pedagogice de trei ani. Intotdeauna, lista de posturi in invatamant, pentru ca, de regula, la cea vreme, aici existau posturi, era o lista unica, dar cei de la Consrvator erau primii care aveau acces la repartitie si, dupa noi, urmau ceilalti, absolventii Institutelor Pedagogice de trei ani. Acestia, din urma, nu aveau voie sa acceada la posturi din liceele de muzica sau din invatamantul liceal. In acel moment al repartitiei promotiei mele, s-a produs o schimbare si i-a repartizat intai pe ei si ne-au luat absolut toate posturile bune din marile orase. Au ramas numai posturi la tara, cu completare ore de agricultura. Am ramas absolut uluita pentru ca, in ziua cand a avut loc repartitia, ni s-a spussa ne uitam repede pe lista si sa alegem altceva pentru ca posturile celelalte s-au ocupat. M.am uitat pe lista si nu am vazut nimic si am rugat-o pe secretara sa aleaga pentru mine un post fara ore de agricultura, pentru ca eu nu stiam sa predau agricultura. Asta e culmea pedagogiei, sa-i inveti pe altii ceea ce nu sti tu. Si acest post a fost cel de la Liceul real-umanist din Patarlagele. Am fost tare necajita, fireste.
E.P.: Ce trebuia sa-i invatati pe elevi?
E.S.:
Muzica. Am avut noroc, intr-un fel, pentru ca era un liceu cu clase de la clasa I pana la a XII-a si norma didactica mi s-a completat cu ore de la ciclul primar si gimnazial, pe langa cel de liceu. Munca acolo mi-a facut o deosebita placere, eu fiind din Bucuresti, nu statusem pana atunci la camin si nu am gustat frumusetea momentelor petrecute in grup, intr-un colectiv.
E.P.: Spuneti ca doar un an. Ce a urmat? Ce v-a salvat?
E.S.:
A urmat asa o incurcatura… bineinteles ca profesorii mei din Conservatori au fost nemultumiti si m-au indrumat sa fac o cerere de schimbare de repartitie. Am dobandit acea schimbare de repartitie si am aflat ca, din toamna anului 1977, voi fi profesoara la o scoala din Bucuresti. Dupa cateva luni mi s-a anulat aceasta schimbare de repartitie, in baza unei legi care nu aparuse inca, decat in proiect. Am luat-o ierarhic, prin toate birourile Ministerului Invatamantului, insa nu am dobandit nimic. Eu mi-am pierdut si repartitia de la Patarlagele, pentru ca, prin noua repartitie, postul fusese ocupat de altcineva. Asa am ramas pe dinafara, cateva luni. O vecina de-a mea, doamna Vasiliu, mi-a spus ca are un frate profesor la Dridu si scoala de acolo nu are profesor de muzica. Asa am ajuns la scoala din Dridu. Aici, am facut „Cantarea Romaniei” si am obtinut foarte multe premii. Nu am stat decat un singur an, pentru ca era o naveta foarte grea, mergeam vreo 4 kilometri prin camp, treceam si printr-un cimitir…
E.P.: Vorbiti despre lucrurile acestea de parca destinul dvs nu ar fi trebuit sa fie la televiziune, ci undeva alaturi de oamenii pe care sa-i invatati muzica. Totusi, cand a avut loc intalnirea dvs cu televiziunea romana? Dar si televiziunea a avut un noroc, prin faptul ca v-a intalnit.
E.S.:
A fost un noroc. Sper ca ?i colegii mei, interpretii si nu numai, privesc ca pe o binefacere prezenta mea in Televiziunea Romana. Trebuie sa spun ca, la momentul acela, eu nu eram interesata de televiziune si nici de muzica populara. Tocmai de acea, in momentul in care o fosta colega de Conservator, Angela Marinescu, m-a intalnit dupa ani de zile, intamplator, la gradinita copiilor si mi-a propus sa merg la Radio, eu am refuzat, din doua motive. In primul, rand pentru ca mie imi placea extraordinar de mult in invatamant, chiar imi facusem o profesiune de credinta din meseria de profesor, imi placea enorm sa-i invat pe altii si  iubeam copiii. Al doilea lucru care m-a facut sa refuz a fost faptul ca mie nu mi-a placut muzica populara.
