Femeile si dragostea

de

“Ce este de fapt dragostea? Ce este sentimentul asta pe care il cautam cu totii? De ce trebuie sa avem in suflet acest sentiment pentru a putea vedea viata la justa ei valoare? De ce trebuie ca iubirea sa fie poarta noastra catre frumusetea vietii? Si de ce numai iubirea ne aduce acea liniste de care avem nevoie?”

Un vant usor cu miros de scoici si apa sarata ii trecu prin par. Se opri din scris si privi in departare. Era marea albastra cu miile ei de secrete. Marea pe care o imbratisa mereu cu aceeasi infinita dragoste. Ar fi putut trai aici o viata intreaga si poate nu ar fi fost destul. Din pacate marea nu ii putea raspunde la intrebari si ar fi vrut atat de mult…
– La ce te gandesti scumpa? intreba Lisa iesind pe terasa.
Ana tacea. Continua sa priveasca orizontul. Se apropie de ea si se uita la intrebarile insirate aiurea pe foaie. Se aseza apoi in fata ei la masa si stranse cana de cafea in maini. Privea interiorul intunecat al canii de parca era fantana misterelor in care erau ascunse raspunsuri la toate intrebarile lumii.
– Stii… ai omis o intrebare… de ce dragostea vine mereu impreuna cu o doza gratuita de suferinta?
– Hmmm… ai citit…
Ramasera amandoua in tacere. Plaja era aproape pustie la ora aia matinala. Doar tipetele pescarusilor umpleau aerul. Ana privi din nou textul si mai adauga “De ce dragostea vine mereu impreuna cu suferinta?”
– Am adaugat si asta. Acum… unde gasesc raspunsurile?
– Dar ce ti-a venit, asa, deodata? intreba Lisa ridicandu-se.
– Habar nu am. Ma gandeam asa la noi, la cate am facut si parca totul s-a redus pana la urma la iubire. Uita-te la Simy, iubirea a transformat-o in alt om, uneori nu o recunosc. A reusit sa treaca peste multe bariere pentru ca acum sa fie implinita din toate punctele de vedere. Apoi Giulia, de cand are certitudinea unei relatii stabile a devenit mai calma, parca a reusit sa lase avocata la birou…
– Iar noi… noi suntem niste epave. Se indrepta spre balustrada.
– Cam asa. Ce am putea face?
– Nu stiu eu, insa tu ai putea sa-l suni pe… si Lisa ii facu cu ochiul complice.
– Nu spune! Nici sa nu te gandesti! zise Ana ridicand mainile in aer.
– Dar de ce? Ti-e teama sa recunosti ca ai gresit?
– Poate ca tu ar trebui sa il suni pe Edy. Ce zici?
139
– Uite scorpia unde era! Nu mai vorbesc cu tine. Cinci minute sa taci! Si se intoarse cu spatele spre ea scrutand orizontul.
Ana mima un “da” si scrise ceva, dupa care ii intinse foaia. “Scorpia pleaca sa se plimbe. Peste cele cinci minute te astept pe plaja.” Lisa pufni in ras si isi relua locul la masa. Inca nu-si terminase cafeaua.
“Poate ca asta e iubirea de fapt, linistea pe care ti-o acorda cel de langa tine, siguranta si umarul oferit la nevoie. Dorinta de a-l face fericit, de a-i vedea surasul in fiecare moment. Victor… Oare e fericit?” Isi scoase telefonul din buzunar si apela. Inchise inainte de a suna a treia oara. “Ce naiba?! De ce il sun?” Se opri la malul apei. Valuri mici se spargeau unul cate unul incercand sa ajunga pana la ea. Le privea ca hipnotizata cum se unduiau in miscarea lor si apoi se intorceau murind unul cate unul pentru a naste altele. Pe plaja incepura sa isi faca aparitia grupuri de plimbareti matinali. Sunetul marii le acompania pasii. Parca dansau valsul toamnei pe plaja si soarele se ridica incet, zambind in voie. Muzica telefonului o trezi din visul clipei.
– Buna dimineata domnisoara! Se auzi vocea lui Victor de undeva de departe.
– Buna Victor… Nu stia ce sa spuna. Il sunase cu un motiv anume si acum nu-si gasea cuvintele. Ce faci? reusi ea sa ingaime.
– Eu bine, multumesc. Tu ce faci? M-ai sunat mai devreme…
– Da… vroiam sa stiu daca…
– Esti la mare? o intrerupse Victor brusc.
– Aha… cum de te-ai prins?
– Se aud valurile si pescarusi. Foarte frumos! Vacanta?
– Da. Cateva zile cat mai e cald.
– Bravo. Deci? Care e treaba?
– Vroiam sa te intreb ce mai faci? incepu ea nestiind exact cum sa formuleze. Cum merge cu amica noastra, avocata?
– Trebuie sa recunosc ca e o tipa de exceptie. Victor facu o mica pauza pentru mai mult efect. Este… cum sa iti spun, perfecta!
– Aha… “Hai spune-i ceva! Doar atata esti in stare sa spui?” Ma… chiar ma bucur pentru voi, ingaima ea.
– Vorbeam zilele trecute ca ar trebui sa ne vedem toti trei, vrem sa-ti multumim.
– Aaa… nu e nevoie, imi pare bine ca a iesit asa. “De ce naiba ma simt asa? De ce imi tremura vocea?”
140
– Esti un inger! Stii?! Nu m-as fi gandit ca o sa-mi gasesc pe cineva atat de repede. Adica o sotie intreaga la minte…
– Sotie?! aproape ca striga Ana.
– Ma gandesc foarte serios. Nu as vrea sa o pierd si pe ea…
Restul discutiei se pierdu in neant. Nu mai auzea nimic. Se lasa usor in jos si isi stranse genunchii la piept. Parca ceva nu era la locului lui. Victor era fericit. Planul ii iesise de minune, insa ceva nu era in regula. Ii veneau in minte un milion de ganduri, de intrebari pe care nu le putea alunga.
– Hei, ce-ai patit? intreba Lisa asezandu-se langa ea.
– Am crezut ca e bine asa. Chiar am crezut. O lacrima ii aluneca pe obraz.
– Ana! Ce ai? tipa Lisa la ea speriata de schimbarea de atitudine. Te-am lasat cinci minute, ce naiba…
– Victor… se insoara… zise ea stergandu-si ochii cu dosul manecii. Iar eu, eu ar trebui sa fiu fericita…
– Ce??? Cum adica se insoara?
– Pai… mi-a spus ca se gandeste foarte serios… ca nu vrea sa o piarda si pe ea.
– Normal! Ce naiba sa iti zica dupa ce l-ai plasat in bratele alteia?! Si i-ai zis ce simti pentru el?
– Ce simt? Nu simt nimic… doar ca simt ceva, nu inteleg…
– Auzi femeia lu? Dumnezeu, hai sa isi zic eu ce simti. Esti geloasa. Ai crezut ca daca il cuplezi cu alta o sa fie fericit si te vei bucura si tu de fericirea lui. Ma rog, nu stiu cum naiba ai putut sa crezi asa ceva. Ai avut probabil un moment de ratacire, insa acum gelozia a scos la iveala adevaratele sentimente. Ar trebui sa ii spui asta, nu crezi?
Isi sterse din nou lacrimile. Ar fi vrut sa spuna ceva, insa orice ar fi spus era de prisos. Victor nu mai era acolo pentru ea. Oare ce a fost in capul ei?
– Ce vreau de fapt Lisa? Spune-mi tu, ca eu nu mai pricep…
– Vrei magie, vrei iubirea aia frumoasa si naiva pe care o aveam odinioara. Visezi prea mult draga mea, si intr-o zi te vei trezi ca nu exista asa ceva… Intr-o alta zi, te vei trezi ca ai avut iubirea asta, dar nu ai stiut sa o pastrezi.
– Adica, tu crezi ca Victor…
– Nu cred nimic, tu stii mai bine.
141
– Dar magie? Asta vrem noi, femeile? Magie? intreba Ana alunecand incet intr-o stare de transa.
– Vrem ceva special, vrem sa simtim iubirea in imbratisarea lui, sa vedem dragostea in privirea lui, sa ne completeze. Vrem stabilitate, vrem siguranta zilei de maine. Vrem… nu stiu nici eu, insa stiu sigur ca atunci cand vom avea ceea ce vrem, vom stii.
– Vrem sa ne traim povestea…
Se ridicara si pornira amandoua incet pe plaja. Cu fiecare pas, furtuna ce i se pornise in suflet se linistea. O prinse pe Lisa de brat si o ciupi usor.
– Si tu nu ai gasit magia in Edy? intreba ea chicotind.
– Nu incepe!
– E episodul doi din “scorpia ataca”! Nu te las pana nu-mi vorbesti.
Zambetul ii reveni ca prin farmec. Parca uitase cu totul de Victor, de viitoarea lui sotie.
– Cu alta ocazie…
– Dar il iubesti, nu-i asa?
Lisa tacea, privea in alta directie. Stia ca era ceva mai mult acolo. Relatia aia nu murise pur si simplu. Povestea era doar in pauza de publicitate. O pauza lunga si cu reclame proaste.
– Stiam eu! Il iubesti. Intr-o zi o sa gasesc formula magica si voi arunca asupra voastra o vraja sa va treziti la realitate! Am zis.
– Esti cam dilie fata! zise Lisa zambind si ea.
– Sunt, nu sunt, te-am facut sa razi din nou.
“Ce vrem noi femeile? Daca am stii ce vrem, ar fi atat de simplu… insa ne complicam in fiecare clipa, cu fiecare gand. Ne enervam din toate prostiile si ii suparam si pe ei. Ne suparam pe noi cu toate nimicurile astea. Daca totul merge bine, e imposibil sa nu gasim noi o chichita de care sa nu ne agatam si apoi facem o furtuna intr-un pahar cu apa. Vrem liniste, dar nu ne place sa fim singure, vrem iubire, dar nu ne place sa fim axfisiate, vrem atentie… Daca avem totul, precis gasim noi ceva… ”
****
Noua campanie mergea de minunte. Pana in decembrie aveau sa lanseze noua linie de cosmetice. Vanzarile urmau sa explodeze in perioada sarbatorilor. Din aproape in aproape aparuse si ideea unui concert de Craciun, promovand astfel linia de produse, dar si viitorul album al cantaretei.
142
– Mai sunt doua luni pana atunci, cred ca avem timp sa pregatim totul. Va trebui sa gandim foarte bine toata nebunia asta de concert si de asemenea sa vorbesti cu Valery… e adevarat ca avem exclusivitate, insa nu am discutat nimic de concerte.
Olivia era incantata de propunere insa, ca intotdeauna, isi pastra sangele rece.
– Eu cred ca o sa vrea, nu are de ce sa nu… Gandeste-te ca un concert de Craciun ii poate lansa albumul intr-un mod spectaculos. Si, Olivia, lumea o iubeste, va fi un success!
– Bine draga mea, vorbeste cu ea si tine-ma la curent. Daca ne bagam in asta o sa avem de tras in urmatoarele luni!
Ana iesi din sala de sedinte cu un zambet de incantare pe fata, deja vedea totul, punct cu punct, toate pregatirile, chiar si rezultatul. Avea sa iasa minunat. “Trebuie sa o sun pe Valery!”
– Ce faci colega? intreba Liviu aparand de nicaieri.
– Hei! Nu te vazusem! Pe unde ai umblat? Am avut o sedinta cu Olivia, avem niste planuri fantastice pentru urmatoarea perioada! Ai cateva minute?
– Mda…
Ana incepu sa-i turuie despre noile planuri. Il privea din cand in cand analizandu-i reactiile. Stia ca nu este in apele lui, insa nu putea lasa lucrul asta sa-i umbreasca ziua. Avea sa fie bine in final.
– Deci, stiu ca toata povestea asta cu Valery e ciudata si nu te simti tocmai bine, insa trebuie sa o facem. Suntem o echipa!
– Hai nu incepe cu faze din astea motivationale, nu tine. Liviu se ridica neputandu-si ascunde incruntarea.
– Nu Liviu, nu o lua asa. Insa facem asta impreuna, altfel o las balta.
– Bai, nu incepe ce d-astea! spuse el scurt, sagetand-o cu privirea.
– Nu incep. Ana facu o pauza pentru a-si alege cuvintele. Vreau doar sa stii ca am nevoie de tine. E un proiect mare si am nevoie de ajutorul tau. Iar Olivia se bazeaza pe noi.
Liviu mormai ceva ce aducea cumva a aprobare. Totul mergea bine. Odata ce vor incepe pregatirile nu va mai avea cum sa dea inapoi. Il stia, era un om de cuvant.
– Hai sa ne vedem saptamana viitoare sa discutam pe larg toata povestea asta. Pana atunci o sa ma vad cu Valery, sa am acordul ei…
“O sa fie dificil daca tu continui sa faci fata asta ori de cate ori ii auzi numele! Am de munca, nu gluma!”
143
– Vezi poate e nevoie sa semnam un nou contract…
– … sau facem anexa la contract…
– Sau asa, da. Hai ca te las ca am ceva de rezolvat, zise Liviu si se indrepta spre usa.
– Auzi… ma gandeam asa… incepu Ana. Liviu se oprise in dreptul usii. Te-ai gandit vreodata ca Valery ar putea simti ceva pentru tine, dar ca si tine, nu e in stare sa vorbeasca?
In momentul urmator Liviu izbucni in ras. Nu stia daca sa rada si ea sau nu. Totusi vorbise foarte serios.
– Tu te-ai auzit mai fata? Cum naiba sa simta ceva pentru mine? Nu ai vazut si tu ca abia daca s-a uitat la mine la intalnirea aia? Eu nu exist pentru ea.
– Oare?
Liviu o privi o clipa in ochi, insa dupa cateva secunde iesi din birou cu acelasi ras stupid pe fata. “Ce stii tu Liviule ce vrem noi femeile? Nici macar noi nu stim…” Isi lua telefonul si suna. Un tipat strident se auzi de la capatul celalat.
– Anuskaaaa! Chiar la tine ma gandeam! Ce tareee!
– Buna Valery! Cred ca a fost gand la gand… sau ne-ai mirosit tu planurile, zise Ana neputandu-si retine zambetul complice. “Bine ca nu citesti si ganduri ca era cam naspa.”
– Planuri? Ce planuri?
– Sper ca nu ai nimic planificat pentru decembrie sau mai exact, pentru Craciun…
– Pai… nu e nici octombrie fata…
– Deci nu ai planuri. Perfect. Hai sa ne vedem la o cafea, esti libera azi?
****
Era un barulet de pe Lipscani, cumva ascuns. Parca era facut special pentru intalnirile incognito. Daca ar fi trecut prin fata lui nu ar fi zis ca dincolo de usa e bar, ca acolo merg unii sa se relaxeze. Atmosfera era putin ciudata, muzica in surdina si culorile acelea pastelate ii dadea senzatia ca e intr-o poveste de Craciun. Pana si oamenii aveau ceva ciudat, vorbeau incet, cu teama de a nu deranja.
– Anuska, iti recomand ciocolata asta. E absolut fenomenala! zise Valery vesela. Chiar vroiam sa mai vorbesc cu tine… reusesti sa ma linistesti, ai tu ceva!
– Ma bucur! Eu am sa iti zic ceva foarte important si sper sa ma poti ajuta… adica, e foarte important si pentru tine si cariera ta.
144
Ana ii povesti cu lux de amanunte ideea pe care o avusese. Valery tacea, insa avea aerul persoanei incantate. Cand Ana termina de povestit ramase tacuta cateva secunde. Desi incerca sa-si pastreze o mina serioasa, Valery lua o gura de ciocolata si apoi ii zise zambind:
– E nevoie de un alt contract? E cea mai tare idee posibila!
– Ma bucur ca esti de acord. Sunt constienta ca va fi de munca o gramada, ca vor trebui inca doua, trei melodii speciale pentru acea perioada, insa rezultatele vor fi pe masura!
– Eu sunt perfect de acord, insa va trebui sa vorbesc si cu Dan, stii ca nu semnez nimic fara acordul lui. Insa poti sa te bazezi pe mine!
– Spune-mi acum ce e cu tine? Ce vroiai sa-mi spui? intreba Ana.
Un tip cu o esarfa ciudata intra in bar. Ii atrase atentia in momentul in care tranti usa si ochii ii ramasera agatati de esarfa aia cu model cubist. Vremea esarfelor trecuse, el era insa cumva atemporal si figura lui ii aducea aminte de cineva.
– Dragut tipul… pare cam sleampat asa, ii facu Valery cu ochiul.
– Ma rog, hai spune care-i faza?
– Sincer, habar nu am… ma gandeam… nu stiu daca mai simt ceva pentru Liviu, doar a trecut atata timp… insa nu mi-l pot scoate din cap. Crezi ca ar trebui sa-i vorbesc?
– Aha, ar trebui sa-i spui ce simti. Cred ca meritati o sansa, sa vedeti ce iese…
– Dar a trecut atata timp… ne-am schimbat, sentimentele noastre s-au schimbat.
Avea un licar ciudat in privire. Parca nu mai era ea, parca se intorsese in timp si vorbea cu vocea fetitei care fusese, fetita aia care iubise in zadar.
– Poate ca v-ati schimbat, insa e foarte posibil ca sentimentele sa fi fost acolo tot timpul si voi sa nu realizati…
– … si acum sa fie aduse la suprafata… nu, el nici macar nu a avut sentimente! Daca ar fi avut poate ca eram in alta situatie acum.
– Esti sigura? intreba Ana cu o voce joasa, dar foarte grava.
Valery o privea nedumerita. In clipa urmatoare izbucni in ras. “Clar sunteti facuti unul pentru altul!”
– Nu rade! Nu ai de unde stii ce e in mintea lui, nici tu nu ai zis nimic, nu i-ai spus ce simti si poate ca atitudinea ta din trecut l-a dezarmat. La asta te-ai gandit?
Rasul fetei ingheta. Ramase tacuta mestecandu-si ciocolata pentru a-si masca cumva tremurul mainii. Respira adanc si o privi apoi in ochi.
145
– Stii Ana, ma tot intreb ce e dragostea… de ce depindem de ea atat de mult, de ce fericirea e atat de strans legata de iubire… Pot spune ca am tot ce mi-am putut dori vreodata, tot ce pot cumpara cu bani. Insa nu sunt fericita, nu sunt de loc fericita. Iar in momentul in care l-am vazut pe Liviu parca am fost resurscitata… parca am stiut ce-mi lipseste. Spune-mi tu daca am vreo doaga lipsa…
– Ce e dragostea? E un vant nebun care ne da batai de cap, dar fara de care nu putem respira… Nu iti lipseste nicio doaga. Ce-ai zice daca ti-as aranja o intalnire cu Liviu?
– Poftim?
– Da… Nu ti-am spus pana acum, pentru ca nu stiam cum vei reactiona, insa cred ca o intalnire va trebuie sa va spuneti tot ce aveti de spus…
– Pai… nu stiu, adica ar fi ceva… Valery batea in retragere, o simtea cum se da inapoi incet, inca nu era pregatita de o intalnire cu el.
– Hai ca vad eu cum fac si va aranjez ceva. O sa fie bine, o sa vezi.
– Poate daca vii si tu…
– Sigur!
Atata avea nevoie. Aprobarea uneia dintre parti. Se simtea din nou ca un avocat al impacarii si se simtea bine. Avea acel dar de a privi speranta in ochi si de a sti sa o prinda la momentul potrivit. “Daca mi-as urma propriile sfaturi… dar cum? Intotdeauna suntem primii la dat sfaturi, ne pricepem, ne-am nascut cu asta in sange. Cand e vorba sa ne urmam propriile sfaturi parca suntem beti. Si de ce teama asta cand e vorba de dragoste? De ce ne e teama de fapt? De ce nu putem spune in fata ceea ce simtim? De ce ne ascundem mereu dupa deget? De ce trebuie sa vina altul sa ne spuna ca suntem cu un picior in groapa si sa ne ridice de guler ca pe niste pisici ametite?”
****
O alta saptamana se incheiase. Timpul trecea ca bezmeticul, mai ales ca acum avea un nou proiect de pus pe picioare, si asta pe langa toate celelalte “nimicuri” legate de noua campanie. Week-end-urile aveau sa se transforme in curand din clipele de respiro in ore de organizare sustinuta. Avea nevoie sa le vada pe fete macar pentru putin. Simy nu putea sau mai degraba nu voia sa-si lase fetita singura nicio clipa asa ca le invita pe fete la ea.
– Vai ce de cadouri, sunteti nebune! exclama Simy cand le vazu pe toate cu pachete imense si cosuri colorate.
– Haha! Pai trebuia sa o facem si pe asta, o mica petrecere pentru Suzi…
– Hai ma! De ce ii tot zici Suzi? O cheama Anamaria. Poti sa-i gasesti tu alte diminutive…
146
– Suzi e un nume dragut, nu-i asa fetelor? intreba Ana privind pe pereti. Si Suzi aduce mai mult a mama ei…
– Da sigur… dupa ce ca i-am dat numele tau…
– Dar ce? Eu te-am pus?
– Gata fetele! Terminati! interveni Lisa. Eu ii zic Ani. Insa imi place si Suzi… Ce ziceti de Suzana?
– Haoleeeeuu! Nu! Termina cu prostiile! Va bateti joc de copil, se isteriza Simy.
– Eu ii zic bebe. Si sper sa nu ma dai afara pentru asta, spuse Giulia lasand pachetul jos.
Ana le aduse la cunostinta planurile legate de Miss Valery si de petrecerea de Craciun. Era atat de incantata ca nu realiza cat de mult vorbise.
– Auzi, incepu Giulia… dar tu viata personala mai ai?
– Hmmm… Ana o privi de parca ii cazuse o caramida in cap.
– Pai da, pari ok asa, fericita si toate cele, insa nu cred ca esti chiar asa.
– Dar sunt bine… ce-ti veni?
– Nu ai vrut sa ne zici nimic, insa – imi pare rau Lisa, dar nu ma pot abtine – stiu ca ai vorbit cu Victor. Cum poti sa il lasi sa-ti scape asa?
– Nu inteleg…
– Hai nu te face ca nu pricepi, stii foarte bine despre ce vorbesc. Nu cred ca ar trebui sa-l lasi sa-ti scape! El vroia sa fie cu tine, nu cu cine stie ce fufa ai vrut tu sa-l combini…
Ar fi vrut sa ii dea o replica sa ii inchida gura, insa nu putu. Stia ca avea dreptate, dar stia ca nu mai poate face nimic. Il pierduse si acum trebuia sa accepte asta.
– Giulia… de ce nu lasi tu lucrurile asa? Vrei sa-ti dau dreptate? Ei bine… ai dreptate, am gresit. Insa nu mai pot da buzna acum in viata lui… Ii este bine, cine sunt eu sa-l intorc din drum? Si fata e super incantata si ea.
– Offf, ma omori! Pe cuvant, zise Giulia in timp ce se ridica sa-si mai puna niste cafea.
– Si oricum. Am deja o intalnire planificata… adica…
– Cum adica? Si nu zici nimic? sari Lisa ca arsa.
– Cu cine? Cum? intreba repede Simy. Giulia astepta cu cana ramasa in aer.
– Pai… e un tip, l-am cunoscut intr-un bar… stiti, cand am iesit cu Valery.
– Adica ai agatat un tip? intreba repede Lisa.
147
– Nu, nu… doar ramasesem cu privirea atintita la esarfa lui si a crezut ca ma uit la el… ma rog, cert e ca am vorbit putin si a ramas sa ne vedem la o cafea.
– Si ai zis da! exclama Giulia. In sfarsit! Asa mai vii de-acasa!
– Cred ca fata noastra e pe drumul cel bun! adauga Simy.
Continuara discutia uitand pentru moment de Victor si de lucruri nelalocul lor. Erau din nou vesele ca altadata, numai ca acum Daria lipsea. In locul ei era o papusica vesela si agitata. Un copil care le aducea zambetul pe buze oricare ar fi fost situatia. La un momentdat Lisa se ridica si isi verifica telefonul. Ramase in picioare butonandu-l energic.
– Ce e scumpa? o intreba Ana in trecere spre bucatarie.
– Aaa, nimic… un… o colega…
– Serios? Si d-aia ai rosit asa?
– Nu am…
– Cand ai de gand sa vorbesti si tu? Cat crezi ca te mai poti ascunde asa in munca?
Lisa o privea nestiind ce sa spuna. In camera era o liniste profunda. Numai ganguritul copilei se mai auzea din cand in cand. Le simtea privirile fetelor in ceafa, dar ii era teama sa se intoarca.
– Hai ma Lisa… Ana are dreptate. Poate ca ar fi momentul sa ne zici ce ai pe suflet… spuse Giulia pe un ton atat de cald, ca nu se recunoscu nici ea.
Lisa se intoarse si se aseza pe canapea. Avea lacrimi in ochi si parea a fi lovita de tren. Rasucea intr-una telefonul intre palme.
– Il iubesc. Edy e viata mea, spuse ea incet.
– Dar… incepu Ana.
– Las-o sa vorbeasca! o opri scurt Giulia.
– De cand a plecat din casa ma simt ingrozitor de singura. Imi dau seama ca viata fara el nu are sens. M-am agatat de munca pentru a trece peste asta, insa nici munca nu mai are sens fara el. Cand eram impreuna, stiam ca lupt pentru ceva, ca muncesc pentru noi, pentru ca noi sa fim bine. Acum nu mai are sens.
Lisa tacu. Lacrimi i se rostogoleau pe obraji. Nu o mai vazusera asa, parea o madona trista dintr-un tablou de Boticelli.
– Ai vorbit cu el? o intreba Ana rupand linistea.
– Nu… mi-e teama… daca nu ma mai iubeste?
– Cum naiba sa nu te mai iubeasca? E Edy! zise Simy.
– Da… dar Edy tocmai mi-a dat sms ca vrea sa isi mai ia niste lucruri. O sa treaca mai tarziu. Nici nu stiu ce mai are la mine. La naiba! Ultima oara si-a luat toate
148
lucrurile, de ce dracu nu si-a luat tot? Cum sa il mai vad din nou, sa plece din nou?
– De ce v-ati despartit pana la urma? intreba Giulia apropiindu-se de ea.
Lisa o privi in ochi cu o expresie ciudata. Isi sterse lacrimile intinzandu-si rimelul pe fata.
– Habar nu am. Cred ca dintr-o prostie…
– Nu a fost deloc o prostie! zise Ana intinzandu-i cutia cu stervetele. Iti mai aduci aminte cand tu erai prinsa in proiectul tau, la inceput? Uitasei cu totul de el… Poate ca nu mai comunicai cu ei… poate ca…
– Dar munceam pentru noi, ca sa ne fie noua bine… zise Lisa sughitand.
– Si i-ai spus asta? El probabil a inteles altceva si te-a lasat sa iti faci treaba. Poate ca asta e problema, ca nu ai comunicat cu el… Stii, ei chiar nu sunt in stare sa citeasca printre randuri, trebuie sa le spunem totul pe sleau. Sa zicem ca nu ii duce capul… trebuie sa ii ajutam sa inteleaga…
– Vorbesti cu el azi, da? insista Giulia si ii lua mana. O simtea atat de moale si fara vlaga.
“Cum ne mai intoarce pe dos dragostea… acum zambim, mai incolo bocim ca zuzele. De ce are un limbaj atat de complicat? De ce ne comportam asa, ca niste papusi dezarticulate? Si de ce ne asteptam ca totul sa fie roz, sa ne intelegem intotdeauna din priviri sau ganduri? De ce nu folosim cuvintele pentru a ne exprima sentimentele? Ei ca au o viata atat de simpla, iar noi… noi le-o complicam cu gandurile noastre, cu miile de fantezii pe care ni le creem in cap si pe care nu suntem in stare sa le transformam in cuvinte…” Ana se aseza langa Lisa si o imbratisa. Auzi un oftat si parca si un “multumesc”. I se rupea inima sa o vada asa, insa stia ca isi va reveni.
– Haideti ca plec acum… zise Lisa ridicandu-se. Ma duc pana in baie sa imi aranjez putin fata asta. Cred ca arat ca naiba…
Ramasera in liniste pana la plecarea ei. Simy o lua pe micuta ei in brate si pleca spre dormitor. Era timpul sa o culce.
– Pa fetele, ne auzim mai tarziu…
– Daca e nevoie, venim, zise Giulia repede.
– Stiu, mersi mult, si trase usa dupa ea.
Fetele ramasera o clipa in liniste. Aveau niste priviri vinovate si nu stiau ce sa mai spuna.
– Oare ce i-o fi scris Edy? intreba Simy cand se intoarse din camera copilului. Adica, doar ca isi ia lucrurile… parca a reactionat cam rau.
– Avea nevoie de asta, oricum. Un mic impuls… sper sa nu afle ca l-am sunat, ca m-am ars.
149
– Nu are de ce. Acum sa speram ca va fi bine… cel putin acum stie ce simte, zise Giulia strangand servetelele de pe canapea.
– Cred ca am avut noroc ca a inceput sa vorbeasca… spuse Simy. Altfel nu cred ca iesea prea bine…
– Mda… dragoste cu nabadai! spuse Ana ca o sentinta finala.
– Auzi Ana, incepu Giulia. Voi avea luna viitoare o petrecere la firma… ma gandeam ca ai putea veni…
– Ca ce chestie?
– Asa, mai cunosti si tu lume… si am un coleg…
– Ha! Imi furi meseria?
****
Ajunsa acasa, simtea o neliniste in suflet. Parca gandurile nu-i dadeau pace. Era ca o furtuna in desert. Nu putea vedea nimic, cu toate ca nisipul ala ascundea atatea mistere. Isi deschise laptopul si ii scrise Dariei.
“Nu inteleg. De ce trebuie sa ne indragostim pentru a vedea soarele zambindu-ne? De ce ne complicam vietile asa, fara sens? De ce suntem noi femeile atat de complicate?
Am fost la mare saptamana trecuta. M-am simtit atat de singura… Lisa era cu mine, dar parca eram mai singura ca niciodata. Culmea e ca si ea era la fel. Nu a spus-o, insa puteam citi in ochii ei. Sper ca in seara asta sa se impace cu Edy. Trebuie!
Cred ca l-am pierdut pe Victor. Si mai nasol e ca mi-am facut-o singura. Ce naiba e cu mine? In afara de Brian, Victor e singurul barbat care mi-a atras atentia… si cred ca e singurul care a ajuns sa ma cunoasca atat de bine. Oare chiar nu sunt in stare sa intru intr-o relatie si sa raman acolo? Oare voi apuca vreodata sa trec peste cele patru anotimpuri alaturi de cineva?
Tu cum te simti scumpa mea? Esti atat de departe… nu iti pot vedea ochii, nu te pot imbratisa, iar cuvintele sunt atat de lipsite de sens atunci cand trebuie sa iti zic ca mi-e dor. As vrea sa imi spui ca esti indragostita, ca esti bine, ca ti-ai gasit iubirea vietii… Poate asa, mi-ai putea spune ce e dragostea…
Astept vesti de la tine,
Ana.”
Trimise mailul undeva in neant. Stia ca Daria il va citi, insa raspunsul va intarzia. Nu putea, decat rar, sa ii raspunda imediat. Iar cand era vorba de raspunsuri legate de iubire si de relatii, raspunsul era posibil sa nu vina niciodata. Il lua pe Tintin si se cufunda in canapea. Pisoiul torcea incantat de prezenta ei.
“Dincolo de dragoste suntem noi, femeile si barbatii. O alaturare de simplu si complicat. Daca am fii cu totii simpli poate ca s-ar pierde tot farmecul. Candva in trecut totul era simplu si totusi complicat. Insa oricum ar fi, dragostea e frumoasa. Noi o facem
150
sa fie frumoasa. Uneori ne lipseste si plangem, ne intristam, suntem ca niste frunze moarte ce cad si acopera pamantul. Apoi dragostea se intoarce si inflorim si noi. Primavara iubirii ne infloreste in suflet. Poate ca acesta este echilibrul. Simplu si complicat. Dragostea si suferinta. Noi si ei. Femeile si barbatii. Femeile si dragostea. Da. Ei sunt dragostea noastra. Intotdeauna va exista un el caruia sa vrem a-i oferi lumea, un el al carui zambet va fi antidotul pentru toate depresiile noastre. Un el care nu ne va intelege istericalele, dar ne va imbratisa cu acceasi iubire de la inceput. Un el care ne va privi diminetile in somn si ne va saruta pleoapele fara sa stim. Un el care va stii sa ne arate cat de simpla e iubirea si caruia ii vom da dreptate… intr-un final. Femeile si dragostea, e o poveste fara sfarsit, o poveste in care noi suntem eroinele si ei sunt cei care ne salveaza, la nesfarsit…”
Un clinchet surd se auzi din geanta. Isi scoase telefonul; avea un sms.
“Multumesc, stiu ca voi ati fost… Va iubesc si va multumesc din nou. S-a intors si nu il voi mai lasa sa plece, niciodata! Lisa.”
– Uite Tintin, exact ce gandeam… intotdeauna va fi un el care sa vina sa ne salveze. Uneori trebuie sa inchidem ochii si sa ne dorim, sa spunem cu voce tare ceea ce vrem. Nu strica sa avem inca o dorinta…

(extras din Inca o dorinta,roman chicklit publicat online)

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *