fbpx

Florina Cercel – As fi dorit sa fiu mama. Am o rezerva necheltuita de iubire fata de copii

de

De peste patruzeci de ani, publicul ii admira frumusetea, temperamentul navalnic si talentul cu care si-a innobilat fiecare rol interpretat. Florina Cercel n-a vrut si nu vrea sa dramuiasca nimic din ceea ce are de daruit scenei, filmului, sau celor dragi din preajma: interpretari extraordinare si iubire.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


N-am avut papusa niciodata

Cele mai dureroase amintiri din copilarie sint cele legate de arestarea tatalui si de anii tristi traiti in saracie, cu sacrificii enorme. S-a nascut la Piatra Neamt, pe 28 ianuarie al ultimului an de razboi, 1943. Doi parinti frumosi, mama casnica, iar tatal, absolvent al Conservatorului din Cernauti, a fost subofiter pina la arestarea sa din 1952, iar dupa aceea, angajat al Filarmonicii din Botosani. „Tata a plecat copil de trupa undeva, in Moldova de peste Prut, a devenit membru in fanfara regimentului respectiv, ca trompetist, a fost in garda regala, era inalt si extrem de frumos. La un moment dat s-a mutat cu regimentul la Piatra Neamt, unde s-a indragostit de mama, desi el fusese adus in casa sa se casatoreasca cu sora mamei, care era mai mare.

Regulile spuneau ca n-ai voie sa te casatoresti inaintea sorei mai mari, asa ca au asteptat doi ani pina sa intemeieze o familie.“
Are amintiri de nepretuit legate de bunica dinspre tata, in casa careia si-a petrecut anii de refugiu din calea rusilor, casa care se afla in apropierea orasului Botosani: „Dupa ce sotul i-a murit, in primul razboi, n-a mai vrut sa se marite niciodata. A avut o legatura cu un barbat, care i-a daruit cinci copii, dar a vrut sa traiasca singura, in casuta ei de pe malul lacului. Ea a fost cea care mi-a prorocit ca voi deveni actrita, in timp ce ma legana ii spunea asta mamei mele. Mi-aduc aminte cum se urca in barca, avea o singura visla, se ducea la pescuit cu navod, venea apoi prin stuf, urca spre casuta ei si ne facea mamaliga si fierbea laptele in bucataria ei de vara.“

Curind, insa, incep anii marilor incercari pentru intreaga familie. Sint anii care i-au risipit jocurile copilariei, visurile adolescentei si sperantele studentiei. Tatal i-a fost arestat. Era deja sub urmarirea Securitatii, dat fiind ca facuse parte din Armata Regala, iar o intimplare banala avea sa-l duca departe de familie: „Sora mea isi facea lectiile cu o colega al carei tata era in armata cu tata. A scris la un moment dat, cu un creion, ca sa vada cit este de ascutit: «Nu-l vrem conducator pe Stalin.» Au venit la trei noaptea cu o duba, l-au arestat, au facut perchezitie, eu plingeam in hohote.

A urmat o perioada ingrozitoare, nimeni nu ne spunea nimic, colegii lui tata de regiment nu aveau curajul nici sa-i spuna buna ziua mamei mele. Abia dupa citeva luni de zile am aflat ca este la Canal, ca este condamnat la patru ani si-o luna, fusese dat afara din armata, nu mai avea nici un drept. L-am revazut pe tata dupa aproape doi ani, avea tot trupul umflat, acolo li se facusera injectii cu cortizon ca sa para mai grasi.“
Anii fara tata au fost ani de saracie lucie: mama nu s-a putut angaja nicaieri, a fost nevoita sa vinda tot din casa pentru a le putea intretine la scoala pe cele doua fiice. „Sacrificiul a fost dus pina intr-acolo incit sora-mea, in loc sa dea la un liceu, a intrat la o scoala zootehnica, si am trait cu totii din bursa ei. N-am avut papusa niciodata. Dupa ce s-a eliberat, tata a fost ajutat de dirijorul Filarmonicii de Stat din Botosani sa se angajeze acolo. Au fost ani ingrozitori. Nu am nici o fotografie din acea perioada. Am avut una, dar am rupt-o, refuzam sa accept saracia in care traisem. Mama a lipit-o mai apoi, bucata cu bucata.“


Mi-a dat o palma de mi-a mutat obrazul

Spune cu amaraciune ca frumusetea i-a fost povara in cariera: „Malvina Ursianu mi-a spus: «Florina, stii care este marea ta problema? Esti prea frumoasa ca sa fii atit de talentata si prea talentata ca sa fii frumoasa.» In mod normal, in clipa in care am aparut ca talent, ar fi trebuit sa fac multe filme. Dar n-a fost asa, rolurile pentru femei erau putine, mai mult decorative si oricum erau distribuite pe alte criterii… da, mi s-au facut avansuri, dar eu palmuisem niste activisti PCR, inca din perioada studentiei, asa stiam sa ma apar!“ Dar cariera nu i-a fost frinta, dimpotriva, au urmat zeci de roluri in teatru si film, roluri care i-au adus aplauze frenetice si cronici stralucitoare. „Am fost chiar la un moment dat cautata de un regizor de la Hollywood, prin ’74, care vroia sa ma distribuie in filmul «A 25-a ora»,  alaturi de Marlon Brando. Dar autoritatile de atunci nu mi-au dat voie sa plec. In 1985, tovarasul Dulea a hotarit sa nu mai apar in filmele românesti. Noroc ca a venit 1989.“
Dosarul de detinut politic al tatalui avea sa-i amarasca anii studentiei din chiar prima zi, cea a admiterii. Fiindca nu avea bani s-o intretina in facultate, tatal a facut o cerere prin care solicita ca fiica lui sa poata da examen pe locurile rezervate celor care aveau „dosar curat“, locuri pe care puteai beneficia de bursa. In formularul de inscriere exista insa rubrica cu apartenenta politica a rudelor, rubrica pe care tatal a sfatuit-o sa n-o completeze. S-a prezentat la examen cu doua ore inainte de inceperea lui: „Mi-au spus la secretariat ca cererea mea de a candida pe locurile cu bursa a fost respinsa, dar ca ma pot inscrie pe locurile generale, unde trebuia sa iau peste noua cincizeci, ca sa pot intra. Eram hotarita sa renunt. Pe scari m-am intilnit cu profesorul Alexandru Finti, cel cu care ma pregatisem pentru admitere, care aflind ca ma retrag, mi-a dat o palma de mi-a mutat obrazul, in clipa aia mi-a vazut si fusta pe care mi-o scurtasem, ca sa par mai bucuresteanca, a tras de tiv si mi-a spus: «Netoato, de-aia am lucrat eu cu tine doua luni?» N-am plins pe moment, aveam degetele lui rosii pe obraji, el a facut cererea, eu numai am semnat-o si mi-a spus: «Acum, mars la examen!» Cind am ajuns pe scena, la examen, nu vedeam in sala nimic, am crezut ca n-a venit comisia, plingeam, imi trageam nasul, incercam sa-mi aranjez fusta care era intr-o parte mai lunga si in cealalta mai scurta, suspinam, pina cind am auzit risetele comisiei. Le-am spus ca ma cheama Tuca si ca sint din Botosani – imi uitasem numele – si ca am pregatit poezia «Zdreanta». Au izbucnit in ris, chiar aratam ca o zdreanta, si mi-au spus «multumesc, examenul dumneavoastra a luat sfirsit».“ A fost convinsa ca a picat examenul, dar seara s-a vazut pe lista celor admisi.
La sfirsitul anului trei a fost exmatriculata, pentru ca nu declarase ca tatal a fost detinut politic. Patru luni a muncit la o fabrica de utilaj chimic, ca sa capete „educatie muncitoreasca“. La intoarcerea la facultate si-a spus ca nu mai vrea sa auda niciodata de Bucuresti. A ales la repartitie Galatiul, iar dupa un an a plecat la Timisoara, unde si-ar fi dorit sa ramina toata viata, daca povestea de iubire inceputa acolo nu s-ar fi sfirsit tragic. N-am mai putut sa urc pe scena mult timp dupa moartea lui Timisoara avea sa-i ofere in scurt timp daruri minunate, un repertoriu formidabil, colegi exceptionali si barbatul de care se va indragosti fara masura: „Era unul dintre cei mai mari medici din oras, se numea Ioan Liviu Perian, cu 11 ani mai mare ca mine, si am devenit in scurt timp cel mai indragit cuplu din oras. S-a indragostit de mine zarindu-ma in oras, pe strada, s-a interesat, a aflat cine sint si a inceput sa-mi trimita flori si scrisori la teatru. De ziua lui m-a invitat la petrecere si, dupa 12 ore de dans, m-a condus acasa, si i-a spus mamei: «Doamna, o iubesc pe fiica dumneavoastra si va cer mina ei.» Ne-am casatorit in 1966. Ne-am cumparat o casa frumoasa, am mobilat-o si, cind in sfirsit am crezut ca totul este perfect, boala lui a venit ca un trasnet: cancer pulmonar. A fost cumplita, opt luni a durat, fiind medic, era foarte greu sa-i ascunzi. Noua zile a fost in coma. Era ziua lui cind am aflat diagnosticul si, din acel moment, n-am mai putut urca pe scena. Si mult timp dupa moartea lui n-am mai jucat.“ In 1972, la 29 de ani, a ramas vaduva. A primit atunci o scrisoare de condoleante din partea lui Radu Beligan, si o invitatie sa faca parte din echipa Teatrului National din Bucuresti. A vindut tot si a plecat.
Dupa sapte ani a intilnit din nou iubirea. „M-am recasatorit cu un inginer. Un barbat inteligent, frumos, dar extrem de gelos. L-am iubit si m-a iubit, dar nu si-a putut infringe gelozia. Cred ca gelozia e o boala care se ia, incepusem si eu sa fiu geloasa, ne-a facut rau la amindoi. Casnicia noastra n-a mers. Am divortat.“ A urmat o noua iubire, o noua dezamagire: „Au fost opt ani minunati, dar s-au terminat printr-o mare dezamagire a mea. Sentimentele mele au fost puternic ranite si am suferit mult, un timp.“
Si-aduce aminte cu tristete ca nu cu mult timp in urma, ziarele au scris povesti nenumarate despre o posibila poveste de dragoste intre ea si Ion Iliescu: „Am suferit ingrozitor, am plins, chiar daca prietenii imi spuneau «fii serioasa, si reclama negativa inseamna ca nu treci neobservat». Eu nu incerc decit sa-mi fac bine meseria, nu altceva. De ce trebuie acel ceva sa fie scormonit, inventat, denaturat? De aceea nu ma mai duc nicaieri, nici la lansari, nici la receptii.“
Lipsa copiilor o afecteaza profund. A fost o singura data insarcinata, cu primul sot, dar a pierdut sarcina, la aproape 6 luni, din cauza unui turneu lung, extrem de obositor. Si-ar fi dorit sa aiba copii, dar nu s-a mai putut. „As fi avut azi un baiat in virsta de 37 de ani. As fi dorit sa fiu mama. Am o rezerva necheltuita de iubire fata de copii. Am un nepot frumos si inteligent, iar de citiva ani o tinara fata este mereu in preajma mea, m-am obisnuit s-o prezint drept fiica mea.“
Priveste in urma si-aduna, cu bucurie-n priviri, comorile pe care le-a strins: 36 de filme, roluri exceptionale in teatru, prieteni care i-au ramas aproape, chiar si atunci cind i-a fost greu: „Privesc de multe ori in urma, nu cu multe regrete, si stiu ca nimic din ce-a fost nu se mai intoarce, si ce este in fata asteapta sa fie trait. Cind analizez totul cu luciditate, spun «Doamne, asa cum m-ai adus pe pamint, cu destinul meu, am reusit totusi sa traiesc frumos». Puteam sa ma sinucid atunci cind m-au dat afara din facultate, sau sa nu ma mai intorc niciodata in teatru si sa ramin o anonima. Dar eu de-atunci din copilarie, de cind l-au luat pe tata, am stiut sa fiu puternica si-am invins mereu. Ce inseamna invingator? Ca toata viata sa ti-o consumi luptind.“

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro
 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.