E.P.: Deci, trebuia sa mergeti la Radio, in zona aceasta a muzicii populare.
E.S.:
Da, la redactia de muzica populara. Sigur, eu am studiat folclor la Conservator si am avut profesori celebri, un an l-am avut pe Harry Brauner si pe doamna profesor universitar Emilia Comisel, care a fost mentorul meu si pe care am iubit-o extraordinar de mult. Trebuie sa spun ca, anul acesta, o vom omagia , pentru ca este centenar. Emilia Comisel ar fi implinit, pe 28 februarie, anul acesta, 100 de ani. A trait pana la 97 de ani, perfect lucida, a murit, daca pot spune asa, cu creionul in mana, avea o putere de munca extraordinara si o energie debordanta. Ea a fost discipolul lui Constantin Brailoiu. Eu ma mandresc cu acest lucru pentru ca, pe linie directa, eu am fost discipolul doamnei Emilia Comisel, cum domnia sa a fost discipolul lui Constantin Brailoiu, cel mai mare savant  in muzica de folclor, recunoscut pe plan international. El a fost fondatorul arhivei internationale de folclor de la Geneva, el a fost primul din intreaga lume care a studiat folclorul tuturor tarilor, a fost fondatorul etnomuzicologiei, ca stiinta.
E.P.: Si, pana la urma ati lucrat in Radio?
E.S.:
Am lucrat in Radio, pana la urma am acceptat si colega mea, Angela Marinescu mi-a schimbat drumul vietii.
E.P.: Dar, de ce nu voiati sa ajungeti la televiziune?
E.S.:
Mi se parea mult mai frumos la radio. Pe vremea cat am fost profesoara mergeam cu elevii mei de la Jocurile Muzicale, cu care ma afirmasem la „Cantarea Romaniei”si datorita carora am ajuns si profesor emerit, la multe emisiuni de televiziune si mi s-a parut ca este mult, mult mai frumos la Radio. In anul in care am dat concurs, fiind o singura institutie, Radioteleviziunea Romana, doamna Mihaela Dobos, sefa sectiei muzicale din Radio, mi-a spus sa merg, pentru inceput, in televiziune si dupa aceea ma aduce la Radio, fiind in aceeasi institutie. Ei bine, nu s-a mai intamplat.
E.P.: Si asa v-a luat televiziunea!
E.S.:
Si asa am ramas in televiziune, pentru ca am dat concurs pe postul doamnei Simona Patraulea, din redactia Muzica-Varietati.

 

Pentru mine, fiecare emisiune insemna ceva nou

E.P.: Avea sa urmeze o perioada exceptionala. CV-ul dvs, asternut pe pagini scrise, numara paginile unei adevarate brosuri. Aveti foarte multe realizari alaturi de Televiziunea Romana. Poate cel mei recent succes este este emisiunea „O data-n viata”, pe care o pastoriti atat de frumos. Dintre toate aceste productii, de la televiziunea nationala, pe care ati indragit-o cel mai tare?
E.S.: Nu voi face niciodata un top al emisiunilor si m-am ferit sa fac topuri de vreun fel. Nici un top al solistilor nu am facut, pentru ca nu mi se pare echitabil. Dar, o mentiune speciala se cuvine sa fac unor evenimente extraordinare la care am lucrat. Este vorba despre Festivalul International „Cerbul de aur”, concertul extraordinar de folclor si festivalurile de folclor importante de la noi din tara: Festivalul de Folclor de la Mamaia, Festivalul „Maria Tanase”, Festivalul  „Maria Lataretu”, Festivalul romanilor de pretutindeni, de la Geoagiu si, nu in ultimul rand, Festivalul International de folclor de la Braila, care a capatat o notorietate extraordinara si, tot nu in ultimul rand, Festivalul International al Muzicii si Traditiei, in Cismigiu, la care chiar am pus bazele. Eu le-am iubit pe fiecare in parte, pentru ca fiecare emisiune este ca un copil al meu. Si ca o mama cu multi copii, pentru ca eu am trei copii, mi-am iubit fiecare produs in parte. Am cautat mereu sa le fac foarte bine, poate nu am reusit totdeauna, pentru ca, in televiziune, sunt diverse motive care te impiedica sa realizezi ceea ce iti propui. Pentru mine, fiecare emisiune a insemnat ceva, la fiscare ma straduiam sa fac ceva in plus, ceva nou. Asta am cautat eu in folclor. Faptul ca am trei copii m-a ajutat foarte mult in cariera, pentru ca m-am sfatuit cu ei, am avut un barometru, i-am intrebat ce le-ar placea sa vada la televizor si am testat anumite lucruri novatoare pe ei. M-am straduit sa imbrac folclorul intr-o haina noua, atractiva, pe placul tuturor, pentru ca am simtitca, la un moment dat, a existat un hiatus in acest domeniu. Eu iubesc acum acest domeniu extraordinar de mult, de unde nu il suportam, schimbam postul la radio, cand era muzica populara. Nu am crezut ca voi ajunge astazi sa iubesc extraordinar de mult muzica populara. Stiti de ce nu iubeste lumea muzica populara?!
E.P.: Pentru ca nu ajunge sa o cunoasca.
E.S.:
Exact, pentru ca nu o cunoaste. Eu am petrecut mii de ore in fonoteca Radio ca sa invat stilurile, ca sa invat zonele, sa invat formulele ritmico-melodice specifice fiecarei zone, sa invat solistii, sa le invat repertoriile, sa stiu sa discern… pentru asta iti trebuie mult timp.
E.P.: Si ati mers pe teren, unde ati gasit, asa cum se spune, comori de pret ale folclorului.
E.S.:
Categoric. Am facut foarte mult teren pentru ca folclorul nu creste pe astfalt, m-am dus la matca.
E.P.: Sa spunem totusi cateva titluri de emisiuni…
E.S.:
Am sa spun niste cicluri de emisiuni. Pe vremea cand traia domnul Tudor Vornicu, mentorul nostru, al tuturor teleastilor, eu realizam momentele de folclor din cadrul celor doua Magazine, cel de sambata, numit „La sfarsit de saptamana” si cel de duminica, „Album duminical”. Dupa anul 1990, cand am avut o deschidere extraordinara si mi s-a propus sa gandim proiecte noi, am inceput un ciclu de emisiuni intitulat „Arhive folclorice”. M-am orientat catre acest domeniu pentru ca eu, prin firea mea, sunt de fapt un cercetator. Mie imi place sa aflu, sa cunosc, sa cotrobai prin arhive. „Arhivele folclorice” erau un fel de lectii de folclor si am considerat ca, daca nu mai lucrez in invatamant, pot fi un profesor la scara larga. Apoi, am facut tot soiul de alte multe, foarte multe cicluri, „Vetre folclorice”, filme facute pe teren. Am facut un alt fel de emisiune, „Ora satului”,em facut si emisiuni de dedicatii muzicale. Acolo a fost intalnirea mea ci Iuliana Tudor, la o astfel de emisiune, „La telefon muzica populara”. Am facut si emisiunea „O vedeta populara”, am avut si o enciclopedie de folclor intitulata „Cartea de folclor”, am avut si o enciclopedie a dansului popular romanesc, pentru ca dansul este un limbaj universal si place tuturor.
E.P.: Ati amintit de Iuliana Tudor, vedeta-simbol a postului national de televiziune. In spatele ei, asa cum marturisea chiar ea, a existat marea intalnire cu dvs. Cum reusiti dvs sa oferiti publicului telespectator de astazi productii care sa concureze cu ce se intampla in divertismentul din plan international,as putea spune. Prectic, formatul emisiunii „O data-n viata”este un produs 100% romanesc, este un produs de succes. De regula, emisiunile de divertisment din Romania, care sunt primite cu bratele deschise de public, sunt importate. Cum reusiti sa fiti comerciala?
E.S.:
Da, sunt importate. Tot lui Dumnezeu ii sunt datoare. Inainte sa incep orice lucru, fac o rugaciune catre Dumnezeu si ii rog sa-mi dea gandul cel bun. Asa s-a intamplat si cu „O data-n viata”. Ni s-a cerut sa propunem niste proiecte noi. Colegul si prietenul meu Titus Munteanu a propus acest proiect si am acceptat sa lucram impreuna. Am format si am sudat o echipa pentru aceasta emisiune  „O data-n viata”.
E.P.: Va imaginati despartirea de postul national de televiziune?
E.S.:
Eu nu ma vad in chip de pensionara, e adevarat, mai am cateva zile si voi capata aceasta eticheta de pensionara. Eu nu ma vad stand in casa, impletind ciorapi, sunt o persoana activa. Iuliana Tudor este un om extraordinar, capabila sa lucreze si partea redactionala pentru ca ea este si realizator al acestei emisiuni si mi-a propus sa raman alaturi de ea, in continuare, lucru pe care il voi face, daca se va putea acest lucru.

In TVR imi raman amintiri de neuitat

 

E.P.: Toate emisiunile se termina, toate formatele se consuma…ce veti face, totusi, cand nu veti mai intra in Televiziunea Romana?
E.S.:
Nu stiu, sunt deschisa la orice propunere, din partea oricarui post de televiziune, cu atat mai mult din partea postului national de televiziune., unde am petrecut o jumatate din viata si raman de acolo amintiri de neuitat.
E.P.: Cand i-am rugat pe cei care sunt in imediata dvs apropiere sa-mi spuna cateva cuvinte despre dvs, mi-au raspuns „ Da, despre Mamitu? Cu drag!”. De ce vi se spune asa?
E.S.:
Pentru ca eu cred ca am vocatie de mama. Asa cum am crezut ca am si vocatie de profesor. Dupa revolutie, mi-am atras dupa mine o echipa de tineri. Mie imi sunt dragi tinerii, imi place sa-i invat si ne-am completat reciproc.
E.P.: Acest lucru se intampla si acum.
E.S.:
Exact. Imi place sa spun ca eu i-am invatat pe ei meseria de teleast, dar am avut si multe lucruri de invatat de la ei. In primul rand am invatat cutezanta.
E.P.: Si ei v-au spus „Mamitu”?
E.S.:
Da si eu i-am luat sub aripa mea ocrotitoare. Ii consider ca pe copiii mei. I-am ajutat, in masura posibilitatilor mele, in absolut toate privintele. Am petrecut impreuna, am fost impreuna la toate nuntile, botezurile…pentru ca suntem, de fapt, o mare familie. Operatorii, cameramanii, toata lumea imi spune Mamitu. Cativa imi spuneau „Miss Elly”, pentru ca, la vremea aceea, era in mare voga serialul „Dallas”si eu eram impaciuitoare, nu-mi place sa se certe oamenii si i-am impacat de fiecare data. E celebra si impacarea pe care am realizat-o intre Maria Ciobanu si Ion Dolanescu, cand nimeni nu mai spera acest lucru.
E.P.: Vi se datoreaza foarte multe momente frumoase din sfera aceasta a folclorului. Banuiesc ca nu exista artist care sa nu-si doreasca sa colaboreze, sa lucreze alaturi de dvs. Pare ca, invitatia dvs pentru o emisiune, certifica valoarea artistului de folclor. Gresesc?
E.S.:
Nu. Indr-adevar, artistii stiu ca eu sunt foarte exigenta si spun lucrurilor pe nume. Niciodata nu-i menajez. Cred ca asta este cheia succesului si in relatia mea cu oamenii din echipa. Iata, ma leaga 14 ani de Iuliana Tudor si suntem intr-o simbioza perfecta, pentru ca, intotdeauna, ne-am spus gandurile. Asa am procedat si cu solistii de muzica populara, le-am spus atunci cand gresesc, unde gresesc, din dorinta de a indrepta. Nu fac acest lucru cu emfaza, pentru a arata cum sunt eu. Nicidecum. Daca au fost inteligenti si au acceptat corectura facuta, au indreptat-o si au ajuns mari vedete ale cantului romanesc. Sunt foarte multi tineri cu care ma mandresc, azi nu-i mai pot numi tineri, sunt veritabile vedete: Ionut Dolanescu, Ionut Fulea, Dinu Iancu Salajanu, Andreea Voica, Niculina Stoican, Rodica Anghelescu, Cristina Gheorghiu, Cornelia si Lupu Rednic, Cristian Pomohagi…
E.P.: Exista si oameni pe care nu ati vrut sa-i aduceti la televiziune? Stim ca exista simpatii si antipatii.
E.S.:
Pe mine, niciodata,  nu au reusit sa ma influenteze care nu tin de strictul domeniu numit „folclor”, sau „muzica populara”. Pe mine nu ma intereseaza cine cu cine se cearta, sau se intelege, nu ma intereseaza ce meserie are, sau ce a fost, ce face in afara acestui perimetru al cantecului popular. Pe mine ma intereseaza, doar, sa aiba glas deosebit, voce, sa cante corect, din punct de vedere intonational, sa aiba un repertoriu valoros si, desigur, sa aiba si o prezenta scenica agreabila, lucru care se cere pentru televiziune.
E.P.: Ati gresit vreodata capital, in profesia dvs?
E.S.:
Cu certitudine am gresit, dar nu capital. Numai cine nu munceste nu greseste.
E.P.: Ati avut o gafa, in direct? Ati stricat emisia vreodata?
E.S.:
Nu, dar era cat pe ce. In momentul in care au venit minerii, eram in direct, pe TVR 1,in fata camerelor de luat vederi, in emisiunea”Actualitatea folclorica”, o emisiune de stiri din acest domeniu si regizorul de platou imi facea niste semne, pe care eu nu am putut sa le descifrez si m-am concentrat cu greu sa spun, in continuare, ce aveam de spus.
E.P.: Mai cu seama ca nici nu exista prompter.
E.S.:
Nu, nici vorba, trebuia sa-ti urmaresti ideea si sa nu divaghezi. Dupa emisiune, si am scapat cu bine din incercarea respectiva, mi-a spus regizotul ce se intamplase, imi sugera, sa termin mai repede. Eu stiam ca emisiunea are un spatiu orar.
E.P.: Stiti ca, astazi, Break-news-urile, opresc orice se intampla pe post… Spuneti-mi, la fel de riguroasa ati fost si in educarea copiilor dvs? aveti trei copii, doi baieti si o fata. Victoria este cea care v-a mostenit pasiunea pentru televiziune si, la randul ei, este producator intr-o emisiune dedicata folclorului.
E.S.:
Da, nu numai Victoria dar si Dragos, baiatul cel mare, lucreza tot in Televiziunea Romana, la redactia Sport, iar baiatul cel mic, Stefan, a terminat Facultatea de Informatica si este un informatician foarte bun. Au mostenit aceasta pasiune de teleast, pentru ca televiziunea este un microb, in momentul in care gusti din aceasta otrava dulce, este imposibil ca sa te mai opresti.
E.P.: Ati ramane in televiziune cu orice pret?
E.S.:
Da, cu orice pret. Eu am ramas in televiziune cu orice pret. Pretul acesta s-a chemat, tocmai, timpul pe care ar fi trebuit sa-l acord familiei mele, copiilor mei. Nu am fost riguroasa in cresterea copiilor,din doua motive: in primul rand, vroiam cumva sa compensez absenta mea de acasa, orele petrecute in televiziune, pe teren si, al doilea motiv, a fost acela ca nu a fost necesar sa fiu  o mama severa, pentru ca mi-a dat Dumnezeu niste copii buni, care au invatat singuri, eu nu am facut lectii cu ei…
E.P.: Ati schimba ceva, daca ati putea?
E.S.:
Stiu ca este un cliseu, toti spun in interviu”Vai, nu as schimba nimic, nu regret nimic!”Ba da, eu as schimba foarte multe si regret foarte multe.
E.P.: Cel mai mare regret?
E.S.:
Tocmai faptul ca nu am petrecut suficient timp cu familia mea, poate acesta este unul dintre marile regrete.
E.P.: Ati gasit marea iubire? Si nu ma refer la televiziune.
E.S.:
Nu stiu ce sa spun! E mult spus marea iubire.
E.P.: Tatal copiilor dvs , a fost o mare iubire?
E.S.:
Da, categoric. Iata, am facut, totusi, trei copii.
E.P.: Sunteti fericita?
E.S.:
Ii multumesc lui Dumnezeu, sunt sanatoasa, suntem cu totii, cei apropiati mie, cei dragi mie, membrii familiei, prietenii, rudele si toti cei pe care ii iubesc si la care tin sunt sanatosi si sunt bine. Pentru mine, acest lucru este o mere multumire. Dar, fericire, cred ca este un cuvant greu de atins. Fericirea inseamna o multumire dincolo de sine, dincolo de orice coordonata.
E.P.: Ati trait momente de fericire?
E.S.:
Da, cu certitudine, da, momente de fericire enorme. In primul rand, cand s-au nascut cei trei copii ai mei, au fost niste momente care nu se pot descrie, momente magice.
E.P.: Spuneti ca ati facut televiziune cu orice pret si ca ati ramane alaturi de televiziune cu orice pret.
E.S.:
Da,da.
E.P.: Daca acest pret ar fi fost sa nu aveti familie, l-ati fi platit?
E.S.:
Cred ca da. Sunt convinsa ca sunt foarte multe cazuri de oameni, mai cu seama femei, necasatorite, care lucreaza in televiziune. De ce? Pentru ca au acordat tot timpul lor acestei meserii si nu au avut timp pentru propria persoana. Cand sa te mai duci sa te plimbi prin Cismigiu, sau irin Herastrau, cand televiziunea te absoarbe, de dimineata pana seara.
E.P.: Pe vremea dvs, daca-mi este permis, poate ca si televiziunea merita mai mult devotament. Pentru generatiile de acum, le recomandati sa ramana in televiziune cu orice pret? Nu cumva meseria, in ziua de astazi, nu ne mai este ea noua devotata?
E.S.:
Nu, nu consider asta. Fiecare, in viata are o stea a lui. Si daca simti ca asta este ceea ce trebuie sa faci, sunt convinsa ca asta trebuie sa faci, cu orice pret.
E.P.: Indiferent daca altii iti umbresc din stralucirea ei?
E.S.:
Indiferent. S-ar putea ca cei care-ti umbresc, temporar, sa fie si ei vremelnici, in destinul si in viata ta. Nu trebuie sa renunti la un crez al tau, daca-ti faci din meserie un crez.
E.P.: Eu va rog, in numele celor care va apreciaza, sa nu renuntati la a face televiziune, pentru ca avem nevoie de dvs. Care ar fi mesajul dvs catre acestia?
E.S.:
As vrea sa va spun foarte multe lucruri…dar va spun un cuvant simplu, romanesc, Multumesc!

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *